Copiii-santaj emotional ?

Din ce motive raman sotii impreuna intr-o casnicie ratata, intr-o casnicie in care cei doi soti abia isi mai vorbesc sau daca isi vorbesc, de fapt se cearta din orice, pentru orice fleac? Cel mai des se foloseste motivul: "copiii au nevoie de ambii parinti". E drept oare ?

Scuffy spune:

tare as vrea sa aud si eu pareri caci ma cam confrunt cu o astfel de problema...

scuffy

osolita spune:

Nu stiu daca motivul principal sunt copiii, cred ca sunt si altele dar asta e cel mai comod de invocat: nu divortez din cauza copiilor. Pe langa faptul ca vrei ca un copil sa aiba si mama si tata(nu stiu ce e mai dureros: sa vezi cum parintii se cearta si se jignesc sau sa fie despartiti?), poate ca femeia nu-si permite financiar sa-i creasca "aproape" singura, nu are unde locui, ii este "frica" de gura lumii si de singuratate(cine o mai vrea cu nu stiu cati copii), etc.

ani35 spune:

Ce pot sa vs spun,e ca eu am crescut intr-o astfel de familie.Doar certuri si reprosuri,iar mama nu divorta pentru noi,cica.Acum,dupa ani de zile,toti copiii(7)ne-am imprastiat in lume,iar ei au ramas singuri...cu certurile si reprosurile lor... Eu,am incercat sa-i ajut,sa-i fac sa vada lucrurile altfel,ca viata e frumoasa si merita traita,dar...imposibil!!!!!!!!Parerea mea e ca nu se merita sa mentii o relatie care nu mai merge pentru un motiv sau altul.Iar copiii,traiesc mai linistiti intru-un mediu sanatos,fara certuri.Parerea mea.

Victoria spune:

Eu cunosc cateva cazuri in care (de obicei) mamele au ramas cu tatii de dragul copiilor... problema e ca, acum, la maturitate, le reproseaza mereu asta, creind un nou santaj: " de dragul tau mi-am sacrificat viatza si am ramas cu taica-tu, si tu...." etc...

V.

GabiG spune:

Va dau si eu dreptate. Si eu cunosc parinti de prieteni care au stat impreuna "de dragul copilului". Viata pentru acesti copii este un infern, din cite am inteles. Pentru ca nu te poti preface la nesfirsit ca totul este ok, nu poti sa nu ridici tonul in fata copilului. Si si daca te prefaci, copilul simte.
Avem o viata si daca nu mai merge, nu mai merge! Imi imaginez ca nu e usor, nu dorec nimanui s atreaca prin asta. Dar sa nu ne folosim de copii ca motiv ca nu ne puitem dezlipi dintr-o casnicie din care nu mai avem nimic bun. Acum, pe de alta parte, in momentul in care ai copii probabil devii mai tolerant cu greselile celui d elinga tine. Zic probabil, pentru ca nu stiu, nu am fost in situatie...Dar ma gindesc ca daca ar fi (Doamne fereste) o problema mare intre noi, as incerca sa fac ceva inainte de a striga :La gunoi cu casnicia asta! Dar nu as sta sa sufar ani de zile ca sa salvez ceva ce nu mai poate fi salvat...

si Francesca 1an2 luni
Pe lumea asta exista un singur bebelas (copil) perfect! Si fiecare mama il are!
http://f1.pg.photos.yahoo.com/adigabi

craciunitza spune:

Draga Gabi, ai mare dreptate. Cand eu m-am despartit, baiatul cel mare avea 6 ani si credeam ca e departe de a simti prin ce trec. Eroare! Dupa ce m-am separata de taica-su, intr-o seara, mi-a spus brusc: "mami, ce bine ca nu mai tipa nimeni".
Copiii simt tot ce se intampla.

tinatache spune:

da, copiii au nevoie de ambii parinti, dar nu neaparat in aceeasi casa!!!

