cum ii spui ca nu l-ai nascut tu?
Raspunsuri - Pagina 13
ditza_ditza spune:
salutare,
am fost ceva vreme plecati in vacanta la mare si bunici.
Vad ca nimeni nu mi-a raspuns,sa inteleg ca nu ati trecut prin asa ceva?
o zi buna!
danaionela spune:
Ditza noi am adoptat doua fetite gemene si pot sa spun ca a fost o alegere foarte reusita. Fetitele s-au adaptat rapid. Dupa cite am inteles si fetitele noastre mai au o sora care se afla la bunica materna. Acuma depinde ce vrei sa stii....
ditza_ditza spune:
danaionela-Sa va traiasca si sa va aduca numai bucurii!
Al nostru are multi frati dar nu sunt toti adoptati,stim ca 3 sunt la familii maternale,ar fi bine sa se cunoasca macar cu acestia?
Accept orice sfat!
enik83 spune:
ditza..iti raspund eu..
nu sunt o mamica care a adoptat..ci sunt un copil adoptat de la varsta de 3 ani.. parintii mei sunt niste oameni minunati.. vad ca multe dintre voi aveti emotii si nu stiti cum sa le ziceti la copilasii vostri adevarul..eu zic sa fiti cat mai naturale si nu va mai stresati atat..mie mi-au spus dintotdeauna.. eu ziceam la toata lumea ca pe mine nu m-a adus barza..ci bunica cu trenul.. si mi se parea foarte normal.. am crescut cu ideea asta si nu m-am simtit cu nimik deosebita sau anormala fata de ceilalti copii..
in legatura cu fratii.. eu mai am 3.. 2 surori mai mai decat mine care m-au vizitat mereu.. am stiut dintotdeauna ca sunt surorile mele..chiar daca nu pricepeam cum de nu stam impreuna..
si am un frate mai mic..pe care m-au dus parintii sa il cunosc cand aveam vreo 12 ani parca...nu mai stiu sigura cati aveam..
situatia a fost un pic ciudata pt ca parintii lui ne-au interzis sa spunem cine suntem.. asa ca am fost niste simpli vizitatori..
eu le multumesc parintilor ca mi-au dat ocazia sa imi cunosc fratii.. si tinem legatura si in ziua de azi..
asa ca... curaj.. nu va fie frica..nu aveti de ce..
daca copilasul vostru va simte dragostea si relaxarea.. nu aveti de ce sa va temeti..
33+ cu o minune de 
poze
MaraAnisia spune:
Draga Enik, multumesc pentru experienta impartasita .
Ai mesaj PM!
Sarcina usoara si bebe sanatos!
Mara, mami de fluturas Irina
Cu Dumnezeu in gand
"Unde este Dumnezeu, acolo este tot binele. Unde nu este Dumnezeu, acolo toate sunt rele."
Sfantul Dimitrie al Rostovului
ditza_ditza spune:
multumesc Enik!
Asa credem si noi, este mai bine sa stie adevarul de mic.
Dorim sa-i cautam fratiorii care nu sunt adoptati si sa petreaca ceva timp impreuna,oricum se vor cauta ei mai tarziu.
Toate bune!
Manuelita spune:
off, cat ma munceste si pe mine subiectul fratilor, si cat de mult as vrea sa stie de ei si sa iicunoastem, dar stiu ca traiesc in cu totul alte conditii decat noi si fiica mea e asa sensibila, ii e mila de orice, cred ca ar fi tare dureros, chiar daca nu are nici 4 ani....
simo_75 spune:
dragele mele,
eu deja ii povestesc lui alex despre situatia lui.Sincer nici Scufita rosie si nici alte povesti nu-l pasioneaza cat il pasioneaza povestea lui.e foarte atent si ma pune sa o repet la nesfarsit.
Incep prin a-i spune despre mamica lui care din cauza ca era foarte bolnava l-a abandonat pe el si pe fratii lui,ca a facut tot posibilul sa le gaseasca la toti o mamica si un tatic si asa a ajuns si el la noi.Se uita la mine si imi spune -tu esti acum mami a meu si tati a meu!!Scurt si cuprinzator.
Il intreb daca e fericit langa noi si imi raspunde ferm DA MAMI!!Si are doar 2 ani si 7 luni!!E bine sa le spuneti de mici,sa le faceti o poveste din realitate astfel incat sa poate intelege ceva la varsta lui.Pe masura ce creste sa faceti povestea din ce in ce mai lunga ca el sa creasca cu notiunea ca este adoptat si astfel ii va fii mai usor sa inteleaga mai tarziu.
Noi deocamdata suntem la povesti mai scurte despre el ca sa priceapa ceva.
