Barbati prea ocupati?!

scarmanus spune:

Draga Angelito,

Bine ai venit printre noi, sper ca ti-a trecut siderarea si socul dupa cele citite si postate de noi, ei, hai sa ma refer la mine, sa-mi asum responsabilitatea daca tot vorbesc.
E foarte drept ce scrii tu in socul si siderarea ta, si deduc din toate astea ca pana acum ai fost norocoasa sa dai numai peste barbati care apreciaza sa li se spuna lucrurilor pe nume, accepta cu draga inima tot ce le ceri tu, cred in egalitatea sexelor si actioneaza in consecinta. Da-mi voie sa te felicit, sincer.
Imi permit sa fac observatia ca din prisma unei femei necasatorite, fara copii si deci fara "problemele" ce decurd din viata de cuplu, nu poti avea totusi o parere obiectiva, oricat de mult ti-ai dori. Mi-e clar ca n-ai fost niciodata pusa in situatia sa faci compromisuri, iar aici as vrea sa-ti spuna fetele care au mai multi ani de casatorie la activ decat mine si indeferent cat de perfecta casatorie ar avea, daca o casatorie nu cere compromisuri. Eu as vrea foarte mult sa revii peste cativa ani, cand iti vei gasi jumatatea si te vei casatori, sa ne spui si noua (cu mana pe inima) ca (scuze cacofonia) casatoria ta este exact asa cum ai visat-o, ca omul de langa tine sau tu nu te-ai schimbat deloc, ca toate merg conform teoriei. caci, draga mea, teoria e intotdeuna perfecta, nu are fisuri sau puncte forte si puncte slabe, asa cum noi, muritorii de rand si casatoriti avem. E o mare diferenta inte teorie si ce se intampla in real life. A nu se citi ca sunt adepta teoriilor vechi de 50 de ani ori a celor care proslavesc supunerea femeii, dar sa se citeasca ca sunt adepta teoriilor care functioneaza in practica, care dau rezultatele pe care LE ASTEPT EU.
Pana una alta ma declar fericita cu sotul imperfect pe care il am, avem problemele noastre ca oricine, incercam sa le rezolvam cum stim mai bine. Sunt fericita asa, si doar fiindca sunt delicata cu sotul meu in a-i cere una alta nu ma simt deloc femeie supusa in sensul dobitoc al cuvantului.

Numai bine,

scarmanus

reiki spune:

Pt. Romana
Imi place sa cred ca nu am fost niciodata asa. Sper din toata inima.
Cind se trezea al nostru bebe, EX, il lua in brate sa il linisteasca iar eu fugeam la bucatarie incalzeam apa si faceam laptele. Apoi dupa ce manca il ajutam sa ragaie si il culcam. Sper din toata inima sa nu fi fost altfel, dar uneori fiecare partener vede altceva.
Pt Amalia
De multe ori in partenera ta de viata, ca barbat nu vezi ce trebuie. Vezi un om puternic care TREBUIE sa aiba grija de copil. Sunt cnvins ca a durut cumplit la momentul ala "neatentia" sotului tau, dar pentru el in momentul ala altceva era important. Uneori nu vedem ce se intimpla cu voi, nu stim, pentru ca sunteti puternice si nu va plingeti, nu stiti sa explicati.
OMULE EU CAD DIN PICIOARE!!!
ESTE MAI IMPORTANT JUMATATEA DE ORA PIERDUTA DECIT MINE?
DE CE NU INTELEGETI CA TREBUIE SA INVATATAI SA COMUNICATI?????
Sa comunicati pe limba noastra!!!!
Sa comunicati nu ca vorbiti!!!!!!!
Pt. Angelito
Lucrurile se schimba in timp. Vei afla asta si singura. Vei accepta sau nu ce se va intimpla in viata ta. Cind iubesti, cind rodul iubiri tale va veni pe lume, aproape nimic altceva nu va conta, desi (poate) ai sa ai un sot "orb", care nu va vedea intodeauna acelasi lucru ca tine.

