Cum sa o ajut?

Colega mea, Rodica, a primit astazi o veste foarte trista. Sora ei mai are doar cateva zile de trait printre pamanteni.
Imi este greu si sa vorbesc cu ea, mi-e teama ca voi incepe si eu sa-mi plang de fata cu ea si asa voi ingreuna si mai mult atmosfera.
Sora ei traieste in Italia, are 43 ani, acum 9 luni (9 luni te-ar duce la un gand frumos, o alta viata, dar pentru ea e trist) a fost diagnosticata cu limfomul lui Burkit. Tratamente, analize, nu s-au gasit donatori compatibili, final: azi i-au intrerupt orice tratament, boala a avansat atat de mult incat nimic nu-si mai face efectul.
Rodica v-a pleca duminica spre Italia, va fi singura, va fi cel mai greu drum pentru ea.
Acum se framanta cum sa isi anunte parintii carora nu lea spus adevarul pana acum din dorinta de ai proteja (sperau sa isi revina), mai ales ca tatal e bolnav de epilepsie.
Imi pare foarte rau de Rodica, e o fata buna, harnica si frumoasa. Acum parca e o umbra, a slabit enorm de mult.
Nu stiu daca am facut bine sa va scriu, dar asa imi pot si eu stapani supararea, clapacind.
Dana

GabiG spune:

IMi pare tare rau, viata iti da tot felul de lovituri. Nu stiu cum o poti ajuta decit sa fii linga ea, sa o asculti si chiar sa plingeti impreuna. Nu vad nimic rau in asta! Cred ca nimeni nu isi poate imagina prin ce trece, iar cuvintele sint prea sarace pentru a descrie asa un sentiment...Plecare celor dragi ne usuca sufletul, noroc ca ramine speranta ca se duc la mai bine si ca vor veghea asupra noastra de acolo de sus.
Fii alaturi de ea, sprijina-i trupul su sufletul cu trupul si cu sufletul tau!
Numai bine!

si Francesca 1an2 luni
Pe lumea asta exista un singur bebelas (copil) perfect! Si fiecare mama il are!
http://f1.pg.photos.yahoo.com/adigabi

andreea30xi spune:

Este atit de trist.....Viata ne-a fost data fara sa o cerem si ni se va lua fara sa fim intrebati.Stiti...in general ne plingem ca avem probleme de tot felul dar oare pot fi ele numite probleme sau simple imperfectiuni ale vietii peste care putem trece mai greu sau mai usor? Adevaratele probleme sint acestea despre care ne vorbesti acum.Ce poti face? Poti doar sa fii alaturi de prietena ta care trece prin momente extrem de grele...Are nevoie de prieteni, are nevoie de un umar pe care sa plinga.Ajut-o moral pt ca restul depinde de Dumnezeu!

bubutzu spune:

Dana,imi pare tare rau pentru prietena ta;poti s-o ajuti fiind aproape de ea ;oricum durerea e mare....si cuvintele de prisos;
Andreea,mi-au dat lacrimile cand am citit ce ai scris:''viata ne-a fost data fara sa o cerem si ni se va lua fara sa fim intrebati'';cata dreptate ai..asta ne face sa ne gandim si la ziua de azi.Traieste clipa ca si cum ar fi ultima..

hannen spune:

Aveti mare dreptate,astea sunt adevaratele probleme.
Nici nu stiu cui sa-i plang de mila mai tare,sarmanei muribunde care stie ca-i sunt zilele numarate,s-au familiei care ai va duce dorul.Este intra-devar o situatie grea.I-mi pare nespus de rau ptr ,ele amandoua surori ,ptr parinti si eventual familia ei ,daca cumva are copii.
Tu draga Dana nu o poti sprijini decat moral.Nu o evita,ajut-o sa-si descarce sufletul,plangi cu ea daca asa simti.Lasa sa-ti vada adevaratele sentimente ptr ca ,cateodata ajuta mult mai mult decat pretinzand ca nimic nu s-a intamplat.
Multa putere ,si sa va intareasca Dumnezeu ,va doresc.
Nicole&Amira

puppe spune:

Din pacate, cunosc durerea pierderii celor dragi, fiindca Dzeu mi i-a rapit, in decurs de 5 luni, si pe mama , si pe tata. Cuvintele nu pot reda durerea care te copleseste, si nici nu-ti pot aduce alinare. Conteaza insa enorm sa ai pe cineva drag si apropiat langa tine, sa-i plangi pe umar, sa te tina in brate, fara sa-ti spuna ceva, sa te ajute sa depasesti durerea crancena din primele zile.In cazul meu, rolul asta l-a avut sotul, fiindca nu am nici o prietena mai apropiata. Daca tu reusesti sa fii, pentru Rodica, acest sprijin, sa stii ca faci cel mai bun lucru.Ajut-o sa treaca prin suferinta, distrage-i atentia, gaseste-i tu hobbiuri noi pe care sa le impartiti amandoua, convinge-o (de ce nu?) sa intre si ea pe acest forum...Singurul lucru care mi-a mai alinat mie jalea a fost acela ca sunt oameni chiar mai nefericiti decat mine, dar viata merge mai departe. Si eu am avut, totusi, un noroc : eram gravida cu Andrada cand mi-am pierdut parintii, si am gasit alinare in ideea ca o noua viaat creste in pantecul meu.Dar am si acum momente cand plang.E omeneste.

Aliada spune:

Da Puppe,ai dreptate,cunosc sentimentul ala de durere imensa si nimic nu-l poate atenua.Dar umarul unui prieten pe care poti sa te sprijin si sa-ti versi lacrimile nu face rau deloc.Las-o sa planga pe umarul tau si spera ca timpul sa inchida incet rana.

Dana P spune:

Va multumim pentru sprijin, pentru faptul ca ne-ati facut sa credem ca nu suntem singure.
Vineri, 15 aug., inainte de a pleca de la servici, a citit si Rodica mesajele voastre. Atunci, am izbucnit amnadoua in plans, mi-a multumit ca sunt langa ea, ca are un umar pe care a plans in hohote, si-a descarcat puhoiul de lacrimi strans in aceste luni de durere, si va multumeste si voua pentru cuvintele frumoase pe care le-ati scris si care au facut-o sa spuna la plecare: "sper intr-o minune, inca mai sper."

Aliada spune:

Sa aibe grija de ea.Speranta de multe ori ne tine in viata!

remy spune:

Eu una inteleg mult durerea suferita de prietena ta caci si eu am pierdut acum un an pe fratele meu de numai 33 de ani bolnav de cancer.Durerea inca mai exista mai ales atunci cind vorbesc cu mama la tel.si imi spune de ce a vrut Dumnezeu sa il ia inaintea ei si incepe sa plinga.Fii alaturi de prietena ta caci are nevoie de tine si poate cine stie mai exista si miracole.si aveti grija de voi

tilis spune:

Uneori viata ne pune in fata unor intamplari fff dureroase, pe care nu mi le putem explica. Cel mai bine este sa o lasi o perioada pe prietena ta sa vina ea la tine si sa discute ea cu tine. Daca vezi ca se indeparteaza incearca sa o convingi sa discute despre durerea ei, cu siguranta o va ajuta mult.
Esti pusa intr-o situatie fff delicata.
Timpul va vindeca cu siguranta ranile!!!

tilis