Sunt in fata celei mai grave dileme din viata mea
Raspunsuri - Pagina 8
alan26 spune:
Daca Dumnezeu a hotarat sa ai acest copil de va ingriji de voi, nu poti sti planul lui. Daca as fi in locul tau nici o clipa nu m-as gandi la avort, as multumi pentru marea minune si binecuvantare din viata mea. Am o fetita dupa 8 ani de incercari si multumesc lui Dumnezeu ca am putut sa vad ce inseamna un copil in viata mea. Nimic nu e intamplator in viata, incearca sa vezi partea buna a lucrurilor. Majoritatea tinerilor sunt datori la banci pe multi ani si multi dintre noi avem probleme materiale. Important este sa ne stabilim atitudinea fata de lucrurile pe care le consideram importante in viata noastra. I-ti doresc o sarcina usoara si un bebe sanatos.
mromanitza spune:
buna mikim
imi pare rau ca abia acum iti scriu,dar nu prea am,timp,din cauza piciului.hai sa te intreb ceva:cu sotul tau ai vb despre ccea ce simti si gandesti:el isi doreste acest copil,dar fetita ta?stiu f multi copii de 7,8,9, 10,11 ani care si-ar dori f.mult o sora sau un frate.si da asa cum a spus una din fete ,acel copil este deje al tau,doar ca nu poti sa il tii in brate.avem noi vreun drept oare de a le lua sansa sa vina pe lumea asta?stiu ca ai trecut si inca treci prin momente f.grele,si iti doresc sincere condoleante,dar hai sa o luam si altfel.daca tatal tau ar trai sunt ferm convinsa ca ar fi nespus de fericit sa afle ca va fi din nou bunic.gandeste-te ca da intr-adevar d-zeu ti-a luat pe cinva f.drag,dar ti-a dat pe altcineva ,si poate nu este chiar intamplator acest lucru.te rog gandeste-te si la acest lucru;si sa iti mai povestesc ceva,este chiar povestea mea,putin cam trista,dar cu un final fericit,ceea ce vreau sa spun ca intotdeauna dupa nori mai devreme sau mai tarziu rasare si soarele,si sa fii sigura ca asa este.deci sa nu o mao lungesc si sa iti spun povestea.
in martie 2003 am aflat ca sunt insarcinata.eram foarte fericita la fel si sotul meu,si toata familia,mai ales tata,dumnezeu sa-l ierte,intre timp a murit si el,el isi dorea foarte mult un nepotel sau o nepoata,nu conta doar sa fie sanatos.
totul a decurs foarte bine,pana prin luna a4-a si jumatat spre 5 luni,cand au unceput sa mi se umfle f,tare picioarele.am mers la dr.meu(sabau din oradeaa,aviz celor care au o parere f.buna despre el ,mare atentie),el mi-a spus ca nu am absolut nimic,ca este o sarcina pe perioada de vara,ca probabil beau prea multe lichide,si mi-a spus doar sa stau cu picioarele putin mai ridicate cand ma odihnesc.nu mi-a spus sa nu beau carbogazos,sa nu mananc sarat,si multe altele care ar fi trebuit sa mi le spuna.mi-a facut doar o simpla analiza de urina,nici macar o urocultura(unde s0ar fi vazut probabil mai multe,si poate se puteau evita cele ce au urmat)nu mi-a spus nici sa imi urmaresc tensiunea,nimic.poate daca ma interna in spital si m-ar fi tinut sub supraveghere cateva zile totul ar fi fost altfel.dar nu.efectiv, nu l-a interesat sa faca niste investigatii mai amanuntite,ca totusi ,aveam in loc de picioare 2 buturugi.a fost f, superficial.urmarea:pe 15 septembrie trebuia sa merg la el la control,la maternitate,dar nu stia nimeni cand se va intoarecae di concediu,deesi ar fi trebuit sa fie la lucru.
