Franturi din viata

Povestea noastra a inceput in 1994. Atunci m-am legat sufleteste de sotul meu, Cristi si s-a infiripat o frumoasa si puternica iubire. Eram o adolescenta de 18 ani care iubea patimas si sincer, o tanara ce punea tot sufletul in tot ceea ce facea, un om simplu, modest si optimist. Si nu m-am schimbat, iar intamplarile prin care am trecut m-au facut mai sigura pe mine, mai rationala si, cel mai important,mai puternica.
La 19 ani mi-am pierdut tatal, o cumplita durere si o pierdere imensa. Nu intelegeam. Refuzam sa accept si incercam sa ma alin cautand explicatii viselor avute, cautand povestiri despre viata de dincolo, purtand discutii interminabile cu profesoara de religie care ma asigura ca el este intr-un loc mai bun si ca este alaturi de noi pentru totdeauna…Imi era dor de el, il cautam cu privirea pe strada si il asemanam cu orice barbat scund, cu parul grizonat si dat pe spate, cu mersul usor apasat, cu ochi incercanati si obraz palid…
Atunci am avut primul contact socant cu Spitalul Judetean din Pitesti, “spitalul de macelari”, cum ii zic multi…Dupa o internare de 2 saptamani( tatal meu suferea de insuficienta cardiaca) in care fusese tratat de raceala cu polidinul pe care mama il cumparase si il daduse asistentelor sa i-l faca, am fost chemati telefonic la spital in dimineata zilei de 26 dec. Cand am ajuns, am spus asistentelor ca suntem fiicele pacientului Necula si am fost chemate. Raspunsul lor a fost: “ A, fetele mortului…” , in conditiile in care noi nu am stiut ca a murit…
Relatia mea cu Cristi a continuat, insa fara acceptul mamei care isi dorea pt fata ei invatatoare un sot ori preot ori in cadrul armatei, asa se obisnuia, nu?
Asa ca dupa multe peripetii, in octombrie 1997 ( la 21 ani) Cristi m-a “furat” de acasa si m-a adus sa locuiesc cu el si cu parintii sai .La inceput a fost bine, insa ai lui nu au mai vrut sa se mute la tara asa cum a fost vorba , iar noi am inceput sa ne rostuim viata singuri. Mai intai ne-am organizat singuri cununia civila in 24 ian 1998, apoi ne-am organizat singuri cununia religioasa la aproape 2 ani distanta, la care parintii lui au pus jumatate din cheltuieli, bani pe care ni i-au cerut inapoi dupa nunta sub diverse pretexte. Noi tot amanam sa facem copii pt ca nu aveam casa noastra. La vreo 2 saptamani de la nunta am aflat ca sunt gravida. Eram usor buimaciti, ne gandeam la spatiu pt ca apartamentul avea 2 camere. Nu le-am spus parintilor lui, ci doar mamei mele cu care ma impacasem si surorilor mele.
Cand sarcina avea vreo 10 sapt (eram intr-o vineri seara si eram la mama sa pregatim mancarea pt pomana de 4 ani a tatalui meu ), am vazut ca pe chilot am sange. M-am speriat rau, incepusem deja sa ma gandesc ce la tot ce e mai rau, am simtit ca ceva nu o sa fie bine . Mama incerca sa-mi spuna ca poate fi o lipsa de calciu, sa nu ma ingrijorez ca va trece cu tratament si totul va fi bine. L-am sunat pe Cristi care a strabatut cei 17 km in 10 minute. Era speriat. I-am spus mamei ca fara ea nu ma duc la spital, sa vina cu mine. A lasat, saraca, treburile si am plecat spre spital, insa mai intai am trecut pe acasa sa-mi iau schimburi (“ pijamale, , cana , lingura, prosop tot ce-ti trebuie, mama, daca te interneaza?” parca o aud pe mama). Soacra-mea nici nu a tresarit, macar, cand ne-a vazut, nu s-a miscat din cadrul usii sa ma ajute cu ceva, inca mai si zicea “vezi de care prosop iti iei, sa nu-ti iei unul vechi!”, pe cand mama nu mai stia ce sa-mi mai faca!!! De aici totul s-a derulat rapid: spitalul pustiu(era 10 noaptea) , neprimitor si rece, doctora indiferenta (care s-a inmuiat un pic atunci cand mama i-a spus ca sunt nepoata doctoritei Irimia, un nume printre doctorii din Pitesti), diagnosticul scurt si sec “cred ca sarcina s-a oprit din evolutie dupa ce e aici”, reteta cu nu stiu ce injectii si “du-te la un ecograf si vino luni sa vedem ce putem face”. Am iesit din spital ametita, ziceai ca sunt beata, o auzeam vag pe mama cum incerca sa ma incurajeze(” lasa, mama, ca o sa fie bine, o sa vezi tu, si cutare a patit tot asa si acum e bine…”) insa in suflet aveam o apasare , o greutate, nu puteam gandi de bine, simteam ca e de rau…Am dus-o pe mama la ea apoi ne-am intors acasa. Nu trecuse de 11 jumatate noaptea. Ce credeti ca faceau socrii mei?DORMEAU!!! Asta a spus tot!A urmat o noapte de plans, plangeam ca stiam ca nu va fi bine, plangeam ca socrilor nu le-a pasat de noi, plangeam ca mi-era frica de avort, plangeam ca mi-era teama ca dupa avort nu voi mai avea copii…Cristi m-a tinut in brate toata noaptea.El m-a linistit “chiar daca nu o sa mai putem avea copii, eu tot o sa te iubesc!”…
