Ajutor!fetita mea vorbeste despre moarte!
Raspunsuri - Pagina 2
danny1 spune:
multumesc pt sfaturi si pareri.dupa primul episod shocant urmat de explicatiile de rigoare, am intrebat o mamica daca fetita ei vb despre asta, banuind ca si de la gradinita poate veni.a zis"nu".ieri am sunat alta mamica, sa-mi recomande un psiholog.atunci mi-a zis ca si fetita ei a inceput de anul trecut cu episodul asta.si, din fericire ea a surprins sceneta cand, in grupa, ei isi ingropau un coleg.a intrebat educatoarele.totul a inceput cu moartea unui bunic.parintii au facut un asemenea circ, incat au shocat copilul.acesta a venit si a povestit la gradi tot.+ca se trezea din somn urland "moartea" si "bunicu".parinti nebuni.dupa asta au inceput toti copiii.numa asta se jucau.erau asa de obsedati, incat nu au stiut cum sa nu-i mai lase sa se joace.din pacate educatoarele nu au vb cu parintii.acu va trebui sa ma duc cu ea la psiholog.am vb deja cu cineva.sau cu psihologul in grupa.si uite cum, o educatie ingrijita, poate fi clatinata de inconstienta altora.
de fapt, ce ma mai mir?cand i-a spus educatoarea ca tre sa vb cu aceasta mamica despre copil, ca asa face cu toti, sa ii cunoastem mai bine, ea a zis ca nu are timp, sa-i trimita un mail.
mami de 
Amira premiata cu argint la concursul de dans
lisaelisa spune:
Imi pare rau de trauma pe care o traieste fetita ta.
Ai incercat sa-i inlocuiesti porcusorul cu un altul ?
Eu, de cate ori am ocazia, ii spun fetitei mele ca este normal sa mori. Dar nici nu a fost marcata de vre-un eveniment nefericit.
Ai putea sa ceri sfatul unui psiholog. Te duci singura, si, daca iti spune sa duci si copilul, procedezi cum iti zice.
sanziana72 spune:
E normal ca un copil sa vorbeasca despre moarte. Mai devreme sau mai tarziu toti ne lovim de moarte si conteaza enorm cum il invatam sa inteleaga moartea si sa nu fie o trauma pentru ei.
Cand fetita mea avea aproape 2 ani ne-a murit cainele. Peste 1 an ne-a murit o matusa care imi era ca o bunica, deci foarte apropiata.
In urma acestor evenimente, atat ea, cat si verisorul ei cu 6 luni mai mare, au intrebat despre moarte si ce e cu ea.
Ei au intrebat natural, fara teama pe care o atribuim noi evenimentului, doar cu curiozitate.
Atunci le-am raspuns pe intelesul lor, dar pe masura ce au crescut intelegerea lor s-a modificat si au avut nevoie de mai multe explicatii.
Acum stie ca atunci cand terminam de facut ceea ce avem de facut pe pamant, murim. Si atat ea, cat si cei din familie, mai avem multe de facut.
Intr-o perioada stia ca doar cei fooooarte batrani mor. Si incepuse sa ma intrebe daca sunt batrana. Dar bunica e batrana ? Cam pe atunci a inceput sa planga intr-o seara ca ea nu vrea ca eu sa imbatranesc (si implicit sa mor)! Atunci a inteles ea cum e cu imbatranirea si s-a manifestat ca atare.
Altadata mi-a spus ca ea nu vrea sa moara! Dar am asigurat-o ca e doar un copil si mai are muuuuuulte lucruri de facut inainte sa moara. Ea nu imbatraneste, fiind copil momentan doar creste.
In acelasi timp cred ca e important pentru un copil sa inteleaga ca poate sa moara daca face lucruri periculoase, chiar daca nu e timpul lui. Daca cade de pe balcon sau il calca o masina poate muri, nu e doar o joaca din care se ridica si pleaca mai departe. E important sa stie ca exista niste limite pe care trebuie sa le respecte.
