poate ca sunt eu nebuna?

Nu stiu daca este cel mai bun lucru pe care il puteam face, in sa simt ca este singura optiune. Ne-am despartit.
El zice ca eu sunt nebuna, eu zic despre el ca e nesimtit. Pe langa alte minunate apelative, dragostea chiar nu mai are loc.
In fine, probabil ca am pur si simplu nevoie sa spun cuiva. Iata si contextul:

Suntem impreuna de 6 ani. Ani grei, pe care i-am suportat numai pt ca eu chiar il iubeam. Nu are sens acum sa mai insir peste ce am trecut, important este ca am reusit sa trec peste ele, insa situatia de acum...

Cat am fost gravida am fost singura-cuc. Nu aveam voie sa ies din casa, sa ma dau jos din pat, si la urma urmelor unde era sa ma duc, daca eu in primele 5 luni am avut rau de miscare, de miros, de zgomot, de orice.. Vomitam incontinuu, nu puteam sa beau mai mult de o gura mica de apa si sa mananc o bucatica de grisina. Asa am trait primele 5 luni. Ma trezeam noaptea din somn, si vomam. Aveam rani sangerande pe esofag din cauza asta. Dar nu era numai greata, mai erau si celelalte complicatii, chestiile din cauza carora eram 24/24 de ore in pericol sa pierd sarcina.
Si eram singura, pt ca el lipsea de dimineata pana noaptea tarziu. Cel mai devreme venea la 23.30. Iar eu stateam si il asteptam, ca sa petrec si eu o jumatate de ora cu el, cat isi facea un dus, manca, si se uita un pic la televizor.
In wknd a stat cu mine odata o zi, si alta data o jumatate de zi, cand am fost la niste prieteni in vizita. Toata sarcina.
Cand eram gravida in 7 luni jumate, mi-a zis ca nu am nici un drept sa il cert pt ca nu vine noptile decat pe la 3 dimineata, acasa. Ca el aduce banii in casa, si ca eu sunt o proasta. Am plecat de acasa atunci, si pt ca sunt proasta, am acceptat sa ne impacam.
Dupa ce am nascut, tot nu a stat acasa. A venit maica-sa sa faca ordine si sa faca de mancare, vreo 2 zile. Statea si se holba la mine, iar mie imi venea sa ma urc pe pereti de durere, pt ca aveam cezariana si ragade. Numai de oaspeti nu aveam eu chef.
El nu venea decat ca de obicei, noaptea.
La baita m-a ajutat doar de 2 ori. De 2 ori in 5 luni, in conditiile in care eu pe langa cezariana, mai aveam si spatele facut praf. Si inca mai este, coloana mea a ramas deformata rau si teoretic n-as avea voie sa ridic nici o sticla de apa de jos.
Si cu toate astea, el nu a stiut ca are copil pana cand grasa a implinit 2 luni. Atunci i-am facut scandal, ca ar putea sa schimbe si el macar un pampers pe zi. Sigur ca m-a intrebat: da' ce, tu nu pot sa o schimbi? Si aceeasi intrebare mi-o pune si in ziua de azi de cate ori il rog sa schimbe copilul.
Nu m-a crezut niciodata ca e obositor sa stai cu un bebe si sa ii dai sa manance din 2 in 2 ore, zi si noapte. L-am pus sa stea intr-o zi cu grasana, si dupa 3 ore a adormit brusc imediat ce i-am luat-o din brate.
Mi-era mereu frica sa nu lesin cu grasa in brate. De vreo 2 ori l-am sunat plangand, si rugandu-l sa vina sa stea si el cu ea macar o jumatate de ora. Simteam ca nu mai pot.
El zice ca eu sunt nebuna ca nu vreau sa ma ajute nimeni. CINE? Soacra-mea este alcoolica si mai si munceste cat 10 la serviciu. Cand sa stea cu ea, chiar daca eu as spune ca o las. Desi n-as zice asta niciodata.