A doua zi m-am dus singura la ecograf, ai mei erau cu pomana, Cristi era la serviciu...”Dupa cum arata s-a oprit din evolutie cam de 2 saptamani…. Imi pare rau…” Am iesit din clinica plangand… Mergeam pe strada plangand…Prin cap imi treceau o multime de ganduri…Mi-era frica… m-am dus la Cristi la serviciu si i-am spus…”O sa fie bine, o sa fie bine…”imi spunea cu lacrimi in ochi si ma strangea in brate cu putere…”O sa fie bine…”
A urmat avortul, in acelasi spital…Noros ca am fost cu Mirela, sora mea mai mare, ea mi-a spus sa-mi iau vata, eu habar nu aveam, ea m-a dus acasa ca eu nu mai steam pe unde merg. Aceeasi doctora care imi facuse control m-a si chiuretat, la cat m-a durut, cred ca fara anestezie.Am crezut ca mor!Taia si spunea : “vai, draga, ce-ai aici!mai aveai putin si dadeai in septicemie!”, mai taia (spun”taia” pt ca practic asa se auzea, se auzea cum taia!!!):”vai draga, totul e putrezit aici!” Nu-mi puteam stapani corpul, tremuram , ma miscam , gemeam, durerea era ingrozitoare!!!Alaturi era alta doctorita careia i se facuse mila si zicea”vai, saracuta, ce-o doare pe fata asta!”,iar o asistenta ma mangaia pe mana tot de mila, sigur…Nu stiu cum am ajuns acasa…Stiu insa ca am zacut…
Dupa 3 saptamani- incepuse scoala- mai era un sfert de ora pana se suna de iesire si am simtit ceva cald ca mi se prelinge pe picioare…m-am dus la toaleta si mi-am ridicat fusta…sange….eram plina de sange…Le-am dat repede drumul la elevi si…ce sa fac?..m-am dus la sora mea care locuieste exact in blocul de langa scoala, m-am asezat pe WC.Curgea din mine la sange ca dintr-o vaca….cheaguri, cheaguri,cheaguri de sange…curgeau pur si simplu ca apa de la robinet, nu se mai opreau…Mirela era ingrozita”nici cand am nascut nu am avut asa ceva!!!” M-am spalat la ea , mi-a dat schimburi si vata-cred ca un pachet intreg mi-am pus si pana acasa la mine( 5 minute de mers) era vata plina-plina..Dupa-amiaza a mers Mirela cu mine la un cabinet ginecologic din cartier- eu credeam ca imi da ceva medicamente sa nu imi mai curga sange!!! ”Repede, pe masa, avem un chiuretaj de urgenta!!!Moare fata asta!”Diagnostic= avort incomplet!!! Cum? Sa trec iarasi prin chinuri ? Altul?Pai am facut unul acum 3 saptamani!!!Si am fost chiuretata a doua oara!!! A stat doctorita asta si nu m-a dat jos pana nu a curatat tot-tot!!! Mi-a venit ciclul apoi la 43 de zile!!!Nici acum nu stiu exact de ce, cineva zice ca ar fi fost sarcina gemelara si la primul chiuretaj nu ar fi vazut si ar fi fost chiuretat doar un embrion, altcineva ca ar fi fost din cauza neglijentei medicului…nu stiu…insa un lucru imi trecea prin minte atunci : al doilea avort, deci chiar ca nu voi mai putea avea copii…. Am fost distrusa!!! Mi-a dat niste anticonceptionale sa iau, explicandu-mi ca nu trebuie sa raman gravida urmatoarele 2-3 luni, insa nu le-am cumparat…
Ne doream cu ardoare un copil. Incercarile prin care am trecut ne debusolasera, nu ne inchipuiam ca vom trece prin astfel de lucruri…Si iata ca Dumnezeu ne-a ajutat si am ramas gravida 3 luni mai tarziu, UM 17 aprilie. Am facut un ecograf cand sarcina avea 7 sapt, am mers la dr Copacianu sa-mi urmareasca sarcina. La 9 sapt – sangerare!!!Iar?De ce eu? Nu mai trecusem prin asta? Am intrat in concediu medical si am stat internata in acelasi spital ingrozitor o saptamana cu tatament injectabil, singurul care se poate face no-spa, scobutil, diazepam + duvadilan oral. Dupa o saptamana m-a externat , totul era bine si am facut Gravibinon injectabil vreo 10 saptamani.Luna de luna m-am dus la ea la cabinet. Sarcina era ok. Data probabila a nasterii-17 ianuarie. Numai ca nu a fost asa. Bebelusul nu a vrut sub nici o forma sa fie Capricorn.Nu mai nasteam. 20, 21, 22, 23, 24 ianuarie.De 2 ori imi luasem bagajul cand plecasem la control doar-doar oi naste.Nu eram de accord cu nasterea declansata cum sugera doctora, voiam ca bebele sa se nasca atunci cand vrea el, nu eu…Numai ca facusem 40 saptamani si colul tot inchis era. Asa ca m-a chemat pt a-mi provoca nasterea in ziua de 25 ianuarie
