a adopta un copil mai mare

Buna mamici si mamici in devenire,

In primul rand vreau sa va spun cat va admir si va respect decizia de a adopta un copil.

Eu sunt asistent social si am avut ocazia sa intalnesc multi parinti aspiranti. Majoritatea dintre ei insa imi spuneau ca ar dori un copil cat mai mic cu putinta. Ce se intampla insa cu copii mari? Pe ei cine ii va creste? Am lucrat cu copii de la 6 luni in sus si doar 2% au fost adoptati. Sunt foarte mahnita pentru ca toti copiii merita o sansa.


Vera & Iulia Maria (17 octombrie 2005)



POZE

aissa spune:

Ai perfecta dreptate, dar din pacate sunt mai multe lucruri care ne fac sa dorim un copil cat mai mic:
- sa pierdem cat mai putin din viata lui si sa fie cu familia lui inca de la inceput
- sa il formam noi, sa il ingrijim noi (se stie clar ca in plasament la maternale sau in centru nu e acelasi lucru, nu sunt ingrijiti la fel ca in familie unde ar fi "copilul meu" nu un "job")
- sunt unele familii care nu vor sa spuna ca e un copil adoptat, din diverse motive si prin urmare daca apar brusc cu un copil de 2 ani e imposibil acest lucru
- sa stau cu el, deci sa fie sub cei 2 ani in care am dreptul la CIC, pentru a putea sta sa il cresc, sa ma bucur de noua mea postura de mama.....
Si sunt sigura ca mai pot fi enumerate multe alte motive si ca fiecare familie care doreste un copil are ratiunea ei pentru care alege un copil cat mai mic.

Si sa-mi fie cu iertare, noi vrem o familie nu sa salvam lumea, asa ca nu pornesc la drum cu ideea sa fac un serviciu societatii si sa fac un act de caritate, asa ca la intrebarea ta, ce se intampla cu copiii mai mari raspuns: ma doare, imi pare rau pentru ei, dar nu e vina noastra ca legea e atat de impiedicata incat un copil devine adoptabil la o varsta mare, si nu e responsabilitatea mea. Ba mai mult e in mare parte vina colegilor tai, care nu se apuca de facut dosarul unui copil decat cand se intereseaza cineva de el.

Cristina si Ale (30.09.2004)

Briantis spune:

De acord cu tot ce a scris Cristina .
"Pe ei cine ii creste?" asta e intrebarea pe care ar trebui sa si-o puna cei care fac legi aiurea ,care pun bete in roate celor care vor sa adopte ,celor care nu isi fac treburile asa cum trebuie .
Imi pare rau pentru copii mai mari ,care nu sunt adoptati ,dar nu cred ca e vina noastra .Te rog sa nu te superi ,dar intrebarea pe care ai pus-o si ne-ai adresat-o noua mi se pare chiar un pic deplasata ,nu noi i-am nascut si i-am lasat acolo ,nu?

Mama lui Andreiutzu

galinarodica spune:

Sunt si eu de acord cu Aissa si mai cred ca intrebarea asta ar fi trebuit sa si-o puna cei care au votat o lege tradusa mot a mot de afara, fara sa tina seama de realitatile actuale din romania. Cred ca problema mare vine din lipsa de educatie a unor categorii sociale si de la faptul ca cei care adopta, in general, sunt priviti ca niste ciudatenii, ca cei care ar trebui sa ne ajute (recte asistentii sociali...sorry dar cei mai multi....) nu fac decat sa ne caute si-n c.... si dupa ce aducem copii acasa, de ne intrebam la ce ne este necesar atestatul si daca nu cumva suntem niste infractori notorii de nu ni se acorda nici respect nici credibilitate.... Acum fiindca eu mi-am pus numele real cu siguranta asistenta mea sociala iar o sa sara in sus, dar asta e imi asum acest risc fiindca nu puteam sa nu spun ce cred.

mimsi spune:

Din nefericire pentru toata lumea, majoritatea asistentilor sociali isi pun problema asa cum ti-ai pus-o tu, Godzila! Ideea e ca parintii adoptivi sunt niste persoane care le rezolva cazurile de la servici - si daca tot o fac, de ce nu se baga la cazurile grele???? (copii mai mari).
Cand lumea nu se va mai desparti in "voi" - cele care adoptati si "noi" - cele care nu adoptam probabil ca vor exista solutii si pentru copiii mai mari.
Tu de ce ai ales sa nasti un copil (mic, evident!) cand puteai adopta? (eventual unul mare!).
Eu nu am nevoie sa ma admire cineva pt adoptie, vreau numai ca ceilalti sa se poarte firesc. Nu suntem niste ciudatenii si nici copiii nostrii nu sunt. Si nici n-a dat norocul peste ei mai mult ca la alti copii. E vorba de mentalitate si din pacate asta se schimba cel mai greu.

