Abuzuri - nasterea in Romania

M-am tot gandit unde ar fi mai bine sa deschid acest subiect. Pana la urma am decis sa il asez aici findca el priveste deopotriva si subiectul "nasterea" dar se poate dovedi folositor in egala masura si aspirantelor si gravidutelor.

Vreau sa impartasesc cu voi un execelent articol care spune franc lucrurilor pe nume si condamna metodele utilizate in maternitatile din Romania.

http://www.rfi.ro/articol/emisiunile-rfi-ro/nasterea-maternitatile-romanesti-abuzuri-umilinta-situatii-degradante

Dar schimbarea sta in puterea noastra!!!

„Femeile trebuie sa iasa din blazare. Sa fie pregatite sa isi ceara drepturile. Pentru ele si pentru copiii lor. Si nu se mai minta ca sunt doar câteva zile si vor trece cumva. De fapt, zilele alea sunt începutul noii vieti. A noii vieti de parinti si a noii vieti a copilului in lumea asta.”

Va invit sa analizam ce am facut (sau nu am facut si poate am fi vrut sa facem), ce facem si ce putem face fiecare pentru a schimba aceste practici si a le transforta in istorie.

bird70 spune:

Eu am fost diagnosticata in Australia cu stres post-traumatic dupa nasterea din Romania. Am nascut de 2 ori in Romania si experientele a fost cumplite. Nu nasterile propriu-zise ci interactiunea cu personalul medical si tratamentul la care am fost supusa.

izabela88 spune:

multi parinti gandesc ca nu vor sa riste sanatatea mamei si copilului pentru cateva zile de stres si "cativa" bani scosi din buzunar,mai ales ca banii si "pliscu" inchis asigura tratament preferential(de care ar trebui sa ne bucuram cu totii...)
iar cine se revolta,sau refuza sa dea,va simti pe propria piele "razbunarea".

aschiutza spune:

Sunt de acord cam cu 80% din ce se spune in articol.

Eu am nascut de doua ori in Germania. Prima nastere, desi ca la carte dupa parerea moaselor, a fost pt mine un eveniment traumatic peste care cu greu am trecut ca sa mai am a doua sarcina...

Sa explic de ce: am inceput sa am contractii noaptea. Moasa de garda nu a avut chef de explicatii, de incurajari. M-a lasat singura dupa ce mi-a dat ceva de durere. Nici moasa urmatoare nu a avut chef, s-a uitat la CTG, mi-a zis ca am inca contractii neregulate. Atit. A treia moasa m-a apasat cu cotul pe burta sa iasa flacaul in fine, fara sa ma intrebe si mai ales fara sa ma asculte cind i-am spus ca ma apasa pe coaste. Plus controluri ginecologice neexplicate dinainte, ca si cind ar fi trebuit sa stiu toate proceduile lor (ei uite, habar nu aveam cum se masoara colul si definitiv nu am fost pregatita pt durerea provocata). Urmarea? Contuzie la coaste, stare psihica proasta, un start dificila al alaptatului. Luni intregi mi-a provocat amintirea nasterii furie, o furie neinteleasa de nimeni in jur. Toata lumea mi-a tinut numai lectii (inclusiv moasa a treia) cum ca nasterea e un eveniment minunat.

Cu foarte mare greutate m-am hotarit sa mai fac un copil. Nasterea a doua, desi dureroasa, a fost cu totul altfel. La nici doua luni ma gindesc cu tandrete si cu bucurie la primele clipe cu fetita mea. Moasele au stat linga mine si mi-au explicat mai ales cum sa imping, mi-au ascultat dorintele.

Ambele nasteri au fost la acelasi spital, culmea!

Nu vreau sa ma gindesc cu cit mai rau poate fi dupa o nastere unde esti deprivata de intimitate si mai ai parte si de limbajul vulgar al personalului. Din cauza asta inteleg de ce multe femei aleg varianta operatiei.

Momentul nasterii e un moment de maxima vulnerabilitate pt o femie. Mi-as dori ca doctorii si asistentele sa inteleag asta si sa trateze femeile cu respect. Mai ales la prima nastere cind nu ai habar cum decurge o nastere, ce te asteapta, ce e normal si ce nu, care sunt procedurile standard, ce alternative ai.

