Probleme cu tatal

JuliaSM spune:

Inca ceva : am avut o relatie cu tatal meu, nu l-am respins, ci din contra.I-am oferit multe, l-am ingrijit, ii faceam curatenie in camera, ii spalam hainele, stateam la povesti cu el cand mergeam pe acasa, am plans cu el,l-am tinut la curent cu evolutia noastra ca familie noua, i-am trimis poze cu primul copil, am mers sa-l vizitam, insa drumul lui era acelasi. Un burete care suge orice emotie, orice resurse financiare si sufletesti, neoferind mai nimic in schimb.

Imi pare rau, din toata inima mi-as fi dorit sa fie altfel, insa nu accept sa pic in depresie pentru vina si esecul altcuiva, fie el si tatal meu. Eu sunt responsabila pentru viata mea si pentru a copiilor mei, asa cum el nu a stiut sa fie.

Eleni spune:

Buna dimineata.
Multumesc mult mult pentru sfaturi, pentru sustinere, pentru gandurile bune. Ieri nu a sunat si nici azi dimineata.
Va mai spun pe sarite:
- la dezalcoolizare a fost internat impotriva vointei lui, a iesit, a luat-o de la capat.
- am sunat la 2 institutii tip azil private, ieri am si fost la unul. Le-am spus adevarul, nu mi-l ia nimeni. Pentru ca necesita practic paza nu ingrijire si e in stare sa hartuiasca ceilalti rezidenti. La stat clar nu mi-l ia nimeni, pentru ca fuge si se intoarce la bautura.
Incerc la Sf. Stelian sa vad cum il internez macar 1-2 luni.
Azi il suna un prieten de-al meu sa ii spuna ca e de la Politie si ca i-au facut dosar, ma rog sa il sperie un pic.
La urmatoarea iesire a lui am sa chem Politia direct. Incep sa adun semnaturi din bloc de la vecini ca le e frica de el ca e violent si ca poate sa dea foc casei. Sa am actele adunate sa fac actiune in instanta ca nu e intreg la cap.
Nu-mi trebuie pamantul lui. Dar nu vreau sa atarne piatra de moara pe capul meu la nesfarsit. Ma gandeam sa pun anunt in ziar ca sa dau terenul in folosinta si apoi cedat gratis, pentru oricine se baga sa aiba grija de el.
Sora mea a incercat sa stea in casa cu el, casa fiind pe numele ei. El sta in 3 camere singur. Nu a putut, e odios sa stai cu el. Te imbolnavesti de nervi si de scarba, e un gunoi umblator omul asta si fizic si psihic.

Pentru ca evident azi sunt intr-o stare mai buna decat ieri, am putut sa citesc cu alti ochi totul. Si da, asa e, cum spunea si Pitzinuca, si Alinuk... sunt socoteli neincheiate emotional. Sunt sigura ca te refugiezi in alcool nu ca vrei ci ca esti nefericit, ai o suferinta, ti-o ascunzi, e ca bulimia, ca orice alta dependenta, poate ca si fumatul. Dar fumatul nu te transforma intr-un monstru. Eu nu am trecut peste perioada copilariei si adolescentei tot asa, ascunzand-o si ferecand-o si preferand sa cred ca nu s-a intamplat. Dar nu asta e solutia. La terapie am racait tot rahatul si l-am scos la suprafata, pentru ca da, vindecare nu inseamna sa bag sub pres ci sa accept. La teorie sunt beton.
Dar acum tocmai pentru ca nu vreau sa repet greselile trecutului si sa ma duc intr-o alta relatie abuziva sau mai rau, sa sfarsesc asa amazoana pentru ca nu stiu altfel cum sa ma apar... trebuie sa vindec buba asta. Onest spun ca nu stiu cum sa il iert, mi-e mila si sila si scarba si groaza si am mai multa empatie pentru un caine de pe strada decat pentru omul asta. Si ma si enerveaza sa fac eu totul, eu sa fiu aia care intelege si iarta, ca el oricum nu o sa o faca niciodata. Un gest minim, un “iarta-ma tata”, un orice de care sa ma agat in incercarea de a-l umaniza si de a-l ierta, de a face pace cu el si implicit cu mine.
Din cauza lui nu am putut sa fac pace cu mama mult timp, nu intelegeam cum poate sa accepte un ratat alcoolic langa ea, care a vandut masina, si din casa, si care ne fura din ghiozdan banii de diverse pentru scoala... Nu intelegeam, mai ales ca toti o rugam sa ne scape de el. Si pentru ca nu am inteles, am facut-o si eu. E usor sa zici din afara lucruri... dar in mod evident ni se intuneca mintile.
Ironic, mama a murit de cancer de colon si ficat. In conditiile in care al lui e sigur prezervat in alcool pentru generatiile urmatoare.
Cand a murit, am simtit cu tarie ca a scapat de el. El a fost cancerul ei mai mult decat orice boala. Aproape ca i-am simtit usurarea.

