Dragi bucuresteni..

... va mai simtiti atrasi de orasul in care v-ati nascut? Care sunt locatiile Bucurestiului ce v-au marcat copilaria, adolescenta, prima tinerete si care inca mai pastreaza pt. voi, energii pozitive?...

Marox spune:

Oh, daaa ! Mie imi place Bucurestiul, cu atit mai mult acuma, cind sint departe si-mi amintesc doar de partile bune: parcurile, teatrele, facultatea...

Mitzi spune:

Hee, hee, vremuri apuse...
Imi aduc aminte cu mare placere de Lipscani! Pentru mine strada aia a fost si va ramane un mister. Ne ducea mama la "Ciresarii" pentru cumparaturi de scoala si niciodata, dar niciodata nu stiam pe unde sunt.Sau ne ducea la cinema Doina, acolo am vazut cele mai reprezentative desene animate ale lui Disney, si tot asa- totul incepea de undeva din Lipscani si se termina in Lipscani.
Si gogosile alea parfumate..hmm, covrigii calzi.

Apoi Herastraul...am facut liceul in Caragiale si biata mama nu stie nici acum ca eu vara aveam in permanenta costumul de baie pe sub uniforma. Orice escapada era "la cote maxime", fie ca faceam doar baie sau ne dadeam in leagane sau...mai apoi, ne plimbam imbratisati pe aleile ascunse.

Si Lapataria Enache, ce iz de studentie...!

Si tot asa!

nelia spune:

Laptaria lui Enache... offf, ce dor imi este de ea, de muzica de acolo, de prietenii mei si de serile petrecute cu ei pe acolo. Si de Lipscani mi-e dor, cind eram in Vaslui si auzeam povestiri de prin Bucuresti, intotdeauna ma atragea numele acesta, mi se parea ca este asa un loc unde timpul a incetat sa mai existe. A fost prima strada pe care am vrut sa o vad cind am ajuns in Bucuresti. Si mai sint si baruletele si restaurantele micute din acea zona, pe care eu si sotul meu le „vizitam“ de fiecare data cind aveam bani. Si Herastraul, dar mai ales Cismigiul... Si eu care spuneam acum citeva zile ca nu-mi este dor de Bucuresti! Imi inchipui ce dor ii este lui Octav, a el s-a nascut si a crescut in Bucuresti. Desi lui ii este dor mai ales de munti, este un om de munte si se topeste aici de dorul Bucegilor, Fagarasilor, Apusenilor, Pietrei Craiului s.a. Pina si de Vulcanii noroiosi si de Macini ii este un dor nebun. Mi se rupe sufletul cind il vad cum sta cu ochii lipiti de ecran si se uita la poze cu muntii de la noi. Nu spun ca si mie imi lipsesc si abia asteptam primul concediu. Dar pina atunci mai e!

Cornelia, mamica Agatei

rosa spune:

Da, da, sigur ca mi-e dor de Bucuresti. Mi-e dor sa stau la terasa cu o bere in fata, care se umple de praf cind trece tramvaiul, mi-e dor de parcul de Kiseleff si de parcul de linga liceul de Informatica, unde chiuleam sa mai tragem o tigara, mi-e dor de "Marul de Aur" (nu stiu cum i-o mai zice acum) unde ne faceam veacul in fiecare simbata (si nu numai) cu toata gasca, si multe, multe...Mi-e dor de colindat magazinele de la Piata Romana, Amzei, Calea Victoriei...pina Unirea, mi-e dor de piata de linga casa si de mirosul de la mama de acasa...
Hai ca iar pic in borcanul cu melancolie si nu face bine la ten.

Mitzi spune:

Poate parea o nebunie dar, da, mie mi-e dor si de praf! Stiu ca nu mi-ar placea sa merg si "sa dau in gropi" sau sa-mi vad copilul analizand vreun "produs" de caine in parcurile Bucurestilor dar...la naiba, e orasul in care am crescut! Imi aduc aminte cand mergeam cu tramvaiul la circ. Pe Stefan cel Mare. Era frumos!

Catalin spune:

Bun gasit!

