Cand viata trece pe langa tine...
Raspunsuri - Pagina 24
nelia spune:
Mickyyy, nu lipsa banilor te impiedica sa te bucuri de ceea ce ai. Ti-as scrie eu despre problemele mele financiare, insa nu stiu cine ar crede pentru ca vad ca daca sub nick scrie alta tara decit Romania, se exclud din start aceste probleme, ori nu e deloc asa. Lipsa banilor e importanta si aduce dupa ea unele consecinte, insa problema adevarata nu e acolo. Daca iei pe rind ce ai in viata, incercind sa vezi partile bune si rele, vei vedea ca poti sa te bucuri de viata, sa rizi cu copiii, sa faci activitati cu ei, sa te bucuri de fiecare clipa pe care copiii, familia si munca ti-o lasa pentru tine si atunci cind nu ai bani suficienti. Da, pot inlesni unele lucruri, insa nu rezolva problemele care vin din interiorul fiintei.
buli spune:
zau ca nu voiam sa scriu, sunt si intr-o max criza de timp, dar ...
Mickyy, aveti atatea lucruri in viata voastra de care sa va bucurati. sunteti doi, sunteti impreuna, va intelegeti, aveti 3 fete frumoase, destepte si sanatoase, sunteti o familie normala.
si in loc sa apreciezi toate lucrurile astea si sa aduceti bucurie intre voi, te cramponezi de lipsa concediului, de timpul nu stiu cum dimineata, de rate etc.
niciuna nu e problema cu adevarat grava.
lucrurile cu adevarat importante voi le aveti, nu va irositi viata trecand pe langa ele uitand sa le pretuiti.
eu nu te sfatuiesc nici sa pleci in vacanta, nici sa iesi la restaurant, nu te sfatuiesc sa faci nimic in plus fata de ce faci acum
te sfatuiesc doar sa incerci sa-ti traiesti viata in bucurie, pe care s-o impartasesti cu cei din jur. apreciaza-i, iubeste ceea ce ai, nu mai fi vesnic nemultumita.
sunt perioade si perioade, dar armonia vine din interior nu din lipsa ratelor.
discuta cu fetel, cere-le ajutorul cand nu mai poti, copiii sunt extrem de empatici si de iubitori. fii blanda cu ele si intelegatoare si ele vor fi la fel cu tine. si nu fii blanda asteptand de la ele sa fie la fel in schimb. fii blanda pur si simplu, fii mama lor dulce si iubitoare si iti vor inapoia exact ceea ce le dai
orice incruntare a ta apare pe fruntile lor, orice frustrare a ta ca nu ai/nu poti se transforma la ele in cerinte pe care nu le poti indeplini.
insenineaza-te tu si se vor insenina si ele. armonizeaza-te tu si se vor armoniza si ele.
carmencat spune:
Tot citesc de atatea pagini si dau sa scriu si ma razgandesc si iarasi dau sa scriu si iarasi ma razgandesc.
Eu nu inteleg expresia asta cu trece viata pe langa tine... cum adica trece viata pe langa tine?
Eu cred ca este o problema de atitudine de fapt si de a vedea ce ai si de a te bucura.
Nu vreau sa fiu inteleasa gresit. O sa vorbesc despre mine ca sa nu se interpreteze.
Cred ca in opinia unora as fi candidatul perfect la "trece viata pe langa tine", numai ca eu nu consider asa. Traiesc din plin fiecare zi. Traiesc azi, nu maine, nu ieri.
Cand eram tineri si proaspeti absolventi de facultate ne-am aruncat in valtoarea muncii. Si am muncit din greu. Nu am ales calea usoara ci pe cea care aduce bani, adica pe santierele patriei. Am avut perioade lungi in care nici macar nu eram impreuna. El la Bacau, eu la Oradea, el la Constanta, eu la Satu Mare. Au fost si cazuri in care am lucrat in tara si in acelasi loc. Numai cine lucreaza pe santier stie ca nu ai zi, nu ai noapte, nu ai vacanta de vara. Vara e sezon plin in constructii, deci pa pa vacanta. Ai turnari de beton, stai pana se termina, chiar daca asta inseamna 4 dimineata sau 24 de ore sau 48 de ore. Filme, teatre, iesit la plimbare, socializari... glume bune... si am dus-o asa multi ani. A, da, ai dreptul si la concediu, de dinainte de Craiun pana dupa anul nou sau mai incolo, functie de vreme si politica firmei, cand, numai plecat nu iti trebuie. Iti trebuie sa fii acasa, in sfarsit si sa apuci sa dormi.
Dar, cu genul asta de munca am cumparat un apartament. Da, am fi putut lucra in proiectare sau sa frecam menta pe la birouri si sa stam in chirie, sa ne facem concedii, dar noi am ales asa si ne-am asumat asta. La fel cum am ales sa am mai intai un caine si apoi pe al doilea, desi stiam ca nu ne ajuta parintii din nici o parte cu nimic, unii ca nu pot si altii ca nu vor, nerelevant, oricum. prin urmare ne-am asumat sa caram dupa noi primul caine peste tot si dupa niste multi ani, cand am ajuns in sfarsit sa incepem sa avem si noi concedii... sa ne facem concediile functie de caine.
Imi aduc aminte primul concediu dupa... vreo 7 ani de munca (ma refer la cea de dupa facultate, ca am muncit si in facultate diverse, desi am facut-o la zi) a fost de 4 zile cu we cu tot! Uaaaau! Nu stiu daca va puteti da seama cum au fost acele 4 zile de concediu pentru noi. Parca au fost o luna. Am plecat cu cainele evident, la o pensiune in munte.
