Nu ma mai inteleg cu fiica mea!

Elise spune:

cred ca aici sint, de fapt, doua probleme distincte:

1- "nu-mi mai place copilul meu " - nu e vina nimanui, ca doar nu o faci intentionat, insa trebuie sa accepti ca respectivul copil e o persoana separata de tine si modelele tale.
Si evolueaza in felul lui.
E ca si cum ai astepta un copil pe care il visezi blond cu ochii albastri si dupa ce il nasti ddescoperi ca e brunet cu ochii caprui si seamana cu socrul pe care nu-l suporti. Si, ce faci? Nu-l accepti si iubesti asa cum e, ca e al tau?
In fond, "revelatia" asta o poti avea la orice virsta, dar nu schimba lucruruile: e tot al tau.
Poti sa ii perfectionezi calitatile existente, s pui accent pe ele, nu sa-i atribui si sa insisti pe unele pe care nu le are.

2 - "nu-mi place relatia pe care o am cu copilul" - iar aici e strict vina mamei - pentru ca ea "da tonul", ea are controlul sau ar trebui sa-l aiba, nu copilul.

Elise & BBLisa

coraly spune:

'Vai Giulia ce mare diferenta! Eu nu mi-as permite nici sa-i las vase de spalat nici sa-i dau o chelfaneala. Ce simpli eram noi la vartsa lor! Ce mult mi-as dori un copil ca mine cand eram de 12 ani!
E adevarat ca nu i-am mai spus ca o iubesc, dar uneori chiar ma ma intreb speriata daca nu cumva iubirea asta nu e chiar asa de neconditionata cum ar trebui. Uneori chiar nu o simt, nu simt decat raceala. Ma uit la ea si nimic nu-mi place, nu-mi place cum se poarta, nu-mi place cum arata si ma intreb de ce n-am avut si eu noroc de un copil mai bun, mai frumos, mai vesel, mai placut si comunicativ. Imi amintesc cum era cand era mica si ce ma mandream cu ea, cat o iubeam si cum era centru universului meu. Mi-e groaza de in ce s-a transformat si mai tare ma ingrozeste gandul ca si cu aia mica se va intampla la fel. Stiu ca undeva am gresit si mi-e clar ca nasterea surorii ei a fost un moment de cotitura, cam de acolo s-a rupt filmul, dar mai am si o mare piatra pe inima: nu cumva are ceva probleme psihice? De asta am si postat aici in speranta ca e cineva de specialitate si imi poate pune un diagnostic posibil. credeti-ma ca atunci cand urla si sa bate cu pumnii nu pare deloc un om normal iar eu am fost invatata si obisnuita sa imi controlez tot timpul reactiile si nici nu am vazut pe cineva in familie pierzandu-si autocontrolul asa. Ma sperie groaznic situatiile astea mai ales cand e vorba de copilul meu.
E cazul sa mentionez ca soacra mea a avut schizofrenie? Asta e ca un ghimpe in inima mea

Dana, mi se pare foarte trista situatia in care ati ajuns. Sa stii ca fiica ta e un adolescent normal, dar e complet lipsita de caldura si dragoste materna.
Daca ai ajuns sa vorbesti asa despre propria fiica, iti dai seama ce simte ea. Copiii simt tot. Ea simte ca tu nu o placi, ca nu esti multumita de ea, ca nu o iubesti - sau cel putin nu-i spui asta, nu o mangai, nu o saruti. Spui ca s-a petrecut cotitura la aparitia celelalte fiice, pai ce te mai miri. Prima ta fiica a ajuns pe planul 2, s-a simtit data la o parte si s-a indepartat treptat de voi. Plansul ei din orice (desi la adolescenta copiii sunt dificili oricum), e un strigat disperat. Fata asta e complet nefericita. Ea nu are nevoie de hainele pe care spui ca i le cumperi, ele nu pot inlocui dragostea de mama si caldura ta sufleteasca. Mama si acuma ma strange in brate, ma mangaie. Si am 32 de ani. Fetita ta e un copil singur. Nu inteleg cum poti vorbi asa de ea, ca de un strain, cum ai putut sa pierzi dragostea de mama din suflet si sa te indepartezi de ea.
Nu pot sa-ti spun decat sa te gandesti bine la sufletelul ei disperat si singur, si sa incerci sa te apropii de ea, sa nu cedezi la prima ei impotrivire, ca doar esti adult, nu copil!!!
Adopta o atitudine de iubire fata de ea, nu o mai critica intr-una, arata-i ca o iubesti, chiar cand nu-ti convine ce face, mangai-o si spune-i ca o iubesti, iesiti impreuna la o inghetata sau plimbare.
Fii constanta in atitudinea asta, chiar cand ea iti arata impotrivire si rautate, tu fii ferma dar arata-i dragoste!
Asta e singura cale sa o recastigi. Poti sa incerci si cu un psihiatru, de care aveti nevoie amandoua, dar in primul rand depinde de tine. Copilul este oglinda ta! Ce i-ai oferit tu, aia primesti. Si nu ma refer la toalete si alte prostii. Incearca sa repari pana nu e prea tarziu! Daca mama ar fi vorbit asa de mine cum vorbesti tu de ea, cred ca as fi fost in culmea disperarii.
E oricum o perioada dificila, poate si schimbarile hormonale, poate are nevoie sa fie indrumata si de cineva de specialitate, dar! Principalul vinovat esti tu.

