Impreuna in suflet dar separat fizic? Se poate?
Impreuna in suflet dar separat fizic? Se poate? | Autor: Marx777
Suntem doi+ copilul.
Eu dorm cu copilul intr-o camera, iar ea pt ca nu ma suporta si nu-l suporta chiar si pe copil sa-l auda cand doarme, doarme in cealalta camera. Chiar si inainte de copil a stat dincolo.
Totusi am reusit sa facem un copil, sa mergem in excursii uneori, sa mai avem si discutii frumoase si poate chiar si unele mici momente frumoase. dar...
Dupa jumatate de deceniu de casnicie am ajuns sa o fac pe sotie sa creada ca nu ma mai suporta. De fapt a pornit totul de la casnicie (poate chiar inainte) de la statutul si formarea mea inferioare sotiei, pana si varsta mea ii este inferioara. La inceputul casniciei chiar am "reusit" s-o fac sa se considere neimplinita sexual. Poate la timpul acela m-am cam aruncat cu capul in fata, dar.. speram cum spera si ea ca va fi altfel. Ea (si eu intr-un fel) credea ca ma voi schimba si voi accede pe treptele succesului. Credinta ei era inradacinata si in Dumnezeu, si a mea pe atunci. Inainte de casatorie ne iubeam. Acum nu stiu ce fel de iubire e. Ea... nu stiu daca mai crede in iubire, dar eu cred ca se va putea pana la urma, sau cel putin sper ca, impotriva situatiei actuale, la un moment dat sa ajungem sa nu ne para rau ca am ramas impreuna si ca am trecut peste greutati.
Ea a ajuns sa se simta ca o mama a 2 copii, adica copilul nostru si eu. Numai ca chestia asta are si reversul medaliei. Copilului ti-e usor sa te impui, dar sotului chiar daca reusesti, ai de pierdut increderea lui, sau ai parte la un moment dat de impotrivirea lui, deoarece el totusi nu se mai simte copil. Expresii de genul "ti-am zis nu stiu a cata oara...", "m-am saturat sa tot iti spun.. ", "esti un inapoiat.. ", "chiar vrei sa iti zic tot... ", "nu esti capabil de nici o initiativa.. ", "iar ai calcat in strachini...", "iar ai stricat totul... " sunt uneori la ordinea zilei. La inceput le acceptam tacit si incercam in felul meu sa le accept si sa fac cat puteam (aveam si facultate de facut si servici... ). Acum dupa ce am ajuns cat de cat sa am un servici cat de cat sigur, si dupa ce am trecut oarecum prin mai multe medii, nu mai accept tacit, si chiar replic chiar cu ton ridicat (altfel spus certuri in toata regula).
Ne acuzam, cum ne-am si acuzat din ce in ce mai mult de la inceput chiar. Ne acuzam reciproc si ne aruncam usor vina unul asupra celuilalt. Uneori mai cautam cauza si in alta parte (ca nu ne ajuta parintii de loc, ca suntem obositi.. etc) dar asta in zilele bune. Copilul are 2 ani si nu spune decat tata si mama, si asta cand are el chef si fara sa asocieze clar cu persoanele in cauza. Si ea si eu ne gandim la el sa nu cumva sa il marcheze genul nostru de relatie. Ea ma acuza ca nu vorbesc cu el, eu ca il alinta prea tare si ca ar putea sa ii spuna ea povesti in loc sa ma acuze pe mine ca nu fac asta. Din cauza copilului am ajuns pe punctul de a ne desparti chiar in noapte de revelion. Copilul era langa pat, eu ma uitam la carcotasi si nu aveam grija directa a lui. Ea lasase langa tortul de pe masa un cutitoi mare pt ca sa taiem felii din tort. Ea se intoarce din bucatarie si-l vede pe copil jucandu-se cu varful cutitului in gura. A tipat ca arsa "Marx sari! Marx! Marx.. " de nu stiu cate ori.. Eu n-am sarit imediat. Copilul n-a patit nimic. Dar ne-am imbufnat amandoi si ne-a "priit" revelionul invers. Eu nu aveam puterea sa o iau in brate sa ii spun ca "e bine ca pana la urma n-a patit nimic" pt ca ma tot acuza, iar ea nu voia sa ma ierte.