Le invidiez pe surorile mele cum au reusit sa rupa orice legatura cu el. Le invidiez sincer.
Va multumesc inca o data pentru sustinere. Impartasirea experientelor voastre dureroase ma face sa inteleg ca e fix ca ceilalti... si ca din pacate solutia finala de scapat de el va fi cand va muri. Restul sunt doar tranzitorii... Sper sa invat ceva de aici.

alinuk spune:

Am o prietena apropiata care este abuzata intr-o casnicie (e diferit e drept, sotul nu ti-e ruda de sange... pana la urma) de multi ani.
A ajuns la limita pentru ca ii e frica de el acum.

Desi a incercat, mi-a spus ca a inteles ca nu il poate ajuta.

E bolnav, iar boala asta - si din statistici chiar - in cele mai multe cazuri nu are leac. Omul nu se vindeca, chiar daca la un moment dat la nivel teoretic cel in cauza incearca si face niste eforturi in acest sens.






Alinuk
si ostrogotzii din dotare: Andu mik (4 ani) si Teo voinik (6 ani)

Caravana desprecopii...
...................................................
Nimic nu-i intamplator!
............................................................................

anuscha2009 spune:

Sa nu uitam ca tatal Elenei inainte de toate este UN OM BATRAN si toate sfaturile incurajarile ar trebui sa se indrepte spre pace si ajutor al acestui om care este tatal ei.

Nu trebuie internat cu forta nu trebuie lasata ura sa sufoce dragostea si respectul pe care un copil il datoreaza TATALUI lui.

Imi asum ce spun, stiu ce inseamna si ura si reprosurile pentru un sdtfel de parinte, dar nu pot sa uit ca si eu sunt mama si nu as vrea ca fata mea sa ma dispretuiasca pentru presupusele mele greseli.
Elena trebuie sa gaseasca limite in relatia cu tatal si o minima comunicare care sa-l ajute sa se indeparteze de alcool.

JuliaSM spune:

In primul rand, dragostea si respectul sunt sentimente care se nasc singure, nu trebuie clocite cu motive. Mai intotdeauna iubirea si respectul apar ca reactii-efect pentru ceea ce vezi, auzi vizavi de o persoana. Din obligatie nu poti iubi, nici nu poti respecta, in adevaratul sens al cuvantului.

In al doilea rand, un copil nu datoreaza NIMIC parintelui lui, orice si oricum si oricat ar sta in cap parintele respectiv. Cu atat mai putin atunci cand parintele e doar partas genetic la nasterea si cresterea unui copil. Copilul nu e posesiunea parintelui, nu e valabila axioma 'eu te-am facut, eu te omor'... Perii albi trebuie cinstiti, nu pentru culoarea dobandita, ci pentru aportul de experienta de viata si intelepciune pe care il aduc acestia generatiei tinere crescuta de ei. Nu exista cinste si onor gratuite, pentru ca ar fi minciuna si fatarnicie.

dana vio spune:

Si daca n-a fost el? Si daca cineva s-a folosit de starea lui si l-a pus sa semneze ptr credit?

