Cat de mult ne supraveghem copiii?

buflea spune:

Mie teoria asta cu cominicarea si prietenia si increderea la 15 ani mi se pare asa un fel de ideal ...

Uite, o s-o intreb pe Viviana ...daca are o relatie superba cu copila, bazata pe toate alea de mai sus, de ce nu ti-a spus cand a plecat de acasa ca se duce sa hoinareasca ? De ce nu ti-a spus la telefon ca nu e la scoala ? Pentru ca, a zis ea, a fost atat de "cool" ca a putut sa te minta, sa iasa de sub tutela ta, sa nu mai dea socoteala, chiar daca a da socoteala nu are nici un fel de consecinta ...

Asta cred ca e important in adolescenta - sa fii independent, pentru ca ai impresia ca poti sa te descurci, ca stii tu mai bine ca oricine cum functioneaza lumea asta ... deci eu, parinte cu griji, imi spun asa: "oricum o sa ma minta, oricat am comunica si ne-am imprieteni, oricum o sa incerce sa iasa de sub tutlea mea, nu conteaza ca se duce la coltz, sau sta pe scari in fatsa usii, conteaza sa nu spuna nimanui ce are de gand sa faca ... asa ca, mai bine, din umbra, eu parintele, stiu exact ce are in plan, ca sa pot sa fiu prin preajma daca judeca prost ... si cum sa aflu ce are de gand ? spionand ... stiu, nu e frumos, nu e moral, undeva adanc mi-e rusine de asta, dar intre rusinea de a-i spiona si increderea in deciziile unui adolescent, aleg rusinea ...

Eu fac parte din parintii care isi vor spiona copiii, prin orice mijloace ...ca o sa fie cont pe facebook, twitter, citit bloguri, jurnale ... nu stiu, orice, voi face orice, invat orice, incerc sa stau la curent cu orice ... imi aduc aminte ca a fost aici un subiect despere facebook si la ce ne trebuie ... si eu am zis ca ne trebuie ca sa intelegem lumea adolescentilor si sa ne putem descurca in ea.

Ce imi propun insa, este sa spionez cu intelepciune, adica sa o fac fara ca ei sa afle, nici macar sa nu simta ... nu imi doresc sa ii arat ca inca depinde de mine (desi e adevarat), ca ia decizii proaste venite din naivitate (ca asta e o certitudine) ... tot ce imi doresc este sa fiu cu un pas in fatza lor, sa pot evalua eventuala trauma si eventual sa fiu pe langa, sa stiu cum sa reactionez, sa fiu imformata, sa amortizez consecintele ...si nu in ultimul rand, sa ma linistesc pe mine, sa ma ia cat mai putine lucruri prin surprindere.

Si ca si Viviana, sunt dispusa la adolesceta lor, sa le accept dispretul in folosul sigurantei ... sperand ca la maturitate sa imi inteleaga pozitia.

JuliaSM spune:

Nu e vorba de dispret, e altceva, dezamagire si ranire. Mama o fi gandit la fel, nu stiu, dar m-a pierdut si nu ne-am mai reabilitat niciodata in punctul acela.Au fost si altele, dar toate converg inspre acelasi punct.

buflea spune:

Inteleg ... acum imi vine sa imi asum acest risc.
Stii de ce, pentru ca si pe mine m-au dezamagit parintii de multe ori in adolescenta si acum, cand am copii, am ajuns sa ii inteleg.

Chiar daca cu unele masuri nu sunt de acord acum (de ex pe mine nu m-au lasat niciodata in nici o tabara singura) eu i-am iertat pentru ca am inteles de unde au pornit acele decizii ...

eumada spune:

Si eu abia acum o inteleg pe mama....

viviana spune:

Buflea, pur si simplu stia ca daca ma roaga nu o sa primeasca acceptul sub nicio forma. Nu ca sa scape de sub tutela mea.

De sub tutela mea oricum vreo 50% din ea ar vrea sa scape. Insa atunci nu a fost cazul.

Lucrurile sunt foarte simple: o relatie excelenta cu copilul nu pune parintele la adapost de o adolescentza tumultoasa. Insa o poate indulci. Daca odrasla e obisnuita sa se destainuiasca vei afla una alta, daca nu, in nestiinta vei ramane definitiv. Vei afla una, alta de la altii, sau cand e prea tarziu.
Asta e motivul principal pentru care am un pact cu ea: imi spui toate tampeniile pe care le faci, atunci cand le faci, eu nu te cert nu te pdepsesc.

Acuma fiecare procedeaza dupa cum stie ca functioneaza propriul copil, dupa personalitatea si temperamentul lui.