A doua zi dupa o lunga conversatie in care am incercat sa ii explic si sa sustin oarecum ca nu-s lucrurile chiar asa cum le vede s-a atenuat situatia chiar spre bine. Dar s-a dus ocazia inca unei sarbatori in care nu ne-am bucurat.
Eu vreau sa fie bine si cred ca s-ar putea pana la urma, desi nu fac in sprijinul acestui scop un efort care sa aduca lucrurile imediat pe un fagaj bun. Pt mine faptul ca lucrez, ca aduc un ban in casa, ca ii dau de mancare copilui (si sunt singurul care ii dau tot, ea si bona nu reusesc decat rar performanta asta), si alte lucruri pe care le fac zi de zi, constituie elemente care ar putea face o casatorie fericita. Dupa ea acestea sunt prea putin.
O sa pot oare sa duc la capat? O sa pot oare iubi?
O sa se intoarca ea din nou la speranta ei, care era la inceput ca un motor care face lucrurile sa mearga?
Merita copilul nostru sa aiba parte de asemenea parinti, de o asemenea relatie, cu toate ca el se simte bine si e tot un suras?
Am dreptul sa vreau sa incercam sa fim si fizic impreuna in aceasi camera, sa dormim impreuna, stiind ca intimitatea fizica construieste intimitatea psihica si spirituala intre noi? (chiar daca ea crede invers?)
Am dreptul sa imi sustin incapatinarea de a crede ca se va putea pana la urma, impotriva situatiei actuale, la un moment dat sa ajungem sa NU ne para rau ca am ramas impreuna si ca am trecut peste greutati?
Am dreptul sa cred ca totusi ne vom iubi pana la urma, chiar daca situatia s-a inrautatit din ce in ce mai mult incat parca suntem 2 straini care stam impreuna pt alte motive, dar nu din iubire?
Am dreptul sa cred totusi ca eu iubesc, chiar daca pt ea asta nu este iubire?
Raspunsuri
marius spune:
Cati ani ai? Iar cele 24 de ore ale unei zile cum iti sunt ocupate? Ce anume faci doar tu in fiecare 24 de ore ale unei zile? Dar sotia ta? Ce meserie ai? Dar sotia ta? Ce aspiratii ai de la viata, altele decat sa te impaci cu sotia ta? Ce isi doreste sotia ta? De ce ai ales nick name-ul pe care il ai?
Marius Pernes
home page - www.marius.rdsor.ro
cocoloasha spune:
Marx,
Stii care e problema voastra? Lipsa de comunicare.Cateodata,intr-o casnicie,vine cate un moment pentru cate o discutie.Cred ca,acum,dupa 5 ani de casnicie,este momentul pentru una din acele discutii.Stati jos si spuneti-va ce va deranjeaza unul la celalalt.Fara jigniri.
Parerea mea este ca copilul ar trebui sa va adune impreuna si nu sa va desparta.Nu puteti da vina pe copil ca nu va merge bine.Nici tu,nici ea.
Sfatul meu este urmatorul : luati-o usor,pas cu pas.In prima faza,lasati copilul cu cineva si plecati undeva,doar voi 2 o perioada.Incercati sa va aduceti aminte inceputul vostru impreuna,singuri.Continuati sa aveti discutii frumoase,aduceti-va aminte de clipele frumoase,de excursii, de dragoste.Glumiti.Nu stii ce mult inseamna sa-l faci pe cel de langa tine sa rada.Apoi,petreceti timp cu copilul,impreuna,toti 3.Cumparati-i jucarii impreuna.Jucati-va cu el.Copilul simte starea voastra de spirit,chiar si asa mic si e pacat,pentru ca un copil are nevoie de ambii parinti.
Succes si capul sus !