Mimsi si Alexia(10.09.2005)

patri spune:

Eu am vrut si copil mai mare, pana in 2 ani. Crezi ca mi-a fost mai usor? Tot acelasi raspuns l-am primit, ca nu sunt copii, blablabla... Am gasit un copil de 3 ani care putea fi adoptat, nu avea nici o sansa de reintegrare, dar bineinteles ca era in reevaluare...adica nu avea dosarul facut, si ca el sunt toticopiii, chiar mari! Ma intreb de ce ajung acesti copii sa fie mari si acolo, in loc sa fie dati de mici la familiile care-i doresc. Si inca ceva care ma doare! Sunteti convinse ca acestor copii abandonati le e bine sa se intoarca in familia adevarata? M-am convins ca nu, odata aruncati nu vor putea fi iubiti si ingrijiti, oricat s-ar insista, dragostea nu poate fi impusa sau cumparata!

claudia_a spune:

Uffff.... am sa ma bag si eu in discutie!
Ioana noastra era la maternala de la 2 saptamani... dosarul ei era "clasat", in sensul ca desi legea zicea (pe vremea aia) ca dupa 6 luni de nevizitare a mamei naturale, copilul este declarat automat abandonat si automat adoptabil! Insa directia de prot a copilului de aici nu a binevoit sa-si faca datoria si mai mult desi exista o lista (cu vreo 30 nume) cu astfel de copii la maternale pana in maxim 2 ani, dupa ce am terminat actele de atestare cu drept de adoptie ni s-a spus ca nu au nici un copil disponibil pentru adoptie...sa asteptam!!!! Cat sa asteptam????? C adeja stiam o familie care asteptase 2 ani pe baza Directiei sa le gaseasca un bebe!!!
Bunnnn...ideea este ca atunci cand am aflat noi de Ioana - de la o cunostinta care o cunostea pe maternala (deci nu prin directie) am solicitat imediat plasamentul... Ioana avea 11 luni! Ni s-a raspuns clar ca sa mai asteptam, ce sa ne grabim ca vor apare si alti copii..; deci pana la 11 luni au preferat sa uite de copilul asta si alti vreo 30 care erau la maternale in loc sa-i prezinte unor familii care poate i-ar fi dorit!
Ne-au pus betze in roate de la inceput ca am vrut acest copil si nu au stiut cum sa ne lungeasca chinul adoptiei! Si asta pentru faptul ca am insistat sa o luam pe ea...adica sa le punem la munca sa-i caute neamurile dupa aproape un an de zile... dosarul era clasat si asa trebuia sa ramana!!!
In loc sa caute ne ziceau ca daca a plecat mama in Italia si nu o gasesc ele? ce facem cu copilul? il mai luam?....ca parca era o carpa RUSINE
Cu insistente si amenintari si cu luare la ochi sa ni se puna betze in roate am terminat adoptia dupa 1 an si 3 luni!!!
Ce voiam sa arat cu polologhia asta .... ca sunt foarte multi copii la maternale si sunt uitati acolo si nu sunt oameni incurajati sa ii adopte... si ne intrebati pe noi de ce nu ii vrem??? Pai dupa ce ati preferat sa-i tineti 2-3-4-5 ani la maternale???? Eu m-as abtine la astfel de intrebari!!! Nu ne incurajati deloc sa adoptam... nu ne ajutati deloc sa trecem usor peste procesul asta! Eu am avut parte numai de gust amar si imi pare rau sa zic dar nu sunt un caz izolat!
Imi pare rau ca intervin rar, dar desi adoptia este un act nobil si normal, eu am avut un gust amar cu sistemul asta!
Ioana noastra isi doreste mai nou un "flatziol", mi-as dori sa ii pot oferi ceea ce vrea - dar gustul e inca amar in ceea ce priveste intregul proces de adoptie!!!
Ioana este inima, mintea si simtamintele noastre! Toti copii ar trebui sa aiba parte de stabilitate si dragoste si fiecare din noi trebuie sa faca ceva, nu numai o mana de oameni! Inainte de a va pune intrebari de genul celei mai sus mentionata, analizati-va mai intai faptele pe care le intreprindeti pentru ca acesti copii sa isi cunoasca FERICIREA!
Draga Vera ia-o ca pe un sfat si nu ca pe o critica!