Coraly si Sergiu (3 ian 2005)

poze

IreneCAM spune:

Dana,urmaresc subiectul de cd ai postat prima data si m-am abtinut sa intervin...Draga mea, imi pare rau ca tb sa-ti spun asta, dar esti putin cam prea incapatanata pt o mamica de adolescent...adolescentii sunt o specie ce tb tratata cu muuuuuult tact, chiar daca iti vine sa urli! Vestea buna e ca sunt usor de "manipulat", in sensul bun, desigur. Adica, cu putina atentie fata de ce le provoaca reactiile urate si muuulta rabdare, e surprinzator cat de mult obtii. Nu mai continui, pt ca sfaturile celorlalti forumisti sunt excelente, si nu as putea spune mai multe decat ei.
M-a surprins insa ce ai spus la un moment dat:Ma uit la ea si nimic nu-mi place, nu-mi place cum se poarta, nu-mi place cum arata si ma intreb de ce n-am avut si eu noroc de un copil mai bun, mai frumos, mai vesel, mai placut si comunicativ.

Nu vreau sa par deplasata, dar nu uita ca TOTUSI AI NOROCUL DE A AVEA ACEST COPIL si numai de tine depinde cum evolueaza el. Eu nu am copii, pt ca baietelul meu a murit, asa ca nu pot intelege cum un parinte care a fost binecuvantat cu un copil sanatos poate fi nemultumit ca acesta nu e suficient de frumos! Imi pare rau dc te-am suparat dar...DATA VIITOARE CAND TI SE PARE CA NU E PERFECTA CUM AI DORI TU, MAI GANDESTE-TE!!

Andra
Daca pamantul pe care il cauti nu exista, Dumnezeu il va crea pentru a-ti rasplati indrazneala...Isabela de Castilla catre Cristofor Columb

dana d spune:

Andra, imi pare rau de suferinta ta si ai dreptate: cand ai sanatate si tot ce-ti trebuie ca sa fii fericit iti cauti necazuri si nemultumiri ca sa-ti faci viata amara. E mare lucru si am o deosebita admiratie si poate invidie pentru oamenii care stiu sa se bucure de ce au, sa fie multumiti si fericiti cu cat au. Asta e o adevarata arta, probabil ca e cheia fericirii pe care eu nu o detzin.
Stiu ca sanatatea si viata insasi sunt atat de pretioase ca restul neplacerilor ar trebui sa fie fleacuri. Uneori imi dau seama de asta si constientizez cat sunt de norocoasa, din pacate numai cand aud sau vad necazul altuia si tot din pacate curand uit si revin la micile mele necazuri si le las iar sa-mi amarasca zilele.
Inteleg foarte bine punctul tau de vedere si sper ca si tu te poti pune putin in locul meu ca sa-l intelegi pe al meu.

Mai putin important: da poate sunt incapatanata dar sigur sunt lipsita de tact, asta e caracteristica mea principala dintotdeauna si mereu mi-a dat de furca in relatiile cu oamenii. Am sperat mereu ca oamenii sa-mi aprecieze sinceritatea si felul direct, au fost putini aia dar de calitate.


