Psihologia copilului (vol 6)
Raspunsuri - Pagina 13
LilianaR spune:
A cam decedat subiectul vad...
Ok, vin cu o problema de data asta: 21 de luni, baiat; ideea dupa care am mers e deplina egalitate intre toti membriii familiei, 3 bucati, orientati sa-i intelegem nevoile, sa-i explicam de ce nu i se permite sa faca lucrul x sau y daca era cazul, logica, vorbire deschisa, intelegere...
Acum nu stiu daca e tocmai bine; ignora complet ce ii spui daca nu are vreun avantaj imediat: nu primeste un biscuite etc. Poti sa-ti scuipi plamanii sttrigandu-l, nu se va intoarce neam. Poti sa-l rogi frumos, urat...
Vorbesc cam tare cu el din cauza asta, e involuntar, desi stiu de fiecare data ca nu ajuta cu nimic.
M-am saturat sa nu faca nimic din cele ce "ar trebui". Nu poti iesi cu el nicaieri mai mult de o ora ca te epuizeaza fizic, nu sta la masa mai mult de 3 minute, nu poti manca in oras (nu conteaza cate jucarii are, cate ocupatii etc.), nu te poti plimba ca el vrea sa treaca strada etc.
As vrea putin sa ma inclin spre formarea unui mod ca sa inteleaga si el ce dorim noi, undeva poate nu am indeajuns de multa rabdare, asta cred ca e prima mea problema: rabdare pentru toti, pentru tac-su, pentru mine, pentru bona, pentru bunici. M-am saturat sa le spun oamenilor ca nu e un copil rau, doar foarte activ.
Ce imi e greu: sa schimb pampers, sa-i fac baie, sa-i dau de mancare, chestiuni zilnice care ma epuizeaza; sa pui un pampers poate dura si jumatate de ora de convins sau 10 minute de tinut cu forta, or ambele variante imi par proaste, care alta mai e is nu o vad?
M-am intins si poate nu am aratat esenta, astept sa ma intrebati voi amanunte; oricum, cei din jur, mai obiectivi cica, imi spun ca facem numai ce vrea el, dar nu a reusit niciunul sa imi exemplifice o singura actiune de gen. NU mai stiu ce sa cred, nu face copilul tot ce vrea, dar in mare da.
Ilinca_M. spune:
Of, Liliana, copilasul nu are nici 2 ani...ce "ar trebui" sa faca un copil atat de mic?! De ce lasi oamenii sa-l eticheteze drept "rau"?!
Eu cred ca un copil atat de mic trebuie secondat indeaproape, cat sa fie in siguranta, sa nu-si faca rau nici lui nici altora...si cam atat. In rest nu vad ce ar putea fi "obligatoriu" pentru el...Ca nu sta la schimbat scutec (si noi am avut faza asta, chiar mi s-a parut hazlie, a trecut repede fiindca nu i-am dat importanta:))...sunt 2 variante si ambele pot fi rezolvate la fel: lasa-l cum vrea el! Varianta 1 e cea mai simpla, ca nu vrea sa-i pui scutec in casa...lasa-l in fundul gol sau chiloti, ce se poate intampla?! Daca nu vrea scutec afara...du-l fara scutec si ia la tine pantalonasi de rezerva;))) Asta ca raspuns punctual. La fel cu mancarea: daca i-ar fi foame, ar manca...nu vrea- ce rost are sa insisti, sa te enervezi? Lasa-l in pace.
In rest, la modul general...ai rabdare, pune-te in locul lui si incearca sa gandesti din punctul LUI de vedere si nu da atata importanta unor chestii nesemnificative, cu cat "lupti" mai mult cu el cu atat il inversunezi mai mult.
I'm wearing my heart like a crown/ Pretending that you're still around.
ela_04 spune:
Cum sta cu vorbitul copilul?
F multe frustrari apar si din aceasta cauza.
In dec anul trecut cand toata lumea se pregatea de sarbatori baiatul meu -tot 21 de luni pe atunci- isi scotea pampersul din pantaloni si puta si facea pe covor pe unde se nimerea... aceasi problema cu pusul scutecului o aveam si noi.
