Cand viata trece pe langa tine...
Raspunsuri - Pagina 6
Victoria_mami spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui Mickyyy
n-am incercat vacanta cu trenul, am incercat doar un mers la socri, in braila. cu masina ne-a costat motorina 150 ron, cu tot cu fataiala prin oras, cu trenul ne costa peste 350 de lei (2 bilete adulti + 2 jumatate copii, un bilet fiind vreo 60 de lei)  .stiu, mama lor de bani, iar ajungem la ei..... |
Da, tot la bani ajungi ptr. ca e greu sa faci ceva fara bani. Mai ales iarna. Ca asa, daca ai avea bani, ati putea pleca pe oriunde sa va relaxati... sigur ca ai nevoie de bani.
miriama spune:
Mickyyy, te inteleg foarte bine.
Am avut si eu o perioada in care simteam ca m-am transfomat in robot, si eu ziceam ca nu mai stiu altceva decat familia, ca nu mai vreau in bucatarie, etc... si a urmat ziua mea. Copiii mei m-au intrebat ce cadou doresc si eu in momentul acela am zis atat: sa am o zi fara bucatarie. Nici prin cap nu mi-a trecut ca as putea scapa de aceasta activitate.
Ei bine, in dimineata zilei mele am gasit micul dejun asezat fastuos pe masa, cu cafeaua facuta, ornat ca la restaurant si un mic cadou facut de manutele lor alaturi. Nu pot sa-ti spun ce surpriza colosala sa ma asez la masa si sa fiu servita, dar era sa cad din picioare cand nici nu m-au lasat sa spal vasele dupa aceea.
Credeam eu ca atat a fost, insa ziua nu s-a terminat asa ca au complotat cu taica-su si dupa amiaza m-au invitat la restaurant ceea ce nu mai facusem de foarte mult timp... Si au zis: "mami, azi n-ai intrat in bucatarie". Si lacrimile au in ceput sa curga...
Dar daca n-ar fi fost copiii mei, eu pentru cine faceam ceva prin bucatarie? Cine m-ar mai fi intrebat pe mine ce doresc? Cine mi-ar mai fi spart urechile cu certurile lor puerile? Ar fi fost o liniste infinita in casa mea... mi-ar fi placut oare?
A fost un moment cand sotul meu a propus sa trimitem fata mare la o scoala cu boarding, sa beneficieze de alta calitate; initial am fost de acord, dar dupa episodul descris mai sus m-am razgandit... Prea curand va veni vremea cand va pleca de voia ei si atunci cine imi va mai servi mie micul dejun de ziua mea????
msl1 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Mickyyy Nu stiu daca vreau sfaturi, pareri, incurajari sau pur si simplu scriu doar ca sa ma descarc, dar simt ca am ajuns la capatul puterilor. Am doar 36 de ani, dar ma simt si ma comport de parca as avea 50. Vad cum trece viata pe langa mine, si nu fac nimic sa schimb asta. A inceput cu vreo 4-5 ani in urma, si pe zi ce trece e mai rau, iar sanse de mai bine nu vad, sau nu gasesc in viitorul apropiat. M-am saturat sa tot "supravietuiesc" de la o luna la alta, vreau o viata normala, fara atatea griji si probleme, vreau sa fug undeva sa o iau de la capat, sa vand tot si sa plec in lume. Undeva unde sa nu stau cu securea deasupra capului in fiecare zi, undeva unde sa pot face macar o parte din lucrurile la care am renuntat in ultimii ani. Cumva e si vina mea ca s-a ajuns aici, m-am transformat intr-un om posac, am indepartat incet incet din preajma mea putinii prieteni avuti, m-am izolat si m-am inchis in carapacea mea, si m-am trezit ca viata pe care o am acum nu e cea pe care mi-o doresc. M-am trezit fara vise, fara idealuri, fara prieteni, cu singurele griji fiind de cum impart bani pe luna asta, sau cine culca copii/ii duce la scoala/face temele cu ei, etc. Viata mea se imparte intre job si familie, si nimic mai mult. Mi-am refuzat micile placeri ale vietii, m-am salbaticit, nu mai stiu sa interactionez cu oamenii din jurul meu. In afara mediului virtual, singurii oameni cu care vorbesc sunt barbatul, copii si bona. Si poate colegii de munca, insa chestii strict legate de job. Totul e o permanenta lupta de supravieturie, dupa o perioada neagra, cu aproape 2 ani in care barbatul nu a avut job. Iar cand intr-un final si-a gasit si el locul, datoriile acumulate in trecut, creditele care nu se mai termina, copii care cresc si au din ce in ce