A fi sau a nu fi consumator?
Raspunsuri - Pagina 6
OanaP spune:
Eu sunt fascinata de mentalitatea consumerista. Asta pentru ca sotul meu ar da banii pe orice, iar eu sunt foarte cumpatata. Imaginati-va in fiecare saptamana la supermarket un razboi permanent: sotul pune ceva in cos, iar eu incep - ce e cu asta, pentru ce, de ce - si tot asa. El se enerveaza intr-un final pentru ca ii demonstrez ca de fapt nu avem nevoie de acel lucru.
Din experienta mea, marea problema e ca oamenii nu gandesc, in plus REFUZA cu indarjire sa fie inventivi. Foarte multe se pot rezolva punand cap la cap mai multe lucruri care deja exista in casa. Insa pentru asta trebuie sa te gandesti, sa iti pui intrebari, sa ai rabdare si sa fii dispus sa te joci. In principiu, SA FII COPIL.
Singura solutie pe care o intrevad e ca obiectele sa coste cat mai mult posibil, iar serviciile cat mai putin. Adica exact pe dos fata de ceea ce avem acum. Deci solutie nu prea avem in curand, iar copii nostri... Nici nu vreau sa ma gandesc.
Oare de ce fac copii consumeristii?
capcaunul spune:
quote:
Originally posted by OanaP
Oare de ce fac copii consumeristii?
Pentru a consuma pampersi.
dana d spune:
Foarte interesant si din pacate foarte adevarat filmul.
Se pare ca in momentul asta toti suntem de acord cu filmul si nemultumiti de modul nostru de trai, si eu la fel.
Va intreb insa, desi e o intrebare retorica: cati dintre cei care l-au vizionat sunt cu adevarat hotarati sa schimbe ceva in viata lor si cati au sa si reauseasca.
Din pacate Supermarketul ne atrage si noi suntem prea slabi sa rezistam. Obiectele sunt frumoase, par ca ne usureaza sau infrumuseteaza viata, ba unele par chiar indispensabile desi foarte putine chiar sunt.
Fetele mele
Iremediabil indragostita de CANADA
viviana spune:
Unde se afla punctul G la femei?
In lumina ultimelor cercetari... s-a descoperit ca el este situat... la sfarsitul cuvantului SHOPPING!!!
Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi
OanaP spune:
Dana, hai sa lasam la o parte mentalitatea de victima. Nimeni pe lumea asta nu e prea slab si lipsit de ambitie. E vorba de cat de influentabil esti. Iar nivelul de influentabilitate si-l stabileste fiecare. Slabiciunea, e doar un pretext. Shoppingul nu e un drog.
amalisimona spune:
Eu am fost cumpatata pana mi-am cunoscut jumatatea. 
Nu, nu dau vina pe el ca am devenit mai necumpatata intre timp, eu doar am participat la concursul "sa vedem cine toaca banii mai repede", pe care, bineinteles ca vroiam sa-l castig 
. De cand cu filmuletul asta, se pare ca ma tratez si sunt convinsa ca voi redeveni "zgarcita" si econoama cum am fost odata. Asa am fost crescuta si educata de parintii mei. Ne gandeam de doua ori inainte de a cumpara ceva, desi n-am fost niciodata saraci. Imi aduc aminte cum imi dadeau ai mei bani de buzunar, aproape zilnic, iar eu strangeam “la pusculita” si de multe ori ii socam ca se aduna cat salariile lor insumate. De vreo cativa ani, m-a cam luat valul. Acum insa ma tratez. Nu va imaginati ca vreau sa devin vreun Hagi Tudose. Nicidecum. Doar ca nu mai vreau sa acumulez o groaza de obiecte pe care sa nu mai stiu unde sa le indes si pe care sa nu le folosesc decat in prima zi.
Nu-mi mai aduc aminte cand a fost ultima data cand am simtit cu adevarat ca mi-am facut o mica bucurie cumparandu-mi ceva "pentru sufletelul meu". In ultimii 2 ani, mi-am luat o GROAZA de haine si incaltari (multe dintre ele zac neatinse pe undeva prin dulapuri), si culmea e ca niciodata N-AM CU CE SA MA IMBRAC/INCALT. Daca as fi avut cateva ar fi fost muuuuuult mai simplu. Inainte, cand deschideam portofelul mai rarut, stiam sa ma bucur de fiecare fleac cumparat, chiar si de un pix. Acum parca din contra…imi iau si-s nemultumita ca nu mi-am luat si mai multe chestii…..
Eu o sa reusesc sa ma schimb, sunt sigura. Stiu cum am fost si mai stiu ca nu e greu sa nu-ti doresti ceva, chiar daca toti in jurul tau au sau vor sa aibe ceva. In ciuda unei manii de acumulare de care am suferit in ultimul timp, n-am fost niciodata snoaba. Nu am prea cumparat si nici n-am tanjit dupa lucruri scumpe sau de “firma”. Cred ca si asta este un motiv pentru care imi va fi usor sa ma las de sportul asta. 
