Nu pot sa accept
Raspunsuri - Pagina 4
Alex2 spune:
Intotdeauna cand vedem durerea celor de langa noi, ne dam seama ca durerea noastra, fie cum o fi ea, e mai mica.
Alexandru
Am risipit timpul sau timpul m-a risipit pe mine?Daca am ochii deschisi de ce pasesc in intuneric?M-am contopit cu el si m-am pierdut in abisul gandurilor infinite.Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu.Cand voi inceta sa exist am o armata de ingeri in suflet si una de demoni in sange.Si totusi,sunt doar o fiinta asteptand...
Cristina_C spune:
Madalina, copilasul pierdut este de neinlocuit, raman fara cuvinte in fata durerii tale, dar indraznesc sa te intreb ceva: tu mai ai un copilas?
Cristina
BEST OF ROBERT
Cresc...
pisi_ella spune:
Asta vroiam si eu s-o intreb pe Madalina...stiu ca a scris la alt topic despre baietelul ei de 2 ani si ceva...Vlad, nu?
quote:
Originally posted by Cristina_C
Madalina, copilasul pierdut este de neinlocuit, raman fara cuvinte in fata durerii tale, dar indraznesc sa te intreb ceva: tu mai ai un copilas?
Cristina
BEST OF ROBERT
Cresc...
_Ella,
Emma & 
MateiEmma-Andreea, minunea mea....
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=11054
Povestea nasterii lui Matei ;)
http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=58237
Deschide bratele spre schimbare, dar nu-ti pierde din valorile tale.
buggy spune:
Nu as vrea sa stric increderea nimanui dar tare mi-as dori sa cred si eu ca moartea e o "trecere". Teoretic iau in calcul si aceasta posibilitate dar mie cel mai teama imi e de cealalalta posibilitate cum ca nu ar mai fi nimic apoi. Spre ex ar putea fi cum era inainte sa ne nastem noi 
Adica ma tot gandesc unde ar putea fi acel loc minunat in care sa ajungem si sa ne intalnim cu cei dragi noua...Stiti, ca si planetele si stelele sunt muritoare? Ca oricum intr-o zi planeta noastra va muri de la sine si asa se va intampla si cu soarele care este la jumatatea existentei sale? Totul este muritor pana la urma...asta ma ingrozeste cel mai tare si imi pare rau daca deprim pe cineva cu discutiile astea...simt nevoia sa vorbesc despre acest subiect, daca deranjeaza pe cineva il inchid si gata, nu vreau sa fac niciun rau cu el
pur si simplu imi doresc sa am si eu o revelatie ...desi cred in Dumnezeu, mi se pare ca totul e o poveste frumoasa in care oamenii au nevoie sa creada pentru a trai linistiti si din pacate pentru mine cumva am senzatia ca am analizat prea mult lucrurile si am ajuns sa gandesc prea concret, stiintific. Nu vreau sa va zdruncin credinta, as vrea doar sa mi-o intaresc pe-a mea
si de aceea va repet daca face in vreun fel cel mai mic rau aceasta discutie va rog sa-mi spuneti ca sa inchid subiectul sau ca sa ma retrag
P.S Si apropos de credinta, discutiile cu preotii nu m-ar ajuta, rar se gasesc oameni adevarati printre ei, cu scoala, har, desteptaciune, cultura si de ce nu filosofi. In general am o parerea foarte proasta despre ei, mi se par exact inversul decat ceea ce am spus si iar imi cer scuze daca deranjeaza pe cineva parerea mea
"Mi s-a spus si am uitat, am vazut si am inteles, am facut si am invatat" - Confucius
www.funscience.ro
Alex2 spune:
quote:
Originally posted by buggy
(...) tare mi-as dori sa cred si eu ca moartea e o "trecere".
(...) cel mai teama imi e de cealalalta posibilitate cum ca nu ar mai fi nimic apoi.