Eu acum sunt singur si poate "vad" mai bine decit atunci cind eram o famile. Ce vreau sa spun este ca, uneori te obisnuiesti cu o stare de fapt, pe care de cele mai multe ori este greu sa schimbi. Iar daca pertenerul tau de viata, daca vede ca este necesara o schimbare si nu stie sau nu poate sa te faca sa intelegi necesitatea schimbari, nu se schimba mai nimic, sau daca se intimpla atunci este o schimbare de suprafata, nu una profunda. De ce? Pentru ca nu stim sa COMUNICAM.

Gata cu prelegerile. Nu asta a fost intentia mea.
Poate pentru inceput ar trebui sa aratati si sotilor vostri subiectul, sa vada ce ati scris aici. Poate fi un inceput...
Voi trebuie sa gasiti rezolvarea.

Amalia spune:

Angelito, este socant intradevar, si ai mare dreptate. Din pacate insa, oamenii se schimba mult o data cu trecerea timpului. Te poti trezi dupa cativa ani de convietuire, ca langa tine nu mai este omul cu care te-ai casatorit si ca acel "bine" de la inceput s-a transformat in ceva care nu-ti mai convine. Si atunci ce faci? Sa renunti, nu-ti vine, mai ales daca ai si pentru ce lupta si ti-ai pus si atatea sperante...asa ca incerci sa lupti.


Sanatate maxima!

andreea30xi spune:

Fara a face polemici si fara a lua apararea lui angelito doar pt ca am fost si sint de acord cu ceea ce a scris...(daca vreti puteti arunca cu ce doriti),am impresia ca desi este tinara si necasatorita are dreptul(ca oricine dealtfel) sa-si expuna parerea "teoretica". Pt ca ceea ce facem pe acest forum,ce este de fapt daca nu teorie? Putem da sfaturi, putem fi linga cineva moral, cu sufletul, cu inima..dar nimic mai mult.Asta nu e teorie?? Si mai cred ca nu trebuie sa fii casatorit ca sa stii exact ce vrei de la viata, sa faci anumite compromisuri sau sa te respecti ca OM. Nu fac nici o aluzie, rog a nu fi inteleasa gresit!Pupici!

lorelei_19 spune:

Buna, Angelito si bine ai venit! Apreciez felul tau de-a gandi- sanatos si normal la varsta ta si sincera sa fiu, cand aveam si eu 22 de ani (vorbesc ca maica-mea acu! ), spuneam printre altele: eu niciodata n-am sa spal de-ale barbatului! Sa-si spele singur! Si mai ales daca lucram amandoi!" Ce simplu ar fi... Viata insa iti joaca atatea renghiuri uneori... Te-ai casatorit cu un barbat dragut, dulce, respectuos, gata oricand sa faca orice ca sa te faca fericita, interesant, glumet si ai fost atat de fericita... Apar copiii, problemele, marele dusman al tuturor cuplurilor- cotidianul si te trezesti dintr-o data langa un om plictisit, caruia nu-i pasa sau nu arata ca i-ar pasa in mod deosebit de tine, un om cu totul si cu totul deosebit de cel pe care l-ai ales. Insa ai copii, de comun acord te-ai lasat de serviciu si stai cu ei acasa si mergi mai departe. Mai auzi de vreo vecina sau prietena ca a luat bataie de la sot, sau ca o inseala pe fata, mai auzi de un alt sot ca bea sau ca dispare cu saptamanile de-acasa si atunci iti zici: al meu cel putin imi aduce banii acasa, imi e fidel, nu dispare, nu bea. Si incerci sa vezi partea frumoasa a lucrurilor, incepi sa ignori din ce in ce mai mult necesitatile tale sufletesti in favoarea familiei, a linistii, a copiilor. Si atunci ce-i de facut? Sa-l lasi? Si ce te faci? Iei altul dupa un timp si se intampla la fel. Nu poti nici sa-i schimbi mereu, singura iarasi nu e tocmai bine- la urma urmei omul e un animal sociabil, nu?
Vezi, viata e mult mai complicata la 30 de ani decat la 20 de ani. Iti doresc sa fii fericita la 30, la 40 si toata viata ta!
Lorelei
PS: din fericire nu e peste tot la fel, altfel nu ne-am mai marita niciodata