...si bun subiect, desi el cred ca ar strange multe pareri pentru fiecare oras din Romania! Insa fiind vorba de un subiect dedicat bucurestenilor, eu imi aduc aminte in primul rand de Parcul Carol, despre care v-am scris si intr-un alt subiect.
Nici un alt loc din Bucuresti nu imi este mai apropiat si nicaieri nu ma simt mai in largul meu decat acolo. Este parcul in care imi doresc sa-mi plimb si eu strumfii pe care imi doresc sa ii am cand mi-o veni sorocul sa devin tatic, si tot Parcul Carol este unul dintre motivele care ma va face sa nu ma mut departe de zona asta daca voi reusi sa-mi cumpar un apartament.
Simplul fapt ca este o farama dintr-o padure care acoperea acum doua-trei sute de ani Dealul Filaret ii aduce un aer de vechime si de istorie. Iar istoria este la ea acasa aici intrucat se gasesc multe monumente care au varste respectabile. Insusi Regele Carol a inaugurat parcul la cea de-a 40-a sa aniversare pe tronul Romaniei si tot el a ales hramul bisericii din imediata vecinatate, toate avand loc in mai 1906. Daca va spun si ca am fost botezat la aceasta biserica, sunt sigur ca ma veti intelege de ce port acest parc in suflet!

O alta zona in care ma simt "acasa" este Curtea Veche impreuna cu tot perimetrul intesat de intrari, fundaturi si stradute pietruite. Aici amintirile stranse se apropie deja de zilele noastre intrucat am inceput sa o colind mai cu interes cam de 7-8 ani incoace.
Nu stiu daca mai tineti minte acele sarbatori intitulate "D'ale Bucurestilor" in timpul carora zeci de Mitici si de Mite se puteau intalni la tot pasul vreme de o saptamana. Regret si acum faptul ca una din putinele evenimente autentic bucurestene nu a avut continuitate...
Era un fel de "Festival Sighisoara", doar ca purta amprenta unei alte epoci si a unei alte zone. Sa nu va para deplasata comparatia insa am facut-o pentru ca am trait senzatii asemanatoare in ambele situatii. De fiecare data am avut cel putin o palarie sau un papion pentru a fi la moda, asemenea multor oameni costumati in hainele epocii si de fiecare data am savurat cu placere piesele de teatru si reprezentatiile muzicale specifice. Totul intr-un parfum de mici si cu bere din belsug, cu vata de zahar si flasnete, cu bilete de papagal si clowni, politai si oameni de bine, Mitici si Mite...

Lasand la o parte atmosfera Bucurestiului de inceput de secol XX, cealalta atractie a zonei vechi a fost si este pentru mine una ascunsa pe stradute cum ar fi Gabroveni, Covaci sau Blanari... Ei, banuiesc ca stiti la ce ma refer, sunt binecunoscutele cluburi ale tineretilor noastre pe care, din motive de spatiu tipografic, le reunesc sub reprezentarea Clubului A.
Nu cred ca mai trebuie sa pomenesc ceva despre "A" intrucat el reprezinta mult pentru cei care il cunosc. Alaturi de Laptarie, mi se pare un loc de pelerinaj adorat de multi oameni din generatii diferite.

Iar ultimul loc de suflet din Bucuresti pe care vreau sa vi-l marturisesc (nu ca n-as mai avea sa va mai amintesc si altele!!!) este un restaurant. De fapt, sunt trei deschise de catre aceeasi firma insa unul dintre ele imi pare cu adevarat intim. Ma refer la restaurantul "La mama" de pe strada George Enescu, prin spatele Ateneului Roman (uite ca am mai amintit un spatiu special!). Niciodata n-am mancat - decat la mama acasa - papanasi si clatite mai bune decat aici! Si cel mai placuta mi se pare atmosfera plina de bunatate si de apropiere pe care o gasesti aici. Sunt multe de spus despre cum e sa mananci "la mama" de langa Ateneu... va spun doar ca merita sa mergeti si sa va convingeti ca merita!

Pentru moment cam atat... Pofta buna si numai bine tuturor!