In alta ordine de idei: pt APGAR si curatat l-au luat pe bebe la vreo citeva minute de linga mine. Dar l-au tinut in aceeasi camera. Aici moasele au superstitia sa te felicite pt copil de abia dupa ce iese placenta. Asa ca dureaza ceva pina vezi ca sunt relaxate drept care nici eu nu am fost relaxata.

larasarit spune:

Probabil pentru ca eu am nascut mai recent n-am trecut prin asa ceva:
- declansarea fortata a nasterii- am zis "nu, multumesc, daca nu puteti veni cand se declanseaza nasterea, asta e"
- pâna în momentul nasterii femeia nu e informata cu privire la ce I se întâmpla ce proceduri urmeaza sa i se faca, care sunt riscurile, ce are dreptul sa refuze..- in timpul travaliului am facut fix ce-am vrut si am fost intrebata ce proceduri aleg
-în majoritatea maternitatilor, mama e încurajata sa împinga pâna nu mai poate, pâna îi ies ochii din cap, când nu simte înca sa faca asta. Fie ca nu are dilatatia potrivita, fie ca; nu a coborât suficient copilul- dna dr care m-a asistat nu se grabea nicaieri
La copil am fost dupa 3 ore de la nstere si nu m-a dat nimeni afara din salonul nou-nascutilor. Nu mi-a zis nimeni ca n-am lapte de calitate ba chiar asistentele veneau cu rabdare sa vada cum ne descurcam cu alaptatul

anya spune:

Eu am nascut mai demult, dar nu am ramas cu traume referitor la spital. Evident ca la primul copil eram mai stresata, dar la al doilea...a fost chiar distractiv.
Pe amandoi i-am nascut cand era doctorita de garda. Eu am ales varianta cu declansarea (pusa in garda ca daca nu vrea copilul...degeaba punem oxitocina). A vrut copilul si toata lumea fericita. Eram stresata ca ma apuca noaptea ceva si dureaza pana ajung la spital (era iarna, ghetus...) In general sunt o persoana care trebuie sa stie totul de dinainte, sa programeze totul - inclusiv nasterea. Asa ca copiii au iesit cand am zis eu. Am colege care au zis ca nasc cand vrea copilul si li s-a respectat alegerea.
Mie imi este frica de durere. Initial am cerut cezariana, mai ales ca era simplu de obtinut (dupa FIV). Medicul mi-a zis ca daca doar frica de durere este cauza - exista epidurala. Mi-a explicat, am avut incrdere si cea mai intensa durere in sala de nastere a fost cand mi s-a pus o perfuzie.
Epiziotomia: mi s-a explicat ca un material sfasiat se coase mai greu ca unul taiat. Am zis ok si nu am avut absolut nici o problema. A doua zi dupa nastere stateam bine merci in fund.
Copilul...nici nu l-as fi vrut in camera. Daca mieuna tot nu stiam ce sa-i fac, plus ca a trebuit sa dorm si eu dupa nastere, nu? Probabil ca la al doilea copil as fi stiut, dar ma gandeam ca ma duc acasa si tot de el o sa am parte, asa ca am considerat cele 2 nopti in spital ca pe o regrupare de forte si chiar am profitat sa dorm si eu.
La prima nastere sotul meu a asistat, a filmat. Sala de nastere era libera si s-a putut. La al 2-lea era plin de mame care nasteau si nu cred ca le-ar fi convenit sa se fataie printre ele. Spitalul nu a avut nimic impotriva. Cand vor exista sali de nastere individuale nu cred ca vor fi probleme. In salon...am avut noroc de salon de 4 paturi, dar imaginati-va un salon de 8 in care sa mai existe insotitori si eventual si copiii dati la pat? Cate suflete intr-o camera? Devine spital de nebuni, nu maternitate. Ideea e ca de fapt in cazul asta nu e rea vointa ci o clara lipsa de spatiu.
Cat despre lapte...erau mamici ude pana la brau, dar nu era cazul meu. Dupa 3 zile de la nastere abia am inceput sa am putin si...tot putin a ramas. Am citit, am studiat, am luat prafuri si lichide, am plans...dar tot degeaba.
Nu cred ca e atat de rau la noi si totul roz afara. Am o colega care s-a dus sa nasca in Germania si au lasat-o doua zile in dureri, internata. S-a jurat ca nu mai naste in viata ei. Pana la urma a facut-o dar s-a asigurat de cezariana.

lavi02 spune:

Eu am nascut de 3 ori i n Romania, interval de 10 ani intre prima si ultima care a fost in2012. Intr-adevar, atitudinea personalului s-a schimbat mult in bine de la prima pana la ultima nastere.

