Sa ne cunoastem mai bine !

Organele genitale feminine




Organele genitale feminine cuprind ovarele, trompele lui Fallope, uterul, vaginul, vulva și glandele mamare. Aceste organe au funcția de a primi spermatozoizii, de a produce ovulele, de a adăposti și de a hrăni ovulul fecundat, de a expulza fetusul la termen și de a hrăni noul născut.


Ovarele


Ovarele sau gonadele feminine sunt pe de o parte organe ce formează ovulele, iar pe de altă parte, glande cu secreție internă, fiind din acest punct de vedere analoage testiculelor. Situate în partea superioară a cavității pelviene și având forma ovala, ele masoară 2,5 cm lungime și 1,2 centimetri lățime. Partea exterioară sau cortexul închide foliculul primar și secretă hormoni; partea internă sau medulla este bogată în vase de sânge și în țesut conjunctiv și muscular.

La fel ca testiculele, ovarele au două funcții principale: maturizarea și eliberarea ovulelor și producerea de hormoni sexuali. Contrar testiculelor care produc spermatozoizi pe toată durata vieții, foliculii primordiali sunt deja prezenți în ovare încă de la naștere. Acești foliculi provin din epiteliul germinativ situat la suprafața fiecărui ovar. Unele dintre aceste celule migrează către interior; ele sunt atunci înconjurate de o membrană granulată și formează, prin urmare, celule mari ce vor deveni ovule. În jur de 0,75 milioane de astfel de foliculi primordiali sunt prezenți în ovare la naștere, dar numai 450 dintre ei vor ajunge poate la maturitate în timpul vieții reproductive a femeii. Ei suferă un proces de degenerare pe întreaga durată a vieții, la pubertate ajungând la aproximativ 400.000, care nu se mai regăsesc după menopauză.

Ovarele secretă estrogeni, progesteroni și androgeni masculini. Estrogenii determină aproape toate caracterele sexuale secundare ce fac distincția între femei și barbați: creșterea elementelor glandulare în sâni, depunerile lipidice în zonele caracteristice, precum coapsele și șoldurile, transformarea bazinului care capătă o formă ovoidă și părul pubian. Acțiunea sa este primordiala în prima fază a ciclului menstrual, pe când progesteronul controlează cea de-a doua fază. Acesta din urmă influențează activitatea secretoare a glandelor mamare și inhibă contracțiile uterine în timpul gravidității. Rolul androgenilor este acela de a stimula interesul sexual.

Hormonii ovarieni sunt controlați printr-o retroacțiune negativă, la fel ca și hormonii testiculari , însă producerea lor este ciclică. Acest principiu retroactiv implică trei grupe diferite de hormoni: a) substanțele neurosecretoare sau factorii relaxanți ai hormonului foliculo- stimulant și ai hormonului luteinizant provenind din hipotalamus. b) hormonul foliculo-stimulant și hormonal luteinizant provenind din adenohipofiza (pituitară) . c) estrogenii și progesteronul provenind din ovare.

Ciclul menstrual are o durată medie de 28 de zile, și poate varia de la 20 la 35 de zile. Îi putem recunoaște trei faze:


1. Faza preovulatoare, care durează în jur de paisprezece (14) zile (plus sau minus cinci zile), începând în prima zi a menstruației și terminându-se cu ovulația (eliberarea ovulului de către ovar). Această perioadă se numește de asemenea faza proliferativă. Încă din primele zile, foliculele se umflă în mod spontan fără influența hormonală. Apoi, ca raspuns la factorul de eliberare venit de la hipotalamus, hormonal foliculo-stimulant este secretat de pituitară și un singur folicul își continuă maturizarea. Sub influența hormonului foliculo-stimulator, secreția de estrogeni este amorsată; aceștia stimulează proliferarea endometrului și maturizarea finala a foliculului primar. După ce atinge procentele plasmatice cele mai ridicate, producția hormonului foliculo-stimulant scade prin retroacțiune negativă. Ovulația este deci declanșată printr-o eliberare bruscă de hormoni luteinizanți.