Am crezut ca are infectie urinara 
acum rad dar at eram un pachet de nervi 
Adevarul era ca el era pregatit sa treaca la olita iar noi parinti nu. Eu citisem pe aici ca dupa 2 ani...asa ca ce rost avea sa stresez copilul...
cum a venit caldura l-am lasat fara pampers...nu stiu daca sunt 2 luni...acum face singur la wc...seara ii mai pun pampers desi nu stiu nici eu de ce... am tot zis ca il scot dar trebuie sa ma trezesc macar o data pe noapte la inceput sa-l pun si sunt tare rea de somn...mai ales de cand cu sarcina...
Cat despre avantajul imediat... unul dintre voi parintii l-a invatat asa... stiu eu stiu... (si sotul meu il conditiona... iti da tati cheile de la masina daca stai sa te imbrac)...
trebuie sa il dezobisnuiesti f incet... nu stiu pt ca eu personal nu am folosit metoda asta iar pt sotul meu de cand a inceput copilul sa vb a fost mai usor cu distrasul atentiei spre altceva...
Ca sfat ...mult calm! incearca sa-ti amintesti cum erai tu ca si copil... cate faceai... cat de greu iti era sa iti controlezi nervii in adolescenta... transformarile prin care ai trecut pana ai devenit femeia de azi...
Asa este si el...un pui mic intr-o lume mare, tot timpul agitata si in miscare ... iar el nu stie de ce...
LilianaR spune:
Oh, Ilinca, ai perfecta dreptate! Am crezut si eu, ca si tine, ca asta e calea dreapta. Si uite-asa, am acceptat ca e normal sa fiu rupta de somn la 7 seara inaintea lui, ca pampers, olita, chiloti, body, sosete nu conteaza...
Am ajuns insa la o limita la care frustrarea mea nu gaseste confort in „asa e normal”, iar un parinte frustrat nu cred ca il ajuta pe micut.
Nu e vorba de pampers, era un exemplu, pentru ca asta dureaza de cel mai mult timp, am aproape 10 luni; dar NIMIC nu pot face fara lupta, de aia zic ca undeva am gresit; pampersul a inceput la 1 an; il las fara si sta asa cu orele, daca face pipi asta e, stergem, mai face si caca super!, te imparti intre spalat covor si copil, mai ai si ceva pe foc...
Oricum, nu e cu pampersul, ci cu orice: cu spalatul pe cap, cu dusul, cu scosul din cada, cu ce desene vrea, cu ce masini sa se joace, cu ce carioci, ce scari sa urce etc. Uneori e nemultumit orice i-ai face, maraie ca i-ai adus carioca pe care a cerut-o, maraie cand o duci inapoi ca nu o vrea etc.
Nu ma intereseaza ce zic altii, ei spun ca e obraznic, rau sau altceva, ok, treaba lor; rareori le mai spun unora ca e doar foarte activ, ce sa faca un copil la varsta lui daca nu sa tot impinga limitele ca sa cunoasca tot mai mult din lumea straina care-l inconjoara? E insa inutil, ei le stiu pe ale lor si atunci nu vad motiv sa ma obosesc sa le explic; ii spun lui insa mereu ca nu e rau sau obraznic etc. si ca fiecare familie e cu regulile sau valorile ei.
Pana aici minunat, doar ca ceva trebuie sa schimb, usor, frumos, incat a ajung sa ma auda. Nu pot continua asa la nefarsit, totul ar fi minunat daca as mai putea. Cred ca e timpul ca, usor, sa realizeze si ca sunt altii cu interese, cu dorinte si cu nevoi, uneori similare cu ale lui, alteori contrare. Cam asta.
Nu vorbeste pe cat vorbeam eu la varsta lui, dar e muuuuuult mai bine decat orice alt copil cunosc; are vocabularul lui, sigur, dar il are; se enerveaza daca il pun sa repete un cuvant mai mult de 2 ori si oricum evit ca si pe mine m-ar enerva. Nu acord o importanta deosebita vorbitului lui pentru ca face progrese atat de vizibile singur ca nu insist cu repetari de cuvinte. Numara in legea lui, stie semaforul, recunoaste culori (nu stiu inca daca doar confunda galben si portocaliu,daca le vede la fel sau doar le spune la fel, ma las surprinsa de viitor), nu are probleme de auz, e foarte sociabil, mai maraie la oameni, in special la cei cu barba sau necunocuti dar nu e ceva deosebit, spun eu...