Ma pregatisem sufleteste. A doua zi era ziua cea mare. Bagajul il aveam de atata timp facut…Ne-am dus la culcare gandindu-ne ca mai avem un pic pana il vom strange in brate pe baietelul nostru. Nu apucasem sa ne cuibarim bine in pat, ca am simtit un puternic junghi in stomac….ca o lovitura de cutit…simteam nevoia sa fac pipi…atunci am vazut..stateam in picioare si ma uitam ca proasta la lichidul roz care se scurgea printre picioarele mele fara sa-l pot controla….nu stiam ce simt, aveam un amestec de frica si bucurie…L-am trezit pe Cristi si i-am spus”cred ca a inceput!”, iar el cu ochii carpiti de somn :”ce?”, iar apoi a sarit ca ars :”gata?nasti?” Pe la 2 noaptea am chemat un taxi si am plecat la spital. Noi doi. Singuri.
De garda era doctorita Stefanescu si m-am hotarat sa nasc cu ea sa nu o mai astept pe Copacianu care imi pusese in vedere ca ea nu vine de acasa si daca ma apuca durerile sa nasc cu cine era de garda( cu toate ca de dimineata de la 8 intra ea de garda, doar ma chemase sa nasc…).Tocmai dimineata la 8 a venit doctorita sa ma vada , dormise…Apoi a inceput sa urle la asistente ca de ce nu au chemat-o ca “fata asta a pierdut apa de 8 ore!!!”Dilatatie-3cm, contractii din minut in minut. Mi-au pus o perfuzie sa ma ajute sa ma dilat si am nascut la ora 11 un baietel de 3,700kg care a avut o problema de respiratie, l-au aspirat de 2 ori si l-au pus pe antibiotic injectabil pt ca avea sternul umflat, ziceau ca s-a inecat cu secretii. Nu am stiut asta pana cand m-am externat , noroc ca a nimerit pe mainile unei bune pediatre care mi-a spus cu grija sa nu ma sperii si sa fac soc .Nu stiu exact ce s-a intamplat, asa ratutita eram ca nici macar nu am intrebat de ce bebeul meu sta alaturi de cei prematuri sau de cei cu probleme…Inainte sa nasc eu au mai nascut 2 fete si, daca va spun ce urat le vorbea…” ce urli, draga, de f….ti-a placut, nu, atunci n-ai urlat!”, pe una din ele a si palmuit-o! Va dati seama ca eu n-am zis nimic….Teroare, asta-i in spitalul ala, teroare…La copii daca indrazneai sa il desfesi putin pe copil sa-i vezi piciorusele, erau in stare sa te palmuiasca asistentele, nu mai spun de spaga, le dadeai sa taca, nu ca sa se poarte mai frumos…Cumplit....
In sfarsit, am ajuns acasa si primul lucru a fost sa-l controlez pe bebe pe toate partile...Nu am vazut nimic, avea sternul normal.... La baita ma ajuta si soacra-mea primele 2 sapt..apoi, cand a zis medicul ca a facut un eritem de scutece(cam asa ceva) si ca trebuie fierte scutecele si calcate cu fierul pt desinfectare, s-a facut disparuta dupa ce a comentat de ce sa facem treaba asta...Asa ca a trebuit sa ma trezesc repede din aiureala de dupa nastere cand am vazut ca nu mai am scutece cu care sa schimb copilul pt ca soacra-mea nu le mai spalase...Andrei avea 3 sapt...Viata mea era asa: 24 ore din 24 treaza, copil care urla non-stop, pe care il adormeam leganat pe picioare, nu eram cu copilul, fierbeam scutece, calcam scutece, faceam mancare (locuiam impreuna, dar mancam separat), faceam baie la copil singura(fiert apa pt baie, adus cadita, spalat copilul, clatit copilul); cand se facuse mai mare il plimbam singura, mergeam la medic singura...Sotul meu era la seviciu, iar socrii...cand nu erau acasa erau la cumnata-mea...
Dumnezeu mi-a dat putere, insa , m-am descurcat. Asa, proaspata mamica - si gravida , si apoi lauza - am absolvit colegiul de institutori (a doua zi dupa ce am nascut l-am “obligat” pe sotul meu sa ma duca la examen: si m-a dus, asa, in pijamale, capot, papuci si palton ca de, era iarna...profa a ramas socata, insa nu voiam sa am restanta la vara pt ca la vara aveam si examenul de grad II - pe care l-am luat, bine-nteles!!!) Socrii au stat cu Andrei sa ma pot duce la cursuri si la examene asa, dupa lupte seculare...in sfarsit, e bine ca au stat ...