Cu mama nu mai vorbesc de cand am ramas gravida, pt ca mi-am dat seama ca daca iti iubesti copilul nu te porti niciodata asa cum s-a purtat ea cu mine. Nu are sens sa ma las in continuare ranita de ea.
Si altcineva cine ar putea sta cu grasa? A zis sa angajez pe cineva, si sa ma duc la munca. Ca el de luni sta acasa, si ca n-am decat sa ma duc sa muncesc eu. De parca as putea sa imi pun sapa pe umar si sa plec la munca. Am zis ca o sa accept si un post de vanzatoare la colt, numai sa scap de el.
El intelege ca de cand am ramas gravida dorm doar cateva ore pe noapte, mai ales ca in ultima vreme grasa e foarte agitata, se intoarce de pe o parte pe alta incontinuu.. Imi zice ca daca mi-e somn, dorm cand doarme si grasa. Care pana acum dormea cate 30 de min fix, de 3 ori pe zi, insa de cand are probleme, doarme odata 2 ore si odata 30 de min. 2 ore in care vorbesc cu prietenii pe net, sau citesc ce se mai intampla pe site. Altfel as innebuni de tot. Nu intelege ca singuratatea este unul dintre lucrurile care ma omoara.
In rest, stau singura cu ea toata ziua. Cand vine el, ea de obicei doarme, iar cand pleaca, daca nu urlu la el in fiecare dimineata, nici nu se uita la ea.
Imi zice ca sunt nesimtita pt ca ne-am mutat de cateva saptamani, si casa arata vraiste. Pana acuma, de cate ori ne mutam, eu impachetam totul, eu mutam, eu despachetam. El n-avea nici o treaba. Acuma el zice ca nu vrea sa mai faca nimic in casa, pt ca a stat cu muncitorii 3 saptamani si a inghitit praf.
De cand ne-am mutat aici, el a stat acasa cateva ore pe saptamana, in afara de timpul in care doarme. Si eu sunt nesimtita fiindca dorm de cateva saptamani intre 1 ora si 4 pe noapte, si ziua chiar nu imi mai arde sa despachetez cutii de una singura.
Grasa are niste probleme care ar putea fi foarte grave, eu ma rog zi si noapte sa nu fie asa.. Insa de 3 sapt nu fac altceva decat sa plang si sa ma rog sa fie bine copilul. Plus plimbarea intre spitale. As fi avut nevoie sa il simt aproape.. Ma isterizeaza ca pana si in conditiile astea, in care nu stim daca si cat ne putem bucura de grasa asa cum este, el tot o ignora. Ea rade la el dimineata, el ii intoarce spatele, sa mai doarma 5 minute. Imi vine sa il omor.
Astazi am pus punct. Nu mai pot. Am nevoie de cineva langa mine. Daca e sa fie doar fetita mea, ok, asta este. Nu ma mai cramponez de un om pe care il iubesc, dar care nu face altceva decat sa ma faca sa sufar.
Nu stiu cum o sa platesc chiria, nu stiu unde o sa stau.. Nu am un ban, nu am unde sa ma duc, insa nu ma dau batuta. Dumnezeu o sa ma ajute, asa cum o sa o ajute si pe grasa mea iubita sa fie sanatoasa.
Imi dau seama ca am scris o tona.. fara sa spun esentialul: vreau ca el sa fie un tata si un sot bun, insa mi-am pierdut speranta ca asta se va intampla in viata asta. Nu stiu ce sa mai fac. Am incercat cu frumosul, cu raul, cu amenintari.. nimic nu functioneaza la el. Ce sa fac? Am ales sa pun punct. Macar emotional, sa nu il mai las sa ma atinga cu nimic pt ca deocamdata depind de el din pdv material. Nu stiu ce sa fac...