Fetele mele

IreneCAM spune:

Inteleg foarte bine punctul tau de vedere si sper ca si tu te poti pune putin in locul meu ca sa-l intelegi pe al meu.

Dana, te inteleg perfect!Ca eu sunt colerica si cand ma enervez "ma desfasor" de se sperie sotu'Si ai dreptate cand spui ca esti si tu om si ai dreptu' la putina intelegere, relaxare, la putin ajutor...Aici ai dreptate, dom'ne, ca doar n-o sa fim Ioana D'Arc tot timpul, mai avem si noi nervi. Eu incercam doar sa-ti arat o alta perspectiva, care la mine functioneaza atunci cand simt ca nu mai pot...ma opresc, imi "numar binecuvantarile" si restabilesc prioritatile. Dar in restul timpului, deh, asta e, mai scapara nervii si mai sare mustaru' pe pereti

Eu cred ca forumistii de la topicul acesta te inteleg si nu te judeca (pana la urma de nervii copchilului nu scapa nimeni asa ca trebuie sa avem grija ce spunem).

In sfarsit, am avut putin timp si am rasfoit pozele tale...inteleg ca frumusica mai mare e caprita cu pricina! Da, dom'ne, va sta bine impreuna, sa fiti fericiti toti 4!Pana una alta, te pup, iti urez nervi tari si curaj in faza crunta "adolescentul rulz"

Andra
Daca pamantul pe care il cauti nu exista, Dumnezeu il va crea pentru a-ti rasplati indrazneala...Isabela de Castilla catre Cristofor Columb

MissParker spune:

Dana, multe fete de aici de pe forum te-am inteles, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa-ti asumi raspunderea pentru relatia cu fiica ta (nu stiu de ce am senzatia ca tu doresti inconstient sa fii vazuta si tu ca victima, dar asta nu va functiona niciodata si nu cred ca cineva de aici te-a criticat pe nedrept).

Diferenta pe care se pare ca tu trebuie s-o constientizezi este urmatoarea: tu esti raspunzatoare pentru evolutia fiicei tale, in timp ce ea nu este raspunzatoare pentru modul cum te simti tu vizavi de ea. Nu este raspunderea ei sa fie asa cum iti doreai tu copilul perfect, dar este raspunderea ta sa ai grija ca ea sa-si dezvolte potentialul propriu, nu este raspunderea ei sa te faca sa te simti bine, dar este raspunderea ta s-o faci pe ea sa se simta iubita.

Intotdeauna raspunderea merge intr-o singura directie: de la parinti spre copii. Cand vei intelege asta si te vei bucura ca este asa si vei vedea ce rol important ai in viata copilului tau, atunci situatia se va imbunatati. Atata timp cat tu te zbati s-o schimbi pe fiica ta, vei esua si vei suferi si mai mult. Cand vei gasi in tine explicatia si nu o vei mai cauta la fiica ta, vei vedea ce usor va fi sa schimbi ceva.

Felicia

Poze cu noi si vacantele noastre

*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate

Bysko spune:

Imi permit sa -mi spun parerea pt ca si eu am fost o adolescenta care si-a "torturat" mama si acum regret comportamentul meu de acum cativa ani...
Pana la 19 ani cand am plecat la facultate nu am facut absolut nimic in casa si asta pt ca nu mi s-a cerut initial, iar mai tarziu pt ca ma obisnuisem cu situatia si asa mi se parea normal.
Mi se parea ca eu nu sunt iubita, ca nimic din ceea ce fac nu este bine, ca mama tinea cu fratele meu mai mic...Acum realizez ca toate erau in mintea mea si ai mei faceau tot ceea ce credeau ca e bine pt mine!Poate ca nu au reusit sa-mi arate cat de mult ma iubeau, dar asta nu intentionat, ci pt ca lor li se parea ca este de la sine inteles!
Tin minte ca fiecare zi in care plecam la liceu era un adevarat show in care zbieram ca o descreierata(si asta fara sa am in familie memebrii cu probleme psihice) numai pt ca mama indraznise sa-mi faca vreo observatie cu privire la felul in care eram imbracata sau machiata!Probabil ca alta m-ar fi plesnit ca sa-mi revin, dar ea ma lasa in pace ca de! cu "nebuna" nu te puteai intelege!Oricum, cu trecerea anilor situatia s-a remediat, probabil pt ca mi s-a reglat nivelul hormonal!
Cred ca o parte din aceste situatii se datoreaza si diferentelor de caracter si de personalitate! Deja ma gandesc la mine si la fii-mea, in conditiile in care eu sunt in zodia gemeni, iar ea in Leu!Ce o sa ma fac daca o sa-mi semene? sau o sa fie si mai si ca mine?Maica-mea rade si spune :"vai de tine dak o sa fie ca tine!" si ma rog sa nu aiba gura aurita!