Cand avea Andrei 1 an si 8 luni m-am intors la scoala. L-am dus la cresa. Saptamana si antibioticul. Am intrat in medicale, am platit suplinitor, Andrei era din ce in ce mai bolnav.In luna mai am plecat cu copilul la Slanic Prahova si i-am facut cure cu aerosoli si tot tacamul, apoi am fost la mare in fiecare an si copilul s-a imunizat destul de bine.
Dupa ce a pus Cristi piciorul in prag ,socrii si-au cumparat un apartament si s-au mutat. Am cotizat si noi pt ca nu le ajungeau banii. Andrei avea aproape 2 ani. In sfarsit, LIBERI.
Atat de liberi incat acum 2 ani cand Andrei avea 4 ani si 10 luni am ramas gravida a treia oara. De Sfintii Mihail si Gavril am avut cateva picaturi ca menstruatie. Mi-am dat seama si imediat mi-am facut testul Barza- 2 liniute! Mai doream un copil, insa vroiam sa termin cu inspectia finala pt gradul I. Ce sa fac? Daca avortam si apoi nu mai puteam ramane gravida? Doar trecusem prin asta...Si cu copiii mei de la scoala ce o sa se intample, ca doar au optat pentru mine si eu acum ii las si mai am si inspectia finala de gradul I??? N-au durat mult framantarile mele, doar pana seara cand a venit Cristi de la serviciu si mi-a zis ca cei mai importanti sunt copiii nostri, apoi ai altora....
Am cautat un ginecolog in Pitesti. De cand nascusem nu mai avusesem contact cu nici unul. Am fost la un cabinet particular unde nu a vazut prea multe ca era sarcina prea mica-4 sapt. Pt ca deja aveam contractii mi-a dat no-spa si gravibinon. Dupa 2 sapt am fost iar la control.Ea zicea ca e totul ok. A doua zi dupa control-sangerare!!! Am zis ca nu se poate! Iar??? Am sunat doctora care mi-a zis sa indesesc injectiile cu Gravibinon si sa vin la control. Mi-a facut ecograf, da, ca e un hematom acolo, sa iau in continuare tratament . Dupa o saptamana din nou sangerare! Am sunat atunci o mamica a unui elev cu care ma imprietenisem foarte mult si care avea un prieten doctor ginecolog la Elias. Ea a vorbit cu el si astfel, cand sarcina avea 9 saptamani l-am intalnit pe dr. Dan Strajean,un om minunat si un bun profesionist!
Am plecat la Bucuresti singura cu maxi-taxi.Acolo ma astepta o matusa de-a sotului meu care a mers cu mine la clinica. Am vomitat tot drumul!!!Imi era si rusine! Imi pusesem geanta pe scaunul de alaturi sa nu se aseze nimeni langa mine si imi ascunsesem punga in blanita paltonului sa nu ma vada lumea ca vomit...A fost ingrozitor!Cand am ajuns la matusa mea am inceput sa plang :ma gandeam cum o sa suport drumul de intoarcere!Plus ca pe drum vazusem un cimitir si un cortegiu mortuar, ma gandeam ca asta prevestea ceva rau...
Cand am intrat in cabinet l-am placut din prima.Nici o clipa nu m-am gandit ca e barbat si nu mi-a fost nici un moment rusine de el. S-a ingrozit cand i-am povestit ce am patit cu prima sarcina. Zambea tot timpul si din “frumoaso” nu m-a scos ( nici acum!). O mana usoara . “degetele sunt ochii mei”. Atunci am facut pt prima data ecograf intravaginal.S-a uitat bine peste tot, mi-a explicat ce vede si la un moment dat a zis: “Hopaaaa! Ia ridica bazinul un pic!” si un zambet i s-a labartat pe toata fata “ sa mor io, aici sunt doi!!!” Am crezut ca glumeste cu mine sa ma faca sa ma relaxez. “Nu, frumoaso, nu glumesc!Ai gemeni! E beton!E beton!” Nu stiam cum sa reactionez.Uitandu-ma in urma acum realizez cat de uluita eram! El continua sa-mi explice ca sarcina gemelera trebuie atent supravegheata, ca sunt niste riscuri si ca trebuie multa, multa grija. Eu aveam insa cuvintele mamei in minte”mai, mama, oi avea gemeni de ti-e atat de rau!” Cata dreptate avea fara sa stie...Pai cu tata si bunica geamana trebuia sa faca unul dintre noi, copiii, gemeni...Dar nu stiam ca eu voi fi aleasa...niciodata nu m-am gandit...
Cum am iesit din cabinet, tarrrrr, telefonul! Cristi ingrijorat: “ Cum e , ce a zis? E bine?”L-am intrebat daca sta jos. Nu statea. L-am rugat sa se aseze. “Hai, ma, spune o data! Ce a zis?” Am insistat sa se aseze.”Gata, m-am asezat.Spune!’ “Totul e bine!Copiii sunt bine!” “Copiii????Cum adica copiii???” “Da, copiii! Avem gemeni!” Si raspunsul a venit pe masura vestii : “ Am b elit-o!!!!”
