Infertilitate = stres si depresie

Infertilitate = stres si depresie | Autor: silvy24

Link direct la acest mesaj

Salutare fetelor. De cand am constientizat ca bebele pe care mi-l doresc atat de mult nu vine atat de usor pe cum ma asteptam, m-am schimbat foarte mult. In mare parte a timpului sunt un pachet de nervi si ii spresez foarte mult si pe cei din jur, mai ales pe sotul meu. Doamne fereste sa faca ceva gresit din orice punct de vedere, ca "deh dupa ce ca nu pot sa fac copil ma mai enervezi si tu".
Intotdeuna mi-a placut sa privesc in viitor si sa-mi fac planuri, dar acum viitorul nu suna bine asa ca nu ma mai incanta nimic.
Asadar as vrea sa discutam despre acesti dracusori ffff nergi din creierasul nostru. Una din fetele de pe aici scrie "in asteptarea marii fericiri nu luam in seama micile bucurii" (sper ca mi-am adus aminte bine).
Va pup dulce pe toate si astept sa-mi spuneti ca nu sunt singura deprimata de pe aici.

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns didi-anda spune:

SILVY nu esti singura deprimata! cred ca toate , cele care ne dorim tare mult un bebe si la care intarzie s-apara, avem sa le zic asa "perioade" de-astea. important este sa trecem peste ele si sa incercam sa apreciem bucuriile care ni-i le ofera viata. sunt sigura ca sunt multe, doar ca noi nu le constientizam...
si eu imi fac planuri de viitor si tot timpul vorbesc despre copiii pe care ii vom avea...problema este ca primul se lasa asteptat , dar merg tot timpul mai departe, cu incredere ca BUNUL DUMNEZEU ne ajuta pe toti, doar ca o facae cand vrea EL, nu cand vrem noi.
te pup si sper ca data viitoare sa ta "gasesc" mai optimista!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns galuscuta spune:

Silvy - la fel si la noi , viata s-a schimbat in mod radical de cand am descoperit ca bebe nu vine cand vrei si nici chiar cu mari sacrificii.Prima de a incerca am zis : mai tarziu , acum ne facem casa,masa,masina si bijuterii iar cand am incercat , hopa ca nu-i in stare sa-mi gaseasca outzul...ce dezastru si ce lovituta asta am simtit , ca se prabuseste cerul pe noi...incerc cu fiecare zi sa ma motivez ca v-a venii si la noi ziua cand voi tine mult doritul bebelus in brate , dar mi-e greu , atat de greu incat ma gandesc ca poate ar fi fost mai bine sa nu ma nasc nici eu...
sper ca nu te-am intristat si mai tare dar chiar daca lacrimez acum , faptul ca pot scrie pe forum ce simt ma face sa ma simt putin mai bine

galuscuta

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns iuca spune:

Buna, si eu astept de vreo 2 ani un BB, dar se pare ca se lasa asteptat. La noi problema este a sotului (azoospermie). Uneori ma gandesc ca nu o avem niciodata un copilas. Cand imi vin uratii, ma rog pana in ultima clipa sa nu vina, doar sa mi sa para ca vin. Asa de mult ma emotioneaza cand vad un copilas, sau cand aflu de cineva ca a ramas insarcinata, mi se umplu ochii de lacrimi. Inca mai sper ca DD va face o minune si pt mine.

vio

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns silvy24 spune:

Fetelor va multumesc pentru raspunsuri. sper sa nu ne deprimam si mai mult una pe alta. Am deschis subiectul asta deoarece pur si simplu nu ma puteam baga pe alt subiect hodoronc-tronc "sunt deprimata".
Eu cred ca principala mea problema nu este faptul ca nu raman gravida ci faptul ca nu pot avea rabdare. Ma ingrozesc cand vad aici pe forum fete care incerca de 10 ani si merg la doctor de 5 ani si tot nu raman.
Eu imi doresc copil de cand ma stiu. Am avut de mica un spirit matern exacerbat poate si pentru ca am doua surori mai mici. La 18 ani m-am mutat cu fostul meu prieten si cand am intrat la facultate deja vroiam sa raman gravida. El mi-a spus ca nu e momentul, ca trebuie sa termin facultatea si sa ma angajez si apoi vom face bebe. Din anumite motive ne-am despartit, m-am imprietenit cu cel care acum imi este sot. De 2 ani jumate facem sex neprotejat si eu nu raman. Cu fostul luam pastile.
Sotul meu a lasat-o pe fosta lui sotie o singura data gravida acum 10 ani si nu s-au protejat si a mai lasat-o gravida pe o prietena acum vreo 15 ani. Deci ma gandesc ca poate el e probl pt ca eu luna trecu ta am fost la monitorizare si mi-a vazut un folicul. Saptamana viitoare sper sa mearga la spermograma si macar o sa stiu pe ce picior dansez. Pana atunci ma dau cu capul de pereti in continuare.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns gabitu spune:

La noi la inceput a fost mult stres dupa aceea au urmat depresiile .
Ne dorim foarte mult un copil, incercam deja de 5 ani. Eu sunt cu problemele. La inceput toc ce faceam, tot ce cumparam o faceam gandindu-ne la copil. Aranjam asa dormitorul ca poate..., Facem lucrul acesta asa din cauza copilului. Copil care nu prea venea asa ca au urmat depresiile . Doamne cand venea ciclul oh....
Au trecut. Am inceput sa observam rasaritul si apusul soarelui cu acei nori minunati de pe cer. Culorile sunt absolut superbe, ai zice ca natura este un pictor deosebit ce are la indemana cele mai frunoase culori din lume. Am inceput sa ne facem una cate una toate placerile. Parca este mai bine . Evident cand vedem copii suferim dar am inceput sa putem trece peste asta.
Dupa cum vezi sunt si bune dar si multe rele. Totul este sa sti ce vrei de la viata si sa lupti sa iti fie mai bine. Sper ca vei fi mai optimista si mai increzatoare in ceea ce viata iti poate oferi.
Multa sanatate .