Poze cu noi
Cocoloasha si Alexandru cel Mic
michelle7 spune:
pe moment am fost tentata sa pun "diagnostic" de abuz conjugal din partea sotiei pana cand am vazut ca ai scris ca statea copilul de 2 ani cu vf. cutitului in gura si tu n-ai sarit sa-l iei nici macar cand a tipat sotia la tine ( de parca nu era suficient ca ai lasat sa se intample asta 
) . Nu-i iau aparararea la sotia ta , dar parca avea dreptate sa tipe la tine nu crezi? Care e rolul tau intr-o casnicie dupa parerea ta , ??
"The harder you work, the luckier you get"
Loma spune:
quote:
pe moment am fost tentata sa pun "diagnostic" de abuz conjugal din partea sotiei pana cand am vazut ca ai scris ca statea copilul de 2 ani cu vf. cutitului in gura si tu n-ai sarit sa-l iei nici macar cand a tipat sotia la tine ( de parca nu era suficient ca ai lasat sa se intample asta
Michelle7 eu o consider cea mai vinovata pe mamica copilului, nu lasi cutitul nesupravegheat si pleci, si apoi tot tu tipi ca nu ia altul atitudine.......bine acum scuze pot fi cu gramada, nu stiu ce facea sotia lui Marx atunci si nici ce facea Marx, insa bine ca nu s-a intamplat nimic.
Marx sotia ta a ajuns aici pentru ca tu i-ai permis de la inceput, trebuie sa vorbiti deschis si sincer ce va doare pe amandoi, si transmite-i ca un asemnea comportament nu mai poate fi tolerat... de "regula" e invers, barbatul e cel care jigneste femeia... nu e normal nici asa.
Tu ai intrebat-o pe sotia ta, ea ce isi doreste de la viata, care sunt asteptarile ei, tu i-ai spus despre ale tale? voi trebuie sa traiti unul pentru celalalt, fiecare sa lupte pt. fericirea celuilalt, si cum adica nu-l suporta pe copil, ca asta nu inteleg???
Nu si-a dorit copilul? ce fel de mama e? chiar asa de egoista poate fi? ..... sau e doar o forma de razbunare pe tine?
quote:
Dupa jumatate de deceniu de casnicie am ajuns sa o fac pe sotie sa creada ca nu ma mai suporta. De fapt a pornit totul de la casnicie (poate chiar inainte) de la statutul si formarea mea inferioare sotiei, pana si varsta mea ii este inferioara. La inceputul casniciei chiar am "reusit" s-o fac sa se considere neimplinita sexual.
BTW ce varsta ai, esti mai mic decat ea?
Daca ea a considerat asta de la inceput de ce a mai continuat casnicia cu tine?
Loma spune:
n-am raspuns la intrebare
eu nu prea cred ca se poate.
de fapt ce se inseamna separat fizic, numai cu dormitul sau cu totul?
michelle7 spune:
Michelle7 eu o consider cea mai vinovata pe mamica copilului, nu lasi cutitul nesupravegheat si pleci,
pai eu am inteles ca taticul era in camera cu copilul. sau e doar datoria mamei sa supravegheze copilul??? taticul e asa de decor
"The harder you work, the luckier you get"
Eliza5 spune:
"Eu vreau sa fie bine si cred ca s-ar putea pana la urma, desi nu fac in sprijinul acestui scop un efort care sa aduca lucrurile imediat pe un fagaj bun. Pt mine faptul ca lucrez, ca aduc un ban in casa, ca ii dau de mancare copilui (si sunt singurul care ii dau tot, ea si bona nu reusesc decat rar performanta asta), si alte lucruri pe care le fac zi de zi, constituie elemente care ar putea face o casatorie fericita. Dupa ea acestea sunt prea putin."
Mi-e teama ca si pentru mine ar fi prea putin . Si nu ma consider o persoana excesiv de pretentioasa.