Mai mult cearta si pedeapsa nu sunt sinonime cu consecintele.

Acuma sa nu cumva sa credeti ca sunt scutita de obrazncii, tipete si usi trantite.
Dar asta nu mai tine de relatia dintre noi.

PS. nu am avut nicio indoiala ca nu se duce la scoala. Nu i-am spus nimic. Banuiam unde va merge. Insa am vrut sa vad pana unde se intinde. Si daca cedeaza.

Marcia03 spune:

Interesant subiect.

Si fiica-mea (10 ani) a descoperit jocul respectiv saptamana trecuta si e ft incantata de el. Vine si-mi explica ce face, vad ca e entuziasmata. Dar nu se joaca excesiv. Acum are vacanta, asa ca are voie sa se joace cat vrea. Insa in timpul scolii intai se fac lectiile, apoi vine joaca. Aici au scoala si dimineata si dupa-masa, deci timpul liber e destul de putin (cam dupa ora 16-17). Iar 3 zile pe saptamana are si activitati extrascolare, asa ca timpul de joaca se reduce (activitatile si le-a ales ea, daca era dupa ea avea si 2 pe zi).

Are colegi in clasa care deja au iphone; eu i-am spus ca trebuie sa mai creasca pentru a avea unul. I-am luat un telefon normal, pe care il ia cu ea cand pleaca pe la colege. Asta doar ca sa ma sune daca e ceva. Mai are colegi care desi au doar 10 ani au cont pe facebook. Mi-a cerut sa-i fac cont, dar i-am spus clar ca inca nu are 12 ani, asa ca mai trebuie sa astepte. Spre nocorul meu nu e fan al internetului, prefera jocurile pe consola.

Noi suntem apropiate, discutam despre orice, i-am explicat multe lucruri si i-am spus ca imi poate spune orice are pe suflet, ca sunt aici si o ascult. Acum e mica, spune totul, nu stie sa minta (e prea sincera chiar), dar ma gandesc cum va fi mai tarziu, care ii va fi anturajul. Am incredere in ea, la scoala merge singura din clasa a 2-a. Petrece mult timp afara cand vremea permite, dar daca pleaca de la locul de joaca, vine si ne anunta. I-am spus ca are voie sa plece, dar sa ma anunte, ca altfel o incurca. Se enerveaza pt ca ceilalti copii nu tb sa dea raportul daca pleaca, dar eu i-am spus clar ca astea sunt regulile si aici nu negociem. Pleaca fara sa-mi spuna, va suporta consecintele. Pana acum vad ca nu s-a abatut de la regula. Dar cine stie cum va fi la varsta adolescentei. Are o personalitate foarte puternica, daca nu vrea ceva nu face si pace. Si este genul care iti spune in fata ce gandeste, chiar daca te raneste. Si nu ii e frica de nimic, iar lucrul asta ma cam sperie.

Selene_Bunny spune:

Prinsa si io, da' la peste 20 de ani. Nu de parinti, ci de bunici. Urat.

viviana spune:

Minecraft este un joc dragut pana cand copilul nu capata adictie. Eu m-am suparat pe jocul asta:
1. isi facuse server de minecraft
2. era admin
3. juca cu mai multi, 4-5 prieteni
4. in timpul asta, isi dadeau indicatii intre ei prin skype - conferinta
5. statea cu castile la urechi urland din toti rarunchii cand veneau zombie.

violetan spune:

Selene, la peste 20 de ani a mai iesit urat????
Si mie mi-a citit mama jurnalul pe ascuns; nu ca as fi scris cine stie ce (eram clasa a 10-a), dar l-a citit si pe al sora-mii (geamana) si, drept urmare nu ne-a mai lasat niciodata de atunci sa mergem in vreo excursie cu clasa.
Asa de tare m-a enervat chestia asta, incat eu, spre deosebire de sora-mea care si-a rupt jurnalul in mii de bucatele si l-a aruncat in flacarile Gheenei , am continuat sa scriu tampenii gen: "Buna, jurnalule. Astazi, 20.09, m-am trezit dis de dimineata, am facut gimnastica de inviorare, am facut patul, m-am imbracat si am plecat la scoala, unde am invatat o gramada de lucruri interesante. Trebuie sa ma pregatesc temeinic, bat tezele la usa." si alte asemenea aberatii.

viviana spune:

Violetan, tu ai fost simpatica si dulce.
Soru-mea ii oferea chestii mai tari, suspine, sarutari, povestea cum a chiulit de la scoala sa se intalneasca cu nu stiu ce baieti. Baietii aia erau intotdeauna mult mai mari si cunoscuti pe patinoar.