Cristina, mamica cu burtica

imagine_me spune:

Prin natura profesiei, ma confrunt mereu si mereu cu aceeasi problema: parinti care nu se mai inteleg intre ei, isi varsa frustrarile, naduful pe copii, copii care traiesc intr-un mediu plin de convulsii si care -aici apare marele pericol- la maturitate fac la fel, in marea lor majoritate, in propriile lor casnicii: tipa, se ameninta, se bruftuluiesc fara sa mai tina seama de imediata prezenta a copilului. De fiecare data, am avut ocazia sa urmaresc elevii mei trecand prin viata: niciunul nu a dat dreptate parintilor care au ramas impreuna si s-au chinuit reciproc intr-un mariaj nefericit!! Copiii sunt directi, sensibili la tot ce se petrece in jurul lor, nu pot fi mintiti, pacaliti, le raman imprimate in memorie amintiri foarte puternice si sunt intoleranti cu noi, adultii. Insa atunci cand cei doi soti se hotarasc sa se desparta, inainte cu ceva vreme, copilului trebuie sa i se explice ca nu din cauza lui se despart cei mari si ca 'buba' e la ei si nu la el iar el copilul va beneficia de toata dragostea lor, in continuare. Mie mi-a fost necesar aproape un an ca sa pregatesc copilul, dar acum pot spune cu fruntea sus ca sunt mandra de ea, noi doi am ramas in relatii foarte bune iar pentru copil este foarte clar ca niciodata nu va fi altceva decat proritate absoluta pentru noi indiferent de problemele noastre.
Dar oricat as scrie eu, voi ati pus mai bine decat mine, punctul pe i !

craciunitza spune:

Copiii nu se linistesc in momentul in care parintii certareti s-au despartit. Baiatul meu cel mare are un sentiment ciudat, din punctul meu de vedere, pentru taica-sau: mila!
Desi se vad rar pentru ca locuim in orase diferite, copilul meu stie ca taica-sau nu are bani. Daca trebuie sa-i ceara bani pentru ceva, mereu isi spune: dar tata e sarac.
Si nu e asa, taica-sau are bani dar nu pentru copii.
Pe de alta parte taica-sau ma acuza ca nu poate comunica cu ei, ca sunt inchisi si timizi.
Si nu e asa, copiii mei scot revista de bancuri, au gluma in sange.
Nu stiu in ce directie vor evolua sentimentele copilului meu.

coral spune:

Eu pot sa va spun parerea de cealalta parte a baricadei. parintii mei s-au despartit cind am inceput clasa I, deci la 6 ani. tatal s-a recasatorit la jumatate de an si a avut un baietel si apoi cind eu am terminat liceul s-a recasatorit din nou cu o tinara cu 3 ani mai mare ca mine si cu care are 2 copilasi sau asa stiam eu acum 7 ani.
Am fost crescuta de mama si bunici, nu pot spune ca mi-a lispsit nimic, am fost si sunt multumita de viata mea.
Cred ca cel mai mult m-a durut cind pe la 12 ani la o intilnire cu tatal meu el mi-a spus ca nu-si iubeste decit baiatul si ca vine sa ma vada ca asa trebuie. Din secunda aceea am incetat sa mai imi doresc sa il mai vad si sa mai jinduiesc sa am un tata care sa mearga cu mine la patinoar... ar fi tare multe de spus despre ce isi doreste un copil. Ca de altfle in toate momentele din viata vrei ce nu ai si poate dorinta asta permanenta reprezinta motorasul vietii. Imi pusesem tatal pe un pedestal asa ma educase mama si despre el nu a vorbit niciodata rau. Mult mai tirziu am aflat de bunici ce s-a intimplat si povestile bunicilor din ambele culmea erau identice.
Mama s-a recasatorit in ziua in care am terminat liceul si pot spune ca e un om fericit. Nu am perceput decit tirziu ca viata ei a fost o munca continua, daca as putea intoarce timpul inapoi as ruga-o si poate as insista sa isi refaca viata. Viata e prea scurta si ireversibila.
Sotul meu este dintr-o familie in care mama a incercat sa pastreze o casnicie subreda si se pare ca starea de tensiune permanenta i-a marcat pe copii. Din 4 frati, numai sotul este la prima casatorie.
Singurul sfat pe care il pot da este ca daca o mama ramine sa isi creasca singura puiul sau puisorii sa isi refac viata si sa nu astepte pina puisorii zboara din cuib.
Multa intelepciune si mult noroc in dragoste tuturor.

There is a difference between knowing the path and walking on it.