"A INFIA E UN ACT DIVIN"

urziceanu spune:

Patri,eu ma dat si testul psihologic .Acuma astept pt ca asa mi-au spus cei de la DPc.
Fetelor, ce etape mai trebuiesc parcurse pana la eliberarea atestatului?Sio eu ca si tine Patri sunt f. nelinistita


corina urziceanu

veronici spune:

Gata,m-am intalnit cu tipa care face dosarele, deja a vorbit cu asistentul social din spital si urmeaza sa vorbim si noi.Am prins curaj afland de la voi ca putem cauta bb-ul si sa-l luam in plasament de urgentza chiar daca nu e gata inca dosarul.Va sarut si va iubesc pt.ca existati!

valiburu spune:

Buna ziua tuturor!
in primul rand nu am mai scris pt ca am fost in concediu si ce concediu cu Iustin. Concediu trait din plin dar frumos, diferit fata de altele cand eram "haiduci".
Eu chiar ma gandeam si am spus ca adoptia este un gand dat de Dumnezeu anumitor persoane. Este un gand bun care intra in mintea unor oameni buni, sau pe care ii considera El a fi apti pt asa ceva. Din ce vad eu pe forum, se adevereste ideea ca nu toti sunt pregatiti pt a adopta, dar asta este altceva...
Ma bucur cand vad ca noi persoane (viitori parinti) discuta despre adoptie. Si eu tot de aici m-am informat si am primit sfaturi bune si le multumesc.
VERONICI, actele nu sunt greu de facut si totul se face destul de repede, dar asa cum au mai spus fetele pe aici, trebuie sa fii f decis si sa ai vointa si rabdare. La un act divin isi baga si dracul coada, pt ca el nu vrea acte divine si asa apar dificultati in actul adoptiei.
succes tuturor

veronici spune:

Maine ne intalnim iar cu tipa,dar in cuplu!!O sa-l cunoasca si pe sotul meu.Si el vrea sa se implice in cautarea bb-ului,mi-a spus mie sa ma ocup de acte.Sa vedem ce iese!!

florypop spune:

quote:

---

Originally posted by aissa

Flory cred ca e cea care a lansat cel mai mare si mai emotionant subiect fluviu de pe forumul asta si ar merita o mare stea pusa la numele ei pentru asta.
Cristina si Alexandra (30.09.2004)

---

La momentul acela treceam printr-o perioada extrem de grea. Stau acum si ma uit in urma si parca nu am suferit niciodata. Eram atunci dupa una din sarcinile pierdute. A fost cea pe care am pierdut-o la varsta cea mai avansata : 3 luni jumate. A fost fetita...... Imi doream foarte tare atunci o fetita sa ii impletesc codite cand merge la scoala si chiar trecusem imi trecuse teama ca se va mai intampla ceva cu sarcina. Totul decurgea normal dar intr-o zi.......nenorocirea tot nu ne-a ocolit. La cateva zile dupa asta am inceput sa discutam despre adoptie. Ne-am intalnit cu niste prieteni de familie care tocmai adoptasera o fetita de 1 an si sapte luni si aveau lacrimi in ochi de bucurie. A fost momentul decisiv. Oricum eu nu mai rezistam psihic la nici un fel de esec. Se implineau trei ani de cand ne tot chinuiam sa avem un copil. Un sufletel care sa alerge prin casa si sa darame tot in calea lui. Atunci am zis gata demaram procedurile.

A fost un plus pentru psihicul meu. L-am gasit pe Andrei si acum suntem cei mai fericiti. Ce pot sa spun este faptul ca am mai pierdut o sarcina de cand il am pe el dar parca totul a fost mai usor. Pana la urma va avea si o surioara...sunt sigura.

Celor care sunteti la inceput va doresc sa aveti multa, multa rabdare si sa nu va pierdeti speranta.

Hai ca v-am facut capul calendar dar bine ca am apucat sa mai scriu si eu cate ceva.....caci acus ma apuc de treaba si mai scriu lunea viitoare...:))

Va pupicesc,


Flory si Andrei