Gabita

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns maria08 spune:

Silvy24: Avand in vedere ca azi sunt in butoi.....imi pica ”bine” subiectul! Si noi incercam de 2 ani si 5 luni si bb se lasa asteptat Sunt momente cand imi spun ca Bunul Dumnezeu isi va intoarce privirea si spre noi .....sunt momente cand imi pierd orice speranta.....devin morocanoasa, plina de nervi si ma apuca un plans......dar tot eu ma ridic si merg mai departe.....Pentru fiecare va veni momentul potrivit! Sa credeti cu tarie asta!!!
O zi buna!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns galuscuta spune:

Silvy - nu fi sigura ca tu ai probleme pt. ca el a lasat gravida pe X sau pe Y acum 10 ani.De ex. sotzul meu are un copil de 14 ani dar acum sufera de oligospermie (prea putini spermatozoizi)si ca sa avem un copil trebuie sa facem FIV (in vitro).Sa nu faci prostia care am facut-o eu sa te controlezi si recontrolezi un an de zile si cand colo sa fie el...trimite-l pe el prima data sa-si faca spermograma (ai rezultatul in 1 zi)si daca e OK atunci incepe tu sa te controlezi .Pupici si sa ne tii la curent

galuscuta

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns silvy24 spune:

Galuscuta, eu m-am dus luna trecuta pt prima data la monitorizare. Inainte de a ma duce eram 90% sigura ca amandoi avem probleme. Eu mai fusesem cu vreo 5 luni in urma la un control. Eram in ziua 14...nici un folicul...deci nasol.
Sotul meu a lasat-o pe fosta lui sotie gravida acum 10 ani. Ea a avut avort spontan. Au urmat 5 ani in care nu a mai ramas gravida. S-au despartit, ea s-a recasatorit si a ramas gravida imediat. Acum are 2 copii. Intre mine si fosta lui sotie a mai avut o relatie de 2 ani. Tot sex neprotejat. Tipa nu a ramas. Daca ar fi ramas, i-ar fi zis, pt ca oricum nici el nu vroia copii. Dupa ce s-a despartit de el a ramas imediat si acum are bebe.
Deci, tinand cont de acest istoric al sotului meu, trag concluzia ca el este problema. Oricum vom vede la spermograma care sper sa fie saptamana viitoare. Maine sun sa-l programez.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns silvy24 spune:

Fetelor pe mine cand ma apuca dracii rau de tot incerc sa-mi fixez niste repere in minte. Unul dintre ele este in acest moment urmatorul: daca sotul meu e steril nasol de tot, ceea ce vom afla saptama viitoare cred, nu mai facem nimic. Mi se pare o lupta cu morile de vant. Din cate am citit pe forumuri este foarte dificil sa faci ceva cand sotul e steril.
Daca nu este, continuam investigatiile.
Daca pana in toamna nu raman gravida, incepem procedurile pentru adoptie.
Aceste scheme poate par deplasate, dar ma ajuta sa nu pic de tot in depresie.
Sunt constienta ca se va intampla cum vrea doamne doamne, dar nu vreau ca peste ani sa-mi reprosez ca nu am facut nimic ca sa am copil si nici nu vreau sa lupt ani in sir.
Stiu ca cele care se lupta de 3-4 ani poate ma injura acum, poate ma considera lasa sau fitzoasa dar credeti-ma ca nu as rezista in stilul acesta prea mult. Stresul ma omoara, iar depresia ma ofileste.
Peste 3 luni facem nunta, si eu nu ma gandesc deloc la acel moment, nu planific nimic. De cand sunt deprimata din cauza copilului mananc mult, nu ma mai intereseaza silueta si aspectul meu, nu-mi mai cumpar nimic dragutz cum faceam inainte. Toate aceste lucruri marunte nu mai au importanta pentru mine.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns annaeliza spune:

mai fetelor la fel de deprimata sunt si eu.luna asta mia intarziat CM cu 8 zile si eram asa de fericita mi-am luat un test si mia iesit negativ dar mi-am spus poate se inseala testul si mi-am luat altul dar din pacate tot la fel a iesit..eram asa de convinsa ca sunt ca parca ave-am si simtomele mancam mai mult decat de obicei in special foarte multe fructe plus ca ave-am o stare de somnolenta mai ales ziua.dar astazi mi-am dat seama ca de fapt ave-am simtomele astea unde ma gandeam eu ca sunt deci toata chestia era psihic.Astazi mi-a venit si sunt foarte descurajata.sotul meu este foarte optimist si pot spune ca ma ajuta foarte mult in felul asta.Oricum eu totusi sper si sunt convinsa ca intr-o zi imi voi tine bb in brate si imi voi aduce aminte cat am suspinat pana sa vina.

Mergi la inceput