Plang extrem de usor

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Plang extrem de usor | Autor: scarmanus

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Pag. 2

She spune:

quote:
Initial creeata de scarmanus

Buna seara...

Iaca si eu cu problema...Ma cunosc ca pe o persoana deosebit de emotiva, emotivitate ce am reusit sa o imblanzesc prin faptul ca predau, in sensul ca nu ma mai fastacesc cand am de luat cuvantul in public. Cu putin autocontrol reusesc sa stapanesc mostrul. Si totusi se mentine o problema delicata si penibila in acelasi timp. Aceea ca nu reusesc sa-mi exteriorizez emotiile decat prin lacrimi. Si vorbesc si de emotii pozitive, adica daca primesc un cadou de ziua mea de la sot plang, daca ma uit la Ally McBeal stau cu servetelele langa mine, daca se saruta doi iara plang, daca moare cineva plang, daca e o veste nemaipomenita pentru mine...plang. Imi pare ca in orice situatie in care sunt implicate sentimente puternice plang. Ma face foarte vulnerabila incapacitatea asta de a pune frau lacrimilor, ma intreb oare daca asta se intampla pe fond nervos. Am fost asa si inainte, dar nu in grad asa de avansat. Am suferit o depresie, tratata medicamentos, suspectez sa aiba legatura cu asta, simt pur si simplu ca nu mai pot aduna emotional vorbind. As vrea sa ma pot intari, sa plang cand e de plans nu si cand e de ras...As vrea sa pot reactiona intr-o alta nota, daca vreti de maturitate emotionala, dar nu asa...Partea proasta e ca asta degenereaza in tot felul de scene de autocompatimire, pur si simplu ma inec in melancolie, ma intreb ce caut eu aici, de ce sunt inca casatorita, incotro ma indrept. Nu ca n-ar fi indreptatite intrebarile astea, dar nu ma ajuta deloc sa ies din negura. Imi simt creierul superexcitat 24 de ore din 24. Intotdeauna ma gandesc la ceva, analizez ceva, interoghez, monologhez, pun in discutie, pur si simplu parca nu pot sa ma odihnesc. Toate astea se intampla in tacere...Si am doua slujbe, ambele solicitante, obosita ma simt, dar nu reusesc sa stapanesc suvoiul. Este o excitabilitate patologica a creierului care rezulta in grad avansat de oboseala si care se manifesta prin incontinenta emotionala? Sau e clar ca trebuie sa vad un psiholog, la care ciar daca ma indrumati sa stiti ca o sa-l platesc degeaba, fiindca nu-mi pot contola plansul. Poftim, iara incep. Cred ca ati inteles prea bine ideea. Astept putin...confort.
Multumesc.

PS. Daca o sa-mi ziceti ca-s labila psihic faceti-o cu delicatete, va rog

pisici, flori si jucarele

When the heart is full of love, the world is full of beauty

Doamne cit ma recunosc......
Asculta! este surmenaj psihic dar numai tu trebuie sa stii e ce.este clar pe fond psihic, cred ca partea emotionala, neimplinire sufleteasca!!!
Ai grija de sufletul tau fata draga.Sint in aceeasi situatie dar stiu exact de ce sint asa.Nu ajuta ca stiu dar sint constienta ca daca stiu motivul, in timp voi gasi o cale sa ies din asta.
Si eu ma gindesc sa caut cumva un ajutor de specialitate.Nu pt ca as crede in asa ceva neaparat, am un fel de a fi ca as putea sa-l trimit pe psiholog la..psiholog, ha!!
Draga mea, esti surmenata emotional.De ce??
pari extrem de inteligenta numai dupa acest posting, sint sigura ca vei gasi raspunsul.Nu intra in panica, da-ti timp.
Sint linga tine..

karmen spune:

Scarmanus,
o prima impresie e ceea ce ai povestit ma duce cu gandul la posibilitatea de a avea tu o personalitate care predispune la depresie. Tulburarea depresiva care apare, poate lua forma unei depresii endogene declansata in principal pe fondul de personalitate care predispune. Pot sa-ti tin o cuvantare lunga despre acest subiect deoarece am intervievat peste 100 de pacienti depresivi printre care si cei cu depresie endogena (mi-am facut lucrarea de diploma pe acest subiect).
Ai nevoie de autocunoastere (sa-ti cunosti tipul de personalitate), de sustinere emotionala si de a invata sa reactionezi in anumite situatii stresante (pentru a nu cadea in depresie iarasi).
Asa ca raspunsul meu este Da, ai nevoie de ajutorul unui psiholog care te poate indruma sa realizezi aceste lucruri. Daca doresti ma poti contacta pe PM pentru mai multe detalii.