Progresele i le vedem de la o zi la alta aproape de la un an incoace, e foarte activ, alearga, tipa, e cel mai galagios copil de la locul de joaca, isi pune nisip in cap (si e ok atata timp cat nu sunt si alti copii prin preajma sa le puna si lor), nu ma deranjeaza ca se murdareste, ca se loveste, ca sare pe noi etc. Imi pare un copil liber raportat la altii (care nu au voie sa faca aia ca face galagie, aialalta ca se loveste, aialalta ca nu poate).
Al meu face orice atata timp cat nu e periculos (traversat strazi, stat in afara scaunului de masina). Are un echilibru foarte bun, de mancat mananca bine, in ziua aia frustrarea mea a fost cea nemultumita, e bine-facut, nu imi fac griji...
Olita nu-l atrage, nici wc-ul; vorbim, explicam, nu vrea si nu e interesat. Comenzi simple executa cand vrea.
Ela, ai dreptate ca asa l-am invatat, amandoi, ca altfel nu face nimic, dar absolut nimic nu face daca nu il conditionezi; crezi ca e asa rau sau ca de aici a pornit totul? Chestia e ca nu puteam face absolut nimic: nu imbracat, nu schimbat, nu spalat, nu stat in scaun, nu... nu...
Cat despre nervii mei in adolescenta, alta treaba; cert e ca imi seamana, nu are stare, e foarte activ; sotul imi spune ca noi nu il supraveghem pe cat o fac alti parinti, alti oameni imi spun ca suntem prea stresati cand iesim cu el; sotul evita orice iesire daca se poate cu copilul, exceptie fac iesirile dedicate lui. Dar nu mergem la cumparaturi, la strand...
Sunt de acord cu voi, asa e el, doar ca nu mai pot asa, ajunge, undeva trebuie sa intre si nevoile noastre; pot sa fac parte dintr-o familie de oameni egali, dar unul nu poate fi mai egal ca altul, mai ales ca intelege lucrurile foarte usor. Daca e pregatit si el insa, nu stiu?!!
Cat despre conditionat, ai o varianta la asta? Alt mod de a proceda? M-ai pus putin pe ganduri, e posibil ca un fel de frustrare sa iasa de pe aici, poate.
ela_04 spune:
LilianaR,
In momentul cand au aparut conditionarile ...pe la 1 an si ceva, l-am lasat o data de 2 ori, apoi seara cand eram doar noi 2 am incercat sa-i explic ca nu asa se procedeaza...ca mai tarziu o sa-l conditioneze si baiatul pe el ca asta a fost exp invatat in familie. Invat daca imi iei aia sau daca imi dai aia... nu prea a inteles el mare lucru atunci sau zicea lasa mai ca at o sa fie mare si altfel vorbim cu el.
In timpul asta insa eu nu l-am conditionat niciodata. Si nici nu l-am mintit vreodata.... eu de fel merg pe principiul ce tie nu iti place altuia nu-i face...si sincer nu mi-ar place ca al meu copil sa ma minta ca nu iese afara si sa fuga pe geam sau sa ma conditioneze.
Cand nu se poate iesi afara ii spun..imi pare rau dar azi nu o sa mergem afara...de ce? pt ca e viscol sau e prea frig etc
imi pare rau dar nu se poate manca la tv... pt ca uiti sa mesteci mancarea si o inghiti nemestecata sau nu te uiti la ea... nimeni nu mananca la tv. ...urlete plansete tavalit pe jos...m-am pus si eu jos langa el si i-am spus ca ii inteleg supararea dar chiar nu se poate. d-na dr o sa se supere pe noi... mai rau plangea....
de multe ori am plans si eu alaturi de el ajunsa la capatul puterilor sau de mila lui ca nici in brate nu vroia, mai rau facea. Am citit insa pe aici ca daca el nu vrea in brate in timpul asta e mai bine sa nu insisti asa ca numai insistam. Asteptam si incercam sa-i distrag atentia cu altceva... groaznica perioada!
Al meu bb nici nu a vorbit decat tarziu. pe la 1 an a zis mama...la 2 ani zicea mama, tata, apa. Apoi de cand am oprit tv de tot in 2 luni incepuse sa numere, 2, 4, 10... coincidenta s-au nu asta a fost adevarul.
Trebuie sa-ti spun ca pe la 2 ani am ajuns la dr depasita de situatie si convinsa ca al meu copil are o problema...