Dar autoarea articolului prezinta cea mai neagra varianta. La mine nu a fost asa:
-m-am plimbat pe parcursul celor 3 travalii, am baut apa cat am vrut ba chiar am si rontait cate ceva in travaliile 1 si 2
-nu mi s-a parut umilitor ca sunt mai multe femei in sala de travaliu, ba chiar simpatic, mai aveam cu cine schimba o vorba, nu ma simteam singura, vedeam ca si altele trec prin aceeasi situatie
-nu m-a controlat abuziv nimeni, doar rezidentul la internare, medicul meu si moasa doar la nasterile 2 si 3 cand se precipitau lucrurile, sa se asigure ca e cazul sa cheme medicul, mi s-a explicat ce mi se facea si de ce
- lumina - nu a fost niciun neon, pe parcursul noptii era o lumina de veghe pe undeva, cat sa vad pe unde ma plimb, dar era semintuneric pentru ca alte gravide dormeau ( in sala de travaliu), in timpul expulziei da, au aprins lumina dar mi s-a parut normal
-de nascut am nascut intr-o pozitie semiridicata, pe o masa de nasteri moderna ( nr 2 si 3) si pe o masa mai veche care nu se ridica ( nr1, acum 11 ani)
- bebe in camera, fiind saloane cu mai multe paturi si multi vizitatori ar fi fost neplacut sa fie bebe in camera, in plus nu stiu cu cine as fi lasat bebelusul cand eu mergeam la toaleta facuta de asistente, la baie, cand mancam, samd. Acasa e altceva, cel putin in primele zile te mai ajuta un membru al familiei.
-la alaptat eram incurajate sa alaptam, venea asistenta si ne ajuta sa prinda copilul sanul ca lumea, am fost amarata insa ca am vazut mamici care nu doreau sa depuna niciun efort sa alapteze ( si nu e vorba de cele lipsite de educatie sau din clase sociale defavorizate)
-la alaptat m-am dus la 3-4 ore de la nasterile 2 si 3 ( la 1 am avut ocomplicatie si nu am putut merge pana a 2-a zi).

Articolul asta va impinge si mai multa lume spre cezariana pentru ca cine nu a nascut inca va fi ingrozita crezand ca asa se intampla lucruile peste tot. Poate se intampla toate astea dar nu cred ca toate in aceeasi maternitate acum, in 2013.

larasarit spune:

Nu mi-as fi dorit copilul cu mine in camera, nu as fi putut avea grija de el, la jumatate de zi am cazut in somn ca Frumoasa din padurea adormita vreo 18 ore si asa de bine mi-a fost dupa ce m-am trezit..

elara spune:

Unele din cele relatate in articol au constituit o parte din motivele pentru care am ales sa nasc prin ceazariana. Alte motive se legau de temeri mult mai serioase privind sanatatea si viata mea si a copilului.

Desi am nascut cu cezariana de doua ori si am evitat o parte din probleme, am fost totusi dezamagita de cateva lucruri:
- dupa ce s-au nascut, au fost evaluati in aceeasi sala, ceea ce a durat vreo cateva minute si doar ii auzeam, nu ii puteam vedea, apoi mi-au fost aratati doar cateva secunde: 1-2 secunde fetita, cam de la 1 metru si vreo 3-4 secunde baiatul, care mi-a fost dat sa ilpup pe un obraz....si il tinea asistenta in brate.
- ia-m revazut abia dupa 1-2 ore si prima noapte nu au stat langa mine desi sunt sigura ca m-as fi descurcat sa ii tin in pat langa mine, sa ii hranesc si doar sa ii schimbe de pampers asistentele.
- la prima nastere am fost internata ca lauza la etajul pentru gineco (era prea plin la maternitate)unde oricum era cred o aripa numai cu lauze; asistentele insa nu aveau aceeasi pregatire si dedicatie ca sa ne invete sa alaptam corect (din fericire a doua zi dupa externare am fost la dr. Culcer cu bebelusa si mi-a aratat cumsa procedez corect si asa am scapat si ed rani); nu mi-a placut cum ne manipulau asistentele, cum ne puneau copilul la san, cum ne atingeau..repezit...fara sa ne ceara voie...fara respect...cumva prea firesc..de parca era corpul lor nu al nostru...

E drept ca in orasele mari exista spitale unde lucrurile incep sa intre pe fagasul cel bun. Insa in majoritatea covarsitoare a spitalelor de provincie...inca aceste metode sunt regula...

