Dati copilului o inteligenta superioara-cartea.
Raspunsuri - Pagina 11
simali spune:
Ultimele studii asupra creierului uman au relevat faptul ca nu poti creste IQ-ul unei persoane. Ba chiar este fantastic cum poti avea un copil care pana la 7 ani nu se remarca prin nimic (are un fel de "repaus") si brusc, la 8 ani dovedeste ca intelege sa zicem fizica la un nivel superior, fara ca nimeni sa-l fi antrenat in aceasta directie.
Pe de alta parte exista copii (din loturile studiate) absolut geniali pana la 7 ani, varsta dupa care intra intr-o eclipsa totala (in ciuda stimularii) si devin copii absolut normali.
Cazul lui Einstein este foarte relevant: copil absolut MEDIOCRU toata scoala generala si aproape tot liceul, la facultate i se "lipeste un contact undeva" si are o revelatie. Pana la aceasta varsta nu s-a omorat cu invatatul si nu l-a stimulat nimeni in mod deosebit. Daca nu era sotia lui sa-i faca calculele matematice probabil astazi nu am fi avut o teorie a relativitatii. Pentru ca Einstein NU STIA SA LE FACA. Urmasii lui nu au fost genii. Nici urmasii urmasilor. Deci nu se transmite nici genetic.
Singurul lucru pe care noi, parintii putem s-l facem pentru copiii nostri este sa-i ajutam sa se dezvolte la maxima lor capacitate si daca se poate sa-si descopere cat mai din timp punctele slabe si punctele forte. Si cum NU AU INTRAT ZILELE IN SAC (omul invata si se dezvolta toata viata) putem sa abordam educatia copilului nostru intr-o maniera relaxata, amuzanta, prieteneasca.
alice
magnolia spune:
Ca sa fac si eu o mica precizare (iertata fie-mi impolitetea , pliiiz
) la mesajul anterior , postat de Simali , cele mai recente studii asupra creierului uman sunt , de fapt , contradictorii , adica exista studii care afirma ca nu se poate creste IQ-ul , precum si studii care sustin ca se poate creste IQ-ul .Probabil ca adevarul este undeva la mijloc , adica este posibil ca , in anumite conditii , sa poata exista o crestere intre anumite limite a acestui coeficient . Mie aceasta polemica despre modificarea IQ-ului imi aduce aminte de profa de filosofie din liceu , o persoana extrem de ...altfel -in sensul bun al cuvantului- , care ( era prin anii comunismului, cand era o mare provocare sa predai asemenea materie), intr-o ora , la rugamintea unei colege de clasa , a permis o discutie libera despre existenta/ nonexistenta lui Dumnezeu . Unii au venit cu argumente pro , altii au venit cu argumente contra , dar , pana la urma , fiecare persoana implicata in discutie a ramas CU ACEEASI CONVINGERE: ca el are dreptate. Pentru ca , la un moment dat , in flacarile discutiei ( doamne , ce varsta , aveam 18 ani , primavara-n suflet si jar in priviri...
), exista riscul unei adevarate furtuni , profesoara a fost intrebata , de catre reprezentantii ambelor tabere , care este parerea ei despre existenta /nonexistenta lui Dumnezeu. Ea a raspuns , foarte senina , si fara sa -i fie teama de cum ar putea fi interpretat raspunsul ei ,pe vremurile acelea:" desi nu am nici o dovada ca exista , eu cred ca exista , si stiti de ce?-PENTRU CA AR FI PACAT SA NU EXISTE! " ****Acum , eu nu zic ca savantii pesimisti au , sau nu au dreptate , dar NU AR FI PACAT sa greseasca cei optimisti?
***** Si , inca o data , fara sa pretind ca am dreptate , nu vad de ce la 2 ani nu se poate initia o activitate " academica" timp de 10-15 minute pe zi ( mai ales ca nu avem nici o proba/dovada ca nu s-a realizat sub forma de joaca , distractie), cand exista terapii specifice pt. anumite diagnostice care dureaza , la aceeasi varsta , 6-8 ore EFECTIV pe zi .( vorbesc de terapia ABA pt. copiii cu dg. din spectrul autismului)****Ba , mai mult , inteleg ca si in gradinitele Montessori , la varsta de 3-4 ani , exista 2 ore de studiu neintrerupt , asa ca cele 15 minute la 2 ani mi se par mai mult decat rezonabile . Diferenta dintre "invatare fortata" si "invatare distractiva" o face mama , asa ca ar trebui sa punem accent pe acest amanunt in aceasta discutie.Si nu pe credinta noastra /necredinta noastra . In metoda educativa cu care suntem compatibile , sau nu.
flaviutza spune:
quote:
Originally posted by simali
Ultimele studii asupra creierului uman au relevat faptul ca nu poti creste IQ-ul unei persoane. Ba chiar este fantastic cum poti avea un copil care pana la 7 ani nu se remarca prin nimic (are un fel de "repaus") si brusc, la 8 ani dovedeste ca intelege sa zicem fizica la un nivel superior, fara ca nimeni sa-l fi antrenat in aceasta directie.