Sugestia mea ar fi sa faci ceva iesit din tipare: sa lasi un weekend copilul cu bona si sa o duci pe sotie la munte. O bagi in masina pur si simplu si o duci la munte. Faci rezervare la un hotel, ii rogi sa faca atmosfera romantica in camera (se poate ;-) un buchet mare de flori care sa o astepte langa o sampanie si apoi ii spui ca iti pare rau ca nu te-ai purtat asa cum si-ar fi dorit ea sa se poarte omul de langa ea. Si ii spui inca o data cat de mult o iubesti si cat de mult iti doresti sa va fie bine. S-ar putea sa functioneze. Poate ca asa o sa se construiasca un podet peste prapastia care s-a deschis intre voi.
Eliza si 
Alex (15 nov. 2004)
crini spune:
Imi suna cunoscut povestea asta, asa ca iti voi spune ce cred si fii atent, nu o lua ca pe o fraza tip.
Cred ca sotia ta nu se simte iubita.
Pentru o sotie e foarte frustrant. Mai ales daca s-a casatorit din dragoste, mai ales daca a trecut peste niste 'idei preconcepute' pe care le avea initial (ca esti mai tanar, ca nu aveati aceeasi pregatire) ca sa fie cu tine.
Titlul topicului mi se pare gresit pentru ca nu vad deloc ca voi ati fi 'impreuna in suflet'. Dimpotriva, acolo sta problema.
quote:
Am dreptul sa vreau sa incercam sa fim si fizic impreuna in aceasi camera, sa dormim
impreuna, stiind ca intimitatea fizica construieste intimitatea psihica si spirituala
intre noi? (chiar daca ea crede invers?)
Aici gresesti! O femeie ajunge la intimitate fizica, dupa ce are un confort psihic. Traduc: pentru a face dragoste trebuie sa iubeasca si sa se simta iubita.
Daca nu se simte iubita si o obligi totusi sa fiti impreuna se va simti pe post de papusa gonflabila.
quote:
Am dreptul sa imi sustin incapatinarea de a crede ca se va putea pana la urma,
impotriva situatiei actuale, la un moment dat sa ajungem sa NU ne para rau ca am ramas
impreuna si ca am trecut peste greutati?
Am dreptul sa cred ca totusi ne vom iubi pana la urma, chiar daca situatia s-a
inrautatit din ce in ce mai mult incat parca suntem 2 straini care stam impreuna pt
alte motive, dar nu din iubire?
Am dreptul sa cred totusi ca eu iubesc, chiar daca pt ea asta nu este iubire?
Depinde de tine viitorul vostru. Esti barbat, adica partea activa a relatiei, femeile sunt pasive,adica 'in asteptare'.
In felul tau o iubesti, dar trebuie sa i-o arati mai mult. N-are de unde sa stie ce e in inima ta, are nevoie de manifestari de dragoste.
Un buchet de flori intr-o zi, o cutie de bomboane (impachetata frumos, neaparat) in alta zi, un spectacol impreuna, un local, cum zicea cineva, o vacanta... Tu ar trebui sa stii ce ii face placere.
Succes si tine-ne la curent!
cristiama spune:
Ce ciudat: el aduce ceva bani in casa, ii da sa manance copilului, si chiar mai face si alte lucruri, iar ea INGRATA, nu e fericita!!!!
Din cate inteleg:
- si ea lucreaza, deci aduce bani in casa
- si ea hraneste copilul
- si destul de probabil si ea face multe lucruri in casa!!!!
TU esti fericit? Asta te face fericit? Nu prea pare.
Eu nu reusesc inca sa am copii, da la o scena ca cea descrisa de tine, sa te uiti la televizor si sa uiti de copil, asa de frumos facei sarbatorile singur, sa nu cumva sa te deranjeze cineva!
Marx777 spune:
Multumesc tuturor pt raspunsuri.