EDDY spune:

Off,ce dor imi este de Bucurestiul copilariei mele...Parcul I.O.R,este unul din locurile cele mai frumoase de care imi amintesc cu drag:rondurile de trandafiri,corcodushii ce se lasau devastatzi de noi,tzishnitoarele care ne racoreau dupa ore intregi de alergari shi partide de fotbal,leaganele pe care ne povesteam cine ne-a cerut prietenia pentru prima data,avionul ce era cea mai originala cofetarie din zona shi care a sfirshit sub nishte flacari teribile,wc-urile publice de care ne era o frica...shi multe alte frumusetzi ale acestui parc de care,ori de cite ori vad fotografiile de la intilnirile ce au avut loc acolo(intilnirile membrilor )nu ma pot despartzi .Un alt loc drag sufletului meu,este Patinuarul 23 August;cu cita nerabdare ashteptam week-end-ul ca sa putem merge sa patinam in ritmuri ABBA,BEE GEES,mai tirziu Modern Talking,Madonna,Sandra,SABRINA shi C.C.Catch,pentru cele 2 ore rezervate patinajului cu public shi bineintzeles ca mai aruncam shi cite un oki dreapta-stinga,sa vedem ce noutatzi masculine apareau din alte cartiere!Ar mai fi Cinematograful Gloria,la care nu am scapat nici macar unul dintre atit de vizionatele filme lacrimogene indiene sau renumitele comedii cu Bud Spencer,imi amintesc shi de Arenele Romane unde mergeam sa vizionam in aer liber,filme ale monshtrilor sacrii ai cinematografiei,eheee...shi cite locuri minunate ar mai fi de adaugat dar toate imi lipsesc shi le pastrez in suflet asha cum erau atunci,nu modernizate ca acum
Bucuresti,eshti atit de departe...



Eddy & Antonia Naomi

adunapurici spune:

Bucurestiul nostru cel unic?
Mama mea nu intelege cum nu e pentru toata lumea viata o tortura (ea s-a nascut si a copilarit in varf de munte) in acest oras...
Eu am locuit pana la 20 de ani undeva intre Sos Giugiului si Piata REsita, intr-un cartier cu multa coloratura si mult zgomot, dar sunt anii cei mai dragi ai vietii mele si amintirile cele mai frumoase...

she_wolf spune:

Bucurestiul este orasul in care am crescut, am trait anii copilariei si ai primei tinereti, (acum am 29 de ani si jumatate) si este, categoric, orasul pe care-l iubesc…asa cum este.
Foarte, foarte apropiata, plina de amintiri si draga mie este zona Icoanei…ma plimbam aproape zilnic pe acolo inca din vremea liceului (am locuit pana acum trei luni pe Dorobantilor) pe stradutele alea, pe la nenea Iancu pana ajungeam la Rosetti si inapoi spre casa.
De asemenea, Herastraul si Cismigiul imi trezesc tot felul de amintiri superbe. Cand eram micuta ma plimbam duminica cu ai mei prin Herastrau si mancam inghetata si vata de zahar si ne plimbam cu vaporasul…Si eu am facut Caragiale asa ca stiu cum este cu escapadele prin Herastrau sau prin Kiseleff. In plus (alta varsta!), asta vara l-am plimbat pe BB zilnic prin Herastrau sau Kiseleff!
Draga imi este si zona Lipscani/Gabroveni/Curtea Veche plina de “patina” si mister…si bisericuta Stavropoleos…Calea Victoriei, Magheru…intr-o zi, pe cand eram studenta am mancat, impreuna cu cineva , pizza pe acoperisul unui bloc de langa biserica italiana…eh…
Si Laptaria lui Enache, cu terasa “la motoare”, club A, Terminus, Planters, etc, etc…ehehe…cu iz de studentie si nu numai!
Mi-e dor deja de ACASA!

