Dedicatie pentru absenti ...

Raspunsuri - Pagina 5

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Rufus spune:

Cine-si aduce aminte, la primele doua alegeri era tot asa: indiferent ca votai sau nu, indiferent cu cine, tot se gaseau o sumedenie care sa-ti explice ce si cum vine treaba cu alegerile, de parca veneau toti din mama democratiei si ne dadeau lectii.
Vad ca incepe iar "rascoala".
Mi se pare firesc ca cei care au votat sa aiba alta parere decat mine, care n-am votat.
Dar va rog eu, pe cei care duminica ati votat cu sperante diverse, nu incercati sa sustineti ca gata, voi ati facut totul, pentru eradicarea coruptiei, saraciei, inegalitatilor si alte sloganuri electorale. Pentru ca coruptia incepe cu noi, care nu renuntam deloc la obiceiurile noastre, saracia incepe pe strada, sub ochii nostri indiferenti, iar inegalitatile le cultivam cu ravna de cand ne nastem.
Enciclopedia germana Meyers il descrie pe roman ca fiind "siret, las, crud si lenes". Poate nu suntem de acord, ca nici cu Brucan n-am fost si a si murit fara sa vada cat de mult a gresit si el in aprecieri (dar in sens invers...). Numai noi putem schimba ceva in viata noastra si schimbare nu inseamna sa alegem pe cineva care sa schimbe in locul nostru, chiar daca, pentru o simbrie grasa, asa ne fac ei sa credem.
Cei care credeti ca, votand, v-ati facut datoria iar daca ceva merge prost e numai din vina absentilor la vot, va invit sa scoateti capul din nisip, sa mai cugetati si sa intelegeti ca daca democratia permite, deopotriva, votarea si absenta de la vot, nu-i nimeni mai "egal" cu ceilalti. Oricat vreti voi sa convingeti.
Cat despre jigniri, rusinari...mi-e mila, fratilor, de suferintele voastre...

poze multe cu noiAna a implinit un an 20062007

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Androix spune:

ohooo, pai as fi avut eu sa le scriu vreo cateva asa ca pixul e o tentatie mult prea mare

Creatiile mele

Andreea mama de Filip si Georgia

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns mariamunteanu spune:

Citat:
citat din mesajul lui sorana
[Din pacate Maria n-ai dreptate. Am auzit ca au fost 3% voturi anulate si 2% voturi albe, deci 5% in total au mers si si-au anulat votul. Asa si? Nu se sesizeaza nimeni, stai linistita.


Asta asa e, doar cateva voturi anulate nu inseamna nimic. Daca insa toti cei care nu au votat pe motiv de nemultumire ar fi anulat voturile, atunci ar fi insemnat ceva, ar fi aratat ceva. Ar fi insemnat dezaprobare, nu indiferenta.

Daca gandim asa, ca oricum nu conteaza, nici noi n-o sa contam pt. altii.

Maria

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns mariamunteanu spune:

Citat:
citat din mesajul lui ladyJ
Tu ai dreptul sa mananci. Daca nu o faci e fix problema ta.


Dar sa nu te plangi ca pe urma ca ti-e foame dupa ce s-a inchis pravalia.

Maria

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns mariamunteanu spune:

Rufus, de acord cu tine pana la un punct, dar mai departe - nu. Oricat am vrea noi sa fim cetateni model si chiar daca am reusi sa fim asa, o tara civilizata are nevoie de un Parlament, de un Guvern, de legi bune si de un aparat administrativ care sa le puna in aplicare, de un program de guvernare, de o strategie economica, rde reprezentare in relatiile cu alte state si inca de multe alte lucruri pe care noi nu le putem rezolva la nivel de cetateni.

Da, ai dreptate ca numai noi putem schimba ceva in viata noastra, dar asta implica si alegerea oamenilor care sa administreze tara.

Maria

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ladyJ spune:

Citat:
citat din mesajul lui mariamunteanu

Citat:
citat din mesajul lui sorana
[Din pacate Maria n-ai dreptate. Am auzit ca au fost 3% voturi anulate si 2% voturi albe, deci 5% in total au mers si si-au anulat votul. Asa si? Nu se sesizeaza nimeni, stai linistita.


Asta asa e, doar cateva voturi anulate nu inseamna nimic. Daca insa toti cei care nu au votat pe motiv de nemultumire ar fi anulat voturile, atunci ar fi insemnat ceva, ar fi aratat ceva. Ar fi insemnat dezaprobare, nu indiferenta.

Daca gandim asa, ca oricum nu conteaza, nici noi n-o sa contam pt. altii.

Maria




Da?asa crezi tu? Maria, cata naivitate!
Si ce masuri crezi ca se luau in Romania anului 2008 daca jumate din voturi erau insemnari cu pixul ca semn de dezaprobare?
iti spun eu: se ajungea la concluzia ca romanul nu stie sa puna o stampila si ar fi urmat un curs masiv de informare in masa a pop***tiei ´´cum se voteaza corect´´


Si inca ceva..noi oricum nu contam pentru altii.Fiecare conteaza pentru sine in tara noastra. Asa ca...


RUFUS, bravos pentru mesajul anterior!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ladyJ spune:

Citat:
citat din mesajul lui mariamunteanu

Citat:
citat din mesajul lui ladyJ
Tu ai dreptul sa mananci. Daca nu o faci e fix problema ta.


Dar sa nu te plangi ca pe urma ca ti-e foame dupa ce s-a inchis pravalia.

Maria






Pe riscul meu

Daca sunt amatoare de slanina, ma aprovizinez nu crezi? Instinctul..stii..

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Androix spune:

Citat:
citat din mesajul lui mariamunteanu

Citat:
citat din mesajul lui ladyJ
Tu ai dreptul sa mananci. Daca nu o faci e fix problema ta.


Dar sa nu te plangi ca pe urma ca ti-e foame dupa ce s-a inchis pravalia.

Maria




E si cei care mananca si apoi se plang ca nu le place mancarea, intr-un mod cat se poate de democratic si legitim, ce vor rezolva? A, da, acelasi lucru pe care l-as fi rezolvat io cu pixu pe buletinul de vot, fix ....!

Creatiile mele

Andreea mama de Filip si Georgia

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns mariamunteanu spune:

Androix, LadyJ ori sunteti voi prea pesimiste, ori sunt eu naiva. Din aceasta dilema nu pot iesi .

Cum sa se creada ca romanii cu stiu sa voteze daca 50% dintre oameni anuleaza voturile ? Dar unde suntem ? Cand am vazut ieri prin ziare mutrele ranjite pesediste victorioase, aceleasi pe care le stim de 20 de ani incoace, m-a apucat raul de la lingurica .

Maria


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns beshter spune:

Citat:
citat din mesajul lui mariamunteanu
1.
Androix, LadyJ ori sunteti voi prea pesimiste, ori sunt eu naiva. Din aceasta dilema nu pot iesi .

2. Cand am vazut ieri prin ziare mutrele ranjite pesediste victorioase, aceleasi pe care le stim de 20 de ani incoace, m-a apucat raul de la lingurica .



1. Eu cred ca poti.
2. Asadar, cine crede ca asta e o discutie de principiu despre absenteism se insala amarnic. E un prilej sa ne vaitam ca n-au iesit ai nostri.

Mergi la inceput