Pe de alta parte exista copii (din loturile studiate) absolut geniali pana la 7 ani, varsta dupa care intra intr-o eclipsa totala (in ciuda stimularii) si devin copii absolut normali.
Cazul lui Einstein este foarte relevant: copil absolut MEDIOCRU toata scoala generala si aproape tot liceul, la facultate i se "lipeste un contact undeva" si are o revelatie. Pana la aceasta varsta nu s-a omorat cu invatatul si nu l-a stimulat nimeni in mod deosebit. Daca nu era sotia lui sa-i faca calculele matematice probabil astazi nu am fi avut o teorie a relativitatii. Pentru ca Einstein NU STIA SA LE FACA. Urmasii lui nu au fost genii. Nici urmasii urmasilor. Deci nu se transmite nici genetic.
Singurul lucru pe care noi, parintii putem s-l facem pentru copiii nostri este sa-i ajutam sa se dezvolte la maxima lor capacitate si daca se poate sa-si descopere cat mai din timp punctele slabe si punctele forte. Si cum NU AU INTRAT ZILELE IN SAC (omul invata si se dezvolta toata viata) putem sa abordam educatia copilului nostru intr-o maniera relaxata, amuzanta, prieteneasca.
alice
Simali, Einstein era autist.Inalt functional pe deasupra
ALEXIA,02.mai.2004
http://s127.photobucket.com/albums/p127/alexis1980_photo/
flaviutza spune:
Simali sa-mi dai si mie sursa studiilor . eu ti-am dat sursa care afirma contrariul. cartea respectiva.
Faptul ca unii cu IQ peste medie ajung sa se piarda, e cu totul altceva. de fapt, este principalul "pericol" in cazul copiilor foarte inteligenti. cititi cate ceva despre educatia copiilor dotati si gasiti explicatia.
Este interesant(si eu am citit mult pe tema asta ) cum sunt recuperati copiii cu deficiente , cu intarzieri in dezvoltare, cu autism. 8-10 ore de munca sustinuta(si totusi in joaca) aduc copilul pe linia normalitatii. cum? li se pun in ordinea normala a achizitiilor, bazele. recunoasterea obiectelor din mediu, a actiunilor uzuale, aproximativ 200 de cuvinte. pe aceasta baza ei recupereaza mult mai repede.
ALEXIA,02.mai.2004
http://s127.photobucket.com/albums/p127/alexis1980_photo/
simali spune:
quote:
Simali sa-mi dai si mie sursa studiilor . eu ti-am dat sursa care afirma contrariul. cartea respectiva.
quote:
O carte nu-i o sursa. O carte scriu si eu, si tu. Ea nu contine decat parerile noastre personale asupra unei probleme. Subiectul este vast, controversat si amplu.
In acelasi timp "gadgeturile" pentru cresterea IQ-ului copiilor incepand din uter si pana la adolescenta (nu stiu cum se face, dar de la adolescenta incolo nu se mai ocupa nimeni de "cresterea" IQ-ului in ciuda faptului ca dezvoltarea personala poate continua si pana la 80 de ani) au devenit o afacere cu multe zerouri si, evident, exista foarte multa lume interesata sa ne cultive noua, parintilor, mania "micului geniu din casa noastra".
"Sistemul" are de fapt la baza studii psihologice care arata ca unele dintre mamele casnice aflate la primul copil (dupa ce au 2-3 copii mamele devin mai realiste si obsesia geniului din casa nu mai este atat de mare) tind sa-si transfere asupra copilului mic toate asteptarile lor personale. Astfel copilul devine fara stirea lui un fel de fat frumos cu sabia de aur menit sa faca in viata lui tot ceea ce nu a facut mama sa (geniala si ea de altfel, dar nerecunoscuta de societate sau nestimulata suficient la varsta copilariei). Parintele cu copil unic este entuziast si tinde sa creada ca aproape tot ce face copilul lui este genial...
Iar daca nu e "suficient" de genial putem sa-l facem... si asa le facem pe mame sa cumpere carti, jucarii, produse diverse, servicii, gardinite, programe, consultatii la specialisti, evaluari toata ziua, etc. Ceea ce nu este obligatoriu rau... Dar cred ca se pierde esentialul.E suficient o sumara cautare pe net si veti vedea cat de mare este numarul celor care au o adevrata obsesie cu IQ-ul copiilor lor.