Vestea a socat pe toata lumea, numai pe mama nu “ ti-am zis eu, mama, ca ai gemeni...”De Craciun am fost la biserica si m-am spovedit si m-am impartasit pt ca profesoara de religie mi-a spus ca e foarte bine pentru copii, mai ales ca am avut gand rau, chiar daca a fost doar o clipa...Si Dumnezeu m-a ajutat si in ianuarie mi-am tinut si inspectia finala de grad I si apoi am intrat in medicale continuu pt ca mi se deschisese colul. La 22 saptamani , dupa examenul morfologic la care aflasem ca voi avea fata si baiat, am facut cerglaj. 3 zile am stat internata in Elias. Nimic, dar nimic nu se asemana cu spitalul nostru de macelari...Atentie, grija multa, curatenie, zambete si profesionalism.Asa e in Elias!
Luna de luna am fost la control la Bucuresti, insa niciodata nu am mai fost cu maxi-taxi...Doctorul urmarea cu mare atentie evolutia bebeilor si-mi spunea ce vede si ce ne bine sa se intample, imi aducea aminte sa-l sun la orice ora daca am probleme “ nu conteaza daca e zi sau noapte, sarbatoare, duminica ,Craciun sau Paste!” Cand ajunsesem la 7 luni eram disperata sa nu nasc , de, aveam gemeni...Incepusem sa-i telefonez doctorului :”domnu’ doctor, daca ar fi sa nasc la 7 luni, asta cate saptamani inseamna ca sa fie cat de cat bine pt copii?” , insa el zicea: “Taci din gura cu 7 luni ale tale! Vorbim la 38 de saptamani!”...
Intre timp am hotarat sa ne mutam de la cele 2 camere intr-un apartament cu 4 camere, de, nu mai aveam loc...Dupa” batalii crancene” am reusit sa-l convingem pe socra-meu sa vindem apartamentul in care stateam ( si care era al lui, pe numele lui!) si cu imprumut la banca si numai dupa ce socra-meu i-a facut act de donatie lui Cristi(asta spune muuuulte...) am reusit!
Insa ce, credeti ca stateam cumintica? Statul numai la pat se transformase in alergaturi pe le banci, pe la vizite ale apartamentelor puse in vanzare, pe la notar, strange totul in cutii, desfa totul din cutii, spala geamuri etc. Asa incat la 36 saptamani cand m-am dus la clinica pt controlul lunar , firul de cerglaj era intins-intins, in tensiune. Medicul m-a trimis imediat la spital unde dupa patru zile de litice si stat in pat!!! firul s-a detensionat. A fost o situatie trista pentru ca noi aveam de gand dupa control sa facem niste vizite la cateva rude din Bucuresti si eram si cu Andrei . A trebuit sa-mi iau la revedere de la copilul meu in graba, pe holul spitalului, lasandu-l nedumerit si trist, cu ochii mari si mirati, ascunzandu-mi lacrimile si imbarbatandu-mi baietii ( daca Andrei era uimit, Cristi era supersperiat).
Dupa cele patru zile doctorul mi-a dat voie sa ies din spital, insa cu conditia sa nu vin la Pitesti asa ca am ramas zece zile in Bucuresti la o matusa. Luni, pe 10 iulie, impreuna cu sotul care venise de la Pitesti pentru “ziua cea mare”, m-am prezentat la spital pentru cezariana. Insa medicul nu a putut –din diverse surse am aflat ca seful de sectie s-a opus, cica daca Andrei a avut loc “pe jos” la 3,700kg, vor avea loc si gemenii...- si mi s-a propus epidurala pe care am refuzat-o timp de trei zile.Cristi a venit la spital si marti, apoi si miercuri dimineata, insa apoi l-am trimis la Pitesti ramanand sa-l chem cand se va decide ce si cum. Suparata pe situatie, satula de stat in spital si departe de casa, am acceptat pana la urma(oricum pierdeam de o saptamana din dopul gelatinos si dilatarea mea ajunsese la 3 cm). Era o situatie comica intr-un fel pt ca lumea stia ca pe 10 nasc si incepusera sa curga mesajele cu “felicitari, sa-ti traiasca gemenii”...Asa ca, miercuri, 12 iulie, i-am telefonat sotului meu si i-am spus ca am acceptat sa mi se faca epidurala si ca la ora 17 incepe “operatiunea”. Era pe autostrada, se intorcea la Pitesti. N-a apucat decat sa faca un dus si apoi s-a intors la Bucuresti.