Nu cred chiar ca lipsa de comunicare e problema. Comunicam, si ne-am zis destule unul altuia si pe alea rele si pe alea bune. Ne-am analizat si credeti-ma ca avem ceva notiuni de psihologie filosofie (desi nu profesam asta). Dar uneori sotia s-a saturat sa tot analizeze. Daca ne luam dupa ratiune pana acum, de mult nu am mai fi fost impreuna. Recunosc ca suntem niste ciudati. Si poate intr-adevar sunt un ciudat.
Sunt nascut si crescut la sat, singur la parinti, iar parintii mei au fost cam genul asta care mi s-a imprimat si mie: daca am servici si aduc bani si mai fac cate ceva pe acasa atunci totul e ok. Remarca sotiei ca nu am experimentat niciodata fericirea acasa la ai mei si deci n-am cum s-o "pun in practica" are si parte de adevar. Ei n-au fost de acord cu casatoria si ne-am importrivit amandoi lor, si eu am avut chiar si fizic de suferit atunci. Pana la urma ne-au facut nunta, dar si acum, in momentele cand vad ca nu ne merge bine, ei imi arunca: "ti-am zis noi atunci... ".
Iar faptul ca am fost singur la parinti a adancit si mai mult predispozitia asta parca spre nefericire... complexe de inferioritate (care numai bine nu aduc unui barbat), lipsa totala de formare sexuala etc.
Lucrurile nu stau chiar asa simplu poate cum par unora care imediat se arunca cu verdictele... Eu (si uneori imi pare ca si sotia) credem si avem speranta.
Tuturor "necalitatilor" de mai sus s-au adaugat in anii astia de casatorie o "necalitate" a mea de a calca in strachini cum spuneam si in primul mesaj. Asta a secatuit-o incet incet pe sotie, incat a ajuns sa creada ca nu poate trece o zi fara sa fac o prostie. Si apa vine la moara ei credeti-ma... chiar daca unele chestii intr-o casatorie normala s-ar trece ff usor cu vederea si o imbratisare intre cei doi sau o vorba buna ca schimb de subiect ar sterge tot, intre noi merg din ce in ce mai greu solutii de genul asta.
Credeti-ma ca vreau, si imi doresc sa ii fac surprize, chiar din cand in cat ii cumpar cel putin o floare si am fost (desi pot sa le numar pe degete) si la o iesire la un concert sau film doar noi doi.
Nu stiu de ce nu imi vine pur si simplu sa ii fac bucurii. Nu stiu de ce nu am resurse sa intorc supararea si uneori durerea ei in bucurie.
Ca sa nu mai spun ca nu ne permitem (suntem in romania doar) chiar asa usor sa facem o iesire la munte. Dar vazandu-i pe ceilalti parca am inteles ca daca exista iubire cu adevarat se poate sa faci lucruri mari si cu putin, iar a ajunge la asta dupa mine trebuie ca macar cei doi sa stea impreuna. Stiu ca sunt cam prea dintr-o bucata ca vreau asta asa pur si simplu, fara sa ma gandesc la starea ei psihica, dar unii mi-au zis ca trebuie, daca sunt barbat, sa pun si piciorul in prag. Chiar am vazut la o emisiune (9595) un caz in care mediatorul spunea despre relatia chiar si fizica dintre barbat si femeie ca barbatul e bine sa forteze putin nota si chiar sa para profitor, femeia la prima vedere nu pare incantata, dar dupa ce gusta bucuria parca ar spune si ea ca "scopul isi merita mijloacele" (a nu se confunda cu "scopul scuza mijloacele").
Eu nu o acuz pe ea, ba chiar recunosc ca la concursul faptelor si eu am fost delasator, dar.. nu o data am auzit ca "femeia aduce bucuria in casa", femeia este cea care poate colora casa..
Si mai recunosc ca trebuie sa ii fiu si recunoscator. Intr-adevar cristiama, daca as fi fost cu alta poate de mult mi s-ar fi dat papucii. Dar cum va spuneam: nu imi este natural sa fiu fericit, desi imi si ne, noua, familiei, doresc asta.
Recurc la aceea dintre voi care credeti in rugaciune sa faceti o mica rugaciune si pt mine pacatosul.