mai multe nevoi.....fac imposibila o viata normala. M-am saturat sa ma gandesc ca maine va fi mai bine, nu, nu e! Mainele ala e atat de indepartat, ca probabil vor mai trece ani buni pana cand voi putea spune si eu in sfarsit, gata, am scapat de stres! M-am saturat sa ma compar cu cei care mor de foame si sa ma bucur ca am inca un acoperis deasupra capului, ca am suficienti bani incat sa pot sa le ofer copiilor o masa decenta sau o haina normala. Stiu, am copii sanatosi, frumosi, destepti, ar trebui sa fiu mandra de ei! Da e ca in bancul ala cu ion naufragiat pe o insula cu claudia schiffer. Degeaba am daca nu am pe nimeni cu care sa impart putinele lucruri bune din viata mea. Insa pe cat sunt de frumosi si destepti, pe atat sunt de obraznici! Si iarasi e vina mea ca s-a ajuns aici. Mijlocia este extrem de dificila, are o personalitate puternica, si e foarte greu sa comunici cu ea, ne face zile fripte tuturor (si noua ca parinti, si surorilor, si bonei cu care refuza sa isi faca temele, face doar o parte din ele, si alea cu greu). Probabil are nevoie (nu stiu daca ea sau eu) de consiliere psihologica, pentru ca efectiv nu stiu cum sa o mai scot la capat cu ea. Dar e un alt lux pe care nu mi-l pot permite. Barbatul si-a gasit dupa cum spuneam in sfarsit locul, are un job ok, de care emultumit. Doar ca din nefericire nu lucreaza mereu in Bucuresti, firma are birourile in bucuresti si o fabrica la 60km de bucuresti, unde trebuie sa mearga ori de cate ori e nevoie de el acolo. Si in ultimele 2 saptamani a mers aproape in fiecare zi. Iar asta inseamna plecat de acasa undeva pe la ora 6 si revenit pe la 8-9 seara. Ca sa nu zic ca lucreaza in general si sambata. In conditiile astea, ne vedem o ora-doua seara, si nici atunci nu stam cine stie ce impreuna, ca ba trebuiesc culcati copii, ba facut altceva prin casa....sunt zile in care vorbim 10-15 minute pe zi, probabil mai mult vorbim la telefon. Iar diminetile mele's de cosmar, ramasa singura cu 3 copii, care trebuiesc treziti, hraniti, imbracati, pieptanati (cele mari mai fac o parte din lucruri singure, dar tot au nevoie de mine), 2 pe care sa-i duci la scoala, intr-o directie, altul la gradi, in alta directie, eu sa ajung si la munca teoretic la 8:30, si evident, fara masina. Ca sa pot ajunge cu toti la timp, trebuie s-o las pe cea mica singura in casa vreo 10-15 minute, cat le duc pe cele mari la scoala, si stau cu inima cat un purice, mai ales ca din cauza ca se mansardeaza blocul, mai le vine ideea dimineata sa bage vreo bormasina sau alte chestii care fac zgomot, si mi-e sa nu se sperie. Fugi apoi cu ea la gradinita, si eu la munca, unde evident, ca nu mai reusesc sa ajung la 8:30. Si chestia asta se repeta zi de zi, cu mici variatiuni e tema asta (in zilele cand e si barbatul acasa, macar impartim copii, duce el unii, eu altii). Dupa job fuga acasa, ca nu imi permit sa tin bona peste program, ca n-am de unde s-o platesc in plus pentru asta, apoi fa mancare, hraneste copii, baga-i la nani, si maine o luma de la capat. Timp pentru mine - ioc. Timp petrecut cu copii - din ce in ce mai putin. Sincer, nu mai pot/nu mai am rabdare si chef pentru ei (stiu, suna urat, dar asta-i adevarul). Iar ei au nevoie de mine, si atunci se rupe firul, ei devin obraznici, certareti, se iau la harta intre ei, si nu mai am rabdarea sa fac pe arbitru sa vad cine ce a gresit, si sa-l mai pedepsesc, asa ca pedeapsa e una generala (fara televizor de exmplu), si ei se supara ca li se pare ca's pedepsiti pe nedrept, din vina celuilalt, si harta e din ce in ce mai mare, si zgomotul se intensifica, si ajung sa ridic tonul ca sa ma pot intelege cu ei, si totul devine un vacarm general, in care mie imi vine s-o iau la fuga ca nu cumva sa fiu nevoita sa tip la ei sau sa le dau vreo palma, pentru ca ma aduc la limita disperarii. O parte din probleme s-ar rezolva daca mi-as face mai mult timp sa stau cu ei, dar nici atunci nu e bine, ca ele's 3 si eu doar una. Si cum tati seara mai mult nu e acasa, trebuie