Tot despre .... frici la copii mici

Brian (2 ani jumate) nu a prea avut spaime ( de intuneric, de baie, etc...). Dar e ingrozit, nu vrea sub nici o forma sa se dea pe leagan. L-am pus prima data pe la un an si ceva, nu-i placea si plangea, apoi am renuntat o perioada si de la 2 ani incercam iarasi. Tot i-am spus vrute si nevrute, se uita la copii carora tare le place, la mami si la tati care mai nou se dau pe leagan ... Am incercat sa-l tin la mine in brate dar tipa ca din gura de sarpe.
Se da pe toboganul pt copii mari (f abrupt)si pe alte chestii ... Mai are retineri (adica se tine de balustrada si e f atent....se vede ca ii e frica) la urcat si coborat scari mai mari si nici nu ii place sa se catere asa de mult ca si altor copii. Eu nu-mi fac probleme ca nu face lucrurile astea, e vorba si de personalitatea lui (nu e f zvapaiat), dar nu as vrea sa ramana cu fricile de acum si mai tarziu.
A cazut odata fugind (mai rau decat o simpla zgaritura) vara trecuta, credeti ca isi aduce aminte de asta de fiecare data? Orice copil cade, nu? Iar eu sunt un pic prea "protectoare" mai ales de la cazatura aia si ii tot atrag atentia sa aiba grija; dar il si incurajez tot timpul si-l stimulez la ceea ce evita.
Ce sfaturi imi dati, fetelor?

Garofitza spune:

Dya, si al meu a fost la fel. Daca el nu vrea sa se dea in leagan, tu nu ai cum sa-l faci. Cand el o sa vrea, o sa-ti spuna el singur. O sa fie o zi, cand prietena/prietenul de joaca o sa se suie in leagan si Brian, o sa-ti spuna ca vrea si el.Alex a primit de ziua lui (3 ani) un scooter si-o bicicleta. Au zacut in garaj, 6 luni. In fiecare zi il luam in garaj, macar sa le vada, daca nu sa le incerce, nimic. L-am intrebat de fiecare data de vrea sa mergem in parc cu ele. NU si NU. Intr-o buna zi,a cum vreo saptamana - doua, prietenul lui, era afara cu scooterul, imediat m-a chemat (fi-miu) si mi-a spus ca-l vrea si el pe-al lui. Dintr-o data. Ce sa spun copilasii sunt niste fiinte, ciudate si dulci. Si uneori, zau daca inteleg ce-o fii in capsorul ala mic al lor si scump. Descopera, au personalitatea lor, experimenteza.
Eu m-am potolit sa-i mai atrag atentia. Il las sa descopere consecintele el singur, si el stie.(asta nu unseamna ca il las sa se joace cu foarfece, cutite, obiecte ascutite, totul in limita bunului simt si a sigurantei). Daca fuge prea tare si cade, vine si-mi spune ca a cazut (eu nu i-am mai spus de mult sa nu fuga, ca o sa cada, sa nu traga pisica de coada, ca o sa-l zgaraie etc, pentru ca parca ii sugerez deja consecinta).

Ce sa-ti spun? Ca al meu acum la 3 ani si jumate, refuza (de vreo 2-3 saptamani) sa manance carne de pui si peste? Isi ia bucatica de pui din farfurie si incepe sa o mangaie si sa o infasoare in servetel? Ca nu mai vrea peste sa pape de cand a vazut "Finding Nemo" si "Ariel"? Ca nu-i place ca mazarea sa atinga morcovul si cartofii in aceesi farfurie? Ca inainte de-a se aseza la masa, totul trebuie sa fie pus in aceelasi loc, cu aceesi farfurie, pahar si set de tacamuri? Ca nu vrea sa se stearga la gurita, decat cu carpa ce-o o are din ziua in care s-a nascut? Daca o tine tot asa, vai de nevasta-sa! Sper sa-i treaca ciudateniile astea, sunt sigura ca or sa vina altele. Noi sa fim sanatosi!Numai bine si rabdare, Dya!



Garo

Sanatate, ca-i mai buna ca toate.

MLDiana spune:

Nici mie nu-mi placea sa ma dau in leagan cind eram mica simteam un gol in stomac de fiecare data cind ma dadeam si bineinteles nu mi se parea o distractie prea mare.In schimb DAvid (2 ani ) ii place sa fie leganat.Si el a cazut o data din scaun, pentru ca a incercat sa se dea jos cind era in viteza si cu toate astea nu a renuntat la leagan.

Lidia ,Tiara si David D.