Tocmai de asta trebuie sa traim ziua de azi ptr ca de ea suntem siguri ca ne apartine. Daca ai stii ca dincolo de moarte exista ceva, cu ce ar schimba asta alegerile tale prezente, viata ta de aici de pe pamant? Sau tocmai, daca ai avea certitudinea ca nu exista nimic dupa moarte, te va face aceasta confirmare sa fi azi, aici mai fericita? Oare nu sunt astea intrebari care numai complica? Oare viata nu e asa de simpla, dar o complicam noi?
Alexandru
Am risipit timpul sau timpul m-a risipit pe mine?Daca am ochii deschisi de ce pasesc in intuneric?M-am contopit cu el si m-am pierdut in abisul gandurilor infinite.Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu.Cand voi inceta sa exist am o armata de ingeri in suflet si una de demoni in sange.Si totusi,sunt doar o fiinta asteptand...
anaisanais spune:
quote:
Originally posted by Alex2quote:
Originally posted by buggy
(...) tare mi-as dori sa cred si eu ca moartea e o "trecere".
(...) cel mai teama imi e de cealalalta posibilitate cum ca nu ar mai fi nimic apoi.
Tocmai de asta trebuie sa traim ziua de azi ptr ca de ea suntem siguri ca ne apartine. Daca ai stii ca dincolo de moarte exista ceva, cu ce ar schimba asta alegerile tale prezente, viata ta de aici de pe pamant? Sau tocmai, daca ai avea certitudinea ca nu exista nimic dupa moarte, te va face aceasta confirmare sa fi azi, aici mai fericita? Oare nu sunt astea intrebari care numai complica? Oare viata nu e asa de simpla, dar o complicam noi?
Alexandru
Am risipit timpul sau timpul m-a risipit pe mine?Daca am ochii deschisi de ce pasesc in intuneric?M-am contopit cu el si m-am pierdut in abisul gandurilor infinite.Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu.Cand voi inceta sa exist am o armata de ingeri in suflet si una de demoni in sange.Si totusi,sunt doar o fiinta asteptand...
Eu nu stiu daca,dupa ce murim, mergem intru adevar, undeva, intr-o alta lume. Mie mi-a fost mau usor(cat de usor poate sa fie acest''usor'', paote ne apucam sa intemeiem o gnoza) ''sa trec'' mai departe asa, gandind ca fata mea nu a disparut cu totul.
Iarasi, nu cred ca daca exista o judecata post mortem a faptelor petrecute pe pamant, trebuie sa traim cu teama de ea, de judecata, asa cum nu cred nici ca, daca moartea inseamna numai o dezintegrare fizica, atunci in viata pamanteasca ne este permis orice. Nu voi rosti, precum Ivan Karamazov, ''Daca acesta este pretul nemuririi, dau inapoi biletul meu pentru eternitate!''. Pot incerca numai sa nu lovesc oamenii din jurul meu si sa ma incadrez in limitele morale impuse de societate, astfel incat, atunci cand voi pleca si eu, dupa mine sa curga o lacrima de durere, nu de bucurie("Bine ca am scapat de ea!'').
Si ca sa raspund la intrebarile citate mai sus:NU, pentru mine faptul ca ,dupa moarte, nu exista cu certitudine nici o informatie,deci se poate sa fie ceva sau nimic ,nu-mi schimba convingerea ca raul cel mai rau se petrece aici, in viata aceasta, iar daca vreau sa ma pot uita in ochii copilului meu(da, am un baietel adoptat si se numeste Vladi si este parte din viata ''de dupa'', ca sa ma exprim asa!) stiu ca trebuie sa nu lovesc, sa nu mint ,sa nu dezamagesc, sa ma implic si daca gresesc, sa spun:iarta-ma!
simali spune:
"Atala, in viata totul
e fragil si nu dureaza;
fulg de nea, ori printre nouri
cate-un fir pierdut de raza.
O iluzie e abur:
vine si se stinge-ndata,
nelasand urme in noaptea
inimii. Ne este data
amintirea, voal prin care,
ca o stea indepartata,
noi vedem doar cum rasare,
taind bolta-ntunecata,
dragostea, indestramare.
Sufera, fiinta-ndragita,
si astfel apa uitarii
inima-ti dezamagita
n-o va oglindi. PIERZARII
ORICE FERICIRE-I DATA.
