Tu nu esti tatal meu

eternell spune:

Fetita este la varsta la care inceapa sa priceapa unele lucruri, dar totusi nu are suficient discernamant pentru a intelege obiectiv situatia sa familiala.

"Tu nu esti tatal meu!" poate fi vocea unei dureri ascunse, poate chiar inconstiente. Poate ca daca tatal sau ar fi absent TOTAL situatia ar fi mai putin complicata pentru ea, si dureroasa, si prietenul tau ar deveni firesc tatal de care orice copil are nevoie.

Dar tatal sau exista, si apare ocazional, suficient sa o bulberseze. Si, in cele cateva clipe petrecute impreuna e sigur fermecator. Ce sa priceapa copilul? Ea are un tata. Si doare.

catale spune:

Multumesc tuturor pentru raspunsuri.:)

Alex, felicitari pentru bebe, ma bucur pentru voi.

Rufus spune:

Teodora (fata sotiei mele) mi-a spus asta de a doua zi de cand am cunoscut-o. Pe moment, poate ca te dezarmeaza, dar e stiut ca majoritatea copiilor se apara (instinctiv) si au si rautatile lor. Nu mi-a mai spus asa ceva, poate si pentru ca, desi pastreaza relatia cu tatal natural, acela are o prezenta...sa zicem discreta, in viata ei.
In schimb, ii mai spune fetei mele ca nu e sora ei...perfect adevarat. Este o rautate, cu care raspunde, probabil, rautatilor celeilalte...culmea e ca tin una la alta, am numeroase dovezi.

poze multe cu noiAna a implinit un an 20062007

A_Iulia spune:

Apropo de rautati: fii-mea, cand e suparata pe mine, imi spune: "Nu mai esti prietena mea si nu te mai invit la ziua mea."

espiritu spune:

sigur nu a vorbit cu a mea?ca e aproape identica fraza hahaha

ce virtuosi si integri ne dam din spatele monitorului.
in viata e ca la bal mascat :cand toata lumea isi scoate masca s-a dus veselia.

A_Iulia spune:

Ce-i drept, nu pare a fi creatia fii-mii, sigur a auzit-o undeva si i-a placut. Poate face parte din materia obligatorie la gradinita...

catale spune:

Categoric replicile astea fac parte din repertoriul copiilor. Si a mea imi spune ca nu mai sunt prietena ei si nu se mai joaca cu mine. Si cand o cert, incepe si se jeleste: Pe mine nimeni nu ma iubeste ! Nici macar mamai, bunicul nu ma lasa sa ma uit la desene, bunica nu vorbeste cu mine...

Rufus, asa e, copiii au rautati, insa ei se cearta, ei se impaca...:)

ZoraD spune:

Am ales sa scriu cu alt nick aici, pt. ca am ceva experienta in domeniu.
Sotul meu, care nu e tatal biologic al copiiilor mei, are in rest din toate punctele de vedere rolul si atributiile de tata, sa dea sfaturi, sa certe, sa indrume, nu accept ca cei mici sa nu il respecte. El nu are copii, deci la inceput a fost mai greu, dar, nimeni nu s-a nascut invatat, si am inteles rolul meu, in a-l sprijini pe el sa-si gaseasca locul in familia noastra.

Zora

T_A_T_A spune:

Salutari tuturor mamicilor si taticilor!
Citesc cu nesat toate postarile anterioare. Experiente fericite si nefericite, copiii afectati de divortul parintilor sau de absenta unuia dintre parinti. De regula e vorba de lispa tatalui.
Povestea mea este vesela si trista deopotriva. Am decis sa pun punct primei casnicii atunci cand Alexandra, fetita mea, avea 2 ani. Am realizat ca eforturile mele erau in van si ca tensiunea din cuplul parental era tot mai nociva pt. copila. Fosta sotie s-a agatat la inceput de mine, afirmand ca nu are sot de lasat. Decizia mea era insa definitiva. Sunt genul care suporta multe, dar si cand se satura...Am divortat asadar in noiembrie 2006 la prima instanta. Desi mi-am dorit un divort civilizat, cu o implicare a ambilor parinti in cresterea si educarea copilei noastre, fosta sotie a decis sa se razbune, folosind fetita pe post de arma. Asa ca procesul a durat circa un an, timp in care justitia mi-a acordat mie custodia Alexandrei. Din decembrie 2006 si pana in aprilie 2007 am crescut copila singur, dar fiind ajutat de mama mea, cea care se implicase si anterior in cresterea si educarea strengaritei mele. Din aprilie anul trecut a intrat in familia noastra si actuala sotie, o prietena veche care divortase si ea la finalul lui 2006, la doar doua zile distanta. Am fost uimiti de coincidenta si relatia noastra a evoluat rapid spre un mariaj de vis, intr-o casa plina de copilasi. Sotia mea are 2 fetite din prima casatorie. Cele doua zgatii au 3 si 5 ani, iar Alexandra are 4 acum. In 2007, incepand cu luna aprilie si pana la final, cele 3 fetite au crescut impreuna, fiind la fel de iubite si de ocrotite atat de sotia mea cat si de mine. Niciunul dintre noi doi nu a facut vreodata diferentieri. S-au simtit la fel de iubite si au crescut frumos impreuna, considerandu-se surori.
Alexandra i-a spus destul de repede sotiei mele "MAMI" sau "MAMI HELEN", atunci cand in peisaj aparea si mama ei biologica sau vorbeam despre aceasta, pentru a le diferentia. A fost alegerea ei si ne-a bucurat, pentru ca era dovada ca se simtea minunat in familia noastra frumoasa.
La finalul lui 2007, niste magistrati iresponsabili au decis insa ca Alexandra sa fie incredintata mamei biologice, dupa un an de fericire in cadrul familiei tatalui sau. In ianuarie anul curent a fost smulsa violent din familie si de atunci nu a mai revenit niciodata acasa.
Nemultumita de atasamentul copilei fata de mine, fata de sotia mea si fata de restul familiei paterne extinse, mama ei biologica a decis sa spulbere orice legatura afectiva a fetitei cu noi. Desi justitia a decis totusi ca Alexandra sa petreaca in continuare timp in familia tatalui, acesteia i-a fost incalcat brutal acest drept, desi asta a tulburat grav copila, ducand pana la integrarea ei intr-un program de consiliere psihologica.
Fetitei i-a fost interzisa de mama biologica pana si participarea la cununia tatalui ei cu Mami Helen. Desi aveam 3 domnisoare de onoare superbe, doar doua au imbracat rochitele de printese. Rochita Alexandrei si pantofiorii ei albi sunt inca neatinse, asteptandu-si micuta stapana.
Cele doua surioare ale ei ne intreaba mereu de Alexandra. Tot ce cumparam este in triplu exemplar. Sunt scene induiosatoare, atunci cand le vedem pe micute cum pun in cosuri si exemplarul Alexandrei (dulciuri, jucarii, carticele, lucrusoare etc.). Uneori le convingem cu greu ca nu e cazul sa luam mereu 3 exemplare, pentru ca ... Tot mai greu de explicat fetelor, desi au inteles singurele ca mama Alexandrei se interpune intre noi si copila.
Timp de doua luni - martie si aprilie - am reusit sa vedem copila doar in parc. Scenele au fost insa de cosmar, pentru ca mama biologica a Alexandrei avea niste crize de furie violente atunci cand vedea ca eforturile ei de a o rupe afectiv de noi pe copila nu aveau succes. Le-am luat de 2 ori si pe surioarele ei si copila a avut impresia ca s-a incheiat cosmarul ei si ca va reveni acasa. Durerea ei la finalul scurtei intalniri a fost cu atat mai mare cu cat a realizat ca fusese doar o iluzie si ca noi plecam acasa tot fara ea.
Afland ca sotia mea este gravida, mama Alexandrei i-a spus copilei ca nu o mai iubesc si ca voi avea o alta fetita, pe care o voi iubi. I-a spus copilei ca nu mai doresc sa stiu de ea si ca Mami Helen nu e mamica ei, pt. ca nu o iubeste deloc si nu o vrea in preajma celor doua fetite ale ei.
Copila ne-a povestit tot si am linistit-o, ceea ce a starnit iar furia fostei sotii. Din mai nu ne-a mai lasat nici macar sa o vedem, spunand ca e proprietatea ei, ca ea a facut-o si tot ea o omoara. Culmea e ca eu am convins-o sa pastreze sarcina si am luat-o de sotie in 2004 tocmai pt. a-i oferi tot confortul material si afectiv necesar pentru a pastra sarcina si a nu omori un copil minunat.
Desi in iunie si iulie copila trebuia sa fie in familia tatalui 3 saptamani consecutiv, mama biologica s-a opus categoric, desi am apelat si la executorul judecatoresc si a avut de platit sume foarte mari pt. ca a ignorat sentinta. Pe 29 iunie m-am recasatorit cu "Mami Helen" - data aleasa special pt. a fi in interiorul celor 3 saptamani cu Alexandra acasa - si am reusit sa dam de copila pe 30 iunie. Era la domiciliul mamei sale biologice, insa femeia care o pazea nu a deschis desi era acolo si executorul si politia. Fosta sotie a revenit acasa pe 1 iulie la 4.30 dimineata. Usa s-a deschis si bona de ocazie i-a aruncat copila in brate, in pijamale si speriata deja. Cand a auzit vocile noastre - mai erau mama si fratele meu - Alexandra a inceput sa planga. Sfasietor. O noua iluzie spulberata ca urma sa o luam acasa, in camera ei frumoasa, in mediul familial ideal oferit celor 3 copile. A fost efectiv tarata pe scari de o mama biologica isterizata, aruncata ca un sac in masina pe bancheta din spate si de atunci nu am mai vazut-o. A fost retrasa de la gradinita, pentru ca sentinta stabilea 2 zile pe saptamana cand aveam dreptul sa o iau la mine acasa si sa o readuc a doua zi dimineata la gradinita.
Suntem o familie fericita cu o unica si uriasa nefericire. Avem 2 copile care se simt iubite si care cresc atat de frumos, cu zambetul pe buze, avem inca o fetita care se va naste la inceput de 2009 si mai avem o fetita nu mai putin adorata, care insa traieste o drama si pe care inca nu putem reintegra intr-o familie ideala, cu un cuplu parental frumos, intr-un camin in care dragostea este la ea acasa.
Bogdan Draghici
www.tata.org.ro

Happy_in_TO spune:

Citesti cu nesat un rahat! Habar n-ai despre ce este vorba in subiectul asta altfel spuneai si tu doua vorbe in legatura cu el si incetai sa te plingi...

Dai in nestire copy-paste la o postare compusa mestesugeste care are ca rol imporoscarea fostei cu noroi spre a-ti atrage simpatii. Mie imi provoci numai sila!