Carmen Ghilescu

She spune:

quote:
Originally posted by karmen

Scarmanus,
o prima impresie e ceea ce ai povestit ma duce cu gandul la posibilitatea de a avea tu o personalitate care predispune la depresie. Tulburarea depresiva care apare, poate lua forma unei depresii endogene declansata in principal pe fondul de personalitate care predispune. Pot sa-ti tin o cuvantare lunga despre acest subiect deoarece am intervievat peste 100 de pacienti depresivi printre care si cei cu depresie endogena (mi-am facut lucrarea de diploma pe acest subiect).
Ai nevoie de autocunoastere (sa-ti cunosti tipul de personalitate), de sustinere emotionala si de a invata sa reactionezi in anumite situatii stresante (pentru a nu cadea in depresie iarasi).
Asa ca raspunsul meu este Da, ai nevoie de ajutorul unui psiholog care te poate indruma sa realizezi aceste lucruri. Daca doresti ma poti contacta pe PM pentru mai multe detalii.

Carmen Ghilescu

autocunoastere.Exact!la concluzia asta am ajuns eu dupa ce am realizat motivul suprasensibilitatii mele.Si dupa, ce ramine de facut?Dupa ce ai inceput sa lucrezi la acest capitol, ce se intimpla?Poti evita viata?poti evita reactiile pornite din adn-ul pe care nu eu l-am ales?sa evit oameni?situatii?care sa nu ma mai aduca aici?avind in vedere ca, sa presupune, de acum stiu ce ma duce aici?
Fondal predispus catre asa ceva.De acord.ce se poate face?
Multumesc pt raspunsuri

Teodora D. spune:

Draga Scarmanus, in afara de ce au zis fetele, ti-ar prinde bine o cura cu magneziu pentru "intarire"; fie iei Magne B6, fie intrebi medicul de familie ce alt preparat cu magneziu iti recomanda, cred ca ti-ar face bine.
Mie imi place sensibilitatea asta a ta, dar daca simti ca e exagerata si te deranjeaza trebuie luate niste masuri.Pana la urma, cred ca te simti nefericita si trebuie sa vezi si partea luminoasa din viata ta. Esti o persoana deosebita si sper sa treci cu bine si peste etapa asta!

Peste 100 de ani nu va conta ce cont in banca am avut, in ce casa am locuit sau ce masina am condus.
Dar lumea ar putea fi diferita pentru ca am fost importanta in viata unui copil.

Principesa spune:

Scarmanus, cel mai simplu este sa etichetezi. Asta insa nu ofera neaparat intelegerea situatiei si o solutie.
As vrea sa fac insa niste clarificari conceptuale pentru inceput, referitoare la continutul mesajului tau.
Emotivitatea este o componenta temperamentala, adica innascuta a personalitatii. Asta ca sa iti fixezi un obiectiv realist. In acest caz prin emotivitate inteleg un anumit grad de rezonanta afectiva. Problema apare atunci cand ea creeaza un disconfort. In aceasta situatie apar si doua cai: fie cresterea autoacceptarii, fie tehnici comportamentaliste care sa scada intensitatea comportamentului exprimat.
La conceptualizat vad ca te pricepi foarte bine :"Este o excitabilitate patologica a creierului care rezulta in grad avansat de oboseala si care se manifesta prin incontinenta emotionala?".
Eu nu m-am intalnit inca cu termenii incontinentei emotionale. Dar pot sa inteleg intrebarea ta. Ideea este ca aceata impresionabilitate, rezonanta afectiva, emotivitate sau oricum ai vrea sa ii spui iti creeaza probleme nu prin faptul in sine ci prin semnificatia pe care i-o acorzi tu.
Iar mesajul tau mi se pare ca sa refera nu doar la emotionalitate ci si la faptul ca tu sugerezi ca ea genereaza apoi o ideatie cu caracter negativ, ruminativ. Acest lucru se dezvolta cu necesitate pe fond anxios. Anxietatea deci constituie o problema si nu reactanta afectiva.
Si mai mult decat orice reiese din mesajul tau, neincrederea, scepticismul ca ceva s-ar putea schimba cu adevarat. Si de aici cred ca ar trebui sa pornesti. Pentru ca fara incredere nu exista speranta si nici motivatie. Exista doar un cerc vicios in care te invarti tu de mult timp. Eu cred ca in acest moment nu e indicat sa mergi la nici un psiholog pentru ca esti un therapiskiller.
In schimb poate fi indicat sa te gandesti cum ai vrea sa fii tu, ce ai vrea sa schimbi la tine si cum ai arata tu apoi si viata ta dintr-o noua perspectiva. Si daca esti incantata de ce poate iesi abia apoi sa ceri suportul unui psiholog pentru a-ti pune dorinta in act.
Succes!

