Help ! - adaptare traumatizanta la 2 ani jumate?

buna dimineata!

cred ca baietelul meu intampina o problema ... au fost schimbari multe in viata familiei anul trecut:
- intai, am ramas gravida, a vazut crescand sub ochii lui burtica mea, i-am explicat de ce e asa mare, cine e acolo in burtica si chiar de ce nu mai pot sa-l ridic in brate si sa ma catar cu el pe topogane toata vara, sau de ce nu ne mai putem face lupte greco-romane seara de seara in voie prin pat inainte de culcare
- apoi a urmat stresul cautarii unui nou apartament, discutii intre mine si sot, tensiuni, ce sa fie, cum sa fie, despre renovari, umblaturi dupa diverse pt noua locuinta, el a fost tot cu noi
- apoi mutarea in sine, in noua locuinta, cu doar 3 zile inainte ca eu sa plec sa nasc; despachetare de lucruri, haos general, vanzoleala, eu nervoasa, stresata, obosita la maxim, agitatie in general
- plecarea mea la maternitate, in final, unde am stat o saptamana, unde puiul m-a vizitat dupa 3 zile, cand m-a vazut prima oara dupa despartire era timorat, nu mi-a sarit in brate ca de obicei, cu entuziasmul lui debordant, parea vlaguit si neincrezator, ca si cand nu stia sigur daca sunt eu sau nu. Mentionez ca i-am vorbit despre momentul plecarii mele, din timp, i-am explicat ca merg la nenea doctorul (stia care doctor pt ca a mers la cateva ecografii cu mine, a primit poze cu bebe, casete, ce le-am vizionat acasa toti trei)care o sa ma ajute s-o aduc pe surioara lui acasa.
- venirea mea acasa, cu un nou membru al familiei, surioara lui. A racit in saptamana cat eu am lipsit de acasa si asta s-a soldat cu un tratament impus de pediatra. Acum urla de cate ori o vede pe dr., desi inainte erau prieteni, mergea la ea fara stres, se lasa consultat cu zambetul pe fata, acum se zbate groaznic si urla ca din gura de sarpe inainte sa fie macar atins
- nu-i place in mod vizibil zona din jurul blocului nou, nu mai are prietenii care-i avea, vecinii care-i placeau, respinge orice contact social cu strainii, nu e dornic de a cunoaste pe nimeni, se ascunde dupa mine, respinge copiii in parc, respinge sa-si formeze noi cunostinte. L-am dus in vehea zona si a refuzat sa mai comunice pana si cu vechii vecini, care-i erau foarte apropiati, si-a retras mana cand a fost atins, desi inainte mergea la ei in vizita, dadea mana cu ei foarte calduros....Se bucura cand primeste totusi vizita vechilor lui prieteni de joaca, se intristeaza foarte tare cand ei pleaca acasa, ramane asa pierdut parca....