Am nimerit o tanti de treaba cred (acum ) care mi-a explicat ca daca stau cu, copilul acasa toata ziua dar el se uita la tv si eu fac ciorba nu inseamna ca ma ocup de copil ... si multe alte lucruri incantatoare pt care eu si sotul era responsabili direct.
Atunci cred ca a fost momentul cand si sotul a inceput sa-si schimbe atitudinea fata de baiat. Conditionarile s-au rarit cu timpul si din uite iti dau cheile daca faci baie acum isi poate alege o jucarie pe care sa o spele el sau i se mai da dusul uneori sa ne ajute si el la spalat.
Asta nu inseamna ca acum e un baiat cuminte unde il pui acolo sta sau ca face doar ce spunem noi! As! De unde... si acum se incapataneaza...si acum vrea sa fie ca el si numai ca el si e de multe ori ...pt ca am invatat sa ma relaxez, si sa ma bucur de el...
Hai ca m-am intins ca o pomana... scuze daca nu am fost prea la obiect..
se vede ca doarme baiatul si e duminica
Toate astea au necesitat schimbari din partea noastra... de mentalitate, de comportament, de modul in care ne raportam la copil.
Schimbarile din partea copilului abia acum incep sa se vada... si au fost intampinate cu refuz si zgomotos. nu a fost nimic spectaculos si peste noapte. Doar consecventa si multa rabdare.
La olita daca nu vrea nu il forta... eu at in dec am cumparat niste salopete cu totul care se incheiau la spate si numai putea sa-si de-a pampersul jos. Poate nu a fost cel mai bun lucru facut de mine dar ma saturasem de mirosul de pipi si kk. Fiind iarna nici nu putea scoate covoarele afara sa le spal. iar cand il schimbam ii atragem atentia cu altceva...ne-am cam chinuit si noi o perioada.
Oxyana spune:
LilianaR imi pare rau ca treci printr-o perioada mai grea, de aceea cred ca in primul rand ai nevoie de o pauza, in care sa te odihnesti si sa-ti incarci bateriile. Apoi, cu forte proaspete, sa stai de vorba cu sotul tau si sa stabiliti impreuna ce atitudine veti avea fata de copil, ce reguli trebuie respectate si ce fel de educatie veti face. Tin sa precizez ca, cu cat perioada in care copilul nu respecta reguli si face ce vrea, este mai lunga, cu atat va fi mai greu sa va castigati autoritatea si sa-l faceti sa va asculte. Trebuie sa adoptati o strategie educationala si sa fiti constanti si perseverenti in aplicarea ei. Nu se poate ca azi sa cereti niste lucruri si maine sa schimbati criteriile, din nesiguranta asta, copilul isi da seama ca el poate face jocul si regulile, indiferent cat de mic este. Va sugerez niste carti bune si foarte practice: Cum devenim parinti mai buni-ed Humanitas; Cum sa ne educam copiii-ed Trei, si cartile lui Anne Bacus, de la ed Teora. Sper ca v-am fost de ajutor
Am înv#259;#355;at c#259; scrisul ca #351;i vorbitul, pot lini#351;ti durerile suflete#351;ti. - Octavian Paler
LilianaR spune:
Multumesc pentru raspunsuri, ati fost tare dragute. 
Nu vad cum sa il fortez, fie la olita, fie la altceva; cred ca ceva rabdare imi lipseste, trebuie sa rearanjez putin gandurile poate.
Distragerea atentiei functioneaza greu, consumul de energie e atat de mare, ca dupa un pampers (pe care-l pui dupa 15 minute de distras atentie) esti transpirat si sub limba!!
Am inteles, ela, ca tu vezi disfunctionala educatia asta prin conditionare, insa eu nu vad exact care e partea ei atat de rea. Nu discutam daca mergi la scoala, asa cum nu discutam daca eu merg la munca sau iti dau bani de mancare, astea sunt lucruri elementare care se datoreaza si se fac neconditionat.
Conditionarile mele nu sunt de genul ca iti dau biscuite daca stai la imbracat, ci ca vom aprinde televizorul dupa ce terminam de pus hainele sau ca nu iesim afara fara pampers, ca nici adultii nu-i vezi pe strazi umbland fara chiloti.
