Cand se pune un continent si un ocean intre..

tine si cineva drag. Merita suferinta despartirii? Oare chiar e mai bine acolo? Oare chiar nu s-ar fi putut realiza si aici?
Concret, este vorba despre sora mea, care pleaca in Canada si despre mine care raman. Acum cateva ore ne-am luat "Ramas bun" si peste cateva ore va decola de pe Otopeni. Nu am avut puterea sa ma duc la aeroport, nu vreau sa fiu de fata la despartirea de parintii nostri. Amandoua am facut eforturi sa ne despartim civilizat, fara lacrimi si scene darmatice (lacrimile acasa in perna in intimitate).
Poate par egoista, cred ca sunt putin, dar nici nu sunt comvinsa ca acolo va fi fericita, ca acolo e locul ei. Cand ma gandesc cat va fi de singura..., sotul ei nu mi se pare suficient de intelegator cu durerea noastra, el e prea fericit ca pleaca, nu are deloc inima grea, nu lasa nimic in urma, nu se desparte de nimeni cu durere. Credeti ca banul si bunurile materiale conteaza mai mult decat sentimentele? Pana la urma la asta se reduce totul.
Nu stiu de ce am postat subiectul asta, poate simteam nevoia sa spun cuiva ce e in sufletul meu, poate astept incurajarile voastre si relatarile propriilor experiente asemanatoare care s-au incheiat cu bine, durerea despartirii a trecut si cei plecati si-au gasit fericirea si vin des acasa la cei dragi.
Am sperat pana in ultima clipa ca nu va merge pana la capat, ca nu va avea inima sa-si lase familia, noi am fost mereu apropiati. Bineinteles ca nu mi-am permis sa-i spun "Ramai, nu pleca asa departe", e alegerea ei, e viata ei.
Si a venit si ziua asta cand imi pierd cea mai buna prietena ( de fapt singura), parintii mei pe fiica lor cea mica, fata mea cea mare pe matusa si prietena ei iar cea mica va creste fara sa o cunoasca.
Daca suna cam tragic imi cer scuze, asta simt acum. Poate peste un timp o sa mi se para cam exagerat chiar penibil ceea ce scriu acum.
Va las acum, mai pot sa-i dau un telefon.

dana

Andrada spune:

Draga mea Dana,
acum aproape sase ani le-am lasat si eu pe surorile mele la aeroport. N-am facut pace nici acum in sufletul meu si nu-mi pot lua ramas bun de la ele. Cind am venit aici, am crezut ca-i cea mai grea alegere din viata mea. Acum stiu ca cel mai greu e sa aleg zilnic sa fiu aici departe de ele.
Andrada

L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele

dana d spune:

Multumesc Andrada. De cate ori ai venit acasa in timpul asta? Mie mi se pare mult si un an si nu cred ca va putea veni asa curand.
Am mai vorbit o data cu ea la telefon, trebuia sa stau cu ea pana in ultima clipa. Imi vine sa ma imbrac si sa plec la ora asta noaptea sa o mai vad o data.

Andrada spune:

quote:

---

Originally posted by dana d

Multumesc Andrada. De cate ori ai venit acasa in timpul asta? Mie mi se pare mult si un an si nu cred ca va putea veni asa curand.
Am mai vorbit o data cu ea la telefon, trebuia sa stau cu ea pana in ultima clipa. Imi vine sa ma imbrac si sa plec la ora asta noaptea sa o mai vad o data.

---

Numai de doua ori. Dar string anul asta concediu sa ma duc in primavara. Pe aeroport e teribil draga mea. Ultima oara cind am plecat tremuram atit de tare de oboseala (am stat si ziua si noaptea sa vorbim, vreme de doua saptamini nu dormeam decit vreo citeva ore pe noapte)si de durere, ca am crezut ca o sa pic, niciodata in viatza mea n-am fost atit de frinta, parca si creierul refuza sa gindeasca, parca eram sub narcotic.
Stiu ca-i greu si din pacate dupa cum vezi nici n-am sfaturi sa-ti dau, decit ca sint aici si inteleg ce scrii.
Va doresc sa fiti aproape si sa va intilniti odata sa fiti impreuna oriunde ar fi locul ala,
cu drag,
Andrada

L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele

osolita spune:

Draga Dana, imi inchipui ca nici surorii tale nu i-a fost usor sa ia hotararea de a pleca, nu-i atat de usor sa pleci cand stii ca-ti lasi parintii, sora, nepotii si prietenii in tara. In Canada n-o sa-i fie chiar usor la inceput dar ea a plecat in speranta unei vieti mai bune pentru ea si copii ei. Si n-ai cum s-o condamni pentru asta. Eu chiar ma gandeam de multe ori: de ce nu e bine si la noi in Romania, de ce trebuie sa plece oamenii atat de departe de cei dragi? Si sa stii ca un raspuns n-am gasit, poate ca nu poate fi totul in viata perfect. Uite de ex. la nemti situatia e alta dar relatiile intre parinti si copii sau intre frati sunt foarte reci, vine mama la tine in vizita(dupa ce ultima oara a v-ati vazut acum 2-3 ani) si sta la hotel ca sa nu te deranjeze. Desigur, nu pot sa fac o generalizare, am vrut sa spun ca in nici o tara nu e totul perfect si nicaieri nu le avem pe toate.
Nu stiu ce sa-ti zic, fii tare si poate va da Dumnezeu ca ei sa-i fie bine acolo si sa va viziteze des, sa puteti sa comunicati des desi n-o sa mai fie totul ca inainte.
Numai bine,
osolita

bubu spune:

Daca mi-ar fi spus cineva ca voi plca din tara as fi spus ca minte. Si iata ca de 6 ani sint plecata. Cind am plecat mi-am luat ramas bun de la sora mea si cumnatul pe peron, parintii urmind sa ma insoteasca pina in Buc. De nepotica mea, pe care o idolozam ma anada eu am fost cea care am sustinut-o. Anul trecut cind am fost acasa cu bebelusul meu, urma sa plece si ea. Am sperat ca dupa citeva luni sa ma duc sa o vad, dar nu a fost asa si tot asa sper in fiecare an sa ma mut si eu acolo dar se amina. Acum voi avea din nou un bebelus si sora mea tot imi spune ca ea nu stie cind o sa-l poata vedea. Nepotica, care va implini 10 ani tot intreaba cind voi ajunge si eu acolo. Dorinta ei e ca daca nu ajung pina va implini 14 ani, sa vina ea sa ne vada.
E adevarat ca in general barbatii se despart mult mai usor de familie. Asa a fost sotul meu si el nu simte asa nevoia ca sa mearga sa isi vada familia.
Sper ca nu am pus si eu paie pe foc.
Delia

iris spune:

si pentru mine sora mea e probabil singura persoana de care ma doare rau ca nu o vad mai des, desi e mai mare cu 5 ani decit mine si sintem destul de diferite; mai intii a plecat ea din brasov in arad si am fost revoltata pe soarta ca s-a intimplat asa - casatorie, samd..; apoi am hotarit sa emigram si ea m-a incurajat si ma incurajeaza si acum sa nu ne intorcem cumva; si ne e greu zi de zi; dar stiu ca mi-ar fi fost infinit mai greu sa continui sa traiesc in romania si sa ajung sa urasc brasovul meu, oamenii mei si tara mea ; de asta am plecat si de asta trec in fiecare an prin departiri si regasiri; apoi imi spun ca sint mare deja, ca am copii mei la care trebuie sa ma gindesc /.... dar ma doare ca verisoarele nu se vad decit putin timp si stiu ce frumos le-ar fi sa fie mai mereu impreuna;
nu pot spune decit ca asta e viata, parintii nostri au plecat de la casa lor, noi plecam, va trebui sa induram si despartirea de copii peste ani, asta e firea omului cred; stau si acum prin aeroporturi si gari si ma minunez cita lume se misca prin lumea asta larga, si cite lacrimi curg....apoi vine o zi frumoasa ca cea de azi cind am hoinarit prin dusseldorf, am cascat ochii la oamenii senini si relaxati din jur....uf, mi-as dori doar ca si sora mea sa fi avut curajul mai demult sa emigreze, hai ca o iau razna si am uitat la ce subiect raspund.....

dana d spune:

Va multumesc ca ma intelegeti si ma incurajati.Cam in momentul asta in care scriu, sora mea cred ca pune piciorul pe "pamantul fagaduintei", in urmatoarele ore astept primul telefon de la ea.
Andrada, cuvintele tale chiar imi alina sufletul. Daca suferi de ce nu te intorci? Banuiesc ca pentru a le face un viitor mai bun copiilor tai. Daca ai fi doar tu ai considera ca merita?
Va las un pic ca plange bb Ilinca si tati nu are tzatza sa-i dea.

dana d spune:

Osolita, nu i-a fost usor mai ales cand se apropia clipa despartirii. Cand a hotarat sa mearga pe drumul emigrarii cred ca nu a realizat ca chiar va ajunge sa-si lase o parte din suflet si sa continue sa traiasca departe cu inima franta. Cel putin eu nu am crezut ca chiar se va ajunge aici, am crezut ca se vor impotmoli pe undeva sau ca in final nu va avea curajul sa faca pasul.
Osolita, eu cred ca poti face sa fie si aici destul de bine, sunt atatia care au reusit sa-si faca o viata comoda si ii au si pe ai lor aproape. Se poate, si ei aveau toate premizele sa se realizeze aici alaturi de noi cei care o iubim. Au muncit sa faca facultati, au reusit sa-si caseasca servicii bine platite, acolo merg sa o ia de jos, probabil ca diplomele lor nu valoreaza nimic. Asta nu se cheama ca dai la gunoi tot ce ai trait pana acum si ce ai realizat? Mergi in alta lume si iei viata de la inceput.
Bubu, nu e asa ca nepotica ta nu-ti mai e atat de apropiata cum iti era? Copii uita mai repede. Fata mea cea mare are aproape 9 ani si era destul de apropiata de matusa ei, desi voi face eforturi sa pastrez apropierea dintre ele nu stiu daca voi reusi. Nu mai vorbesc de cea mica, are 4 luni si nu va avea prea multe rude apropiate sa o sfatuiasca.
Iris, si intre mine si sora mea e diferenta mare, e mai mica cu 7 ani. E adevarat ca in copilarie nu aveam prea multe in comun, dar in ultimii ani am devenit din ce in ce mai apropiate, diferenta de varsta disparuse, doar cu ea puteam sa discut orice, sa-mi deschid sufletul, sa-i destainui cele mai ascunse ganduri. E mare lucru sa ai un asa prieten si greu de gasit. Am ramas aproape singura, oare prin mail si telefon mai pot pastra o asemenea relatie?
Eu macar va am pe voi si ma mai ajuta, dar ce o fi in sufletul mamei noastre care nu e deloc genul mamelor din Germania, e ca o closca mereu gata sa-si protejeze puii chiar daca au crescut. Dar ea nu-si arata suferinta nici fata de mine de asta si eu ma simt datoare sa pozez in senina si increzatoare in alegerea surorii mele.
Iertati-ma daca am batut campii, am scris si eu ce am simtit, nu mai citesc ca ma apuc sa sterg si nu mai ramane nimic.

dana

Elenalove27 spune:

Dana d,,,
este tare dureroasa despratire si tare bucuroasa revederea dar asta ne este sortit cum se spune...
Eu a trebuit sa imi las mama,fratii ,surorii acasa si sa plec in japonia ca acolo mia fost scris sa ajung,,,dupa 5 ani de zile de locuit in japonia am mers acasa doar1 singura data,,acum am aterizat in Florida fara sa ajung in romania sa imi vad familia,,,,si tare greu imi este,,,asa cum ne este scris va fi...Urasc despartirea mai ales cind nu sti cind va fi revedereaDoar ca trebuie sa fim tari si sa avem rabdare...pina va veni timpul revederi






Elena cu burtica si sotul AL

mihaela_s spune:

Sora mea e mai mica cu 7 ani decat mine(eu am 32) si din scoala generala visa ca va ajunge in SUA. Toata lumea radea de ea, era o copila...dar anii au trecut, a terminat Relatiile Internationale la Buc, din aceleasi motive....ca va putea calatori in lume si va ajunge cumva in SUA.N-a fost sa fie asa, nu a gasit nimic de lucru in Buc., a trebuit sa se intoarca acasa, intr-un orasel mic din Ardeal, aici s-a angajat si norocul ei a fost ca avea internet la slujba, 2 ani de zile nu a facut altceva decat sa caute joburi in state.A gasit pana la urma, un fel de bursa, un slar de 350$ in timp ce chiria o costa 900$.Dar era visul ei si toti am incurajat-o sa plece, eu m-am despartit de ea cu o saptamana mai devreme de plecare, locuiesc in alt oras.Mama a condus-o la aeroport in Budapesta si a plecat.In NY nu a asteptat-o nimeni, s-a urcat intr-un taxi, a dat adresa si a ajuns cu bine.Apoi s-a descurcat..inca un job...o chirie mai mica. Doar departarea si singuratatea erau groaznice. La o luna dupa plecarea ei a murit tata, era grav deja cand a plecat ea, dar totusi mai spera sa-l mai vada...durerea a fost si mai mare pt. ca nu a putut veni acasa, iar la o zi dupa inmormantare a implinit 25 de ani.
Imi dau si acum lacrimile cand ma gandesc prin ce a trecut, dar acum e bine. A fost acum 2 saptamani in tara, ne-am revazut si parca nici nu fusese plecata.Acum e in Europa cu iubitul ei si cu mama, iar in 17 septembrie vor zbura toti 3 in NY. Mama are viza pentru un an si va sta probabil o luna in SUA.

Asta a fost povestea mea. Sora mea mi-a fost si mie cea mai buna prietena, la fel a ramas insa si dupa ce a plecat. Vorbim la telefon cam o data la 2 -3 saptamani, ne scriem e-mailuri si asa cum am spus, parca nici nu ar fi fost plecata. Ea e multumita, poate chiar fericita, nu am intrebat-o, dar in mod cert e mai bine decat aici.
Numai bine si iti doresc sa treci usor peste durerea despartirii.

mihaela