De ce oare?

muresan felicia spune:

eu cred ca atunci cand ii spui unui copil ceva trebuie sa te gandesti la cum se simte el si cu ce ramane el in urma acelui lucru spus, nu la cum ma simt eu (ca adult) fata de acel lucru.
Cred ca fiecare traim la un moment dat stiind anumite lucruri nu neaparat adevarate, dar care ne ajuta sa traim linistiti si fericiti pana cand ajungem la momentul in care putem afla adevarul gol-golut.
Poate ca atunci cand specialistii spun ca adevarul despre adoptie trebuie spus treptat copilului in functie de varsta si de evolutia specifica a sa, se refereau si la acest aspect (eu cel putin m-as referi): cand si cat sa ii spui copilului ca sa ii faci bine si nu rau.
Cred ca un copil care afla ca mama lui nu l-a iubit/dorit nu are maturitatea necesara de a nu rasfrange acest crud adevar asupra sa, indiferent cat de mult il iubesc parintii adoptivi. Copii sunt foarte vulnerabili la respingere (toti suntem).
Bineinteles, ca nu poti ascunde acest adevar la infinit, si ca la un moment dat tot il va afla, dar macar sa il afle atunci cand va putea face fata cel mai bine si cand consecintele vor fi cele mai mici posibile.