STAREA DE COPIL.

În fiecare om: în mine, în tine, în el, în fiecare adolescent, tânăr, matur sau bătrân este ascuns un copil. Copilăria nu piere niciodată; "e frumusețea cea dintâi și visul de pe urmă". Ea poate fi uitată, dar nicicând nu poate fi pierdută definitiv. "Fiica ta n-a murit, ci doarme", îi spune Iisus lui Iair, preotul sinagogii. N-a murit copilăria ta, Iair, încă n-a murit și nici nu va putea să moară vreodată, ea doarme doar. Bătrânului preot i s-a îmbolnăvit fiica, ba chiar unii din fruntea sinagogii îi spuneau că a murit de tot, însă Iair s-a dus la Iisus și acesta i-a spus: "Nu-ți fie teamă! Crezi numai și va fi scăpată." Să nu ne temem, să credem numai și copilăria noastră poate fi trezită din nou la viață. De fiecare dată când în inima mea, în inima ta, în inima lui apare credința, iubirea, copilul, râzând, se manifestă din nou ca o dovadă vie a eternității sale.

Sfinții, marii înțelepți, toate cărțile înțelepciunii vorbesc despre necesitatea de a ne apropia de marile adevăruri spirituale cu o inimă de copil. Fie că intuim doar acest lucru, fie că îl înțelegem sau nu, este absolut necesar să ajungem să trăim această stare de copilărie în noi înșine, nu neapărat raportându-ne la propria copilărie, ci la starea arhetipală de copil, cu tot ceea ce implică și simbolizează ea. Să evocăm, de exemplu, cât mai des următoarea imagine:

Să ne gândim că suntem copii mergând printr-o boltă de lumină. Ne simțim ușori și liberi. Nu ne interesează cărarea pe care mergem, atâta timp cât ea se îndreaptă spre Împărăție. Privim în jur cu genele umede de lumină, suntem ușori și liberi și luminoși. Știm că cineva are grijă de noi și tocmai de aceea suntem lipsiți de orice îngrijorare legată de ziua de mâine. Nu ne gândim la ce vom mânca, la ce vom simți, unde vom dormi. Nu avem nici o problemă. Nu suntem legați de trecut, nu există decât clipa prezentă. Tot ceea ce vedem în jur vedem ca atare, fără a face aprecieri. Nu există bine sau rău, frumos sau urât, nu există decât lumină. Nu ne intereseaza să avem ceva, să acumulăm lucruri, să avem o poziție socială. Existăm pur și simplu și nu ne considerăm a fi într-un anumit fel.

Să comparăm această imagine cu a unui sfânt. El știe că este copilul lui Dumnezeu, știe că Dumnezeu are grijă de el și-i va da tot ceea ce îi este neapărat necesar. El este indiferent la părerea oamenilor despre persoana lui, poate fi oricum dorește, dar în esență rămâne mereu același copil al lui Dumnezeu. Nu-l interesează ziua de ieri, sau de mâine, el încearcă să trăiască identitatea cu Tatăl aici și acum. Pentru el nu există bine sau rău, frumos sau urât, totul este de natură divină, de aceea el vede lucrurile așa cum sunt fără a categorisi. El este pur, luminos și liber.

Iată de ce este necesar să ne apropiem de învățătură cu o inimă de copil, pentru că a deveni sfânt înseamnă a urmări să trăiești ca un sfânt. Practicantul spiritual trebuie să-și dorească cu multă fervoare să obțină înainte de orice starea de candoare în inima sa, pentru ca în trup să se cumuleze forța și puritatea, iar în minte înțelepciunea. Starea de candoare implică să avem un suflet curat și neatins de pasiuni sau emoții negative, distructive, precum supărarea, gelozia sau ura. Urmărind să adoptăm această stare de candoare, vom vedea cu bucurie cum toate stările și emoțiile negative nu ne mai pot atinge sau influența. De ce? Pentru că sunt incompatibile cu starea lăuntrică de puritate, care, prin natura ei, este foarte elevată. Este ca atunci când ai aprins o lumânare - întunericul dispare pur și simplu, pentru că el este incompatibil cu lumina. Practic, vom vedea că atunci când suntem confruntați cu stări sufletești negative, adoptarea atitudinii de copil le face să dispară instantaneu - și aceasta nu prin luptă, opunându-ne în forță, ci prin transcendere, prin intrarea într-o stare net superioară, ca și cum ne-am ridica deasupra furtunii. Iar abordarea atitudinii de copil este foarte ușoară și accesibilă oricui. Putem porni chiar imaginându-ne (atunci când ne ceartă iubita, de exemplu) că avem ochii foarte puri și luminoși, evocând imaginea prezentată mai sus, și aproape instantaneu cel înfuriat se calmează.

Vom descoperi cum o infinită lumină ne invadează practic instantaneu și ne vom simți foarte ușori și liberi. Surprinzător pentru mulți poate fi faptul că starea de copil trezește intuiția, deschiderea față de cunoașterea superioară și permite unificarea celor trei dimensiuni temporale (trecut-prezent-viitor) într-un prezent etern.

Un copil nu este legat sau determinat de trecut prin amintiri nostalgice, fericite sau obsesive. La fel, viitorul nu este o anumită direcție, o succesiune legată de evenimente sau realizări dorite, ci este dezvoltarea și extinderea plenară a clipei de față. Dincolo de orice considerații logice sau intelectuale, dincolo de toate tehnicile pe care le cunoaștem pentru transcenderea timpului, abordarea atitudinii interioare de candoare, a stării de copil, ne va face să atingem această transcendere a timpului uimitor de ușor. Dar este esențial să nu urmărim această realizare ca atare, ca pe ceva de cucerit, ci s-o privim ca pe o stare firească, care ne aparține de drept și pe care o vom regăsi spontan, ca printr-un fel de declic magic interior, prin regăsirea copilăriei arhetipale.