astea au fost evenimentele ce s-au succedat si care l-au marcat cred mai mult decat mi-am imaginat pt ca:
- din copilul vesel si entuziast care era a cazut intr-o toropeala parca, tristete fara inceput si fara sfarsit, cu greu il faceam sa se anime. Am chemat chiar medicul pt ca era palid, obosit si parea sa sufere fizic. Medicul a fost de parere , la o examinare sumara, ca e mai mult o manifestare psihosomatica decat de o boala
- inapetenta ;
- nervozitate excesiva, plange usor, plange mult, pare sa-i placa sa planga desi inainte plangea rar si se oprea repede daca-i vorbeam
- a avut si probleme in a adormi, adormea greu, se trezea f usor la orice zgomot, cat de slab. Cu greu i-am restabilit un ritm veghe-somn, si cu greu un somn odihnitor
- se simte in nesiguranta, se tine dupa mine prin casa ca o umbra, e incordat tot timpul, intreaba daca plec, e cu lacrimi in ochi de cate ori ma indepartez si ma pierde din ochi, in sensul ca plec pana in baie, ma asteapta langa usa
- tinde sa se opuna la tot ce ii spun, e in plina faza de NU, are si cosmare cand se agita in pat si spune NU intruna. Face tot ce crede ca ma enerveaza uneori, intinde coarda periculos de mult, repeta papagaliceste pe un ton plangaret, de exemplu, o dorinta desi nu avea acest obicei.
Intr-un cuvant pare sa se fi descentrat complet, e labil, instabil, nesigur, nervos. Cu surioara lui e mereu afectuos, o pupa,o mangaie, ii vorbeste. A facut progrese spectaculoase in limbaj, exprima foarte bine ce simte, foloseste si notiuni abstracte, spune ce gandeste foarte clar, ocoleste vizibil anumite subiecte, evita anumite raspunsuri la intrebarile noastre, parca i s-a triplat vocabularul si capacitatea de exprimare.
Inainte de toate evenimentele astea stresante pt el, a fost un copil robust psihic, plin de viata, energic, cu o capacitate buna de adaptare, echilibrat (rareori avea momente de negativism, crize de personalitate) cu o fetisoara rumena ce deborda de veselie, ochisori sclipitori, poznasi, zambetul larg, senin, si rasul sanatos in hohote erau cele ce-l caracterizau de cand se trezea si pana inainte sa adoarma.

Ar mai fi de spus ca acum am nevoie maxima de suport, vreau sa-l readuc la starea de bine, de echilibru, pe baietel. vreau sa-l fac sa se simta in siguranta.Sufar si nu stiu ce sa fac, ajutati-ma cu sfaturi, profesioniste si de bun simt, ori de care, numai sa il vad din nou pe Dani cel sigur pe el si vioi. Depun zilnic eforturi imense pt a-l face sa se simta ok, il angrenez in toate activitatile cu cea mica, il las sa vorbeasca, il stimulez sa o faca, ii vorbeste celei mici foarte mult, ma intreaba zilnic daca a mai crescut ca sa mearga cu el pe jos prin parc, la nisip, o mangaie din proprie initiativa si chiar daca nu sunt in camera ei, el merge sa o vada si niciodata n-a avut decat gesturi tandre. Dimineata intreaba de fiecare data "ce face Dea?"
Am impresia ca s-a maturizat mult, il vad practic cum gandeste, pt ca se chinuie sa exprime ce simte, si o face foarte bine. Are amintiri foarte clare despre plecarea mea la maternitate, despre tot ce s-a intamplat dinainte de nastere, recunoaste si acum zona veche unde am locuit, nu intelege de ce nu mai intram in vechiul bloc, plange sa o facem, spune ca acolo e casa lui.
ce ar trebui sa fac, cum sa reactionez ?

merci mult
Lia

Lemoni spune:

Mititelul de el , prea multe schimbari asa dintr-o data.Nu stiu ce sfat sa-ti dau , dar sunt sigura ca totul va fi bine si isi v-a reveni. Multa rabdare si cu multa dragoste trece-ti si peste asta.
Aveti grija de voi si sa-ti traiasca copii.

Andrada spune:

Cred ca am mai spus-o undeva pe aici dar eu chiar cred cu tarie ca prichindeii imprumuta cam 90% din atitudinea fata de ce li se intimpla de la parinti. Nesiguranta lui cere in primul rind multa determinare, limite si siguranta din partea ta, zic eu. Incearca sa ii oferi timp si toata atentia ta in fiecare zi pentru un o ora stabilita, un timp in care sa te regaseasca cu siguranta in fiecare zi fara surioara lui, fara tata, doar timpul vostru in care sa va puteti reconecta ca atunci cind el era totul pentru tine. Atasamentul fata de surioara s-ar putea sa fie mimat in mare parte tocmai pentru ca cei mai multi copii incearca sa ne implineasca asteptarile si sa nu ne dezamageasca. Va trece fireste peste shocul aparitiei surioarei, dar e tare important cum trece. Pentru ca in final asta e un moment in care el poate capata mai multe, va invata sa iubeasca mai mult, pe mai multi, si cel mai important pe el. Succes, si da-i o ora pe zi, numai voi doi, fara scutece, fara sa implicati surioara, sa inteleaga ca si el e important ca persoana singulara, nu numai in tabloul familiei alaturi de sora.
Mult succes,
A

www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Andrada" target="_blank">Camera lui Marcu

Dorsilia spune:

Sigur ca ii ofer zilnic, cele 2 ore de plimbare si joaca pe afara de dimineata, sunt numai eu cu el, cea mica ramane cu sotul sau, dupa caz, daca se intampla sa fie aici, cu bunica.