Cred ca noi, pacientele, avem o mare putere de a schimba lucrurile. Trebuie sa fim proactive...nu doar sa asteptam ca lucrurile sa le schimbe altcineva. Trebuie ca noi sa cerem schimbarea.
Sa ne cunoastem drepturile si sa contestam incalcarea lor....sa cerem sa fie respectate.
As fi vrut sa citesc articol acum 5 ani... Si as fi fost, poate, mai revendicativa.

Mamicile care urmeaza sa nasca e bine sa se intereseze inainte de a se interna despre toate procedurile ce vor urma. Acest articol ofera multe info si astfel ele pot cere amanunte despre cum se desfasoara nasterea in spitalul respectiv si pot contesta unele proceduri, inainte ca nasterea sa se declanseze, pot cere sa se modifice naumite practici, pot cere ca drepturile sa le fie respectate, pot cere sa discute cu seful sectiei sau chiar cu managerul.

Pot cere prezenta sotului, pot cere sa se miste, sa nasca in ce pozitie le e mai usor.
De altfel e binecunoscut ca pozitia utilizata acum la noi, intinsa pe spate e cea mai dificila pozitie pentru copil...Acesta trebuie sa se curbeze mult ca sa treaca peste curbura coloanei vertebrale a mamei..iar gravitatia nu e folosita in folosul nasterii nepermitandu-se mamei sa se plimbe in timpul travaliului si sa stea ridicata in timpul nasterii.

Toata acesta atitudine noua si activa a mamelor va trebui sa schimbe odata si odata mentalitatile personalului medical asa incat sa inteleaga si sa respecte faptul ca ele sunt acolo in slujba pacientelor si ca abuzul este intolerabil, practicile lor sunt ilegale si au potential de a afecta foate grav sanatatea emotionala si psihica a gravidei si lauzei cu repercursiuni negative in sanatatea ei si a copilului ei nou-nascut.

Androix spune:

Nu pot sa spun ca am ramas traumatizata dar am citit articolul cu lacrimi in ochi. M-au rascolit si pe mine niste amintiri pe care le-am vrut uitate, nu pot decat sa regret ca acest articol vine prea tarziu pentru mine, dar ma bucur daca alte tinere mame pot sa se informeze si capata curaj sa-si ceara drepturile.

OanaRusu spune:

am citit articolul dimineata.
Nu cred ca mamele care nasc in spital au puterea de a schimba mare lucru.
Si nu pentru ca sunt pesimista - ci pentru ca in cultura noastra, a romanilor, nu reusim sa punem pe primul loc copilul, ce e bine pentru copil.
Dacane intereseaza copilul, binele lui, atunci punem mama imediat in prim-plan - cea mai buna mama e cea fericita, nu?
Si atunci ne pasa sa nasca in conditii bune, sa fie cu pruncul lipit de ea intr-una...

La cea mica am fost mama-cangur. Asta mica a fost foarte lipita de mine (Asa e felul ei, ca si mine, si eu sunt ff atasata de mama mea). Si a supt des si nu foarte mult.
Am alaptat in public, am dormit cu ea pana la 2 ani, a supt pana la 3 ani - acum e un copilas puternic si cu extraordinar de multa incredere in ea. Si pe mine ma crede superwoman
Feciorul - s-a nascut cu cezariana si mi-a fost adus din 3 in 3 ore - am avut 2 ani depresie care s-a vindecat la nasterea celei mici... de aceea nu cred ca nu te simti ca rupta in doua cand nu-ti poti vedea copilul...

Priviti in trecut - de 40-45 de ani femeia e rupta de copilul ei.
Mama mea a trebuit sa mearga la munca atunci cand aveam 6 luni - pentru societate e mai importanta forta de munca decat un copil.
Si in plus... avantajul ca un copil nesigur pe el va deveni un adult usor manevrabil... pai.... daca nu suntem intr-o tara bogata (pt ca NU suntem ) asta e.... suntem mana de lucru ieftina - si atunci nu ne permitem sa crestem din copii nostri stapani, doar sclavi

ca ultima remarca... atat am auzit "lasa-l la bunici, doar ai viata ta" "si de tine cand ai timp" si "sotul tau e mai important"....
Astea fac mi mult rau decat trauma de la nastere!
Pentru ca intretin o cultura in care nu conteaza cine creste copilul, mama tb sa fie frumoasa si silueta dupa nastere, coafata si ingrijita, prezenta la munca imediat - dc e atasata de prunc.... nu merge asa usor....