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

ananda spune:

draga scarmanus,
si eu sunt o persoana extrem de emotiva cu o predispozitie evidenta spre depresie, plang anormal de usor... n-am avut inca vreun episod depresiv major, dar am avut destule episoade mai mititele incat sa inteleg macar cat de cat prin ce treci! o sa-ti povestesc pe scurt cum am reusit sa controlez aceste stari, poate te ajuta!

a existat un eveniment major in viata mea care m-a obligat oarecum sa-mi reconsider atitudinea... s-a imbolnavit mama si m-am trezit in postura de "sustinator al familiei" - nu in sensul material, dar toti membrii familiei veneau la mine sa-i linistesc, asta intr-un moment cand eu eram complet bulversata, speriata, epuizata dupa un examen dificil de licenta si drumurile zilnice la spital. cu alte cuvinte eram complet depasita de situatie... am fost atat de aproape de o cadere serioasa atnci incat teama m-a facut sa-mi mobilizez toate fortele si sa ies din "galeata cu melancolie": am luat lucrurile pe rand si am incercat sa nu imi mai fac griji pentru lucrurile care erau in afara posibilitatilor mele de control... cu pasi mici, cateodata minusculi, am invatat nu-mi mai iau in serios reactiile, sa fac liniste in gandurile mele, sa ma bucur de lucruri simple... a fost greu si a durat mult, dar nu aveam posibilitatea materiala de a merge la un psiholog... trebuia sa ma descurc singura! m-au ajutat mult discutiile cu prietenii si dragostea celor din jur. si m-a mai ajutat - o sa sune stupid, dar asta-i adevarul - un CD cu muzica indiana pe care mi-l puneam in fiecare seara in casti si-l ascultam... senzatia de liniste si de detasare pe care mi-o crea acea muzica era exact sentimentul de care aveam nevoie: sa nu-mi mai aud gandurile obsesive, sa intru intr-o alta realitate, mai mare, in care micile mele griji sa isi recapete dimensiunea lor reala, sa nu ma mai sperie...

daca simti ca iti e prea greu sa faci asta cu forte proprii apeleaza la un psiholog, dar te rog mult nu te lasa coplesita de situatie: exista o iesire chiar si in situatii mult mai rele, totul e sa gasesti portita corecta!

ana_radu spune:

Si eu am fost in situatia ta . Pangeam ....gandeam tot timpul, nu puteam sa adorm decat daca imi rezolvam de acasa parca discutiile.
Si tot asa......si am fost la doctor mi-am facut analize si aveam lipsa de calciu , magneziu si potasiu. Nu mi-a dat decat niste somnifere usoare ca sa ma pot odihni iar in rest mi-a zis sa beau suc de rosii cat mai mult , fulgi de porum,mamaliga, oua si branzeturi . Adica sa fiu atenta la ce mananc . Vreau sa spun ca am scapat foarte repede de aceasta stare......efectiv nu credeam ca pot scapa asa repede. De ex plangeam inainte daca sotul imi spunea ca nu are ciorba suficienta sare......acum nici nu ma mai intereseaza.

Iti doresc rabdare , sanatare si mult succes.

Dorsilia spune:

scarmanus, draga de tine, scarmeni prea mult gandurile in cap la tine si te inteleg pt ca si eu ma incadrez in profil: gandesc, meditez, gandesc, rasucesc totul pe toate partile posibile si imposibile, starea asta de agitatie cerebrala e obositoare tare, psihic si fizic.
In caz ca nu ai probleme stringente incearca logic sa iti impui un control, sa nu mai permiti gandurilor s-o ia la trap. Ia un sedativ usor, natural, ceva de passiflora incarnata, un ceai de tei, renunta la substante excitante gen cafea, cola, ceai negru.
Ai doua slujbe, nu ma mira ca esti surmenata de-a dreptul, si ca nu ai deloc confort psihic, nu ai timp de tine si cand ai o bruma de timp probabil ca esti prea obosita sa intreprinzi ceva.
Comunicarea cu sotul e importanta dar nu decisiva. Totusi, te mai poate ajuta sa te rupi din starea asta de "agitatie browniana".
by the way...nu esti graviduta? eu plangeam non stop cand eram gravida si la filme si la carti citite si de gandurile mele plangeam. Daca nu ai copilasi trebuie sa te gandesti la asta....poate tanjesti inconstient sa devii mamica, pari sa ai atata caldura si sensibilitate sufleteasca, sa nu te superi ca mi-am permis un sfat
lia