Intrebari incuietoare

Anca: Mami, ce este o idee?

Stie cineva sa-mi spuna?..

Vilma, Anca (3 ani) si Tudor (11.12.2003)

Andrada spune:

.
N-am idee de raspuns, dar e o scumpa Ancutza,
A

L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele

Simonna spune:

Un lucru (sau ceva de facut) la care te gindesti dintr-o data!
Si dai exemple: uite, tu, Ancuta, te joci pe covor la tine in camera. Si, dintr-o data, o raza de soare cade pe covor in fata ta. Si tie-ti vine o idee: ia sa merg eu afara sa ma joc, ca uite ce frumos bate soarele.
Asta fuse super simplist, sint in pauza de masa la sv si eu gindesc la relanti inainte sa maninc :)
Si, din experienta proprie, cind nu stii o definitie da-i cu exemple.
N-am timp acum sa-ti povestesc cit de elevat am incercat eu sa-i explic lui Radu sensul expresiilor: cind pisica nu-i acasa, soarecii joaca pe masa sau o cauta cu luminarea. S-a prins abia cind i-am spus: mai stii cind ti-ai luat-o de la tati ca nu te potoleai din impins cu picioarele scaunul de la sofer cind el rula cu 120 pe ora!? Si el ti-a zis de nu stiu cite ori sa nu mai faci si t-ai explicat si de ce trebuie sa te opresti? Ei, tu nu te-ai oprit, asa ca, puiule, ti-ai cautat-o cu luminarea!
Iar aseara, cum nu se dadea culcat si exacuta un fel de break dance in combinatie cu ceva karate in salon, n-a trebuit decit sa zic: Karateka, vezi ce faci, ca ti-o cauti cu luminarea! Plodul si-a pus miinile crucis peste popou si-a taiat-o la el in camera strigind: Cu lu-mi-na-rea! Cu-lu-mi-na-rea! Nu-dau-foc-la-ca-sa da'-o-iau-peste-fuuuund!
Si s-a culcat.
Pupici, Simonna

vilma spune:

Ehei, io i-am zis ca atunci cand se gandeste ea ca ce frumos ar fi sa fie la mare acum, atunci inseamna ca i-a venit o idee: sa mearga la mare.
Iar ea a zis: mami, am o idee: ce-ar fi sa mergem acum la mare?
Voi cu ce intrebari din astea va delectati?

Vilma, Anca (3 ani) si Tudor (11.12.2003)

sirod spune:

Plecam intr-o vizita si spun plodului:
- Hai repede sa te imbrac sa mergem in vizita la Teona!
- Ce e vizita?
- Uite, noi mergem acasa la Teona, tu te joci cu ea, eu si tati stam de vorba cu mami si tati ei...asta inseamna ca facem vizita!(tare eram multumita de explicatie pe intelesul unui copil de 2 ani!!!)Ai inteles, mami?
- Da.Si unde e vizita?....
Ei, sa va vad!Unde e vizita?

DORIS cu bb la purtator

elena_ltd spune:

Ce scumpe sunt intrebarile astea! Le iubesc, pur si simplu. Avem si noi destule, o sa le scriu. Cat despre raspunsuri, nu-mi fac io probleme ca nu le aveti la voi.

Elena, mami de Oana si Mihai
ne vedeti aici

gandacelu spune:

quote:

---

Originally posted by sirod
Ei, sa va vad!Unde e vizita?

---

ei, unde?! uite-acia in buzunar, am pus-o bine ca-i asa de mica-ncat se poate pierde... si apoi, mai mama, dac-o pierdem, ce ne facem fara ea? ne ratacum prin padure, ne-ntalnim cu lupul si patim ca scufita rosie... (si de-aicea, e usor!)

burtici si pitici

gandacelu spune:

asta-i tactica de distragere a atentiei... la noi functioneaza... dar oare scopul scuza mijloacele? aceasta-i intrebarea!

e moral? voi ce ziceti?!

burtici si pitici

Simonna spune:

Gindacel!
E extrem de moral, foarte moral, teribil de moral!
Tot ce are ca scop sa tina copiii fericiti SI linistiti, spre fericirea SI linistea parintilor (daca nu sint bomboane!) trebuie folosit ca munitie! :) Asa ca distrage, distrage, las-o incolo de constiinta!
Simonna

try spune:

Doris, mortala fi-ta!
cand ii vezi cat de senini pun intrebarile astea, iti vine sa-i mananci.

Eu aveam vreo 14 ani cand m-am confruntat cu prima explicatie pe care a trebuit sa o dau unui copil. Era verisorul meu care avea vreo 3 anisori si intrase in vria lui "De ce?". Nu mai stiu ce anume m-a intrebat (o intrebare de genul "de ce trebuie sa mancam?", iar eu (ca si tine Doris, mandra de logica mea) i-am dat o explicatie care a inceput cu "Pentru ca...". A urmat un "Da' de ce?", am dat explicatie la explicatie, iar el mititelul m-a tinut intr-un "de ce?" pana eu am ajuns cu explicatia finala in punctul din care pornisem initial, facusem un cerc vicios. Dar el implacabil, cu aceeasi fatza ca de copil somnoros, fara sa schiteze nici un muchi ma intreba "De ce?" dupa ce terminam fiecare explicatie. Era ca si cand as fi citit o poveste la pereti. Imi facea impresia ca tot ce vrea este, nu sa priceapa sau sa afle raspunsul la intrebarea "De ce?", ci sa i se vorbeasca, sa i se vorbeasca in continuu ca o moara stricata. A vazut ca intreband "de ce?" ma tine pe mine antrenata in a-i vorbi, era parca tot ceea ce-si dorea, sa auda pe cineva vorbind, ca o muzica.
Nu mai stiu cum s-a terminat, daca eu m-am oprit cu explicatiile sau el cu intrebatul sau daca ne-a distras ceva atentia amandoura...
Habar n-am daca creierasul lui mic a procesat ceva din explicatiile care i le-am dat sau a fost doar ca un zgomot de fond totul..
Dar ce bine mi-ar fi prins sa fi stiut atunci de metoda distragerii atentiei...

in a 36-a sapt., DNP 31 oct.

sorana spune:

Simona - esti mortala!
Gandacel - eu sunt inca la faza "morala" - adica Monica nu ma sacaie inca cu intrebari si ii raspund (in majoritatea cazurilor, dar am si "sacapari") fara a folosi tactici.
Dar nu stiu cat o sa mai tina figura. Sunt convinsa ca la un moment dat trebuie folosita si distragerea atentiei ca altfel te capiaza!

Eu as fi de parere ca trebuie sa-i raspunzi "corect". Imi recunosc greselile - adica vin obosita de la servici si scap de ea cum pot (vorba Simonei: "Tot ce are ca scop sa tina copiii fericiti SI linistiti, spre fericirea SI linistea parintilor (daca nu sint bomboane!) trebuie folosit ca munitie! :) Asa ca distrage, distrage, las-o incolo de constiinta!").

Imi e groaza de perioada in care imi va pune 1 milion de intrebari pe zi - daca si acum "gresesc" - atunci probabil va fi "greseala" normalitate si invers


Monica si Sorana