mame care cresc singure copiii

Acest subiect a fost dezbatut si ras-dezbatut pe forum, stiu asta. As avea, totusi, nevoie, de niste sfaturi "la obiect", nu general, daca a mai trecut cineva prin asa ceva:

Majoritatea stiu povestea mea, care dureaza cam de 8 luni, cu sotul meu cel naravas care vine 2 saptamani, pleaca alte 2... ma iubeste, nu ma iubeste. Intr-un final am hotarat sa divortam, ca asa nu se mai poate. Problema mare este cu Iulia,care are acum 1 ani si 10 luni. De pe 1 iunie nu l-a mai vazut pana azi. Astazi, insa, dupa o intalnire de cam 2 ore cu el, se tinea cu disperare de mine, nu se mai juca cu copiii, ci doar cu mami, si spunea intr-una "tu sa nu pleci, mami", desi nimeni nu i-a spus ca tata ar fi plecat definitiv. In plus, a fost foarte speriata, s-a purtat urat cu copiii la joaca, a vrut tot timpul in brate si nu a mancat toata ziua decat un cremwurst. Atat, si ea manca cat un om mare, cate o farfurie de supa.

Stiu, imi veti spune ca se va obisnui cu timpul ca pe tati nu trebuiue sa se bazeze, ca vine sa o vada si pleaca... dar cum sa tratez eu ACUM cu ea? E mai bine sa nu il vada? Sa il vada singura, fara mine? O sa vorbesc cat mai mult cu ea... sa ii vorbesc de tata sau nu? Sa merg la un psihiatru (pentru mine, sa ma invete ce sa fac, nu ptr ea)?
Ca sa nu mai spun ca a inceput sa adoarma greu, sa tipe in somn dupa mine, gesticuland, sa se trezeasca sa verifice daca mai sunt acolo sau am plecat...
Orice sfat este binevenit. Multumesc.

ruxij spune:

Offf, mi se rupe sufletul de voi, imi pare rau ca nu ma pricep deloc sa dau vreo sugestie, sunt insa sigura ca sunt fete mai cu experientza, care stiu mai multe pe tema asta si sunt f. interesata sa vad ce itzi vor raspunde. Sper sa primesti idei bune si sa le potzi aplica. Eu cred ca e bine sa mergi la un psiholog sa ii expui situatzia, poate, cum ai zis, te indruma cum sa te portzi cu fetitza ta.

Sanatate si sa va ajute Dumnezeu in toate!

Ruxi

dya spune:

Draga Mihaela,
Imi pare tare rau ca trebuie sa treceti prin asta, dar data fiind situatia cred ca e mai bine fara ... Relativ la fetita eu cred ca ii va fi mai usor (vorba vine!!) acum fiind la o varsta frageda decat ar fi fost mai tarziu. Parerea mea e ca nu ar mai trebui sa-l vada deloc o perioada, pentru ca daca tot vine si pleaca o tulbura mai tare. Fa tot ce poti - nu va fi usor - sa aiba activitate in permanenta, sa-i distragi atentia atunci cand intreaba ... pentru un timp pana cand va incepe sa inteleaga mai multe. Daruieste-i multa, multa caldura sufleteasca (pe langa celelalte) si cu timpul va realiza ca mamica ei a umplut acel gol din viata ei. Singurul lucru de care ai nevoie e puterea de a nu privi in urma.

Mult noroc si Dumnezeu sa fie cu voi!

andreia spune:

asa mi-a facut si mie cativa ani buni fostul meu sot,dar Dennis acum e bine.Cand era mai micut asa ca fata ta suferea micutul,pt ca venea, nici nu statea cu el,ii cumpara o punga de bomboane si pleca.Daca poti mai bine fara.Eu asa am facut si acum nu-i mai simte lipsa.Crescand a inteles ca de fapt tatal lui pe care eu nu-l numesc niciodata tata in fata lui ci ii spun pe nume,nu-si tine niciodata promisiunile facute si niciodata nu vine cand spune ca va veni.Nu ma intreaba absolut nimic despre el.A fost tare greu.In primul rand suferinta mea si lacrimile pe care le ascundeam in fata lui Dennis,dar a trecut.Eu m-am mutat in alt oras,iar acum ii vine greu sa vina sa-l vada.Cand ii eram aproape venea sama vada pe mine nu pe Dennis,doar asa sa-mi faca inima amara si sa-mi spuna ca nu poate trai fara mine.Nu mai intelegea bietul copil nimic.Cand m-a surprins plangang odata ,m-a intrebat:''Mami dar de ce tati te face mereu sa plangi?''M-am asezat jos si i-am spus.Poate e rautacios dar n-am mai putut sa-l vad pe puiutul pe care numai eu stiu cum l-am crescut,cum intreaba de el.Si atunci i-am spus necrezand ca va tine minte.''Cand erai micut tati tau a hotarat sa nu mai fie tatal tau si nici s-o mai iubeasca pe mami.n-a mai vrut sa stea cu noi si asa ca a plecat.''Poate nu se cade sa-l pui intr-o postura proasta asa cum am facut eu,dar prea mult ma durea si nu suportam sa apara ca printul din poveste in ochii copilului meu,cand fiind in spital Dennis,foarte grav, nici n-a venit sa-l vada.''Sunt ocupat!'' mi-a zis.Si asta nu e tot.De ce ssa se bucure el de copilul meu ??/N-a stiut de el atatia ani!!!!!!!!Acum cand e mare,poti vorbi cu el,e frumos ,destept si bine crescut vrea sa se laude!N-am putut suporta!O pereche de sosete nu i-a cumparat in toti acesti ani!
Timpul a trecut iar acum cateva zile Dennis imi spune in urma unei discutii care nu-mi aduc aminte exact de la ce pornise:''Nu mai tii minte mami cum ne-a parasit si ne-am necajit noi singuri cu toate?Chiar daca vine sa ma vada,eu zau,nu vreau sa ma duc la el...''""Am incercat sa repar cumva si sa-i spun ca probabil el ne iubeste in felul lui si tot asa,dar el foarte linistit mi-a spus ca el acum are un tatic pe care il iubeste foarte mult si nu mai are nevoie de altul.Am facut bine,am facut rau,cine stie?Asta m-a dus capul atunci.
Se trezea si el prin somn,plangea si tot tacamul dar a trecut.
Iti urez sa fii tare,ca totul o sa treaca.Sunt alaturi de tine si sincer stiu prin ce treci.
Fii tare!

ciufulici spune:

Draga mihaelas, problema mi se pare cat se poate de delicata si greu de dat un sfat, poate specialisti ar putea sa te ajute daca simti nevoia. Eu nu stiu poveste ta in totalitate dar daca intr-un cuplu cu probleme sunt implicati si copiii atunci e sigur ca ei vor suferi cel mai tare acum depinde de varsta. Daca taticu nu este agresiv la modul serios( bolnav, batai, bautura) cu bebe, e bine ca el sa stie de tatal lui.

Daca intervine agresivitatea atunci tine-l departe si explica copilului pe cat posibil ce se intampla. Din cate am citit eu si din cate am mai auzit se spune ca, parintele care creste copilul singur are tendinta de al pune intr-o lumita negativa pe celalat parinte mai mult sau mai putin voit sau si datorita imprejurarilor. Mai tarziu copilul va incerca oricum sa stie si cate ceva si despre celalat parinte, ce urmeaza cred ca stie toata lumea.

"O contradictie in plus e o durere in plus".

Eu cred ca cel mai bine e sa lupti pana unde poti sa pastrezi ce este al tau si sa incerci sa renunti la o parte din demnitate daca ea e dusa prea sus si gandestete pentru zilele care vor urma pentru tine si bebe al tau.

Trebuie sa fim realisti, nu? Nu ne putem apuca de plans ca nu ajuta la nimic. Actiunea conteaza, atitudinea, inspiratia de moment, dar trebuie facut ceva. Din postura mea de forumista e foarte usor sa scriu dar sunt ferm convinsa ca sunt momente cand nu mai poti lupta. Trebuie sa incerci cu orice pret si fii sigura ca vei reusi. Forta gandirii pozitive trebuie incercat daca se poate.
Daca totul e pierdut atunci a fost mai bine ca s-a intamplat acum si trebuie sa cauti o cale noua.

Eu ma gandesc ca daca ai un copil, ai unde sa locuiesti, ai si o slujba, esti sanatoasa, uite ca sunt cateva lucruri la care te poti gandi si sa o iei de la capat. Nu e chiar totul atat de negru pentru tine. Eu am o vorba, nu se termina lumea la un barbat sau la o femeie.

Problema adevarat e cu tati pentru bebe. Aici e adevarat problema si cu durere in suflet nu am nici cea mai mica idee ce ii poti raspunde la intrebarea "unde e tati la meu?"
Iti doresc sa gasesti in sufletul tau putere sa lupti, iertare pentru a ierta si curaj pentru a te arunca in marele ocean al singuratati sau la fericirii. De tine depinde cum ai sa poti sa te hotarasti.

Incearca sa tai si sa pui cap la cap si vezi unde e greseala, unde s-a rupt firul si trebuie innodat, asta metaforic vorbind, daca nu, nu te mai gandi la nimic si incepe un drum nou, nu te chinui in zadar.

Iti doresc bafta mare in tot ce iti propui si hotarasti.

Ciufulici