Simona, 
Sorina (12 Noiembrie 2004) si 
Irina (5 Mai 2006)
FOTOGRAFII BLOG
dana d spune:
As putea sa spun ca intr-o oarecare masura pentru mine cel putin shopingul este un drog. De cand ma stiu mi-au placut obiectele, cand eram mica imi doream cat mai multe jucarii, apoi haine si pantofi, pixuri, creioane, obiecte de papetarie de import (china) pt care pandeam coada la librarie. Va amintiti de gumele alea chinezesti colorate si parfumate? dar de ascutitorile alea de ceramica cu statuete colorate? Pentru mine era o adevarata fericire sa le detin, era un ideal sa le dobandesc. Ma urasc cate o data ca sunt atat de materialista, sau cum sa-mi zic ca nu iubesc banii si nu sunt o persoana interesata, iubesc doar obiectele frumoase si noi.
Cand m-am maritat mi-am dorit copii pentru ca imi placeau obiectele aferente. Sunt de o sinceritate cruda in momentul asta, stau si ma analizez si ma ingrozesc si eu sa constat ca macar intr-o anumita masura de asta mi-am dorit copii si ca sa am papusa vie, cea mai performanta papusa pe care nu am avut-o cat am fost fetitza.
Nici noi nu am fost saraci dar am simtit lipsuri datorita vremurilor si datorita pretentiilor mele nemasurate.
Acum sunt o mare colectionara de haine, incaltaminte si jucarii tot pt copii. Cand fata mea cea mare a crescut mi-a dat Dumnezeu alta si acum iar ma distrez cumparand hainutze frumoase si jucarii. Fetele mele nu si-au dorit cate le-am cumparat eu, de multe ori le-am cumparat jucarii pt placerea mea nu a lor, de haine nu mai vorbesc.
De ce sa nu recunosc ca shopingul ma face fericita, cand sunt cu moralul la pamant este cel mai bun medicament, cumpar ceva si sunt din nou fericita. Ca sa renunt la shoping trebuie sa-mi gasesc alte motive de satisfactie, alte metode de tratarea ranilor.
Fetele mele
Iremediabil indragostita de CANADA
olympia spune:
Ce bine imi pare ca subiectul revine in prim plan! Oana, Dana, eu cred ca si voi ca se poate si altfel decat consumand in nestire. Cred ca ar fi cam doua cai. Una e cea mentionata de Oana, adica transformarea , adaptarea obiectelor existente...Nu e usor, e nevoie de imaginatie, timp, dar poate deveni o indeletnicire placuta si utila, o joaca folositoare. A doua cale este rezistenta in fata obiectelor ieftine, de consum, despre care stii ca se vor strica repede. Pe vremea bunicilor nostri mobila se facea din lemn si tinea o vesnicie si era si frumoasa, iar timpul adauga patina si farmec. Tot atunci hainele erau din matase, lana, bumbac si erau la fel, rezistente. Nu erau serii mari, se punea pret pe unicitate, pe diversitate, pe modele care avantajeaza si nu pe moda in primul rand. Nimic nu se arunca daca mai era bun, se spunea "E pacat de Dumnezeu"... Acum ne inregimentam de buna voie in batalioane de cumparatori ce urmeaza docili dictatele trend-urilor si publicitarilor companiilor mari si avem haine si case in serie si vacante in serie si ...pana cand? Pana ne sufocam in gunoaie?
blue eyes spune:
Tot consumand si consumand am avut de cateva ori senzatia ca-mi vine sa vomit la casa. Ar fi trebuit sa fi fost fericita, doar imi luasem ce-mi "trebuia", nu?. Nu, mie imi venea sa vomit. Ca in cazurile de bulimie.
Acasa am doar pentru mine un dulap cu 5 usi si un turm de cutii unde tin lucrurile pentru sezonul cald/rece. Tot asa, am senzatie de sufocare cand vad atatea toale. Am decis ca-mi voi cumpara doar cateva lucruri la moda; in rest merg pe stilul clasic. Bine, am si o varsta si un temperament care cer o garderoba in stil clasic.
Cu recilarea stau bine; elvetianul e foarte constiincios, respecta mult natura, iar eu m-am adapat 100%. Cand vad in alte tari ca cineva arunca un borcan la gunoi imi vine sa-l iau si sa-l duc la containerul pentru deseuri din sticla. Merg cu gunoaile "de mana" pana gasesc un cos sau un tomberon.
www.youtube.com/watch?v=9hMrY8jysdg" target="_blank">I want to break free
dana d spune:
Astept si eu reciclarea si in Bucuresti.
Eu pe langa ca sunt consumatoare, mai sunt si pastratoare, nu ma indur sa arunc nimic sunt sentimentala,pt mine totul e o viitoare "amintire" pretioasa asa ca ma ingrop in vechituri pe care nu stiu pe unde sa le mai dosesc. Am incercat sa pastrez toate hainele copiilor, apoi, cand am vazut ca nu mai am loc de altele noi, am inceput sa dau din ele, si am dat in reprize pana cand am ajuns ca din ale fetei mari sa nu mai am decat cateva iar de ale celei mici am inca multe incepand cu primele body si salopete. Am dat si din cele ale celei mici dar cred ca a si avut mult mai multe, probabil ca "boala" mea s-a agravat in timp. Vreau sa pastrez atat cat sa pot reconstitui in minte toate etapele de crestere si sa-mi amintesc mai viu cat mai mult din copilaria lor.
Fetele mele
Iremediabil indragostita de CANADA