april spune:

Draga de tine. Ti-am vazut pozele...esti frumoasa si tanara. Nu lasa pe nimeni sa-si bata joc de tine si mai ales sa te faca sa crezi ca TU ai fi vinovata. NU. Parerea mea, ai tras destul pana acum, si cum am vazut ca nici nu sunteti casatoriti, chiar nu stiu de ce mai tragi de el. Nu se va schimba niciodata. O sa realizeze ce pierde cand va fi prea tarziu.
Vezi-ti de viata ta si de a fetitei. Daca tu nu esti fericita nici copilul nu va fi fericit, chiar daca l-ar avea pe tata langa el.

Esti puternica si vei reusi sa treci si peste asta.
Nu te amagi, nu merita.
Cu siguranta ai si tu ceva pus de-o parte.

redi spune:

cum v-ati despartit totusi ?
Ai plecat tu ?

AYLLA spune:

Notquiteso,intr-adevar e foarte grea situatia ta...am stat si m-am gandit ce as face in locul tau...e greu!!!

Dar intre tine si mama ta situatia este compromisa definitiv,chiar nu exista nici o cale de impacare?
Eu cred ca as merge sa am o discutie cu mama,i-as explica situatia mea actuala si, nu stiu, nici nu-mi vine sa cred ca nu as gasi un sprijin sau un acoperis ptr mine si fetita...totusi parintii raman parinti,eu asa cred.
Tu zici ca te-ai detasat emotional de el,ca nu o sa-l lasi sa te atinga dar cred ca in conditiile astea e foarte greu sa mai locuiti impreuna.
El oricum este fortat de lege sa-si indeplineasca obligatiile de tata(cel putin dpdv financiar)asa ca tr sa contribuie la cresterea fetitei dar cred ca cel mai bine ar fii sa te muti la parintii tai daca acest lucru mai este posibil.

incearca totusi o discutie cu mama ta...lasa de la tine...gandeste-te ca o faci ptr copilul tau si gandeste-te unde ati avea o viata mai linistita(alaturi de parintii tai sau alaturi de prieten)

Avand un copil atat de mic cred ca este foarte greu , momentan ,sa poti sa lucrezi asa ca,asa cum ai spus, o perioada tr sa depinzi financiar de el.Datorita acestui fapt insist sa incerci o reconciliere cu familia ta.Eu cred ca o sa-ti fie mai bine.

Iti doresc multa putere sa treci peste acest moment neplacut din viata ta!

http://new.photos.yahoo.com/dianaaureliachiriac

april spune:

AYLLA are dreptate, totusi e mama ta, nu te poate lasa la greu indiferent care sunt problemele voastre. Cere-i ajutorul. Nu cred ca te refuza.

alexis2002 spune:

Esti o frumoasa si ai o comoara de fetita.si eu cred ca singura ta sansa in momentul de fata este aceea de a incerca sa vorbesti cu mama ta.fa-o chiar azi,profita de faptul ca e 8 martie,du-te la ea cu un buchet de flori.eu n-am vorbit cu tatal meu un an dar niciodata nu ne-am indoit unul de iubirea celuilalt.mama ta ar fi singura care te-ar putea ajuta pina te pui pe picioare.multa sanatate fetitei si tie o primavara frumoasa!

Adria_ spune:

Nu esti nebuna, doar ca ai ajuns si tu la o limita. Stii, paradoxul in lumea asta e ca atunci cand ti-ai pierdut speranta in a obtine un lucru, exact atunci ai cele mai mari sanse sa-l obtii. Poate dupa o perioada de "punct" va veti reindragosti unul de altul... cine stie...
Oricum in loc scarba fata de el incearca s-o inlocuiesti cu dragoste fata de tine, zambeste-ti tie si fi frumoasa mai alews pentru tine Daca vei gandi pozitiv sunt convinsa ca atmosfera din casa se va schimba... E chestie de exercitiu sa-ti spui in fiecare zi ca esti prietena ta cea mai bunam, cat de mult te apreciezi, cat de multe esti tu capabila sa fac...

Elise spune:

Greu.
Nu stiu ce as face in locul tau... probabil as mai sta cu el, formal, adica in aceeasi casa si atit, citeva luni, pina as putea sa las grasa cu bona.
Dupa care... m-as angaja in primul loc pe care il gasesc, indiferent ce, si l-as lasa in pace pe marele domn sa-si traiasca viata asa cum vrea.
Daca isi revine pe parcurs, poti sa ii mai dai o sansa sa-si recapete familia inapoi. Asta doar daca vrei.
Daca nu, nu.
Eu nu cred ca as vrea... mai ales ca m-ar rani mai mult atitudinile astea de indiferentza fata de bebe decit fata de mine.

Si noi avem o grasa de 4 luni aproape, si nici la noi nu e lapte si miere - am avut pasaje in care era aproape sa ne batem pentru ca, pentru el, "eu stau toata ziua cu copilul si nu fac nimic".
Iar el e persoana importanta si provider.
Si tot el trebe menajat.

Am evitat la limita un dezastru... in doua moduri: chiar n-am mai facut nimic, in afara de a o tine pe bebelisa in brate toata ziua si de a ma juca cu ea. Pentru ca oricum "nu fac nimic".
Si, doi, am profitat de faptul ca am avut niste proiecte urgente si l-am lasat cu bblisa 48 de ore. Timp in care eu lucram de acasa si auzeam oricum prin interfon ce se petrece.
Ei bine, dupa 24, nu 48 de ore, era mort definitiv si iremediabil, si daca ii plezneam o maciuca in moalele capului nu simtea.
Pentru ca, da, s-a trezit din ora in ora, a facut km cu cele 7 kg in brate prin casa, si n-a apucat sa fumeze 5 tigari de dimineata pina seara.
Asta ca sa vada ce simplu e sa nu faci nimic.
Deci, am fost si eu foarte aproape sa ma satur si sa-l las sa-si vada de drum.
Daca eram si lauza, si taiata peste tot, si recuperindu-ma dupa o sarcina grea, si fara maica-mea care mai vine sa ne mai vada la oki, si fara prieteni... probabil chiar nu mai aveam rabdarea sa fortez marele mascul sa accepte sacrificii.