www.babiesonline.com/babies/i/ioana%5Fnasturica" target="_blank">Ioana nasturica
Noi si Ioana

Alexa Ioana spune:

claudia

Andreea_k spune:

Godzila ,eu am adoptat cel mai mare copil dintre toate fetele(cred).Are aproape 3 ani dar si eu mi-am dorit un bebe , insa nu am gasit si cand m-au sunat de la directie ca o au pe ea , am ezitat la inceput sa merg sa o vad.Sa-ti zic de ce : un copil mai mare are deja formate unele "obiceiuri" si e tare greu sa il faci sa inteleaga ce e bine si ce nu ;un copil la aproape 3 ani e f constient de ceea ce i se intampla si e intr-adevar traumatizat si sufera f tare chiar daca nu poate sa spuna.Cand e bebe nu stie f bine ce se intampla in jurul lui.
Hai sa-ti zic ceva despre fetita mea : a fost intr-un centru de plasament pana la un an si jumatate ( cand a plecat la maternala ).Ea nu stia la acea varsta sa manance mancare calda si ii era frica pur si simplu sa o inghita , nu stia sa vb absolut nimic , nu suporta sa o atingi pt ca singurele atingeri de pana atunci erau doar pt a o bate , cand i s-a dat un colt de paine parca l-a vazut pe D-zeu si daca vroiai sa i-l iei ca sa-i dai si mancare urla cat de tare putea sa nu cumva sa il ei si multe , multe alte chestii pe care nu le mai insir aici.
Ea isi aduce aminte f bine de toate lucrurile astea si daca nu te crezi in stare sa te "adaptezi" unei asemenea situatii , atunci e clar ca te sperii si vrei doar bebe.
Este f f greu si pt noi si pt ea sa ne adaptam la noua viata dar suntem f fericiti ca ne-am gasit unii pe altii si recuperam f bine.
S-a schimbat mult la mine dar trauma exista acolo si nu o va uita niciodata.
Asadar de ce sa nu facem ceva ca acei copii sa nu ajunga in centrele de plasament ?Tu ar trebui sa te gandesti la tot ce am spus noi aici si ai putea vb cu colegele tale , poate impreuna , peste cativa ani , nu vom mai intreba "de ce nu adoptam copii mai mari?" pentru ca nu va mai cazul.

Bianca B spune:

Claudia ai perfecta dreptate
Eu inca sunt la aspirante dar daca as puta as adopta un copilas chiar acum dar statutul de roman cu rezidenta in alta tara nu imi permite, asa ca daca nu se va intampla minunea cat de curand, ne vom intoarce in tara pentru 1-2-3 ani doar pentru a adopta un copilas. Va urmaresc de ceva timp si incer sa aflu care este procedura si care sunt problemele intampinate la adoptie si sincer ma ingrozeste nepasarea DPC.
Mult succes tuturor si putere de a rabda si astepta


Bianca

claudia_a spune:

Bianca, iti doresc sincer sa iti ofere Dumnezeu bebitzul mult asteptat... indiferent pe ce cale (naturala sau adoptie)! Asa cum spuneam un copil e un inger ( uneori mai nazdravan!) care merita iubire neconditionata! Un copil te schimba; uiti de tine; el este primul; el iti indruma pasii! Pacat ca cine ar trebui sa-si dea seama de asta nu o fac (si aici ma refer la autoritatile in masura sa faca ceva); poate ca daca atitudinea lor ar fi alta si campania pro-adoptie pozitiva si intensiva - mult mai multe cupluri ar face acest pas; s-ar elimina suspiciunile privind procedura si viitorul; s-ar elimina acele cazuri care bantuie televiziunile din ultima perioada (probabil stiti cazul Focsani - nu vreau sa intru in detaliu - desi e o realitate pe care o ocolim toate in discutie); daca transarenta si seriozitatea ar prima in acest proces de adoptie atunci nu am mai ajunge sa primim intrebari de genul celei care face subiectul nostru!

Iar m-am intins la vorba, si nu vreau sa credeti ca sufletul meu e asa de dezamagit cum poate reiese din poastarile mele... nici pe departe! Acum sunt fericita, am un copil reusit, sanatos, frumos si destept! Am o familie implinita - asa cum va doresc tuturor! ACUM MA SIMT FEMEIE!

www.babiesonline.com/babies/i/ioana%5Fnasturica" target="_blank">Ioana nasturica
Noi si Ioana