pe 18septembrie,pe la ora 15.30-16,am inceput sa ma simt rau/m-a dus sotul acasa,dar el a trebuit sa plece putin pana in oras,ma simteam di ce in ce mai rau.aveam o neliniste,simteam ca ceva nu este in regula,asa ca l-am sunat si l-am rugat sa vina acasa.a venit impreuna cu socrii, si am plecat,la un cab,de gieco,la o vecina,de dr meu nu stiam nimic.din pacate,cand am ajuns la ea era prea tarziu.fetita murise de cateva minuta,prin asfixiere intrauterina,iar viata mea era in pericol,deoarece facusem o apoplexie utero placentara(dezlipire de placenta indusa de sarcina),din cauza unui puseu hipertensiv.in acel moment am simtit ca totul se prabuseste,ca totul este doar un vid,un gol,apoi eram ferm convinsa ca dr a gresit, ca voi ajunge la maternitate sui cei de acolo imi vorspune ca totul e ok,si ca dr a gresit.din pacate nu a fost asa,diagnosticul pus de dr la cabinet era adevarat,si daca nu se intevenea repede puteam sa nu mai scriu aici acum.
a fost groaznic.ajunsa acasa dupa o saptamana si ceva,deoarece am facut o gramada de compicatii in orele imediat urmatoare cezarienei,,si asta tot din cauza medicilor,lucru care l-am aflat dupa 3 ani.eu rh pozitiv,si mi-au dat sange cu rh negativ,ceea ce a dus la tulburari de coagulare a sangelui,si alergie la sangele primit,si am primit aproape 1l de sange,deoarece in momentul cand am urcat in lift pt a merge la sala de op,sangele curgea ca apa la robinet.deci ...no comments.asaaaaaaa.am ajuns acasa dar nici eu nu stiu cum a trecut.groaznic.ma trezeam noaptea,auzind copilul plangand,oricie era la tv eu plangea, si priveam in gol, oriunde mergeam in maxim 15 min,ii spuneam sotulu ca eu vreau sa plec. si plecam amandoi.da este adevarat am un sot de aur,care a avut o rabdare mai mult decat infinita cu mine.daca nu ar fi fost el si nu m-ar fi sprijinit nu stiu cum as fi trecut peste aceasta pierdere.normal suferea si el enorm,deoarece el isi dore foarte foarte mult un copil.dar nu se arata, a ridicat fruntea sus de dragul meu si m-a sprijinit.in blocul de langa mine aveam 2 vecine cu care ma intelegeam f.bine.eu ar fi trebuit sa nasc in noiembrie,iar ele,una in decembrie,dupa mine,si cealalta in februarie.mi-a fost f.greu sa la vad gracvide,apoi s le vad copii,dar am spus asa>cui pe cui se scoate.si nici nu iti poti da seama cat de mult eram in preajma lor,si asta pana in ianuarie 2007 cand am nascut o minunatie de baietel.dar pana sa am aceasta minune, din pacate am trecut si eu prin socul de a-mi pierde tatal,pe 20 iunie 2005. a fost groaznic,deoarece eram f.atasata de el, a trecut greudar a trecut desi nici acum nu ma impac cu gandul ca nu si-a vazut nepotul,dar sunt sigura ca de acolo de sus se bucura impreuna cu noi.decice vreau sa spun,este ca da am pierdut sarcina,dupa aceea l-am pierdut si pe tata,si am crezut ca este sfarsitul lumii,eram revoltata, ca cei dragi imi sunt luati,avusesem o pisicuta,imi murise si ea,ii spuneam sotului ,ca noua chiar totul ne este luat?dar,d-zeu ne-a dat si ne-a dat ceva care sa suplinaesca si fetita pierduta,caci era fetita,am vazut-o si am inmormatat-o.,si si pierderea tatalui.avem un baietel frumos ca o fETITA SI DESTEPT FOC,SUNT SIGURA ca atat surioara lui cat si tata se bucura ,alaturi de noi,de acolo de unde sunt.
