departe de parinti
Raspunsuri - Pagina 2
Marunzika spune:
Cel mai greu e sa traiesti departe de parinti, printre straini si nimeni sa nu-ti inteleaga suferinta! Si eu sunt departe de mama mea si de tatal meu (ai mei sunt deespartiti de cca 20 ani)! Mama este o fiinta unica si nimeni oricat ar incerca nu-i poate suplini rolul! Mama detine monopolul sentimentelor noastre ale copiilor cum si noi copii detinem monopolul sentimentelor mamei! Departe de mama imi este atat de greu incat nu as reusi niciodata sa redau exact in cuvinte greutatea sentimentului si nu am pretins nimanui sa ma inteleaga pe deplin! Si nici nu mai am puterea sa o fac in familia sotului caci atata timp cat cineva nu traieste experienta distantei dintre rudele cele mai dragi nu are cum sa te inteleaga! Am plans citind randurile scrise de voi caci ma regasesc in foarte multe pe mine si mi-am alinat poate putin durerea cu durerea voastra! E un "deget" pus pe o rana ce nu are sanse de cicatrizare! Si oricate telefoane am da si oricate poze am trimite parintilor trebuie sa fim constienti ca-i privam in primul rand de placerea de a ne strange in brate atunci cand simt nevoia sau de a ne mustrului atunci cand e cazul! Dar ei sunt cei care ne accepta "plecarile" pt ca se gandesc ca "asa le e lor bine"! Dar chiar la mii de km distanta noi ii avem in inima iar dragostea lor nu are frontiere si o simtim in orice clipa cum ne inunda sufletele! Sa ne supunem neputinciosi in fata distantelor dar sa respiram in fiecare coltisor al lumii dragostea parintilor nostri!
Nati spune:
Sunt plecata din august trecut de acasa,inca nu m-a apucat dorul de parinti,dar ei ne intreaba cand venim prin tara,doamne cand ma gandesc ca sunt 14 ore de zbor cu avionul,asa nu vreau,si tot amanam,a mea mama nici nu vrea sa auda sa vin doar eu in tara,mereu imi spune"daca nu vine si james,nici sa nu vii"
.
Asa ca am rezolvat si problema asta,vin ei aici,dar la iarna,ca deh,animalele,gradina,casa.Ei saraci nu spun nimic,ca mor de dorul nostru,ca stiu ei foarte bine prin ce am trecut in prima casatorie,acum sunt fericita,asa ca si ei sunt fericiti si linistiti pentru mine.
Cred ca numai atunci cand voi avea copii voi intelege,ce simt parintii cand copii isi i-au zborul de langa ei,grijile,temerile si dorul acela sfasietor pentru copii.
E dureros dar totodata fericire si multumire sufleteasca,ca copilul tau e bine,realizat sau fericit,chiar si departe de parinti.
Nu sunt inca mama,sa simt, ce simt parintii cu adevarat cand copilul e departe de ei.
Sa auzim numai de bine!!!
lai spune:
Fetelor dragi, vreau sa va multumesc ca ati impartasit din experientele si sentimentele voastre. Unele din ele m-au intristat si induiosat si mai mult, dar in acelasi timp parca iti face bine sa stii ca mai trec si altii prin ce treci tu si sa mai culegi cate o idee despre cum sa faci ca sa fie un pic mai bine. Solutie perfecta nu exista, dar oare pentru cate situatii in viata exista solutia perfecta, sa poti fi si in caruta si in teleguta si sa nu trebuiasca sa platesti in nici un fel pentru ce obtii.. Un gand drag tuturor parintilor, care au facut si ei greselile lor dar si noi le facem pe ale noastre, si mai presus de orice au facut cum au stiut si au putut mai bine 
iar dragostea lor e sfanta si nepretuita. Cand si cand mai ales cand sunt deprimata rau mai ascult cantecul lui Hrusca "Rugaciune pentru parinti" si oriunde as fi ma apuca un plans -dar deh, asa e oranduit de la Dumnezeu.