Odata m-a intrebat daca imi va fi dor de ea daca moare (asta dupa ce o asigurasem ca sunt tanara si nu voi muri mult timp de acum incolo si nici nu aveam voie sa imbatranesc, asa ca in capul ei se formase ideea ca voi trai probabil vesnic, deci ea se va duce inaintea mea)? Cand am auzit aceasta intrebare mi s-au muiat picioarele, pentru ca o astfel de situatie este cosmarul unei mame. Dar era doar o intrebare nevinovata si foarte logica daca ma gandeam la rece. De fapt era doar o modalitate de a-mi testa dragostea. Am asigurat-o ca imi va fi foooarte dor de ea si am intrebat-o daca ei i-ar fi dor de mine. Si a spus ca ii va fi foooarte dor de mine (ca atunci cand plec in delegatii).
Ceea ce incerc sa inteleg e ca pe mine ma socheaza discutiile despre moarte si nu pe ea. Pentru mine acest subiect e legat de suferinta, pentru ea e doar un lucru pe care nu il intelege in totalitate si vrea sa inteleaga mai mult. De aceea incerc sa i-l explic fara sa il incarc emotional.
"We can do no great things - only small things with great love." ("Nu putem face lucruri mari – doar lucruri mici cu multa dragoste.")Mother Teresa (1910 - 1997)
Marox spune:
Sanziana72, ai dreptate. Si pe mine ma deranjeaza cind vorbesc copiii despre moarte, insa se pare ca pe ei, nu.
La fii'mea a inceput anul trecut. Eram in România, in masina, in fata cimitirului in care sint ingropati bunicii. Nu voiam sa-i iau cu mine, consderind ca nu e un loc pt copii. Poate ca am gresit. Julia a vrut sa stie ce e acolo, ce facem. Am incercat sa-i explic ca acolo sint inmormintati bunicul si bunica mea. La inceput a crezut ca e vorba de mama mea, adica bunica ei, apoi cerea tot mai multe amanunte (da unde e, da' ce face, da' cum e), iar eu ma simteam tot mai inconfortabil sa-i explic.
De atunci remarc ca vorbeste despre moarte, papusa care a murit, etc. Uneori, cind se joaca cu frate-sau, ii aud pe amindoi certindu-se "a murit, ba n-a murit". Pt ei e un joc si nu par perturbati in nici un fel. Nu pun intrebari, nu par curiosi.
Uneori imi spun ca sint poate vinovata, pt ca intotdeana le-am spus sa nu se aplece pe fereastra ca pot cadea si muri. Probabil au simtit ingrijorarea mea pt ca uneori isi zic unul altuia sa nu alerge pe scari ca pot cadea si muri (eu le spun doar ca se pot lovi..pt restul e interpretarea lor).
Eu sper sa fie doar o faza trecatoare. Imi aduc aminte de fetita unei colege, pe la 5 ani la fel era, apoi a crescut si i-a trecut.
Dorsilia spune:
stiu ca mai devreme sau mai tarziu copiii descopera si subiectul asta, dar parca tot mai bine e mai tarziu decat prea devreme cat inca nu inteleg tot ce trebuie inteles.