SUFLET DRAG, NUMAI DUREREA
NU SE STINGE NICIODATA
Poate ca cineva ar trebui sa ne spuna de mici ca viata este grea, nedreapta si ca suntem frunze in apa destinului. Poate ca astfel ne-am astepta la suferinta si la durere ca facand parte din viata noastra. Poate ca astfel pregatiti, am putea sa dansam pe cioburile sparte ale inimii noastre ca Zorba lui Nikos Kazantzakis, atunci cand pierdem totul. Sau ne-am putea vopsi fata cu funingine si am dansa ca zeitele pagane in jurul focului pana cand am cadea jos istovite. Dar apoi ne-am ridica si, cu zambetul pe fata, am porni in cautarea tuturor celorlalte provocari care ne-au fost pregatite. Si iar am dansa... si iar am rade de viata... si iar ne-am ridica.
Poate ca nu ar trebui sa traim gandindu-ne ca ne vom intregi dupa trecerea in viata de apoi cu cei dragi noua. Viata nu ar trebui sa fie o asteptare a "trecerii". Viata ar trebui sa fie un dans pasional cu destinul. Un dans pe care-l dansam pana la epuizare, cu camasa rupta, plini de sange, sudoare si funingine.
alice
coraly spune:
Mie nu mi se pare ca trebuie sa inchizi subiectul. Intrebarile si cautarea fac parte din conditia noastra. Sa stii ca si eu am inceput cu ganduri de astea legate de aparitia vietii de pe la 16 ani. Si nu am inteles nici pana acum ce a fost inainte de big bang. Si daca a existat ceva, acel ceva din ce a venit. Sunt lucruri care ne depasesc din pacate.
Si pe mine ma lovesc des intrebarile, imi fac in minte scenarii despre moartea celor dragi, si nu sunt capabila sa inteleg care este totusi rostul vietii. Nu imi convine sa mor si sa nu mai stiu ce urmeaza dupa. Nasoala stare.
Coraly si Sergiu (3 ian 2005)
poze
Elise spune:
eu cred ca nici inainte, nici dupa... nu mai e nimic.
Nu e decit intuneric.
Cel putin, cu convingerea asta am ramas dupa ce am trecut prin moarte clinica. Se poate spune ca "am atins" oarecum ce e "dupa"... si nu era nimic. Bezna.
Partea buna... ca sa zic asa, este ca nu era nici nimic rau.
Suferinta si durerea sint aici. Nu acolo.
Probabil avem sansa fantastica de a ne naste...si de a ne trai "aventura" prin viata incercind sa facem cit mai mult in timpul limitat pe care il avem la dispozitie. Si asta e tot.
Ne ducem si ramine ce am lasat dupa noi.
Pentru asta mi se pare important sa ai un copil: cumva, contribui la nemurire. 
O parte din tine continua sa traiasca dupa moartea ta. Ce alta continuitate mai buna poate exista?
Elise & BBLisa
Alex2 spune:
quote:
Originally posted by Elise
Pentru asta mi se pare important sa ai un copil: cumva, contribui la nemurire.
O parte din tine continua sa traiasca dupa moartea ta. Ce alta continuitate mai buna poate exista?
Minunat spus, Elise. Si eu gandesc asa, ptr ca pana la urma ne luptam sa construim ceva, material, care se poate prabusi chiar maine, chiar azi, banii se duc, casele se darama, oamenii ne uita. Dar atunci cand faci si cresti un copil, nu ai trait degeaba. Nu ai trait degeaba ptr ca da, existi intr-un fel prin el (nu ma refer neaparat la mostenirea genetica) si in plus, acele momente sunt cele cu edevarat importanate, deci fiind alaturi de el poti spune ca ai simtit adevarata viata, adevarata fericire.Alexandru
Am risipit timpul sau timpul m-a risipit pe mine?Daca am ochii deschisi de ce pasesc in intuneric?M-am contopit cu el si m-am pierdut in abisul gandurilor infinite.Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu.Cand voi inceta sa exist am o armata de ingeri in suflet si una de demoni in sange.Si totusi,sunt doar o fiinta asteptand...