Direct sau indirect, tot conditionari sunt, dar sunt reale, n-o sa-l scot afara fara chiloti.
Singurele incalcari ale regulelor le-am facut rar, i-am mai dat cate un dulce intre mese desi nu suntem chiar de parere ca ar fi trebuit. Sau m-am mai suparat pe el si nu cred ca intelege ideea de suparare inca, ci doar efectele ei, asa incat nu cred ca l-a ajutat asta.
Apropo, spre deosebire de alti copii de varsta lui, nu empatizeaza inca foarte bine; daca mama plange, de exemplu, ca o doare, se duce sa il cheme pe tac-su in ajutor; e trist, e drept, dar incearca sa nu isi insuseasca nici cauza plasului nici raspunderea impacarii, nimic. Nu pupa ca sa treaca, de exemplu, ci pleaca.
Despre autoritate nu cred ca poate fi vorba inca, are 2 ani, oricum ne vede omnipotenti fata de el, ajunge.
ela_04 spune:
Liliana, fiecare parinte are propriul mod de as aborda copilul in functie de educatia primita de parinte... de experientele sale in decursul vieti sau a societatii in care traieste.
Cine sunt eu spun daca e bine sau rau...
Mie nu imi place conditionarea asta... de ce? habar nu am...
cred ca e o doza de subjugare a personalitatii unui om... te rasplatesc pt ceva ce faci pt ca eu asa doresc...
Asta este numai parerea mea! Asa gandeste capul meu problema asta. Nu zic ca e mai bine asa sau mai rau!
Apoi ...nu stiu ... stiu ca eu am baiat si tu la fel dar imi este teama de chesti de genul iti dau ceva daca mergi cu mine si faze de genul asta...
te gandesti in ziua de azi la toate prostiile!
eu stiu ca tu ii oferi si o explicatie logica dar copiii asa mici nu au nici o treaba cu explicatiile logice, e bine ca ii explici pt ca vocea ta de obicei ii linisteste dar mai mult de atat ...la varsta asta...eu zic sa nu iti faci sperante prea mari
Bineinteles ca fiecare dintre noi am mai facut cate o exceptie din cand in cand de la reguli si principii... ca doar nu conducem un batalion... e un puiut incapatanat la fel ca mami si ca tati...
iar noi ca adulti mai lasam garda jos si ii pupam si in fund de frumosi ce sunt!
Despre empatie ... nici la mine nu prea a fost... adica acum de curand ... cred ca de vreo luna intr-o zi cand numai stiu ce a facut el si eu exasperata, obosita si probabil cu hormonii topaind de la sarcina am inceput sa plang. A venit baiatul meu la mine mi-a ridicat capul din perna si se uita omuletul meu tare curios la mine. Ma studia cum plang pt prima data cred.
Asa ca m-am oprit repede sa nu-l sperii ... pt ca luase o fatza tare speriata, si am uitat si de fapta lui si de nervii mei, si am plecat impreuna la magazin dupa ceva dulce
Daca mama a facut buba... naspa,,, ca precis are si el vreo buba pe vreundeva pe care mi-o arata, imi reaminteste de ea si ma pune sa io pup.
Asta e... sunt ai nostri... si au dreptul varstei de a fi si egoisti si incapatanati si speriati de tot ce e nou, sau curiosi depinde de felul fiecarui copil...
Nu prea ma pricep eu la a explica sper sa te ajute macar afland ca nu esti singura mamica care trece prin astfel de frustrari...
LilianaR spune:
Mersi mult, conditionarea cred ca e buna pentru stilul meu, unele conditionari insa le gresesc (nu se dau biscuiti ca sa stai la pampers ).
Cu explicatiile, nu stiu, mie imi pare ca extrem de multe le intelege logic, imi arata succesiunea lor, asociaza un cantecel unei explicatii etc. De exemplu de la 8 luni ii explic semaforul: ce e, de ce etc. A primit o masina la 1 an cu cantecel; ajungem la semafor si spune ce culoare e, cheama verdele, "canta" in legea lui si zice "tece" (verde: poti trece).
Sigur ca nu imi dau seama mereu cat intelege si cat a memorat situatii, dar uneori, daca explicatia e pe nivelul lui, il vezi cum urmareste lucrul, trage de el sa verifice ce tocmai i-ai spus sau il pune la loc etc.