2. Faza postovulatoare, cu o durată de aproximativ treisprezece (13) zile (ciclu de 28 de zile), începe imediat după ovulație și se încheie cu începerea menstruației. Această perioadă este numită faza secretoare sau faza luteală. Termenul "secretoare" este utilizat deoarece, în timpul acestei faze, endometrul secretă glicogen cu scopul de a asigura hrană ovulului fecundat; termenul "luteal" este în legatură cu formarea corpus luteum sau a corpului tânar în punctul de ruptură al foliculului primar, la suprafața ovarului. Dacă ovulul este fecundat, corpul tânăr crește și persistă mai multe luni, secretând progesteronul și estrogenii. Progesteronul favorizează imlpantarea oului și păstrarea sa în mediul uterin. Estrogenii amplifică actiunea progesteronului. Prin retroacțiune negativă, progesteronul inhibă producerea de hormoni luteinizanți iar estrogenii pe aceea de hormoni foliculo-stimulanți. Corpul tânăr asigură echilibrul hormonal al gravidei până când placenta preia rolul (prin luna a treia) de secreție a hormonilor.

În cazul în care nu a fost realizată fecundația, corpul tânăr atinge dezvoltarea completă după opt zile, apoi se atrofiază și este inlocuit câte puțin de țesut fibros, corpul alb. Rezultă o diminuare a cantităților de progesteroni și de estrogeni secretați și apariția menstruației. Endometrul se dezintegrează, arteriolele se rup și se creează zone hemoragice care antrenează, într-un flux sangvin, eliminarea endometrului și a mucusului.


3. Menstruația durează în medie trei până la șapte zile. Ea marchează începutul fazei preovulatorii, prima zi a menstruației fiind prima zi a ciclului menstrual. Volumul pierderii sangvine variază de la 90 ml la 100 ml, de la o persoană la alta și de la un ciclu la altul. Femeile care iau anticoncepționale au o pierdere sangvină minimă în timp ce,cele care poartă sterilet au o pierdere sangvina mai abundentă decât media.

Prima menstruație apare între nouă și șaptesprezece ani. Ciclurile pot fi neregulate și fără ovulație în primii ani, pentru ca apoi, eventual, să se regularizeze până la menopauză. Dismenoreea este frecvența în timpul primelor zile, din cauza contracțiilor uterului și ale colului. Cu câteva zile înainte de menstruație, unele femei se simt tensionate, neliniștite, iritabile, deprimate sau agresive. După ce apare menstruația, aceste simptome se atenuează sau dispar. Sau, din contră, depresia persistă până ce cantitatea de estrogeni crește. În momentul ovulației, deoarece această cantitate este crescută, femeia se simte mai bine și sigură de ea insăși.

Schimbările de natură psihologică din timpul ciclului menstrual sunt influențate de fluctuațiile hormonale; starea emoțională poate de asemenea să influențeze direct secrețiile hormonale. De exemplu, dacă o femeie trece printr-o situație stresantă precum o boală, schimbarea locului de muncă, un conflict familial, secrețiile hormonale vor fi modificate și întreg ciclul ei menstrual poate fi dereglat.


Trompele lui Fallope


Trompele lui Fallope sunt două tuburi musculare având în medie 11,5 cm lungime. Ele se întind din uter până dedesubtul ovarelor, pe care le depășesc și la care se pot lega printr-o extremitate franjurată. Principala lor funcție este aceea de a păstra un mediu favorabil la trecerea ovulelor și a spermatozoizilor și apoi pentru fecundare. Celulele secretoare ale mucoasei asigură hrănirea oului.

Mecanismul captării ovulului de către trompele lui Fallope nu este încă bine cunoscut. Deoarece trompa și ovarul nu sunt fixate unul de altul, un ovul poate fi ocazional expulzat în cavitatea abdominală în loc de trompa. Dacă există fecundare și implantare în cavitatea abdominală, rezultă o sarcină ectopică. O astfel de sarcină se poate dezvolta de asemenea și în trompe. Fecundarea ovulului are loc în mod normal în afara trompelor. Contracțiile trompelor și mișcările flagelilor lor fac ca spermatozoizii să avanseze către ovul. Migrarea ovului fecundat se realizează datorită contracțiilor musculare și mișcărilor cililor vibratili ai peretului intern al trompelor. Durata sa depinde de progesteron (care intârzie durata) și de estrogeni (care accelerează procesul care, în medie, durează trei zile). Estrogenii pot preveni deci implantarea zigotului. Doze puternice de estrogeni administrați post coital accelerează migrația zigotului înainte ca acesta să fi ajuns în stadiul propice implantării. Estrogenii fac de asemenea endometrul nepropice nidării.