sa gestionez singura tot balamucul de la noi. De iesit in oras seara ca sa ma mai relexez? Nici nu stiu cand am facut-o ultima oara! N-as vrea sa mint, dar anul trecut in afara unei iesiri cu colegii de munca, in rest nu-mi aduc aminte de nicio alta iesire, cu barbatul sau altcineva. De stat la povesti cu vreo prietena? Pot numara pe degetele de la o mana rarele momente cand mai trece cate una pe la mine, ca eu sa ma deplasez seara sau in week-end, e exclus. Ar fi atat de multe de spus....nici eu nu stiu ce mai vreau! Vreau doar sa ma pot bucura de viata acum, nu peste 5-10 ani. Nu mai vreau sa astept ceva ce nici macar nu stiu cand se va intampla. Vreau sa pot zambi cu adevarat, nu doar de forma (fetele chiar au observat ca mami nu rade niciodata). Vreau sa imi pot permite micile bucurii ale vietii, vreau sa le pot oferi copiilor mei macar o mica parte din ce-si doresc. Vreau si altceva, nu doar job, familie, job, familie zi de zi! Vreau sa ma schimb, vreau sa schimb lucrurile, dar nu stiu de unde sa incep. Si nici cum sa o fac . |
Te aud si te inteleg f f bine; si eu cam in aceeasi situatie(timp pt mine deloc)...cu niste diferente; am doar 2 copii care sint mai mici, absolut nici un ajutor nici din partea sotului, plus stress din cauza lui(eu sint fericita cind nu este acasa dar de multe ori seara stau stresata, oare vine beat astazi?)plus stress din cauza mea ce voi reusi sa fac cu viitorul meu si problemele mele de sanatate care ma lasa de multe ori doar sa imi "tirai" zilele....asa ca fi multumita ca esti sanatoasa ca le poti face si nu ai alt stress in plus si te sustine barbatul tau chiar daca este putin timp acasa....si timpul pt tine va veni mai incolo cind ei nu vor mai fi dependenti de tine....altfel solutia ar fi trimite-i in vacanta la bunici?
Mickyyy spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui miriama Mickyyy, te inteleg foarte bine. Am avut si eu o perioada in care simteam ca m-am transfomat in robot, si eu ziceam ca nu mai stiu altceva decat familia, ca nu mai vreau in bucatarie, etc... si a urmat ziua mea. Copiii mei m-au intrebat ce cadou doresc si eu in momentul acela am zis atat: sa am o zi fara bucatarie. Nici prin cap nu mi-a trecut ca as putea scapa de aceasta activitate. Ei bine, in dimineata zilei mele am gasit micul dejun asezat fastuos pe masa, cu cafeaua facuta, ornat ca la restaurant si un mic cadou facut de manutele lor alaturi. Nu pot sa-ti spun ce surpriza colosala sa ma asez la masa si sa fiu servita, dar era sa cad din picioare cand nici nu m-au lasat sa spal vasele dupa aceea. Credeam eu ca atat a fost, insa ziua nu s-a terminat asa ca au complotat cu taica-su si dupa amiaza m-au invitat la restaurant ceea ce nu mai facusem de foarte mult timp... Si au zis: "mami, azi n-ai intrat in bucatarie". Si lacrimile au in ceput sa curga... Dar daca n-ar fi fost copiii mei, eu pentru cine faceam ceva prin bucatarie? Cine m-ar mai fi intrebat pe mine ce doresc? Cine mi-ar mai fi spart urechile cu certurile lor puerile? Ar fi fost o liniste infinita in casa mea... mi-ar fi placut oare? A fost un moment cand sotul meu a propus sa trimitem fata mare la o scoala cu boarding, sa beneficieze de alta calitate; initial am fost de acord, dar dupa episodul descris mai sus m-am razgandit... Prea curand va veni vremea cand va pleca de voia ei si atunci cine imi va mai servi mie micul dejun de ziua mea???? VICTORIA este arta de a continua! |
si mie imi fac cele mari asemenea surprize, sunt week-enduri (cred ca au fost vreo 3-4 pana acum) in care din proprie initiativa imi aduc ele micul dejun la pat. Acum deja s-au mai specializat, dar nu pot sa uit primul lor mic dejun, paine cu mustar si "cafea" nefiarta, adica trantita cafeaua in apa si amestecata
. Ce-i drept, aveau una vreo 5 ani, cealalta 4. Ultimul mic dejun a fost acum vreo 2 luni, deja au progresat, au facut ness la microunde cu un biscuite pe farfuriuta langa, o paine prajita la toaster cu unt si ceva sunca, si o bucata din ciocolata lor.