Ieri dadea apa sa bea gastelor desenate pe covor, o logica au si ei.
Imi e greu sa am rabdare, poate ca asta e partea care imi e dificila, eu fiind mai repezita din fire...
Cu olita am sa mai astept, e oricum prematur. Iti multumesc de toate-toate sfaturile, m-ai facut sa reflectez asupra unor chestiuni si unele m-au ajutat mult.
Ai dreptate, au dreptul varstei.
LilianaR spune:
Dragi fete, mame, cititoare, multam fain pentru cuvintele din zilele de la inceput de iulie.
M-am calmat, ca eu nu am dreptul varstei sa nu o fac singura, dupa care totul a venit de la sine. Cu cateva pisuri imprastiate prin casa, sigur, dar era de asteptat. Am salvat saltelele, ceea ce e super si nu prea (mai) am covoare, am schimbat o mocheta...
Cu olita: nu mai e. E mic, am decis sa o ascund, la fel reductorul si le scot peste ceva timp din nou.
Sa vedeti cum vine langa usa de la baie, se asaza pe vine si se screme... facem in tandem!! :)) Nu e o gluma ciudata, e o situatie reala. A fost demential.
Am invatat (mi-a trebuit ceva timp, vreo 9 luni:D) sa il recompensez constructiv dupa pus pampers. Dam drumul la desene, acum, punem chiloti si caut telecomanda (deci trebuie sa ma eliberez de chiloti).
Am gasit sa folosesc ceea ce abia a invatat, de exemplu mare-mic, scapam de chilotii aia mari si punem unii noi, mai mici (ca nu miros a pipi, ca sunt noi, astea nu au mers). Numaram girafele de pe chiloti, ne uitam la apa mare, la zmeu si colac, vorbim ca o sa mergem si noi la mare. Cred ca de peste o luna rutina chilotilor pampers s-a schimbat. Dupa ce am decis ca decat sa-l tin obligat/santajat, il las fara chiloti si gata!
Asa ca relaxarea mea era undeva o problema majora.
Intre timp ne omoara cu vorbitul, e minunat, suuuuuuper haios. Normal ca nu poate face la oala, e atat de concentrat pe vorbit, ii consuma atata energie ca ar fi si ciudat sa le dezvolte pe ambele in acelasi timp.
Pregatirea lui din timp e iar un lucru la care am lucrat mult; ii spun de azi ca maine mergem cu autobuzul, ca mergem la zoo etc. si maine cand aude ca deja a sosit timpul ala, nu stie cum sa isi aduca hainele singur etc.
Conditionarea e stilul meu de a percepe lumea, dar in afara de spaga cu biscuitele la pampers care era o eroare majora si o stiam de cate ori ii promiteam, nu ii spun ca te las la desene daca faci aia ca asa vreau eu etc.
Daca nu ne imbracam, nu iesim afara, e o conditionare, ii spun ca oamenii de afara nu umbla dezbracati, iesim pe balcon sa vedem vreo doi cum arata, or fi imbracati, n-or fi... E o conditionare asa cum regulile societatii ne conditioneaza comportamentul...
Oricum, bun, rau, sunt mai relaxata si desi a durat ceva pana a simtit si el asta, acum colaboram bine. Obosisem sa alerg cu chilotii dupa el si era atat de simplu sa incetez fuga... va multumesc pentru ca nu ati folosit rosii in directia mea.
Zile senine, linistite.
P.S. Editez ca sa va spun ca, desi fac aceleasi lucruri, atitudinea si relaxarea sunt altele; am citit acum mesajele mele anterioare si se pare ca dadeam aceleasi exemple... :))
Ela, mi-au fost de ajutor sfaturile tale, cred ca ne referim la conditionari diferite, poate.
In rest, autoritatea nu stiu ce trebuie sa insemne in cazul lui, noi suntem 3 membri in familie, egali. Adica nu merge copilul in scaun si noi pe capota, toata lumea sta cu centura in masina. INdiscutabil.
Despre emotivitate: l-a pocnit deodata, daca ma vede ca plang, ti se rupe inima, de unde credeam ca nu pricepe, poate el era in procesarea noii stari pe care o observa la cei din jur; acum intelege clar tristetea si, asa cum spui tu, mi-a zis sotul acum vreo saptamana: inceteaza, e aproape speriat (eu nu-l vedeam).