ceea ce doream sa iti spun este ca atat eu cat si sotul ne-am dorit intotdeauna 2 copi.este putin cu semnul intrebarii,deoarece eu am deja 2 cezariene,iar a3a,ar fi deja cu risc,cu toate ca sunt femei cu 3 chiar 4 cezariene,dar imi este f frica ,pt ca desi sarcina cu rares a fost super ok,fara nici o problema,la nastere,anestezistul(care se spune car fi cel mai bun di maternitatea oradea,)mi-a dat o doza de anestezie ca nu ma mai puteau trezi,si timp de 1 luna dupa ce am ajuns acasa,nu mi-am simtit varful limbii,ca sa nu mai spun ca dupa ce au scos copilul,eu dupa aproape o ora si jumatate am iesit din sala de op.,de aceea spun ca mi-ar fi foarte frica de inca o sarcina desi tare mult ne-am dori 2 copii.este adevarat ca nu chiar f.repede,dar cine stie,ti-as spune mai multe,dar deja este prea mult,iara rares ma trage de pantaloni sa ma joc cu el.
te rog gandeste-te bine,si incearca sa iei o decizie cat mai buna,vb ci cu sotul si fetita ta,dar afi pacat sa iei sansa unui copil nenascut inca,iar financiar sunt sigura ca in timp va fi mai bine,si cine stie poate piciul va va purta noroc,nu ai de unde sa stii cae va fi maine.asa nu am mai face nimic,daca .toate ar fi daca daca daca,si o sa ii ajuti atat cat vei putea,nu toti putem primi totul de-qa gata din pacate.eu iti doresc sarcina usoara, si multa sanantatesi s-auzim doar de bine.
timur spune:
Pe mine mama m-a nascut la 40 de ani si era singura (tata s-a gandit ca pt el este o responsabilitate prea mare). Mi-a oferit tot ce a putut, m-a crescut greu, dar am fost f fericite impreuna.
Avand in vedere ca ai un sot care-ti va fi alaturi si o fetita care-si doreste fratiorul/surioara, nu vad de ce mai stai pe ganduri.
Iti doresc sarcina usoara si sa ne ti la curent cu vesti proaspete.
Nimic in viata nu este intamplator!
kindaras spune:
Condoleante, Mikim. eu am doua surori , impreuna suntem minunate, ne ajutam si ne iubim si nu le-as da pentru toti banii din lume. ele sunt acum familia mea, mai aproape de sufletul meu decat va fi domnul meu sot vreodata. sa te intelegi dintr-o privire, sa te asemeni in multe privinte , sa fii iubit neconditionat si sa stii ca nu esti singur pe lume, asta ramane dupa ce parintii se duc... nu as schimba surorile mele pe 100 de prietene... sunt asa mandra de noi - am razbit prin viata impreuna, nu am avut nici un ajutor de acasa.
multa sanatate si tie si lui bebe ! curaj!
Tisina spune:
Draga Mihaela,
in primul rand felicitari pentru sarcina si sa dea Domnul sa fie una usoara si fara probleme.
M-a revoltat ceea ce povestesti tu, respectiv partea cu intrebarile referitoare la sarcina ta. Eu una cred ca le-as fi retezat-o "binevoitorilor" macar cu un "ce intrebare e asta si cum va permiteti sa mi-o adresati?".
Un suflet s-a inaltat deja la cer (cel al tatalui tau). Crezi ca rezolvi ceva daca mai trimiti unul acolo? Faptul iti va aduce si mai multa suferinta, te asigur (am trecut si eu prin asta, din pacate).
Eu zic sa te bucuri de darul pe care vi l-a facut Dumnezeu, poate ca pe o compensare pentru pierderea suferita.
Multa sanatate tie si familiei tale si sper sa ne mai dai vesti despre burtica.