La mine la serviciu unul dintre subalterni a luat credit pe numele mamei lui si acum femeia are proprire pe pensie, ptr ca fii-su nu plateste ratele.


Alexandra Maria
14.12.2007

JuliaSM spune:

Ba da, pe numele lui e luat creditul. Nu stiu cine a beneficiat de bani, e drept, nici ce s-a ales de suma respectiva.

oanap85 spune:

julia,m-am referit la faptul ca,chiar daca tatal ei moare ca i-a venit ceasu si nu are nici o legatura cu ea..,se va simti vinovata pentru ceea ce i-a dorit sau a gandit,atat ..bine ,se compenseaza cand se va gandi si la cat rau i-a facut...

si eu sunt de aceasi parere ,ca dragostea si respectul se dobandesc ,poate pentru ca am trecut si eu prin astfel de experiente neplacute,..
dar nu i-am dorit nici un rau tatalui meu ,si nu pentru ca nu merita ,dar nu am vrut sa am pe constiinta nimic care sa ma faca sa imi para rau mai tarziu ,eu mi-am facuit datoria de copil-aceea de a-l respecta atat cat a meritat- anume : ca tata al meu ,si atat;
pentru ca ei/el vor/va plati pentru faptele lor/lui ,sau chiar platesc/plateste ,nu mai trebuie sa le dorim si noi raul ..

anuscha2009 spune:

Eu vorbesc strict prin prisma experientei mele personale de copil de 9 ani care a vrut sa se arunce de la balcon de neputinta pentru ca mama lui era bagata cu forta intr-o camara de 2 pe 2 si strangulata de tatal cu prosopul, de copil care a stran voma de la alcool dupa parintyii lui si scenele ar putea continua. I am urat pe parintii mei cu toata forta mea de copil adolescent si tanar. Acum m am potolit si stiu ca nu tatal meu a fost de vina ca a devenit alcoolic si nu l am urat pe el ca persoana ci faptele lui.
Acum poate ca e mort si sigur ca e mort si sunt sigura ca a murit de ciroza din cauza bauturii.
Eu, daca as avea posibilitatea i as spune in fata ca l am iertat, ca il iubesc si l as ajuta daca ar avea nevoie de mine, pentru ca eu am avut nevoie de el. dar nu a fost langa mine.

Dupa ani si ani am inteles ca nu el ca persoana a fost de vina si nu am de ce sa mi uarasc tatal, indiferet cate atrocitati mi a facut, ci faptele lui.
Acum daca as avea ocazia, m as bate cu alcoolismul tatalui meu, dar asta este valabil pentru mine, pentru ca incerc sa vad lucrurile altfel.

Am empatizat cu problema Elenei pentru ca m am identificat cu ea si pentru ca si ea spune ca ii este mila de tatal ei

ramiris spune:

Creditele sunt insotite de o asigurare, tocmai ca sa-si recupereze banca banii in caz ca moare imprumutatul.
N-au nici un drept sa se duca la urmasi sa ceara sa achite ratele.

Recent a patit acelasi lucru o vecina, somera, careia i-a murit de infarct sotul de 44 ani. Era disperata ca nu are cu ce achita ratele si s-a aflat in bloc. O alta vecina care lucreaza la banca i-a spus de chestia asta, s-a dus la banca si imediat ce a mentionat asigurarea n-au mai avut pretentia sa achite nici o rata....
Probabil ca e mai rentabil pentru banca sa-si asume cineva ratele si sa la plateasca cu tot si dobanzi si comisioane decat sa-si recupereze de la asigurare restul de plata la credit (probabil nici ala integral)... si atat. De-aia incearca (ilegal din cate am aflat eu) sa preseze mostenitorii sa preia ratele.