Amalia spune:

Reiki, ma bucur ca un barbat raspunde la acest subiect. In mare parte am fost de acord cu ce ai spus, insa mi-as dori sa ma faci sa inteleg unde este limita intre "a vorbi" si "a comunica" pe care spui tu ca nu am trecut-o cu sotul meu. Chiar si in cazul concret pe care l-am prezentat mai sus, i-am spus clar cum ma simt si care imi sunt limitele...si in plus, ca am nevoie sa ma ajute.
Nu suntem genul de cuplu care sa nu comunicam, sa nu reusim sa discutam problemele pe care le avem, insa sunt momente cand parca nici nu-l mai cunosti pe cel de langa tine. In acele momente, parca ai impresia ca ai inceput sa "comunici" cu un perete.
Se discuta atata despre nevoia asta acuta de comunicare. Dar ce te faci cand cel de langa tine devine satul de atata "comunicare", cand nu mai vrea sa disece problemele, cand vrea sa se mai lase si purtat de val (in speta, de zile) fara sa disece totul.....cand ajunge sa i se para aceasta comunicare.."doar vorbe".
La teorie suntem buni cu totii, si eu as putea sa dau niste sfaturi nemaipomenite cum sa facem si ce sa facem. Dar ce ne facem cand socoteala din targ nu se potriveste cu cea de-acasa? Ce ne facem cand suntem concilianti, dar nu se vede si in afara? Cat reusim sa ne pastram aura de buna dispozitie si de rabdare? Cred ca totul tine de la om la om si de la situatie la situatie. Oricat iti doresti sa fie bine, daca intr-o relatie trage doar unul, in timp se duce totul de rapa...si culmea...aproape intotdeauna unul dintre parteneri nici nu-si da seama de asta.
Nu stiu ce se intelege din ce am spus aici. Concluzia mea este ca in viata reala nu reusesti sa folosesti mereu metodele potrivite pentru a te face inteles sau nu nimeresti intotdeauna in momentele potrivite pentru a discuta...fie ca nu este partenerul in dispozitia cuvenita, fie ca nu este destul timp pentru asta sau sunteti deranjat de altceva atunci.

Sanatate maxima!

angelito spune:

Buna ziua tuturor :) si bine v-am (re)gasit !

Intr-adevar, intre timp mi-a mai trecut socul ;) si ma bucur ca nu mi-ati luat mesajul in nume de rau, asa inversunat cum era!!!

Sunt de acord ca la 23 de ani (cati am eu acum) vezi lucrurile cu totul altfel decat la 30 sau 40 si ca iti lipseste experienta de viata pentru a putea vorbi, in deplina cunostinta de cauza si perfect obiectiv, despre astfel de probleme, dar... eu sper ca pe viitor viata mea in comun cu partenerul pe care l-am ales sa fie cat mai aproape de acest "idealul". Sper ca va fi posibil...

Stiu ce inseamna compromisul si diplomatia, o stiu chiar foarte bine (chiar daca nu s-ar spune, din mesajul meu :)!), in general sunt o fire foarte toleranta, de multe ori chiar prea toleranta, dar exista anumite lucruri pentru care sper sa nu fiu vreodata nevoita sa fac compromisuri... pentru ca exista (dupa cum se vede si din anumite mesaje de pe forum) compromisuri foarte dureroase... si ma intristeaza foarte mult sa vad ca unele persoane, dupa cativa ani de casnicie, nu-si mai recunosc partenerul/a, se trezesc dupa cativa ani traind langa un strain care prefera televizorul si calculatorul, cu care nu se mai poate discuta, nu se mai poate comunica, si in cele din urma ajung sa aiba vieti complet paralele... :( Sunt perfect de acord ca fiecare trebuie sa-si pastreze o anumita independenta in cuplu, sa aiba o viata proprie, sa iasa cu prietenii etc., dar daca se ajunge la o astfel de situatie... deja nu se mai pune problema de independenta in cadrul cuplului sau de iubire, respect etc.!!