Edit: tati nu era acasa, nu vretio sa stiti ce dezastru am gasit in urma lor la bucatarie, toate insirate si varsate peste tot
. Dar mai conta?!
Adde2510 spune:
E impresionant mesajul tau, eu chiar l-am citit de 2 ori pe primul si apoi si din celelalte. Sper c-am retinut corect problemele de care te izbesti. Per total cred ca trebuie sa lucrezi putin la atitudine, pt ca unele lucruri se tot repeta: lipsa rabdarii, si la tine si la copii, lipsa banilor, faptul ca nu mai poti, chiar sunt lucruri care devin „imposibile”, nervi la pamant si, nu in ultimul rand, nici tu nu stii ce vrei :) Sper sa nu sune prosteasca chestia asta cu atitudinea, dar incerc sa-ti dau niste exemple.
Eu am o prietena cu nu mai putin de 5 copii! Cand am cunoscut-o, ea vorbea mult cu mine pt. ca aveam eu niste probleme si incerca sa ma ajute. Cu greu am aflat ca in momentul in care a aparut al cincilea copil stateau cu totii in 3 camere, pana de curand nici ea nici sotul nu au avut job, bona nu stiu sa aiba. O singura data mi-a zis ca si-ar dori mai mult timp pt. ea si ca duce lupte cu baiatul cel mare care e la liceu si nu prea invata. In rest, mi s-a parut o persoana care nu prea se plange, ba chiar se bucura de micile realizari de zi cu zi (tu spui ca nici de astea nu mai ai chef, ca te-ai saturat sa te bucuri de lucruri marunte). Intr-o zi s-a intalnit cu niste prietene si ce bine s-au simtit, in alta zi m-a anuntat ca toti copiii au fost raciti, dar pastilutele minune ale homeopatului si-au facut efectul :)) Si - cireasa de pe tort - mi-a spus ca isi doreste al saselea copil! E o femeie de 43 de ani cu un doctorat in domeniul ei.
Buun. Am la polul opus o prietena veche si draga din facultate, fara copii, aflata intr-un fel de relatie la distanta. Iti spun sincer ca nu mai reusesc s-o scot din casa! Daca vreau s-o vad, imi fac programare si ma deplasez la ea, in capatul celalat al orasului. Nu mai are aproape niciun prieten/ prietena, nu iese nicaieri, mi se vaita tot timpul, e ”cu nervii la pamant”. Serviciu-casa, servicu-casa, altceva nu mai stie. Printre altele, mi-a spus ca s-a saturat sa se compare cu altii care au mai putin, ca ea vrea mai mult si ca de fapt, vrea sa plece din tara. De vreun an vrea sa plece din tara. A intreprins vreun demers in sensul asta? Nu. Aceasta a doua prietena are 34 de ani si o bat la cap sa-si dea cu un ruj macar, sa nu se mai imbrace ca la manastire (neatragator). Din pacate, ultima situatie e mult mai raspandita si e o problema reala sa descoperi ca nu mai ai prieteni, nu cunosti pe nimeni, ca te-ai ”salbaticit”, nu mai ai chef de nimic, esti nemultumit de viata ta. Si problemele treneaza...
Acum, ma gandesc in felul urmator la tine. Situatia asta de acum va trece cu siguranta. Va aparea alta, asemanatoare. Si alta. Copiii cresc, vor merge la liceu, vor pleca de acasa, vei fi mai libera. Vei stii atunci ce sa faci cu timpul tau liber?