Pranzul e cu mine, doar el.

Seara are orele de joaca exclusiv cu tata, fara cea mica alaturi, timp in care eu ma ocup de ea, daca nu doarme.
Baia de seara e cu tata, numai el.
Servirea mesei de seara e iarasi cu tata, sau cu totii daca cea mica doarme.

Adormirea seara e iarasi exclusiv cu mine, cea mica e cu tata.
In weekend de exemplu, azi, l-a preferat pe tatal lui pt plimbarea de dimineata. Am vrut sa merg eu cu el dar a ripostat, a spus clar ca vrea cu tata, mama sa stea acasa. L-am imbracat, pupat si lasat, mi-a zis "ciao mama", mi-a facut cu mana si a plecat cu tata.


Nu stiu ce sa cred, totusi. Practic timp pt mine si sot nu mai exista, nici timp pt mine doar, tot asa cum nici sotul nu are timp doar pt el. Lucram fiecare, eu acasa toata ziua, el si acasa si la servici.
Citeam articolul de pe frontpage-ul siteului, de ieri, despre deosebirile ce exista intre prezent si trecut, in ce priveste cresterea copilului. Mai demult parintii impuneau copiilor un program de somn, de joaca, azi, e mai simplu sa se lase copilul de voie, sa adoarma cam cand vrea, cu consecinte nefaste asupra vietii lui si a vietii familiale, ajungandu-se pana la destramarea familiei din cauza oboselii si a stresului. In plus copilul e mai mereu obosit, din cauza programului prea "de voie". Constat si in familia mea tensiunea asta intre mine si sot, adeseori ma duce gandul la divort in ultimul rand, ma simt suprasolicitata, parca mi-am pierdut identitatea, feminitatea, totul in favoarea rolului de mama, care pare sa ma fi coplesit exclusiv.

E un talmes-balmes aici la noi, ceva de speriat, si da, Andrada, ai dreptate, in mare parte copiii reflecta in atitudinea lor atitudinea de ansamblu din familie, la care contribuie totusi substantial, cu acordul nostru tacit. Sunt destul de debusolata, ar trebui sa preiau controlul, bland dar ferm, cum spuneti, dar cum s-o fac ? Baietelul meu pare sa nu mai reactioneze ca inainte la disciplinare cu vorba buna, pare sa-i placa certurile, insista parca sa ajunga in ipostaza de a fi certat. Inainte ii explicam frumos dar raspicat de ce o actiune sau alta a lui nu e ok pt el si chiar daca nu din prima, totusi pana intr-un final intelegea, asculta, dadea un feed-back pozitiv, nu intindea coarda la maxim. Acum e pe dos, pana nu il certam nu renunta. Se aseaza la masa doar certat, la pat tot asa, iese din cada tot certat, altfel insista sa stea si o ora acolo, pleaca din parc tot asa, iese la joaca tot asa, orice face face in stilul asta, nimic de buna voie sau convins cu vorba buna. Si asta nu-mi place. Tatal lui, care e calmul intruchipat, a ajuns chiar sa-i mai dea si la fund cate una cand il vede crizat la maxim, eu sunt total impotriva corectiei de genul asta. La fel sunt si impotriva certurilor, care ma obosesc si ma dezgusta, totusi, tot la ele ajungem.

Ma gandesc ca ne invartim intr-un cerc vicios si am obosit si fizic si psihic, trebuie s-o scot la capat cumva