Ce voiam eu sa va mai 
dintre cele care sunteti plecate, din ce am mai auzit de la unii si de la altii in familiile in care amandoi sotii sunt romani, au mai venit parintii sa stea la ei, uneori chiar s-au mutat de tot si parintii in noua tara, dar in familiile mixte, se intampla asa ceva, se poate? Sigur ca difera de la caz la caz, tocmai de aceea m-ar interesa sa aflu cum a fost in cazul vostru.
Va sarut cu mult drag si sa ne traiasca parintii sa fie sanatosi si noi sa le fim copii buni..
Lai
ruxij spune:
Si eu am problema asta care ma arde si ma doare. Am plecat in '99 si chiar in luna in care am plecat ai mei si-au pus Internet, special ca sa poata coresponda cu mine. Din prima zi de America si pana acum am corespondat zi de zi, au fost f. putzine exceptzii. In fiecare zi le scriu ce am facut in ziua respectiva si ei mie. Ne intitulam mesajele luni, martzi etc.. si tot asha de patru ani. Intre timp s-au intamplat multe si toate sunt consemnate acolo.
Se pot aduce parintzii in US, daca sunt destul de tineri la data la care tu devii cetatzean american. Si daca vor, ca multora nu le place. Daca sunt prea in varsta e mai greu, ca pana devin si ei cetatzeni (dupa 5 ani) si au dreptul la Medicare, sunt prea batrani si de regula prea bolnavi. Asta e singura problema. Ai mei nu cred ca vor dori sa vina, asa spun, desi cred ca ar fi posibil. Dc. ai casatorie mixta, dar chiar si daca sotzul e roman, depinde daca e si el de acord sa locuiasca cu parintzii tai, asta e o problema de evitat in general, chiar daca stai in Ro. Dar multzi isi aduc totusi parintzii si e bine.
Numai bine si succese!
Ruxi
camelia-daniela spune:
Eu l-am intrebaz pe tata dacä ar vrea sä vinä sä stea la noi.
In special sotul m-a bätut la cap cu asta, stiindu-mä cum sint...dar se pare cä nu mä cunoaste chiar asa de bine ...tata mi-a spus cä este prea bätrin ca sä o ia de la capät, cu un loc nou, necunoscut, cu limba... e fapt, are 65 de ani, iar eu nu-l consider deloc bätrin, si se tine fff bine...este inalt, slab, imbräcat mereu la 4 ace, ce mai, prezentabil...Iulian a fost acum 2 luni in Ro si a venit incintat acasä...ce bine aräta tata!!!
Eu deja l-am rupt odatä de casa nosträ, ducindu-l la acest cämin de bätrini, unde s-a acomodat f bine, iar acum cunoaste tot satul si bineinteles scoala localä...de... un profesor, trage tot la scoalä...cu toate cä nu mai lucreazä!!!
Ei ii respect dorinta, dacä e fericit acolo, de ce sä mä pun eu de-a curmezisul si sä-l fac sä cedeze tot, de dragul copilului....mi se pare cam egoist din partea mea!
Pe de-o parte, si eu sint linistitä, cä stiu cä acolo are doctori 24 de ore, are grädina lui, aer curat, liniste..este fff frumos...am fost si noi de multe ori acolo, iar cind mergem in Ro, il luam sä stea cu noi.
Acum imi trec alte ginduri prin cap...Alex are 14 ani, si mi-a spus de mai multe ori cä va pleca in America cind va fi mare!!!
Am stat si m-am gindit si stiu cä-mi va fi tare greu, imi este deja acum cind mä gindesc, dar totusi o sä-i respect dorinta dacä va fi asa...el este mämosul...vine la mine, mä ia de git, mä pupä, si mä intreabä: "ce faci frumoaso?"...nu mai scriu, cä-mi vine sä pling.
Vä pup mult de tot si fiti tari.
Si nu scäpati nici o ocazie sä le arätati pärintilor cit de mult ii iubiti...
petra spune:
De fiecare data cand abordez un astfel de subiect sunt foarte emotionata si ma gandesc in urma la parintii mei, la ceea ce am lasat in Romania. LAI are mare dreptate ca pe alte forumuri la un asemnea subiect care este legat inevitabil de dorul de casa parinteasca, de Romania(in unele cazuri) se isca devarate dispute si nu poti decat sa te alegi si cu ceva jigniri, pe cand aici citind toate mesajele, mi-am dat seama ca majoritatea celora care traiesc departe de parinti, de casa parinteasca, duc dorul si au aceleasi sentimente.