Iti transmit toata simpatia mea si toate urarile de bine!
ciprian13 spune:
Buna seara Mihaela.
Cu siguranta iti va parea ciudat ca un barbat sa-ti scrie la acest subiect. Sunt tatal Ralucai (de 6 ani).
Eu nu pot sa te felicit pentru sarcina. Ar trebui sa te bucuri; sunt multe femei care se chinuie ani sa ramana insarcinate (tratamente, bani, suferinta, neputinta).
Si ar mai fi ceva: venirea pe lume a unui copil este un dar oferit de D-zeu. Acest dar ar trebui pretuit si ar trebui sa-i multumesti. Este o responsabilitate in plus (fata de cresterea Karlei) dar nu noi hotaram ceea ce ne este oferit de D-zeu.
Stiu de Karla tot de pe forum.
Imi pare rau pentru tatal tau. Nu stiu cum e sa pierzi un parinte dar sunt alaturi de tine.
Am si o rugaminte:
Stiu, de pe forum , ca Madalina (anaisanais) te-a ajutat s-o inscrii pe Karla la scoala 195.
Raluca este inca la gradi; are 6 ani. Ne dorim mult sa mergem anul viitor, 2009, tot la gradinita 195.
Te rugam sa ne spui cum e acolo; esti multumita de educatoare...cum putem intra la scoala 195. Stiu ca se fac rezervari cu mult inainte.
Ai putea sa ne pui in legatura cu Madalina?
Multumim anticipat pentru ajutor. Orice informatie conteaza pentru noi. Ne poti scrie la adresa: ciprian_hafia@yahoo.com
Tatal Ralucai
ileanna spune:
Miki
1. este normal sa ai aceste sentimente ... "pe dos" legate de sarcina aparuta in timpul socului emotional declansat de moartea tatalui tau. Eu cred ca era posibil sa reactionezi doar la una din cele 2 extreme: sa fii innebunita dupa copil sau sa refuzi sarcina. Ai mers pe cea de-a doua pentru ca au mai fost si alti factori (varsta, grija zilei de maine, etc). Poti sa te duci la un psiholog cu care sa detaliezi putin temerile care te mananca? Si eu mi-am dorit f mult un bb si apoi s-a intamplat ceva cu 2 luni inainte sa raman gravi. Ei bine, cand am ramas nu am fost fericita ci am trecut prin diverse sentimente contradictorii care ma deprimau.
2. NU esti prea batrana. Sigur ca exista dezavantaje la aceasta varsta dar exista si noi avantaje.
3. fetita ta ce spune??? Ai vorbit si cu ea?
4. mama ta este sub acelasi soc ca si tine. Pardon, mult mai mare. Nu-i cere nimic acum, pentru ca a pierdut jumatate din ea insasi.
5. ce spune lumea??? C'mooooon, chiar poti sa ai un etalon in asta? Nu nu vezi in ce lume dementa traim? De cand ma stiu am gustat sa fac pe dos si pot spune ca da, consider un etalon major ce spune lumea: ca sa stiu repede cum e pe dos 
. E plin de frustrati si infatuati care "le stiu pe toate".
6. pune-te in situatia in care ai renunta la sarcina. Imagineaza-ti ca ai facut avort si de azi lucrurile sunt la fel cum au fost mereu. Te simti usurata? Daca da ... fa avort. TU esti f importanta. Pentru ca daca tu nu vei fi fericita cu viata ta, nu vei putea sa le oferi nimic celor din jur.
7. eu nu cred ca parintii ar trebui sa asigure material viitorul copiilor lor. Ai mei m-au facut suficient de om ca sa pot sa mi-l asigur singura la un moment dat.
Succes, si daca ai nevoie de cineva cu care sa vb, contacteaza-ma pe pm sau mess.
29S cu bb Vlad 
http://bd.lilypie.com/STIcp2.png