Iată alte câteva caracteristici ale copilului ideal pe care ar fi bine să ni le însușim: el nu minte, nu mănâncă decât atât cât îi trebuie și doar atunci când îi este foame, nu acumulează lucruri inutile, se joacă fără a fi atașat de jucării, este neobosit, poate abandona orice preocupare și să se apuce de alta cu o concentrare totală, își împarte dulciurile cu ceilalți copii, vede totul ca pe un joc, nu se preocupă de ziua de mâine și mai ales - este fericit.
"Lăsați copilașii să vină la mine, nu-i opriți, căci Împărăția Cerurilor este a celor ca ei." Cu cine vorbea Iisus când rostea aceste cuvinte? Vorbea cu discipolii săi: cu Petru, cu Ioan, cu Iacov, cu Matei, cu Filip, cu Andrei, cu Toma... Dacă nici ei nu pricepeau ce înseamnă a fi copil, ne întrebăm cu îndreptățită temere: putem noi să înțelegem mai mult?

A urmări să trezim starea de copil în inimă este în primul rând o necesitate, pentru că ea inseamna A FI, este o inexprimabilă pace lăuntrică, pe care nimeni și nimic nu ne-o poate lua și care ne face să avem privirea luminoasă și fața zâmbitoare, să ne simțim ușori și liberi. Iisus s-a referit adeseori la starea de copil în mod direct, ca atunci când i-a vorbit lui Nicodim, sau în mod alegoric ca atunci când i-a înviat fiica lui Iair. Pentru Iisus, starea de copil este identică cu starea paradisiacă: "a celor ca ei este Împărăția Cerurilor" - spunea în timp ce îmbrățișa copiii care au venit să-l vadă, ceea ce practic spune totul.

Când a trebuit să le dea apostolilor o lecție în ceea ce privește smerenia și umilința, Iisus s-a raportat din nou la starea de copil care înglobează aceste atitudini într-un mod admirabil. " Cine primește acest copilaș (starea de copil sau starea de candoare în inimă), pe Mine mă primește, iar cine Mă primepște pe Mine, îl primește pe Acela care M-a trimis. Căci cine este cel mai mic printre voi, acela este mare."

Adeseori Iisus a insistat ca noi toți să ne simțim ca fiind copiii lui Dumnezeu. El chiar îl numește pe Dumnezeu "Tată" subliniind astfel dragostea infinită cu care ne cuprinde. Evocând starea de candoare, vom ajunge treptat să ne regăsim sentimentul de filiație față de Divin. Astfel se va trezi în noi o credință de nezdruncinat, bazată pe perceperea directă a Divinului, care echivalează cu stări mistice foarte înalte. Trăirea permanentă și intensă a faptului că suntem copiii lui Dumnezeu nu numai că ne va ajuta să fim mai fericiți, dar ea este chiar o modalitate practică de evoluție spirituală.

Vom descoperi paradoxal prin această atitudine că suntem mult mai puternici, dar nu ca niște uriași definiți de forță, ci simțim că dispunem de o capacitate uluitoare de a acționa cu energii uriașe tocmai datorită faptului că suntem deasupra. În plus, această atitudine conferă o imensă bucurie și veselie, o stare permanentă de siguranță și optimism, sentimentul că suntem protejați. Și vom vedea cum devenim chiar mai înțelepți, că înțelegem lucruri care nu ne erau accesibile anterior, pentru că începem să trăim efectiv în noi adevărurile spirituale. Este uimitor câte realizări pot fi obținute concret prin simpla abordare a atitudinii de candoare și de aceea este regretabil faptul că uităm de ea atât de des. Toate lucrurile despre care am scris aici pot fi experimentate de către oricine, necesitând desigur un efort și o vigilență permanentă la început, dar devenind pe zi ce trece mult mai ușor.

Să nu uităm niciodată că Realizarea spirituală nu înseamnă a ști de la alții, a înțelege sau a accepta că ceva este adevărat, ci de a trai în noi înșine lucrurile minunate despre care ni s-a vorbit și chiar descoperind altele. Este esențial deci să trăim autentic și această stare de candoare, pentru că ea este foarte necesară și chiar este ca un fel de "scurtătură" care ne va feri de multe eforturi inutile sau ocolișuri.

Cristian Țurcanu

anomis spune:

''Să ne gândim că suntem copii mergând printr-o boltă de lumină. Ne simțim ușori și liberi. Nu ne interesează cărarea pe care mergem, atâta timp cât ea se îndreaptă spre Împărăție. Privim în jur cu genele umede de lumină, suntem ușori și liberi și luminoși. Știm că cineva are grijă de noi și tocmai de aceea suntem lipsiți de orice îngrijorare legată de ziua de mâine. Nu ne gândim la ce vom mânca, la ce vom simți, unde vom dormi. Nu avem nici o problemă. Nu suntem legați de trecut, nu există decât clipa prezentă. Tot ceea ce vedem în jur vedem ca atare, fără a face aprecieri. Nu există bine sau rău, frumos sau urât, nu există decât lumină. Nu ne intereseaza să avem ceva, să acumulăm lucruri, să avem o poziție socială. Existăm pur și simplu și nu ne considerăm a fi într-un anumit fel.''

Un VIS frumos!