Pe mine viata m-a dus atat de departe de mama mea(tatal meu a murit cu multi ani in urma-14 ani- D-zeu sa-l ierte) de , sora mea, de familie in general, care dupa casatorie s-a completat si cu familia sotului meu. Noua(mie si sotului) ne lipsesc foarte mult parintii, fratii si surorile ramase atat de departe. Distanta atat de mare o mai "scurtez" mult prin telefoane, prin scrisori , fotografii trimise, dar cel mai mult imi alin dorul de cei din Romania, inrosind firele felefonului spre marea bucurie a celor dragi din tara dar si a companiilor telefonice!
Am fost anul trecut in Romania, eu cu fetita mea, si credeti-ma ca cele 12 ore de zbor pana la Bucuresti m-i s-au parut cateva minute la gandul ca ma voi intalni cu cei dragi. Acum vom pleca cu totii in toamna din nou in Romania, si deja simt mirosul placintelor facute de mama si celorlalte bunatati traditonale pregatite. Cand am fost anul trecut am ajuns duminica noaptea si mama sa-mi faca o placere a copt placintele mele preferate , duminica , contrar obiceiurilor sale si a celor crestine. Dar mi-a facut mie o mare placere.
Dorul de parinti, si cel de locurile natale, fiecare ,cred, ca-l duce in suflet, chiar daca te despart de parinti doar 100 de Km.! Odata cu distanta parca se amplifica si dorul , si odata cu imposibilitatea vizitarii lor mai des sau ori de cate ori simti nevoia, acest dor devine mai apasator.
Pentru tine, draga Lai, este un pic mai greu, ca esti singura, fara familie si ai plecat de la o varsta cruda de acasa, dar oameni buni sunt peste tot, iti doresc sa ai si tu un sot bun si un copilas care sa-ti umple sufletul de bucurie si atunci ve-i vedea ca si dorul de parinti il duci un pic mai usor.
Si in plus, ai descoperit acest forum (la fel ca mine, de putin timp) si tot aici am descoperit amandoua prietene calde si deschise, sincere si binevoitoare intr-o ambianta placuta. Conteaza mult si asta! 
bubu spune:
Buna fetelor,
Si eu sint plecata de acasa de aproape 6 ani. In aprilie 1997 sotul meu a prins o bursa in Japonia, iar in august acelas an an venit si eu. In fiecare an am incercat sa merg acasa sa imi vad parintii. Bunica mea a murit acum 2 ani si nu a putut sa inchida ochii pina ce nu m-a vazut pe mine si sotul meu sa-si vada familia unita. Eu mai am o sora dar eu am fost febletea, sora mea fiind crecuta de bunica pina la 16 ani cind ambele s-au mutat cu noi. Eu am fost apropiata de mama foarte mult, peste tot unde mergea mergeam si eu, ma refer ca copila. Cind am plecat din tara, durerea nu a fost asa mare ca ramasese sore mea cu nepotica. Dar anul trecut in martie a plecat si ea cu familia in Montreal, asa ca au ramas singui parintii. In vara trecuta s-au pensionat si au mers si au stat 3 lnuni la sora mea. In iarna am fost eu acasa, si asa a fost sa fie ca eu sa fiu din nou insarcinata si sa le cer ajutorul asa ca in noiembrie urmeaza sa vina la noi. Cu toate ca nu sint asa de batrini, au zis ca nu s-ar putea acomoda sa traiasca intr-o tara straina. Ii afecteaza foarte mult decesele prietenilor lor, si tot spun ca ei nu ne au aproape daca se intimpla ceva cu unul din ei. Mama tot spune ca asteapta ca sa ajung si eu in Canada, macar sa fim cele 2 surori aproape si dupa care poate sa moara.
totusi ma gindesc ca parintii mei se au unul pe altul.