Si nu cred ca daca apare vreo problema ea este numai responsabilitatea Ei, a sotiei, a femeii, care trebuie sa gaseasca calea cea mai buna de a o rezolva, fara a-si "supara" partenerul si fara a strica armonia cuplului sau a familiei... Mi se pare ca este o responsabilitate uriasa, o povara imensa care in majoritatea cazurilor este asezata "by default" pe umerii femeii, si nu inteleg de ce...

Poate gandesc asa si din cauza modelului de cuplu pe care l-am vazut la parintii mei, care sunt casatoriti de 30 ani si n-au avut niciodata probleme de acest gen, se iubesc si acum foarte mult si se inteleg, se respecta, cu toate ca n-au avut o viata usoara...

Si eu am un prieten, suntem impreuna de aproape 4 ani si ne iubim foarte mult, e prima mea iubire si sper sa fie si ultima :) si sa avem un viitor impreuna... Relatia noastra nu e perfecta, el nu e (deloc) un om perfect :), cum nu sunt nici eu, am facut si fac in continuare foarte multe compromisuri si poate, cum am mai spus, de multe ori sunt prea toleranta, dar sper ca niciodata nu voi fi in situatia de a aplica diverse stratageme pentru a-i atrage atentia si pentru a rezolva niste probleme care ne privesc pe amandoi. Sper sa ramana si sa ramanem amandoi aceiasi oameni si sa putem comunica liber... sa discutam cu sinceritate si respect fata de celalalt pe orice tema, sa ne asumam amandoi responsabilitati si sa rezolvam problemele impreuna.

Viata e grea, si poate, de foarte multe ori, plictiseala, stresul cotidian, rutina inving dragostea, e foarte probabil, dar asta este o problema a cuplului, a amandurora, si trebuie rezolvata in doi, nu "aruncata" pe umerii femeii... Nu vreau sa generalizez, dar barbatii de multe ori nici nu constientizeaza problemele, sau refuza sa le accepte, si totusi nu numai ca trebuie sa le recunoasca, dar trebuie sa si participe activ la rezolvarea lor!!! Sau cel putin asa e normal!


Oricum, in final vreau sa spun ca nu pot sa-i inteleg pe cei care prefera televizorul si calculatorul oamenilor, fie ca e vorba de sotie, de copil sau de prieteni!!! Nu pot sa inteleg asa ceva!!

ruxij spune:

Din pacate, o sa vezi tu mai tarziu cum o sa fie. Si eu cu sotzul meu la fel ca tine am fost, prima iubire, ne-am cunoscut la 18 ani, mare iubire mare, ne-am casatorit la 23, au mai trecut 8 ani (nici nu stiu cand au trecut), dar recunosc ca trebuie sa ma lupt ca sa nu prefere calculatorul sau televizorul in locul familiei, ca si cu multe altele, ma lupt constient si cu plan de atac. Uneori le-a preferat. Uneori m-a suparat cu multe altele mai grave decat calculatorul. La inceput ma pupa la fiecare masa si ma ridica in slavi ca vai ce minunata sunt, ce bine gatesc, nu ii vine sa creada, acum infuleca si mai si critica. Mai si lauda, dar muuuult mai rar. Si uneori nu prea da dovada de sensibilitatea de care dadea dovada la inceput cand eu muncesc cu copilul dupa mine, iar el doarme, apoi sta pe terasa la cafea si nu imi adreseaza prea multe vorbe. Uneori cand are asa toane.Si sa stii ca am servici, am cariera egala cu a lui, aduc bani la fel, altfel nici nu vreau sa ma gandesc in ce kko as fi putut fi, ca omul se porceste cand se vede el "la putere". In general, fatza de altele, nu ma pot plange, dar fac eforturi sa il "ridic", cum pretindea Reiki ca trebuie sa facem. Noi itzi dorim sa nu ai niciodata astfel de probleme, sincer. Nu e drept, nu e corect, dar egoismul iese la iveala pana la urma, scade grija pentru sotzie din pacate. Modelul ca femeia le face pe toate, spala, calca gateste este inoculat zi de zi. Chiar azi am vazut o reclama la farfurii de hartie, in care sotzul sicopiii jucau cartzi, iar nevasta spala vasele. Vezi? Peste tot e normal ca imaginea femeii este ca spala vase spala pe jos etc. Vezi in reclame la detergenti de vase, de cada, la farfurii, maturi si mai stiu eu barbatzi? Foarte rar. Asta e, speram ca pe viitor sa se schimbe lumea, dar pana una alta, noi trebuie sa ne luptam in lumea asta. De noi depinde pana la urma. Eu cred ca se vor schimba lucrurile totusi, dar nu stiu dc. vom trai noi sa vedem