Mi-au facut rahie, a venit pe medicul, iar pe la 18,30 mi-au dat drumul la apa la un sac. M-au asezat pe un pat, au monitorizat bebeii si contractiile si asteptam sa mi se faca dilatare 4 cm ca sa imi bage serul pentru epidurala. Incepusera contractiile. Dar nu a fost sa fie asa.Amandoi copiii erau cu capul in jos si vroiau sa iasa amandoi in acelasi timp! Ei se loveau cap in cap, iar eu aveam contractii f dureroase, aproape ca cele de final, iar anestezie nu aveam facuta pt ca nu aveam dilatare 4 cm...Doctorul a decis: copiii sunt in pericol, imediat in sala de cezariene! Cand l-am sunat pe Cristi sa-i spun ca e o problema cu copiii si ca ma baga in sala, urca scarile spitalului. Nu-mi spusesera ce problema era, decat imi spuneau sa fiu linistita, ca totul va fi bine. Le auzeam inimioarele batand. Stiti ce senzatie ai cand le auzi? Simteam o emotie puternica, ingrijorare amestecata cu frica, ma intrebam daca bataile or fi cum trebuie, daca ritmul lor e normal, ma rugam sa nu fie probleme...
M-au pus pe un scaun cu rotile( nu stiu cum am putut sa ma asez pt ca durerile erau ingrozitoare, eu, care indurasem prima data durerile nasterii fara anestezie si mi se parea ca nici nu se compara cu durerile primei nasteri...).M-au dezbracat si m-au intins. Tremuram. Nu-mi puteam stapani corpul de tremuraturi....Tremuram de dureri si asezata pe spate durerile se intensificasera. Multa lume foia in jurul meu, nu-i cunosteam, iar curand nici pe doctorul meu nu l-am mai recunoscut pt se echipasera toti de operatie si doar ochii li se mai vedeau...”O sa-ti fac taietura vertical” a zis doctorul “Puteti sa ma taiati si oblic, numai sa scap o data” i-am raspuns eu, nestiind ca el facuse un spirit de gluma. Sonda, tensiunea si “gata, domnisoara, acum o sa faceti nani”-vorbele anestezistului- imi mai amintesc...
M-am trezit tarziu, dupa doua ore, cu dureri cumplite, cu un saculet de nisip pe burta, acoperita de un cearceaf alb si cu perfuzie la mana. Era 11 noaptea. O asistenta draguta m-a felicitat si a avut grija de mine toata noaptea. Pana la urma a fost buna la ceva rahia pe care am facut-o pt ca imi baga calmante prin tubul ala. “Sa va traiasca, doamna, da’ mari i-ati mai facut, peste 3 kg!”. Fetita a avut 3,530kg, iar baiatul 3,100kg. I-a dat voie lui Cristi sa intre. Emotionat e putin spus. Nu avea cuvinte. Era super fericit. Era fericit ca bebeii sunt sanatosi.Ii vazuse fugitiv, mai mult parul le vazuse, doi pletosi, ca ii pusesera repede in incubator asa cum se face cu cei nascuti prin cezariana si “fugisera” cu ei.
Dimineata am avut parte de toti medicii de pe sectie. Venea cate unul, ridica saculetul, apasa pe burta mea sa vada cum a coborat uterul si faceau”mda, bine, buna treaba a facut doctorul Strajean”, netinand cont ca durerile mele erau ingrozitoare, ei vroiau sa vada abdomenul care a tinut doi copii asa de mari. Cand a venit medicul meu, radia. Si el m-a controlat, bine-nteles, si mi-a zis despre copii ”cu gura mare, ca tine! Tipau din tin toate puterile! Le-am spus sa ii ia mai repede sa ma lase sa termin ca faceau o galagieeee....” si apoi cand am intrebat cum a fost operatia si cum s-au comportat copiii “ Beton, frumoaso! Totul a fost beton! Esti tare!” Mi-au povestit fetele din salon ca dupa ce a terminat operatia, alerga spre sectia de nou-nascuti disperat, se ducea sa-i vada si zicea mandru “copiii mei, ma duc sa vad copiii mei!”
Dupa ce m-au dus in salon mi-au adus copiii sa ii vad. Nu ma puteam misca. Mi-au pus unul pe un brat si unul pe un brat.Nu i-am vazut prea bine, insa stiu ca mi s-a facut brusc frica, inima mi-o luase la galop, batea de ziceam ca sare din piept “Doamne, cum o sa ma descurc eu cu doi????”
Insa Dumnezeu m-a intarit, nici nu stiu cum au trecut mai bine de 7 luni de la nastere si chiar daca fac eu pe grozava de multe ori cum ca ma pot descurca singura, am ajuns la concluzia ca e bine sa mai cer si ajutor, sa las de la mine, sa ma fac ca nu vad anumite lucruri chiar daca ma dor si astea nu pentru altii, ci pentru mine. Nu merita sa imi pierd timpul cu suparari, ganduri despre de ce s-a facut sau s-a zis asa sau pe dincolo, imi pierd din energie . Ori eu am o familie frumoasa, o viata implinita, un sot care ma iubeste, trei copii reusiti, un serviciu unde sunt apreciata, o mama si 2 surori pe care ma pot sprijini oricand, nasi minunati si...socrii care se mandresc cu noi si pe care incerc sa ii inteleg si sa ii “cunosc”...Vorba aia : “cu o lingura de miere prinzi mai multe muste decat cu douazeci de butoaie de otet”....