Uterul


Uterul este un organ muscular gros și adâncit (concav) de 7,5 cm lungime, situat în bazinul mic, între vezica și rect. El este format din trei învelișuri:

a) un înveliș extern subțire, învelișul apos sau perimetrul b) un înveliș mijlociu gros, alcătuit din fibre musculare netede, miometrul c) un înveliș intern, mucoasa sau endometrul. Perimetrul acoperă întreg uterul, în afară de col. Fibrele musculare ale miometrului sunt dispuse în toate sensurile. Aceste fibre se contractă pe perioada gravidității, a nașterii, a alaptării și a orgasmului. În timpul gravidității, uterul crește în volum, fibrele musculare se lungesc și contracțiile dilată colul pentru a expulza fetusul.

Endometrul se împarte în două învelișuri: cel funcțional eliminat la menstruație, și unul bazal care nu este eliminat cu fluxul menstrual și care favorizează regenerarea învelișului funcțional după menstruație. Endometrul este esențial implantării și nidării zigotului. La nivelul colului uterin, mucoasa conține numeroase glande ce secretă mucus a căror secreție închide deschiderea internă. În momentul ovulației, până când nivelul estrogenilor este ridicat, caracteristicile acestui mucus se schimbă; el devine mai abundent și mai puțin gros, deci mai ușor de penetrat de către spermatozoizi. Într-o situație de infertilitate, un examen de mucus cervical ajută la stabilirea diagnosticului dacă ciclul menstrual este ovulatoriu sau nu.


Vaginul


Vaginul îndeplinește trei funcții importante: servește la trecerea fetusului, primește penisul în timpul actului sexual și, în sfârșit, canalizează fluxul menstrual. Este un canal muscular cu o lungime de 10 cm. Mucoasa sa este formată din pliuri transversale groase, care îi dau un aspect plisat și care permit o foarte mare extensie. Învelișul muscular este de asemenea dotat cu o elasticitate considerabilă. În mod normal, peretele anterior și cel posterior ai vaginului se află în contact, însă ei sunt capabili de o mare dilatare în timpul coitului și a nașterii.

În vagin sunt produse mari cantități de glicogen. Bacilii lui Doderlein, gazde obișnuite ale vaginului, transformă glicogenul în acid lactic. Acest acid lactic creează un mediu cu pH acid asigurând astfel o protecție reală împotriva multor bacterii și ciuperci. Această aciditate ar fi însă în același timp nocivă spermatozoizilor dacă nu ar exista substanțele de bază din lichidul seminal care să le asigure supraviețuirea.

Bacilii lui Doderlein sunt distruși de către antibiotice. Este adesea posibil ca în urma unui tratament cu antibiotice să se declanșeze o vaginită.

În timpul ciclului menstrual și al excitației sexuale se pot observa schimbări la nivelul mucoasei vaginale. Celulele se descuamează în mod continuu și sunt înlocuite de altele noi. În timpul ciclului menstrual, sub influența estrogenică, celulele vaginale suferă un proces de tasare. Examenul acestor celule se poate face la microscop. Ele sunt obținute prin intermediul unei prelevări de secreție care trebuie imediat pusă pe o lamă de sticlă pentru a rezulta un frotiș. Examenul de frotis vaginal prelevat in perioada ciclului, când cantitatea de estrogeni este crescută, poate ajuta la descoperirea unei probleme de infertilitate.

Congestia numeroaselor mici vase sanguine în momentul excitației sexuale îi conferă o culoare violacee. O transudare de mici picături prin pereții vaselor se observă de asemenea la începutul procesului și odată cu urcarea excitației sexuale. Aceste picăturele se unesc unele cu altele pentru a forma un înveliș fin lubrifiant pe întreg peretele mucoasei vaginale.

La nivelul orificiului extern al vaginului se găsește o membrană fină de mucoasă, himenul. Acesta închide mai mult sau mai puțin deschiderea vaginului și câte odată, din cauza unei imperforări, închide complet orificiul. În acest caz este necesară o intervenție chirurgicală pentru a permite scurgerea menstruației.