Multa fericire itzi doresc.

ruxij

imagine_me spune:

La sub'ectul in cauza am zambit doar, aducandu-mi aminte de inversunarea cu care imi sustineam si eu 'egalitatea' in cuplu ...dupa 10 ani de stradanii si lupte cu toate tehnicile si planurile posibile si viabile (de care vorbeati voi), am esuat! Fiecare are o limita a suportabilitatii si cand se depaseste acest prag, lucrurile nu pot evolua decat spre rau sau mai clar spus:din rau in mai rau. Spun unii ca ar fi o suma de compromisuri, casatoria dar va intreb eu, ce relatie umana, nu e ? dar depinde CE, CUM, CAND facem compromisurile. Cel mai bine ar fi ca peste toate sau mai bine-zis inainte de toate sa fiti si sa ramaneti prieten cu sotul/sotia daca nu, ramane o singura varianta, pe care eu am ales-o, despartirea. Si sa stiti ca singuratatea nu e un bau-bau, decat vorbire fara comunicare sau singuratate in doi, e de preferat !

maudi spune:

quote:

---

Originally posted by imagine_me
Spun unii ca ar fi o suma de compromisuri, casatoria dar va intreb eu, ce relatie umana, nu e ? dar depinde CE, CUM, CAND facem compromisurile. Cel mai bine ar fi ca peste toate sau mai bine-zis inainte de toate sa fiti si sa ramaneti prieten cu sotul/sotia daca nu, ramane o singura varianta, pe care eu am ales-o, despartirea. Si sa stiti ca singuratatea nu e un bau-bau, decat vorbire fara comunicare sau singuratate in doi, e de preferat !

traieste-ti viata ca si cum ar fi ultima zi.

---

subscriu suta la suta!

si cred cu tarie ca momentul cel mai propice sa faci compromisuri este la batranete, in agonie, atunci cand te lasi pe mana cui vrei tu (nu tu, imagine_me, ci in general vorbind). pana atunci, de ce te-ai da pe mana oricui? de ce ai capitula in adancul fiintei tale de la dreptul de a-ti fi propria stapana? daca sotul se instraineaza de bunavoie, inseamna ca e deja un strain. daca nu isi misca fundul sa duca plodul la scoala cand tu esti lesinata de bolnava, atunci nu merita nici macar buna ziua. ce e compromisul in cazul de fatza? sa ii spui "buna seara, dragule", seara cand revine acasa ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat dimineata? adica sa treci singura sub tacere si sa uiti ca te-ai asezat in postura de victima? nu concep asa ceva! intotdeauna este momentul sa iti spui punctul de vedere, sa modifici situatiile, sa faci o decizie. daca nu aude, nu ii pasa, nu trage impreuna la jug, atunci hai, pa si palaria imi apartine. eu cred ca sunteti prea bune si prea intelegatoare daca rabdati asemenea grozavii. ganditi-va ca va veni vremea pensiei si n-o sa aveti ca amintire decat faptul ca v-ati sacrificat pentru sot, familie, copii...dar inima o sa stie adevarul: v-ati sacrificat in zadar. dragostea nu e sacrificiu de zi cu zi! sacrificiul are rostul sau in situatii extreme. sunt doi in ecuatia mariajului, atunci amandurora li se cuvine egal si binele si raul, ca doar asa au jurat la nunta.

scuzati-mi ardoarea, va citesc si ma consuma povestile voastre, simt ca daca as avea vreo putere, i-as aduna la un loc pe toti barbatii astia romani care va fac sa suferiti atata si i-as incuia pe termen nelimitat la niste cursuri obligatorii de omenie in primul rand. eu as tine cursurile, pazea!