Lavinia
pozele mele

Laura25 spune:

Hm... dramatic, putin trist, foarte emotionant si super de frumos ! Nu m-am putut abtine sa nu plang pe ici-colo. Sa iti traiasca minunile de copii si de sot. Sunteti o familie reusita si tu esti "beton, frumoaso!"

Laura de shtrumphi, Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005)

Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi


www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi

mirela0521 spune:

LAVINIA NU STIU DE UNDE AI ATATA PUTERE!!!! sincer te admir pt ca esti nu o luptatoare, ci o VICTORIOASA!!! nu m-am putut opri din citit, iar acum la sfarsit simt ca am un nod in gat mare cat un mar (ma abtin sa nu plang, dar simt o umezeala "ciudata" in nas si tin sa precizez ca nu sunt racita). felicitari pt gemenin si pt familia ta reusita!!! exti un adevarat exemplu de caracter pt mine sa stii...

poze

ainia spune:

Laura si tie sa-ti traiasca minunile si sa-ti aduca numai bucurii ! Stii, de cand am citit povestea ta am remarcat asemanari intre noi , de exemplu anestezia care nu a prins la prima pierdere de sarcina, cele doua chiuretaje, ecograful si inceperea tratamentului inca de cand sarcina era fff mica, faptul ca avem amandoua baiat si fata, exclamatia sotului la aflarea vestii, faptul ca ii cresti singura...Ma repet, sa-ti traiasca minunile si sa va bucurati de ei!
Apropo, mi-a placut f mult cand imi zicea medicul "beton, frumoaso!" pentru ca ma facea sa ma simt bine si buna lui dispozitie ma "prindea" si pe mine...
mirela 0521 adevarul e ca nici eu nu stiu de unde am avut putere, cred ca datorita firii mele optimiste, vesele si rabdatoare, de fapt mai bine spus e ca datorita lui Dumnezeu...Nu stiu cat de exemplu pot fi, asta e mult spus, eu am vrut sa impartasesc din propria experienta

Lavinia
pozele mele Andrei (25.01.2001) Tea si Rares (12.07.2006)
franturi din viata

Happiness_4_us spune:

Sa iti traiasca minunile. Am citit cu sufletul la gura si abia asteptam sa vad finalul ca sa vad daca ai poze cu ingerasii.
Sunteti niste frumosi!
Multa sanatate si numai bine!

---

Nana, 11+
In asteptarea lui
Bebe la 9 sapt si 4 zile.
Nunta noastra de vis!
Daca incepi sa te sacrifici pentru cei pe care-i iubesti, vei sfarsi prin a-i uri pe cei pentru care te-ai sacrificat!

Lorelai spune:

hai ca m-ai terminat. eram eu un pic mai moale (si usor impresionabila) de dimineata si am inceput sa citesc povestea ta. dupa 3 paragrafe m-am dus sa inchid usa de la birou si m-am pus pe plins. m-a impresionat asa de tare, esti o luptatoare. de fiecare data cind citesc o poevste ca asta imi amintesc de toate prin cite am trecut si eu. poate am sa va povestesc cindva. acum trebuie sa ma linistesc si sa ma duc sa deschid usa ca ma dau colegii disparuta.

sa-ti traiasca copilasii si sa va bucurati de ei. ar trebui sa pui un link la povestea ta la aspirante, e un subiect "povesti de succes". mai da si altora sperante ca vor fi mamici si ca drumul pina acolo e greu dar nu imposibil.

pupici de la noi,

Lorelai si fetele - Livia si Maya (18 ianuarie 2005)
****pt. poze click pe casuta galbena de mai sus (pagina personala)****

nanaoti spune:

LAvinia,
dupa asemanarile intre copiii nostri acum imi dau seama ca mai sunt si intre noi. Adica si eu am terminat Liceul Pedagogic la Iasi si am fost invatatoare si educatoare. Mai apoi am facut Facultatea de Pedagogie, dar am lucrat tot timpul facultatii in invatamant. Cred ca ii stiu si pe profesorii tai de la de la Colegiul din Pitesti, cred. Am fost la conferintele organizate de ei.
AM re-trait emotiile tale si indignarea fata de dr din orasele mici care nu se mai perfectioneaza dupa ce intra in spitale si care sunt atat de materialisti (nu toti, evident).
Apoi am trait groaza si durerea la fel ca si tine pentru prima sarcina pierduta. M-a durut si pe mine ingrozitor atunci cand m-au chiuretat. Si pe mine m-au "curatat" pe viu si am simtit toate manevrele cu instrumentele acelea oribile. Nici nu mai vreau sa-mi amintesc. Sper sa nu mai traiesc asemenea experiente.
Ma bucur pentru cei trei copii ai tai, sper sa te ajung. MAi vrem si noi copii.
Sunteti o familie fericita, tu esti o curajoasa si puternica. Bravo!!!
SUcces in tot ce faci,
Otilia




Oti & gemenii bucovineni
http://www.ringo.com/photos/albums.html

ainia spune:

Nana Motoc iti multumesc frumos pentru urari! Si eu iti doresc numai bine si sa-ti dea Dumnezeu un copil sanatos, destept, frumos si norocos!
Lorelai chiar daca e povestea mea, sa stii ca si mie imi vine sa plang cand o recitesc. Da, si eu cred ca sunt o luptatoare si cred, de asemenea, ca sunt una din muuuuulte altele...Nu stiu cum se face chestia cu link-ul la aspirante, insa ma bucur daca prin experienta personala inspir speranta si altora. Cred ca ar trebui sa ne povestesti si tu, din cum te-ai exprimat cred ca ai muuuulte de spus...
nanaoti ma bucur sa aflu ca si tu ai terminat Liceul Pedagogic. Eu l-am terminat in '95 la Campulung Muscel, insa apoi am terminat si Colegiul de Institutori in 2002. Pe profa la care scriam ca m-am prezentat la examen a doua zi dupa nastere o cheama Vonica Florenta( examenul pe care l-am sustinut era la fonetica limbii franceze), de atunci ma stie ca pe un "cal breaz" si a tinut mortis sa imi fie sef de comisie la inspectia finala de gradul I unde le-a spus tuturor, bine-nteles, cum am venit eu la examen in pijamale si papuciStii, traile acestea dureroase apropie oamenii si cred ca e important sa stii ca cineva intelege durerea prin care ai trecut pentru ca si el a trait-o...Ma bucur iti mai doresti copii si sa iti dea Dumnezeu copii sanatosi, in ciuda parerilor unora ( vai, draga, nu mai sunt conditii in ziua de azi sa cresti mai mult de un copil)


Lavinia
pozele mele Andrei (25.01.2001) Tea si Rares (12.07.2006)
franturi din viata

gab___ spune:

salutare mamicilor sunt noua printre voi si am si eu 2 care se numesc rebeca si roberta ele s-au nascut cand aveam 21 ani si azi fac 8 luni ...la multi ani celorlalti puiuti dublii ai vostri si sa fie sanatosi

gab

LEVI spune:

Ainia,emotionanta povestea ta.Bravo tie! Esti un exemplu pentru mine.
Si eu am acum trei copii,trei minuni mici pe care nu ma mai satur privindu-le: Daria(3 ani si 8 luni) si gemenii Andrei si Stefan( o luna).
Poate candva voi avea si eu timp sa-mi scriu povestea,cu toate ca nu are nimic special si nici atata dramatism.Eu nu am pierdut nici o sarcina si singurele sarcini au fost cea cu fetita si cea cu gemenii.
Inca nu am gasit o explicatie a faptului ca am fost "aleasa" sa fiu mamica de gemeni,dar cred ca nimic nu e intamplator.
E greu,dar e frumos.Sper sa ma descurc si eu la fel de bine ca si tine,ca si Laura si ca multe alte mamici de pe forum si sa fiu o mama buna pentru toti trei.



Luminita mami de Daria si gemenutii Andrei si Stefan
Pozele mele

"Iubeste-ma cand o merit cel mai putin:atunci am nevoie cel mai mult."

ainia spune:

LEVI si eu zic la fel , nimic nu e intamplator! Si eu cred ca suntem cumva alese sa avem gemeni! Si mai cred ca noi , mamicile de gemeni( si ma refer in special la mamicile de gemeni si tripleti de aici, de pe forum) suntem cu adevarat deosebite! Sa-ti traiasca copiii si sa te bucuri de ei!

Lavinia
pozele mele Andrei (25.01.2001) Tea si Rares (12.07.2006)
franturi din viata