baietelul meu anul trecut a fost socat, si nu pt ca s-a facut circ in casa cu evenimentul moarte (unul dintre bunici a murit dupa o indelungata suferinta, practic a stat numai prin spitale ultima jumatate de an) ci pt ca a "simtit" si multa vreme a pus intrebari colaterale si cand in sfarsit a aflat ce era de aflat a fost ca ultima picatura din pahar. Dusul-intorsul mereu al nostru la bunicul lui la spital, probabil si telefoanele continue la care copilul putea asista, cu discutiile dintre membri familiei ingrijorate, apoi plecatul lui taicasu la inmormantare, starea cernita indelungata a lui taica-su, tensiunea pe care o putea probabil simti si la mine care eram cal de bataie pe toate fronturile....au facut tare mult rau copilului, a inceput sa vb despre moarte, cimitir, statui, sa ceara explicatii, sa cada des pe ganduri, sa fie trist. Cred ca noi adultii am gresit ca ne-am lasat prada situatiei, trebuia sa nu ne agitam atata, si sa nu fim asa impresionabili, oricum nu se mai putea face nimic dar am facut rau unui suflet crud si nevinovat. Nu vreau sa aduc aici in discutie elemente de voodoo dar copilasul meu s-a imbolnavit grav brusc, exact la o luna de la decesul bunicului sau si s-a zbatut tare mult (o luna) si din greu pana sa se faca bine. De atunci nu mai pomeneste de bunicu-sau si nici de alte probleme ce-l obsedau parca inainte. Si doarme zilnic cu iconita maicii Domnului sub perinuta. Ne-a ajutat Cel de Sus.
linasobolina spune:
Sa va zic si eu ce am patit cu Ioana, cand era la scoala si avea ore de religie, chiar in perioada Pastelui.
Era intr-o zi ganditoare si
o intreb ce are si sa vedeti ce imi zice:
as dori sa mor!!!
la 9 ani!!!
si o intreb : dar de ce?
raspuns:sa vad si eu cum e!
dar se intoarce careva de acolo ca sa stim cum este?
da, Isus, ca asa ne-a spus noua profesorul la scoala!!!!!!!!!!
Nu vreti sa stiti cum m-am dus la scoala si ce discutie am avut cu profesorul, care nu le-a povestit care este diferenta intre cruda realitate si religie, suflet, spirit
dar oricum s-a dovedit ca in timp aceasta problema a macinat-o si chiar a avut tentative de suicid cu si fara tratament si medicamentos si psihiatric si tot ce vrei..
DECI atentie!
godzila spune:
Eu stiu ca in jurul varstei de 4 ani copiii au capacitatea psihica sa inteleaga ce e moartea...oricum chiar si pana la acea varsta tot se lovesc de moarte...nu avem cum sa ii protejam de aceasta "informatie".
Depinde de NOI adultii cat de relaxati privim tema... oricum e preferabil sa evitam tabu-urile... chiar daca subiectul pare ca ii depaseste, tot trebuie explicat cine, ce, de ce, cum si chiar daca nu gasim limbajul adecvat lor tot trebuie sa incercam.
Tot nu inteleg... care e pb cu joaca de-a mortul? Mie mi se pare ca e binevenita... asta e modul lor de a procesa informatia...si eu ma joc cu fii-mea asa prin casa...de ce trebuie sa fie moartea serioasa?
mina spune:
Eu am patit-o un pic mai devreme, pe la 3 ani cred, a facut maica-mea greseala sa zica in fata copilului ceva de genul "ei, mai uit si eu ca-s batrana". Nici acum nu stiu cum a facut Matei legatura batranete = moarte in curand, insa au inceput intrebarile si declaratiile ca el nu vrea ca noi sa murim vreodata. In plus, a inceput sa o respinga pe maica-mea (m-am gandit ca poate copilul isi zice ca nu se leaga afectiv de o persoana care urmeaza sa-l paraseasca...nu stiu).
In fine, in prima faza am incercat sa ii explic cum e cu moartea dar era prea micutz si el asta intelegea, ca la un moment dat noi vom muri si va ramane singur. Desi probabil contraindicat, i-am zis ca noi nu vom muri niciodata.
Dupa cateva luni, in diverse discutii am inceput sa ii induc ideea ca toata lumea moare, dar ca oamenii mor foarte batrani sau dupa boli f grave si ca nu trebuie sa ne facem griji de acum, trebuie sa avem grija sa traim sanatos, sa avem grija de noi, etc...
Incet incet a acceptat ideea.
Mina si
Matei-Costin, sensu'lu'viata lu'mami si tati
din:09.09.2004
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=57655" target="_blank">cronicile vizigotului
Some people dream of success...while others wake up and work hard at it