Ce am mai observat este ca nu prea perseverezi, ca ai incercat diverse si ce mare esec a fost totul. Parca l-ai luat pe „Nu” in brate. Si eu ma gandeam sa-ti propun ca intr-o zi sa-ti faci putin timp pt. mijlocie de ex., sa vorbesti cu ea daca spui ca e mai dificila. In alta zi, cea mare si tot asa. Nu ceva strict, cu programe afisate prin casa, ci cumva mai de la sine... Dar fiecare a venit cu mici solutii, tu le-ai cam refuzat :D O schimbare se face putin cate putin, nu brusc (cred). Mutatul si plecatul nu stiu unde, n-ar fi decat o schimbare de adresa, fara o rezolvare in esenta a problemelor. Apoi, ce faci tu pt. tine? Intr-o dimineata te-ai uitat la un film, eu ma uit seara macar o jumatate de ora la un episod din vreun serial. In alte seri ma uit la un film mai lung. Daca n-am bani (si n-am) ies in parc si ma multumesc sa fac poze cu mobilul. De citit, citesc pe metrou mai mult, am mereu o carte la mine. Serios, sunt o gramada de lucruri simple pe care cineva le poate face.
Tot tu mai spui ca ai niste copii sanatosi, frumosi, destepti de care ar trebui sa fii mandra. Ai putea sa incepi de aici, de la a-i privi cu ochii de mama mandra, in loc de nervi si frustrare.
In fine, sper ca ti-am putut fi de folos cat de putin :)
miriama spune:
Mickyyy, bucura-te ca esti sanatoasa, tu si toti cei dragi tie. Ia lucrurile asa cum vin, fii fericita de si cu copiii tai cat timp sunt langa tine si mai vor sa aiba activitati cu tine. Foarte curand nu vei mai fi "cool"...
Daca te incalzeste cu ceva nici eu nu socializez foarte mult, am ajuns la concluzia ca fiecare si le are pe ale lui insa ma bucur de fiecare rasarit de soare, ies cu bicicleta pe faleza, plec singura sa mananc un cornet cu inghetata, chestii minore, dar care ma fac sa multumesc vietii pentru fiecare clipa.
Nu dispera, fiecare moment are rostul lui!
Mickyyy spune:
Adde, chiar daca la prima vedere pare ca nu sunt de acord cu nimic din ce spuneti voi, pentru ca 'comentez, nu e deloc asa. Cu multe din cele spuse aici am fost de acord, si mesajele voastre, indiferent ca sunt mai dure sau mai calde, ma ajuta sa imi fac ordine macar in ganduri, daca nu chiar si in viata 
sanziana27 spune:
Mickyyy eu cand trec prin perioade din astea de purificare personala, imi fac bine planurile si obiectivele pe perioade scurte si sa ma tin de ele.
Ex: sa beau zilnic 2 litrii de ceai (nu beau lichide si trebuie sa-mi impun)
- sa-mi fac unghiile cu oja
- sa fac X abdomene seara
- sa pot sta o ora in baie duminica ...
Cam dupa o luna in care sunt fixata pe acest set de obiective, de fapt atentia mi se muta de la rutina anterioara si iar ma lenevesc si dedic timpul meu celorlalti.....
Alizee spune:
Mickyyy, incerc sa ma pun in situatia ta : mama a trei copii, care lucreaza pana la 6 seara, cu sot care vine pe la 8-9 seara, o bona care ingrijeste copiii in lipsa ei si, peste toate astea, troneaza datoriile la banci.
Problemele nu vor disparea, dar daca te ajuti cu niste vitamine care echilibreaza sistemul nervos, vei avea mai multa putere sa lupti pt viata ta si a familiei tale.
allinta
A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.
Alizee spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui sanziana27 Mickyyy eu cand trec prin perioade din astea de purificare personala, imi fac bine planurile si obiectivele pe perioade scurte si sa ma tin de ele. Ex: sa beau zilnic 2 litrii de ceai (nu beau lichide si trebuie sa-mi impun)- sa-mi fac unghiile cu oja - sa fac X abdomene seara - sa pot sta o ora in baie duminica ... Cam dupa o luna in care sunt fixata pe acest set de obiective, de fapt atentia mi se muta de la rutina anterioara si iar ma lenevesc si dedic timpul meu celorlalti..... |
Corect. Si eu fac la fel. Pana ma plictisesc si tot la rutina zilnica ma intorc.
allinta
A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.