Andrada spune:

Dya, Marc e exact pe dos decit Brian. N-are nici o spaima la leagan mereu imi cere sa-l dau mai tare si mai tare, in schimb la tobogane ezita si citeodata chiar refuza. Si chiar atunci cind se da, isi infrineaza cu talpile alunecarea. Weekendul trecut am fost la un mare parc de distractii special ptr copii sub 10 ani si s-a dat in toate ride-urile mai putin rollercoaster-ul ala gigantic. Nu i-au placut masinutele care se busesc si simulatoarele (era intuneric), dar in rest, n-a avut nici o treaba.
Atita timp cit nu e un fricos la toate, nu ma ingrijorez prea mult. Incerc sa-l destind si sa glumim putin pe seama toboganului, si citeodata se mai relaxeaza, dar e clar ca inca nu-i face placere, asa ca-l las in pace. Cum spunea si Garofitza, intr-un moment sau altul ceva o sa-l atraga sa-si invinga temerile. Si daca acel ceva nu sintem noi parintzi, nu-i bai, e un pas spre independentza lor, invatza sa interactioneze direct cu ce e in jurul lor si nu prin noi.


Andrada

L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele

dya spune:

Asa e fetelor, va veni vremea cand va face si el lucrurile astea si vor aparea alte ciudatenii, asta e.

Garofitza draga, am invatat sa am rabdare ca altfel as lua-o razna uneori.
E un copil tare bun si in general maleabil, cu tot felul de inventii si prezentari mai mult sau mai putin "senzationale" reusesc sa-l scot usor din faza lui "NU" si sa-l conving sa faca ce trebuie. Nici nu vreau sa ma gandesc mult la capitolul mancare si "eating habits". Acum va merge la gradi cateva ore pe zi si tre sa-i fac Curiculum vitae, printe care sa spun despre "ele", radeam ca nebuna de una singura ... pentru sunt aproape inexistente sau f greu de definit. Adica o saptamana e totul ok, mananca frumos la masa (binenteles cu ceva ustensile, acum e cu dinosaurii din Land before time); apoi mananca jumate din ce are si pt ca se plicti nu mai vrea sa stea nicicum. Deci am de ales, sa-l las asa sau sa ii dau prin casa. El nu a mancat forte bine niciodata, deci nu puteam sa-l las flamand. De cand a mai crescut l-am mai lasat si are reguli sticte, de multe ori vine singur la masa fara "munca de convingere" dar cand nu vrea NU VREA si gata. Asta e marea nostra durere, eu constientizez ca e si din cauza ca m-a vazut pe mine atat de marcata si suparata. Si copilului nu trebuie sa-i aratam, trebuie sa ne aratam indiferenti la faptul ca mananca sau nu ca si la alte cele prin care el vrea sa iasa in evidenta. sunt tare dificila, ma tot autoeduc si nu reusesc, intotdeauna am facut cu pasiune si dedicatie ce aveam de facut, imi doresc mai mult decat decat "un normal" in toate, acum copilul fiind focusul meu, orice abatere de la criteriile mele de odinioara mi se pare fatala. si exagerez totul, ma exteriorizez rapid, ma vede(aude, ca ma ascund )si plangand de nervi uneori ... si cred ca-i place ... off sadicii si ce mi-as dori sa pot fi mai pasiva uneori. Oricum sunt pe calea cea buna, am facut ceva progrese!

Numai bine si voua si nazdravanilor.

tinatache spune:

dya, eu zic sa o lasi balta cu leaganul ca nu aduce nimic bun. Nu pot sa pun mana in foc ca asa e dar vreo 2 sapt cat am dat-o pe Andra in leagan zilnic (avem unul in casa, montat la tocul usii) a avut niste cosmaruri groaznice de ajunsesem sa nu putem dormi noaptea decat cateva ore, parca era bebe mic. Se trezea si voia sa fuga, si la somnul de pranz si in timpul noptii. De 3 zile i l-am ascuns, a fost ultimul lucru la care m-am gandit si parca s-a mai linistit putin, chiar a dormit 1 noapte de la cap la coada. Mai mormaie noaptea dar putin, iar ziua doarme ...binisor. Nu stiu ce sa zic, o fi, n-o fi de la leagan, tot aici am citit ca datorita pierderilor temporare ale echilibrului pe timpul datului huta-huta , copiii pot avea cosmaruri, ca-si pierd iarasi echilibrul si chestii din asta. Ma rog, mie una nu-mi mai trebe inca cateva luni bune, sta ascuns in baie.
Cat despre scari, Andra a cazut o data si am prins-o in ultimul moment, a fost suficient sa se sperie si de atunci numai de mana coboara, de urcat urca in 4 labute. Poate asa e el , mai prudent. Nici tu nu tb sa fii super protectoare, incurajeaza-l, sprijina-l fara sa simta el (uneori ii vine sa urce in picioare, nu in 4 labe si atunci eu sunt cu un deget lipit de spatele ei si o laud ca ce bine a urcat s.a.m.d.) si fii fooooaarte darnica cu "bravo!!". Dar asta cred ca deja stii. pupici, mergem la cafeluta:))

Cristina, mamica cu burtica