Busra(22.08) este sufletzelul nostru!http://www.totsites.com/tot/busra
www.dropshots.com/Bysko

Victoria_mami spune:

Dana, si eu simt la fel, ca lumea a sarit sa ne acuze de lipsa de iubire; e drept ca am folosit cuvinte dure, dar, asa cum ai spus tu, si noi suntem oameni, cu nervi si limite, nu suntem superwomen! Sigur ca ma scoate din sarite, mai ales cand azi vorbesc cu ea si ii explic de igiena, respect, in primul rand ptr. ea insasi si curatenie, pot sa jur ca de data asta vorbele mele au ajuns und etrebuie, pentru ca a doua zi ea sa-mi demonstreze exact contrariul; ma scoate din minti cand vad ca atunci cand vrea ceva e un ingeras, si in minutul in care nu primeste ce cere se schimba radical, parca nu e acelasi copil. Sigur ca ma enerveaza cand ii spun de 4 ani "Te rog sa nu mai trantesti usile" si de fiecare data cand iasa/intra din camera sau baie, sau arunca ceva la cosul de gunoi tranteste usile... cum sa nu te enervezi; vreti sa spuneti ca voi nu va enervati cand copiii vostri fac exact ce le cereti sa NU faca? Vreti sa spuneti ca nu au existat niciodata momente cand v-a venit sa dati cu ei de pamant? (Asta e expresia mea, eu nu stiu ce ganditi voi... ca va vine sa le faceti in acele momente). Doar ptr. ca am zis ca imi vne s-o dau cu capul de usa, nu inseamna ca as da-o!!! Inseamna doar ca ma scoate din sarite de uneori tremur de nervi! Si de cele mai multe ori nu-i spun nimic; astept sa ma calmez si apoi vorbesc cu ea si ii explic ca ma deranjeaza sa tranteasca usile! Oricum, ce naiba o fi chestia asta cu trantitul usilor... nu o sa pricep vreodata!
Si referitor la responsabilitatile ei in casa: daca nepotica mea (la fel ca si copiii vostri, sunt convinsa) de 5 ani trebuie sa-si stranga jucariile dupa ea, ca asa e normal, fiica-mea, la 15 ani de ce nu si-ar spala dusul dupa ea??? Cate dintre voi carea veti fete adolescente mergeti sa curatati dusul de par dupa fete? Si nu ma refer doar la parul de pe cap, ci cand se rade de picioare (asta daca nu o face la ea in camera, pe mocheta), oare, chiar trebuie sa merg eu sa clatesc parul de pe cada??? Asa e normal??? Asa face o mama naturala? Sincer nu cred! Sau daca spala vasele o data, de 2 ori pe saptamana... asta inseamna ca nu o iubesc? Nu i se cere nici macar sa aspire in sufragerie; singura ei responsabilitate e sa isi tina camera curata, sa se spele si sa curete dupa ea.
Hai sa va mai dau un ex. concret: cand lucrez dupa-masa, pana la 8pm si ma trezesc de dimineata sa las curatenie in casa, sa nu las vreun vas nespalat si vin la 8pm acasa, dupa 5-6-8 ore de stat in picioare si gasesc farfurii nespalate in ghiuveta, ce sa fac??? Normal ca ii cer sa le spele imediat. Pe cuvantul meu ca nu i se intampa nimic daca-si spala farufria! Ce Dumnezeu, zau asa! Doar nu i-am lasat cana mea de cafea sau farfuria mea de la micul dejun... aaaaa, si inca ceva: stiti de cate ori daca era cana mea de cafea in ghiuveta si ea si-a spalat farfuria, mi-a lasat cana in ghiuveta!!!??? Asta cum sa o interpretez??? Daca eu pot gati si curata si ptr. ea/dupa ea, ea, oare, chiar nu poate sa spele o cana de cafea???
Dana are dreptate cand spune ca ar trebui sa vedeti ambele fete ale medaliei, nu doar una, aia cu bietul copil terorizat de o mama care "nu o iubeste". Daca suntem uneori nemultumite de ele, nu inseamna ca nu le iubim! Daca e dezamagesc si ne scot din sarite, nu inseamna ca nu exista iubire; eu, de fapt, vad altfel lucrurile: daca nu As iubi-o, de ce mi-ar pasa de ea? De ce sa ma intereseze ca sosetele ii sunt negre de jegoase, de sunt deja tari, scortoase de jeg, de ce m-ar interesa ca-i miros picioarele si ca parul nu si l-a spala de o luna??? De ce m-ar interesa ca se imbolnaveste din cauza prafului, resturilor de mancare si a tampoanelor pline de sange "uitate" in camera ea???