Si in tot acest timp coeficientul mediu de inteligenta al oamenilor nu a crescut de 2000 de ani. Oameni ca Aristotel, Pitagora sau Spinoza au existat din cele mai vechi timpuri si mai exista si astazi. Pe langa ei, au mai trait mii de "destepti" care au inventat roata, cimentul, caramida, etc.
Este adevarat ca astazi din ce in ce mai multi copii saraci au acces la educatie si asta a fost benefic pentru dezvoltarea omenirii in general.
Este adevrat si ca micutii din zilele noastre au acces la informatii diversificate care-i ajuta sa faca diverse legaturi mult mai repede decat copiii de acum 100 de ani si ca probabil au o memorie mai buna. Dar in acelasi timp au pierdut enorm la capitolul rabdare si capacitate de a-si insusi cunostinte temeinice, sunt mai distrati, mai rupti de realitate, mai incompetenti social, etc.
In realitate cred ca ar trebui sa ne bucuram de minunea care este copilul nostru, asa cum este el (bun, rau, frumos, urat). Sa-l ajutam sa treaca senin prin viata, sa-l invatam sa se bucure de succesele lui marunte, sa-si foloseasca la maximum punctele forte, sa fie constient de cele slabe, sa-l incurajam sa aiba idei (bune sau proaste), sa-l facem sa ne creada cand spunem ca-l iubim indiferent ce performante ar obtine, sa-l lasam sa se faca zugrav sau instalator daca asta-si doreste...cu conditia sa faca bine ceea ce face...
Cred ca secretul fericirii consta in a invata sa-ti doresti ceea ce ai si nu sa ai ceea ce-ti doresti.
Nu sunt insa impotriva unor mici antrenamente facute firesc si cu masura.
alice
lorelaim spune:
Frumos si bine scris Simali/Alice :-)
Copilul are nevoie de dragoste, de respect, de intelegere, de acceptare - exact asa cum este el - nu ca un produs "semi-fabricat"...
Eu recunosc ca toate jucariile si cartile celei mici sunt cumparate pt placerea mea personala de a ma juca cu ele, de a le citi, de a experimenta ce scrie acolo. Pur-si-simplu gasesc ca este super-distractiv pt mine... ca staying-at-home mummy. Toate activitatile descrise in carti sunt super-cool - totul este sa ai timp, dispozitia necesara si atitudinea "don't worry - be happy".
Tre' sa fug, ca a mica tocmai striga de pe olita ca a facut kk... Scuze... pe mai tarziu :-)
"Daca dragoste nu e... nimic nu e..."
flaviutza spune:
quote:
Originally posted by simaliquote:
Simali sa-mi dai si mie sursa studiilor . eu ti-am dat sursa care afirma contrariul. cartea respectiva.
quote:
O carte nu-i o sursa. O carte scriu si eu, si tu. Ea nu contine decat parerile noastre personale asupra unei probleme. Subiectul este vast, controversat si amplu.
In acelasi timp "gadgeturile" pentru cresterea IQ-ului copiilor incepand din uter si pana la adolescenta (nu stiu cum se face, dar de la adolescenta incolo nu se mai ocupa nimeni de "cresterea" IQ-ului in ciuda faptului ca dezvoltarea personala poate continua si pana la 80 de ani) au devenit o afacere cu multe zerouri si, evident, exista foarte multa lume interesata sa ne cultive noua, parintilor, mania "micului geniu din casa noastra".
"Sistemul" are de fapt la baza studii psihologice care arata ca unele dintre mamele casnice aflate la primul copil (dupa ce au 2-3 copii mamele devin mai realiste si obsesia geniului din casa nu mai este atat de mare) tind sa-si transfere asupra copilului mic toate asteptarile lor personale. Astfel copilul devine fara stirea lui un fel de fat frumos cu sabia de aur menit sa faca in viata lui tot ceea ce nu a facut mama sa (geniala si ea de altfel, dar nerecunoscuta de societate sau nestimulata suficient la varsta copilariei). Parintele cu copil unic este entuziast si tinde sa creada ca aproape tot ce face copilul lui este genial...
Iar daca nu e "suficient" de genial putem sa-l facem... si asa le facem pe mame sa cumpere carti, jucarii, produse diverse, servicii, gardinite, programe, consultatii la specialisti, evaluari toata ziua, etc. Ceea ce nu este obligatoriu rau... Dar cred ca se pierde esentialul.E suficient o sumara cautare pe net si veti vedea cat de mare este numarul celor care au o adevrata obsesie cu IQ-ul copiilor lor.
Si in tot acest timp coeficientul mediu de inteligenta al oamenilor nu a crescut de 2000 de ani. Oameni ca Aristotel, Pitagora sau Spinoza au existat din cele mai vechi timpuri si mai exista si astazi. Pe langa ei, au mai trait mii de "destepti" care au inventat roata, cimentul, caramida, etc.