E un subiect dureros si cu toate ca nu as putea sa traiesc cu ei, mai ales ca din clipa cind am intrat la falcultate, mutindu-ma la Cluj, din primul an de facultate fiind cu sotul meu, am devenit mult ma rece cu ei. Sora mea le povesteste ultimele amanunte ce face, eu am devenit mai rece si stricul necesar le spun. Vorbesc in fiecare saptamina la telefon, de 2 ani anu si interent asa ca mai complectam si prin scris.
Ma gindesc ca si eu sint mama si de aceea vreau ca relatia dintre mine si sotul meu sa nu se raceasca in timp, mai ales prin aparitia copiilor ca atunci cind copiii mei vor creste si vor pleca, chiar numai in vecinatate sa ramin cu ceva.
Delia, Melany si Bebe
crism spune:
lai,
Cand ti-am citit povestea mi-a adus aminte de timpurile trecute...
SI eu am venit acum 6 ani in US la o bursa, singura. Aveam 19 ani si nu stiam pe nimeni. Primul an a fost cel mai greu, can am venit inapoi acasa eram hotarata sa bag bursa undeva si sa nu ma mai intorc. Dupa ce am petrecut o vara in Bucuresti, m-am gandit mai bine si m-am intors sa termin scoala. 2 ani mai tarziu, m-am casatorit, iar acuma sunt mamica si inca nu am ajuns acasa sa imi vada mama pruncii.
Sa stii ca nu esti singura, fruntea sus si inima tare... Gaseste o cale sa suni parintii acasa cat mai des, in experienta mea cu cat vorbesti mai des cu ei cu atat iti este mai usor. Succes la scoala si numai de bine!
Cristina, sotia minunatului Sean, mamica la doi pitici frumosi, Connor 2 ani si Elena 3 luni.
Iris2002 spune:
Si mie imi e tare dor de ai mei... au fost la noi in aprilie, o luna, si peste patru saptamini mergem si noi pentru 17 zile in Romania... si imi e taaaaare dor de fratiorul meu si de cumnatica, pe ei nu i-am vazut anul acesta...
Din fericire avem internetul, si ne scriem zilnic... parca Ruxij zicea ca isi intituleaza mesajele luni, marti, etc.... exact asa si noi!!!! Eu ii si sun des, de 2 ori pe saptamina cel putin, dar uneori si in fiecare zi.... sa nu imi vedeti nota de plata la telefon! Si pe fratele meu il sun saptaminal, si imi scriu si cu ei, dar nu zilnic...
Nu e usor departe de ei, ne vedem doar de trei ori pe an, o data vin ei aici pentru o luna, si de doua ori mergem noi in Romania...
Cred ca e important, pentru mine e, ca momentele pe care le avem impreuna, sa le traim din plin, sa le facem mai deosebite... cind ei vin aici ne luam din cind in cind liber de la servici, le facem surprize, anul acesta am mers cu totii 4 zile la Paris, si cu parintii sotului meu... ei se inteleg nemaipomenit (intr-a amestecatura de romana, olandeza, engleza, maini si picioare).... Parintii mei sunt foarte mindri si nu accepta ajutorul meu, asa ca noi ii rasfatam in alt mod, si ne bucuram de bucuria lor...
Si chiar de departe ma sustine mereu, la examene, pe vremea cind aveam interviuri pentru o slujba... in fiecare moment de bucurie sau greutate simt nevoie sa impart cu ei ceea ce simt, prin ce trec, si ii sun.... le aud vocea si dintr-o data sunt iar copil, si daca mama si tata spun ca va fi bine, stiu ca va fi....
petra spune:
Da! Cu telefonul mult mi-am mai alinat si eu dorurile de cei din Romania. In sept. vom pleca in Romania, pentru 2 saptamani. Abia astept revederea cu parintii si sora mea, cumnatii si nepotii. Abia ce mi-am cumparat biletele si deja sunt nerabdatoare sa plec, si vorba aia mai este pana in sept.
Mereu ma mai consolez ca asta mi-a fost destinul de a pleca asa de departe, si ma bucur ca am o familie unita in Romania, si o viata fericita alaturi de sot si fetita aici in state!
Viata merge inainte, si nu o putem schimba prea mult in coborasurile si urcusurile ei!