_

Mai bine mor neinteleasa de nimeni,decat sa ma tot explic toata viata!

conchita spune:

super subiect si excelenta discutie, e foarte instructiva si placuta, felicitari participantelor.

Dana, as avea doua puncte de reflectie sa iti sugerez:

- legat de fetita cea mare si treburile gospodaresti, a fost vreodata vrednica? adica a participat la curatenie, a avut grija de camera ei vreodata? ai invatat-o de mica sa faca lucrurile astea sau ai asteptat ca pornirea de a face curat e naturala si vine cu varsta?

- legat de fetita cea mica: te-ai gandit ce efect are asupra ei modul in care te porti cu cea mare? ea nu creste separat de relatia ta cu fiica cea mare, ba as indrazni sa spun ca e o parte importanta si ca felul in care te comporti cu cea mare ii dicteaza celei mici exact modelul de comportament pe care il detesti. mesajul pe care i-l transmiti este ca nu o vei mai iubi cand va avea 12 ani, ca vei face a treia fetita, dezamagita fiind si de ea si ca, deci, n-are nici un rost sa incerce sa-ti faca pe plac ca tu nu vei fi multumita de ea oricum. poate nu iti vine sa crezi, dar ea se identifica nu cu tine, ci cu sora ei, indiferent daca se mai cearta sau nu. si isi vede propriul viitor in relatia ta cu sora ei. prin urmare, eu cred ca trebuie sa ai mereu in vedere cum te porti cu cea mare si ce mesaj ii transmiti, deci, si celei mici.

************
mami de Sonia Marie

Natasa spune:

Eu una inteleg din mesajele mamelor indignate de adolsecenti ca ele la virsta aia critica erau perfecte! Nu se simteau neintelese, faceau curat prin casa si raspundeau politicos, nu ascultau muzica tare, nu-si lasau lucrurile aruncate, nu intirziau, nu luau note mici, nu se pupau prin parcuri, nu se machiau si nu se imbracau aiurea, n-aveau nervi si erau convinse ca trebuie sa se marite virgine.
Lucrez de ani de zile cu adolescentii si e greu, ai nevoie de rabdare infinita, de dragoste, de intelegere si de cele mai multe ori le primesti si inapoi. Dar daca tu spui de copilul tau ca nu e frumos si vesel cum ti-ai dorit, cum iti imaginezi ca se simte??? Ai vrea sa fie senina si iubitoare, in timp ce tu nu vrei si nu poti sa-i arati dragostea (a crescut papusa aia mica pe care o imbracai si o pieptanai dupa gustul tau, acum are personalitate si vointa ei). Vrei sa vina un psiholog si sa-ti spuna ce probleme psihice are fetita ta: iti spun eu, n-are niciuna si bucura-te pentru asta. Sint crize normale la adolescenti, nu spun ca e simplu sa treci peste ele, dar daca tu ca adult nu faci un efort, atunci, la 20 de ani, cind va iesi din criza virstei, nici ea nu va mai face nici un efort sa iubesca si sa inteleaga o mama care nu a inteles-o atunci cind avea nevoie. Dupa cum ti s-a mai spus, eu inteleg ca si tu ai nervi si mai cedezi din cind in cind, dar copii nu faci doar pentru momentele in care ginguresc si zimbesc angelic. Esti responsabila pentru ei toata viata, altfel putem sa ne cumparam papusi care zic "mama"!