Vulva


Organele genitale feminine formează la exterior o regiune care în ansamblu este cunoscută sub denumirea de vulvă, care cuprinde urmatoarele structuri: Muntele lui Venus, buzele mari, buzele mici, clitorisul și vestibulul.

Muntele lui Venus acoperă simfiza pubiană. El este format dintr-un înveliș gros de țesut adipos, iar pielea sa cuprinde numeroși receptori sensibili ce pot conduce la orgasm dacă sunt stimulați în timpul coitului sau al masturbării.

Buzele mari sunt două pliuri longitudinale care pornesc de la Muntele lui Venus și se întind în jos spre spate. Ele protejează buzele mici, orificiul vaginului și uretra. Aceste pliuri de țesut adipos sunt acoperite cu păr pe partea lor superioară și pe cea externă și conțin numeroase glande sudoripare și sebacee. În timpul coitului, buzele mari se separă și se întind înspre coapse pentru a expune buzele mici și deschiderea vaginală.

Buzele mici sunt situate sub buzele mari. Ele nu au fire de păr, și conțin mai puține glande sudoripare, însă mai multe glande sebacee. Ele se întind în sus pentru a forma prepuțul clitorisului și în jos pentru a proteja orificiul vaginal. Proportional cu creșterea excitației sexuale, apare o creștere a fluxului sangvin, modificându-le culoarea. În afara perioadei de graviditate, ele trec de la roz pal la roșu aprins și la roșu foarte închis în perioada de gestație. Aceste schimbări de culoare anunța apropierea orgasmului.

Clitorisul este o mică proeminență rotunjită alcătuită din țesuturi erectile, vase sangvine și nervi. O cută formată de întâlnirea buzelor mici (prepuț) acoperă parțial extremitatea sa musculară sau glandul. Volumul său crește în timpul stimulării tactile; el este corespondentul considerabil redus ca dimensiuni al penisului bărbatului. Câteodată, el este un receptor și un transmițător al stimulului erotic la femeie. În timpul stimulării sexuale, el se umflă, se ridică și se ascunde în spatele prepuțului.

Vestibulul este o suprafață triunghiulară mărginită de buzele mici. El cuprinde orificiul vaginal, himenul și deschiderile canalelor mai multor glande. Orificiul vaginal ocupă cea mai mare parte a vestibulului. Deasupra acestuia și sub clitoris se gasește meatul urinar. De fiecare parte a deschiderii uretrei se deschid glandele lui Skeene, corespondentele prostatei la barbați. La fel, de fiecare parte a orificiului vaginal, între himen și buzele mici, se deschid glandele lui Bartholin, corespondentele glandelor lui Cowper la bărbat, care secretă o substanță mucoidă în timpul coitului.

Glandele mamare au dublă funcție, de zona erogenă și de secreție lactee. Fiecare dintre aceste glande este divizată în 15 pana la 20 de lobi separați de către țesutul adipos de care depinde volumul sânului. Fiecare lob se subdivide în mai mulți lobuli ce conțin fiecare mai mulți acini foarte bogați în capilare; la acest nivel se formeaza laptele. Canalele lactifere sunt conductele excretoare ale fiecărui lobul, ce se unesc pentru a forma un rezervor, în apropierea mamelonului, sinusul lactifer sau ampula galactophore și se îngustează pentru a traversa mamelonul. Areola din jurul mamelonului este o zona circulară pigmentară a cărei suprafață este străbătută de numeroase glande sebacee.

Glandele mamare sunt subdezvoltate la naștere.Ele se dezvoltă la pubertate,sub influența estrogenilor și a progesteronului provenit de la ovare;hormonii de creștere și de prolactină provin din pituitară și din tiroxina secretată de tiroidă.

Forma și volumul sânilor constituie adesea un subiect de ingrijorare pentru femei.În orice caz acest lucru nu are nici o legătură cu capacitatea de alăptare .Pe perioada de graviditate, sânii devin mai voluminoși și mai grei, anumite ligamente suspensoare putând fi întinse și, din această cauză, dând impresia că sunt mai puțin bine suspendați. Oricum, alăptarea nu aduce schimbări permanente în ceea ce privește forma, volumul și fermitatea glandelor mamare.