Claudia

lai spune:

Copilaria. Parcul Tineretului. As putea sa gasesc si cu ochii inchisi copacul acela cu trunchiul gros, care se despartea in vreo trei trunchiulete mai firave creand astfel in mijloc un soi de cuib care era casuta perfecta pentru mine si papusa mea. La fel si tufisurile in care eu si prietena mea ne organizasem casa, impartita in camere si camarute echipate cu frunze maruntite, pietricele si vreascuri, cu o grandioasa intrare principala decorata cu petale de flori. Ziua in care mama mi-a dat voie sa ma joc in afara razei ei vizuale, dar "numai pe aleile principale." Bineinteles ca din clipa aceea toate ungherele parcului au fost ale mele. Cativa ani mai tarziu, cand am hotarat cu un grup de colegi de clasa sa organizam un club dupa chipul si asemanarea Ciresarilor. Am avut chiar doua sedinte la care am luat cu multa constiinciozitate notite intr-un caietel special, urmate de incursiuni in parc pentru "conditie fizica." Inca un salt in timp si ma vad cocotata intr-un copac de la rondul de trandafiri, locul preferat de studiu.

Adolescenta. Piata Universitatii. Intalnirile de la ceas sau de pe treptele Teatrului National. A intarziat, cum va fi, cum arat, cum sa fac, ce sa spun, bun gasit, regasit, la revedere, adio. Anticarii de pe treptele Universitatii. Probleme existentiale dezbatute in cafeneaua de la Litere. Targurile de carte de la TNB. Piese de teatru la TNB la care gaseam cele mai ingenioase metode sa putem intra. Laptaria lui Enache. La Motoare, sus pe TNB. Era o vreme in care aproape de fiecare data cand mergeam acolo gaseam pe cineva cunoscut, fara a fi stabilit in prealabil. Am scris si un eseu pentru facultate despre Motoare :-)
Coborand in jos pe Kogalniceanu (Elisabeta/etc. si-a schimbat numele de n ori) pana la Cismigiu. Orele de mate in Cismigiu Filosofeli la "locul de priponit calul" la crasmulitza din fundul parcului. In ziua cand m-am despartit de prima mea iubire (sau mai bine zis, el de mine) cat de bine m-am tinut cand am primit verdictul, eram mult prea "socata" si tensionata ca sa ma pot intoarce linistita acasa, asa ca un impuls m-a manat pe aleile Cismigiului, si am mers asa de nauca, nici nu stiu cat timp, imi amintesc doar ca era sfarsit de iunie si Cismigiul era ca o sera, imi amintesc senzatia de verde intens si de aburi, de vegetatie luxurianta (asa o percepeam eu atunci, cred ca se datora plantelor agatatoare prinse de arcurile din lemn). Sau poate aburii ieseau din mine, din frustrarea si disperarea mea adolescentina.
Mai jos, Parcul Operei. Unde chiuleam de la latina, ne suiam pe cupola, si ne pierdeam in visaaare.. Mica Academie de Sprit si Bere unde povesteam de Amurgul gandurilor si Noaptea de Sanziene, cu atata inflacarare ca o data am plecat povestind si am uitat sa platim, de a iesit chelnerul in strada dupa noi si a inceput sa strige "fetele, domnisoarele" si noi nimic, ne indepartaseram deja si ne intrebam cine-o striga dupa noi, arza-l-ar focu', a trebuit saracul om s-o ia la trap sa ne prinda din urma
Inapoi in Piata Universitatii. Pe un alt ax, repejor-repejor, ajungem la Club A - o tempora, o mores Imi aduc aminte o seara cu vreo doua saptamani inainte sa plec in America, printr-un facut au pus o serie nesfarsita de cantece, romanesti si straineze, toate cu tema America, tot ce va trece prin minte de la Beatles la Timpuri Noi.
In directia opusa, mergand inspre Romana, apoi inspre Piata Victoriei, pana obosesc piciorusele (ca doar nu era sa iau metroul) ajungi la stradutele acelea racoroase si frumoase, cu case vechi si curti ingrijite, strazi cu nume de orase de prin alte parti ale lumii, Paris, Roma, era acolo o biblioteca unde mergeam si de fiecare data ma pierdeam o vreme pe strazi, sa le simt sub talpa, sa le inspir aerul..

Lai