Am impresia ca e o diferenta de structura aici: daca o femeie accepta implicit greutatile cind e vorba de bbl, ei arunca imediat pisica in gradina ei, dupa primul moment de euforie: adica ce, ce treaba are el?!
Si de ce?
Ce, el e mama?!

Corelat cu oboseala... si cu faptul ca ai cu totul alte asteptari... normal ca doare! Si doare tare! Te mai intrebi cum e cu chestia aia "la bine si la rau"...daca la bine face asa.

So, eu mai stau cu el pentru simplul fapt ca isi iubeste copilul, si o iubeste mult.
In pofida fitzelor pe care le face cu mine.
Daca bb i-ar fi indiferent, l-as lasa maine.
I-as da o pauzare de citeva luni, si, daca in citeva luni ar fi tot cu coada pe sus, as taia cordonul definitiv.

Deci nu pot decit sa iti spun sa iti recapeti independenta financiara cit de repede iti permite situatia si sa te separi.


Elise & BBLisa

Rufus spune:

Oboseala este cea care te-a adus in pragul disperarii. Ea te face sa nu mai accepti ceea ce odata ai acceptat. Tot ea te face sa nu poti gandi cu capul limpede la orice hotarare ai lua.
Cred ca ar trebui sa fortezi iesirea din aceasta situatie, dupa care sa iei hotarari privind mariajul. Cand vei deveni din nou stapana pe tine, vei trata altfel problema.
Cum sa iesi, asta-i alta discutie. Personal nu agreez ideea unei rupturi de parinti, chiar daca acum inima iti spune altceva. In fond, trebuie sa faci un compromis si, daca tot il faci, fa-l in fata lor si nu in fata celui care te supara cel mai tare.
Cred ca dragostea ta, bine gestionata, va putea remedia din situatie. Insa trebuie sa iesi din blocajul prezent.
Cat despre cat simt barbatii si cat nu...In primul rand este logic ca o mama, care incepe pregatirea pentru pui odata cu momentul fertilizarii, sa fie muuuult mai responsabila decat tatal; daca o tanara mama ar petrece mai mult timp cu responsabilizarea acestuia inca de cand a ramas gravida si ar lasa-o mai moale cu pretentia ca si acesta sa simta "natural" ceea ce simte ea dupa 9 luni plus alte inca nustiu cate, cred ca numarul povestilor de acest gen ar fi mult mai mic. E plin Forumul de exemple cu fete care isi lauda sotii pentru maturitatea de care dau dovada. Aia cum de pot?
Si la tine, ca si la altii, un scurt-circuit s-a produs. Poate nu trebuie sa tai firul...
Bafta!

poze multe cu noiAna a implinit un an 20062007

Victoria spune:

Nu esti nebuna.Dar in momentul asta trebuie sa primeze interesul copilului, care e 100% dependent de tine.

Trebuie din pacate sa gandesti foarte pragmatic acum.Din ce am citit, vad ca excluzi vehement posibilitatea intoarcerii la parinti.Si, tot din ce am citit, vad ca el exceleaza prin absenta.Eu zic sa nu pleci - si asa nu-l vezi prea mult.Daca intretine casa si pe bebe, stai pana-ti gasesti ceva de lucru sigur si constant asa incat sa-ti poti intretine copilul ( si pe tine). Nu foloseste nimanui hei-rupismul cu statul pe strada etc.Stai acolo ( atata vreme cat nu se poarta urat cu tine sau bebe)pana gasesti o alternativa viabila.

iti urez numai bine, si ai grija de tine si de bebe mica

V

“In curand, de cate ori am sa deschid gura in public, nici pe mine n-o sa pot sa ma mai cred.” – Gabriel Liiceanu

J G spune:

Sunt de acord cu Victoria. Ramai acolo pana te poti intretine singura si renunta la pretentii ca sa nu mai suferi. Eventual daca e de acord, angajeaza o bona pt cateva ore ca sa te odihnesti.
Ce e nasol intr-adevar este ca nu ai parintii langa tine. Dar asta e. acum primeaza sanatatea fetitei tale pentru care e nevoie de bani.
Lasa-l in pace sa-si traiasca viata si inchide ochii pentru un timp pana devii independenta.

Nu esti nebuna, stai linistita. Barbatul tau nu are inima (asta ca sa ma exprim elegant).

Rufus, sa inteleg ca noi suntem responsabile cu sensibilizarea sotilor? Gresit dragul meu! Asta presupune un efort in plus si nu vad de ce l-am face, eu cel putin. N-am timp. N-am energie. Si nu e corect sa mi se puna si asta in carca. In cazul asta crezi ca e posibila o sensibilizare, cand un om cu copilul bolnav il ignora complet?

J si Carlita Carliontz (05.02.2006)