Este adevarat ca astazi din ce in ce mai multi copii saraci au acces la educatie si asta a fost benefic pentru dezvoltarea omenirii in general.
Este adevrat si ca micutii din zilele noastre au acces la informatii diversificate care-i ajuta sa faca diverse legaturi mult mai repede decat copiii de acum 100 de ani si ca probabil au o memorie mai buna. Dar in acelasi timp au pierdut enorm la capitolul rabdare si capacitate de a-si insusi cunostinte temeinice, sunt mai distrati, mai rupti de realitate, mai incompetenti social, etc.
In realitate cred ca ar trebui sa ne bucuram de minunea care este copilul nostru, asa cum este el (bun, rau, frumos, urat). Sa-l ajutam sa treaca senin prin viata, sa-l invatam sa se bucure de succesele lui marunte, sa-si foloseasca la maximum punctele forte, sa fie constient de cele slabe, sa-l incurajam sa aiba idei (bune sau proaste), sa-l facem sa ne creada cand spunem ca-l iubim indiferent ce performante ar obtine, sa-l lasam sa se faca zugrav sau instalator daca asta-si doreste...cu conditia sa faca bine ceea ce face...
Cred ca secretul fericirii consta in a invata sa-ti doresti ceea ce ai si nu sa ai ceea ce-ti doresti.
Nu sunt insa impotriva unor mici antrenamente facute firesc si cu masura.
alice
Simali, creca ma bagasi la categoria mamelor obsedate de IQ , nu de alta, dar indeplinesc conditiile.(unele) mama tanara,casnica(mai am 4 luni) primul copil, ba i-am facut si teste,dar alea din cu totul alte motive. de fapt unul singur, s-a nascut cu apgar mic si iote asa...m-am simtit obligata sa stiu ca e bene.
Tu, si multi altii asociati un copil stimulat in adevaratul sens al cuvantului cu unul neiubit, fortat, chinuit, etc.
nu de alta, dar de cand mandra mea vorbeste si poate sa-si etaleze cunostelile, mi-am luat la rosii de fac bulion. pai uite azi,par example. stau si io pe banca, cum sta omul, dupa ce m-a alergat de mi-au iesit ochii prin parc, inclusiv la topoganul gonflabil inalt pana la etajul doi. la faza cu topoganul sigur am pierdut si restul de neuroni intacti ce-i aveam. si stand pe banca fi-mea se plicti de jucat frumos cu ceilalti copii, si ma ia cu "hai mami sa folmez niste cuvinte"
io, stiind ca urmau ceva scene cam nasoale, sau macar o privire compatimitoare la adresa plodului spun" nu se poate mami, acasa"
asta nuuu si nuuu ca ea face cuvantul. bine..ia vezi ce cuvant iese: pune "sa" dupa "pu" si dupa "pa". evident, pa-pu-sa. evident, cele doua mame ochii cat cepele. dar vaiiiii, Doamna..si o discutie libera pe tema. la care fi-mea adauga, strategic" si stiu si sa cant si sa fac cuvinte cu litele"
Da, ai si tu dreptate. sincer,mai ales fetele "de centru" cu care mai nou intru in contact, au o mare pasiune. asta despre care vorbesti tu. sa se laude cu progenitura si eventual sa spuna fiecare copil cate o poezie, un cantec sau mai stiu eu ce. sa vada lumea ce geniu s-a nascut in familie.
Mai...eu nu vreau genii...si din fericice n-am! ca aia sunt cu adevarat chinuiti, nu se adapteaza, etc. da' e rau ca imi doresc cat de cat un copil inteligent? si daca pot sa fac ceva in privinta asta, de ce nu?
ALEXIA,02.mai.2004
http://s127.photobucket.com/albums/p127/alexis1980_photo/
simali spune:
Flaviutza, nu-mi atribui afirmatii pe care nu le-am facut. Topicul nu este "copila Falviutzei" ci altul... parca... mai general.
Si asa si trebuie sa ramana, cata vreme exemplele concrete cu care venim - copiii nostrii- sunt cunoscute numai de noi, prin urmare imposibile de "probat" in fata "instantei".
alice
flaviutza spune:
mi s-a parut prea batator la ochi apropoul...dar in fine, mi s-a parut.
ALEXIA,02.mai.2004
http://s127.photobucket.com/albums/p127/alexis1980_photo/
filofteia spune:
Stii flaviuta, m-am gandit mult la tot ce scrii aici si ma gandesc ca ai asteptari prea mari de la fetita ta. Nu spun ca acum nu face de placere una sau alta, sau ca nu este desteapta, dar mi se par prea mari asteptarile tale. Uneori ma intreb daca nu ridici stacheta prea sus... vezi ca la un moment dat fetitei tale ii va fi frica sa sara si se va indeparta de tine...