Ne-am uitat de ex la desene animate,la Ratusca cea urata! si am incercat sa-i explic cat sa inteleaga ce se intampla.Important era de fapt esenta povestii pe care a inteles-o si la sfarsit mi-a spus singur foarte fericit si cu ochii sclipitori- a venit la Mami a lui care l-a crescut!!Impresionat nu?cum a putut intelege el ce s-a intamplat acolo.
simi75 spune:
Inainte de al avea pe Andrei, mi se parea simpla ideea de ai ii spune unui copil ca este adoptat, dar acum nu imi vine in cap nici o poveste prin care sa ii spun despre cum a ajuns el sa fie al nostru.Este stupid, stiu ca ar trebui sa incep usor , sa inteleaga, dar are 1 an jumate si desi e f istet si pricepe multe nu stiu cum sa incep.Cele care sunt mai inspirate poate ne ajuta un pic
diciu spune:
Fetita noastra, pe care o avem de cand avea 3 luni si o saptamana, are acum aproape 3 ani si am inceput sa-i spun despre adoptie usor usor, intai introducand in vocabularul ei cuvantul adoptie, adoptat, infiat intr-o maniera pozitiva. Si asa le-a perceput.
Apoi cand a inteles cuvantul adoptat, asociat de ea cu ceva de genul "l-au luat sa aibe grija de el mereu", am inceput sa-i dau exemple mai clare.
Ca exemplu, in desenul Cartea Junglei 2 familia lui Ranjan l-au adoptat pe Mowgli si asa el a devenit baietelul lor si ei, mama si tatal lui, iar Ranjan fratele.
Sau un alt exemplu, avem la tara o catelusa ce facuse pui si mergeam zilnic impreuna cu ea sa le dam de mancare. La un moment dat, puii au inceput sa dispara si intreband o vecina, mi-a spus de fata cu fetita mea, ca a inceput sa dea din ei pe la familii. Si ea m-a intrebat, unde sunt puisorii, mami? Se atasase mult de ei. Asa ca am profitat de ocazia aparuta sa-i spun ca Nutzi(catelusa) nu a putut avea grija de ei, desi ii iubea. Ca sa aibe grija de ei, i-a trimis pe fiecare la niste oameni buni ce-i vor adopta, vor avea grija de ei mereu si vor deveni mama si tatal, familia fiecaruia. I-a placut povestea si apoi cand ne intalneam cu Nutzi nu a mai intrebat de pui.
A fost si povestea cu ouale de gaina. Gaina face multe oua, unele sunt bune pt mancat sa ne facem mari, unele scot puisori care sunt dati spre adoptie la alti oameni sa aibe grija de ei, sa le dea graunte si sa ii faca mari.
Au mai fost si alte povesti.
Apoi, dupa o vreme, ii spuneam povestea respectiva si incheiam cu: si noi, mama cu tata, te-am adoptat pe tine si te iubim f mult si mereu. Si ii spunem si in prezent din cand in cand asta. Reactioneaza ca si cand este ceva normal. Eu stiu ca ea inca nu percepe real inca, dar faptul ca asociaza natural cuvintele "adoptie", "adoptat" si cu noi ca parinti, este benefic cred eu.
De curand, am inceput sa-i spun, "povestea ei", ca urmare a unor idei de aici de pe forum. O asculta cu interes deocamdata. Nu e f stufoasa, e simpla si scurta. Ea a crescut bebe in burtica la o tanti (nu am putut sa-i zic mamica ei) si tanti s-a dus la spital ca sa o nasca pe ea din burtica, asa cum se nasc toti copiii. Dupa ce a a iesit din burtica, tanti a trebuit sa plece si zana albastra ce indeplineste dorinte(o stie de la Pinocchio), ne-a spus sa venim sa ne luam fetita noastra acasa. Si noi am venit repede repede la spital sa o luam si tare ne-am bucurat cand am vazut-o si am luat-o in brate fericiti. Apoi ii detaliez un pic povestea botezului cu parintele, baita, nasii pe care ii iubeste si numele ei . Inchei spunand ca uite asa, noi suntem parintii ei si o vom iubi intotdeauna. Ii place.
Recunosc insa ca am emotii si temeri cand trebuie sa aduc vorba. Mai ales ca deocamdata o fac doar intre mine si ea si sotul meu. Mai am de lucru cu bunicii care nu prea sunt de acord cu aceasta sinceritate si care ocolesc acest subiect de fata cu ea. Cand ii simt asa, ma inhiba sa ii povestesc de fata cu ei, pt ca nu pot fi relaxata, calma si vesela. Dar cu timpul, se vor obisnui si ei, sper, cu ideea de a-i spune, mai ales ca in curand va incepe sa le zica ea.
A inceput sa aibe tentative de a zice ea singura povestea ei (e foarte vorbareata). Si incepe cu, eu... m-am nascut la spital siii...eu la spital...rade si se opreste pt ca nu-si gaseste cuvintele...dar a retinut faza cu spitalul 
mai mult decat altele (tanti, zana)
Nu am putut insa sa ii spun cuvinte ca abandonat, mama ei(biologica) si mai lucram inca la multe asptecte, dar eu zic ca am inceput bine.
Insa, mai e mult pana va percepe realitatea si cred ca la diferite varste o va percepe altfel, asa incat e posibil ca de fiecare data, in functie de perceptia ei, sa o luam de la inceput. Totusi, sper, nu va fi un inceput de la 0.
Noi am inceput cu cuvintul "adoptat" de pe la 1 an si ceva si apoi cu restul de povesti abia dupa ce ea a inceput sa inteleaga o poveste, o idee, o fapta, cam de pe la 2 ani jumatate.
Cam asta e povestea noastra pana acum.