Mama imi tot zicea dupa niste ani, mai mama, uite vara-ta nu stiu care isi face concediul la bulgari, ailalta la greci, ailalta nu stiu unde. Mai mama, trece viata pe langa tine, du-te si tu. Noi ne luam frumosel cainele si ne duceam o saptamana cu cortul in Vama Veche. Pfuaaaa ce minunatie!
Dupa alti niste ani, am reusit de am platit apartamentul si in loc sa ne tragem si noi sufletul, ca facusem minunata varsta de 39 de ani, am vandut tot, am facut un credit maret si ne-am mutat la casa. O sa ziceti masochisti, clar. Da, poate, nu stiu...
Acuma avem aproape 5 ani de cand suntem la casa si platim la credite si o sa mai platim. Nu pot sa zic ca nu ma uit in buzunar, nu pot sa zic ca nu am perioade in care, daca mai apar si neprevazute trebuie sa ne reorganizam platile. Nu pot sa zic ca ma duc la salon macar o data pe luna. Dar imi e bine. Mie, asa cum e, imi e bine.
Daca nu ne mutam aici la casa nu o aveam pe Alexia, asa ca daca tot drumul nostru prin viata de pana acum, asa greu cum a fost ne-a adus aici, tot e bine.
Da, muncesc vara de nu mai pot, pun conserve, pun la congelat, fac tot ce se poate sa avem cheltuieli cat mai mici iarna si sa am mancarea asigurata. Da, noi (eu si sotz) ne cam taiem de pe lista de la tzoale si diverse. Da, de vopsit manichiurat, etc. ma fac eu acasa. Rar mai trec si pe la salon. Da, in mall ma duc sa fac cumparaturi stricte, mai precis la carrefour-ul din mall. Dar nu sunt nefericita. Chiar nu sunt.
Mai mergem uneori la un film cu copilul, alteori daca reusim sa convingem vreo bunica sau sora-mea sau avem bani sa platim bona iesim si noi la un film sau concert, dar destul de rar.
Vara e minunat. Mai vin prieteni la noi, mai punem mana de la mana de iese un gratar...
Chiar sunt si pot fi atat de multe lucruri de care sa te bucuri...
Si chiar sunt alte lucruri pentru care sa suferi cu adevarat... Nu am suferit dupa anii trecuti fara concedii si fara distractii, nu am suferit cand abia imi permiteam o paine si o bucata de branza pe care sa le impart cu cainele (cainele mai mult branza, noi mai mult paine), cum am suferit cand amaratul asta de caine a murit chiar daca de batranete.
Zau ca as vrea inapoi atunci cand imparteam nimicul cu el, dar era tanar si sanatos si... era. Decat acum cand imi permiteam sa il tin pe diete de la Royal si sa ii ofer ce e mai bun... si el nu mai e.
De ce sa spunem ca trece viata pe langa noi cand de fapt avem ce ne-am dorit: o familie, copii, o casa... Da, trebuie sa platim pentru ele. Pentru orice pe lumea asta platesti.
In valtoarea problemelor si a lipsurilor uitam de fapt ca bucuria e in noi. Uitam sa ne bucuram de lucrurile marunte din jurul nostru. Gura mea de oxigen nu o reprezinta concediile scumpe sau mai putin scumpe, gura mea de oxigen o reprezinta o carte buna seara dupa ce culc copilul, spal vasele, mai intind o masina de rufe sau naiba stie ce mai gasesc de facut. O ora sau doua de citit, dupa aia verificat cainii ca sunt bine, ca dorm linistiti (acum cainele, numai un singur caine mai verific acum), dupa aia trecut pas-pas prin camera copilului, o mangaiere usoara, sa nu se trezeasca si in sfarsit la nani si eu ca maine e o noua zi. In care traiesc. Si daca nu am maine bani sa cumpar paine, dar am faina in casa si bag o paine la cuptor, tot e bine. Uaaau, mirosul de paine calda si copilul care spune mami esti cea mai buna mamica, faci cea mai buna mancare din lume, stii? Chiar daca mancarea aia e numai o mancare de cartofi.
Dar avem o familie, avem o casa (pentru care platim, da, si nu putin), avem servici si suntem sanatosi. Ce am mai putea dori?
carmencat spune:
Na, ca iar am scris un kilometru'. Scuze!
Mada spune:
Marcia , nu compara situatia ta cu a nimanui. Nici macar cu a mamicilor elvetiene, pt ca dupa cum tu spui, ele au mai mult de un copil si sunt decazute fizic. Eu nu cred ca, cu un sg salariu si 4,5 persoane de hranit, imbracat, scolit o duc foarte bine si brusc dupa 20 de ani de casnicie divorteaza ca ea arata prost si sleampata... Nu cred.
Eu cred ca sunt pur si simplu storsi de griji si epuizati si nu mai au chef sa-si imparta si batranetea in aceasi situatie. Si atunci divorteaza.
-caz trait de mine personal-
Situatia lui Mikyyy este grea, am exemple in jurul meu cu nemiluita... oamenii care au facut credite peste credite intre anii 2006-2009 si brusc in 2010 au inceput sa faca foamea,la propriu sa-si lase bunurile luate de banci, etc.
Abia acum reusesc sa ridice un pic capul.
Eu m-as duce cu chirie si peste 10 ani cand copiii vor fi mai mari as incepe sa ma gandesc din nou la o proprietate imobiliara. Mai ales ca ai alternativa Pitestiului, la un o adica, poti face si naveta sau te poti transfera cu serviciul acolo, inclusiv copiii la scoala.
Copiii acum au nevoie sa investesti in ei si e adevarat si peste 10 ani. Altfel te vei umple de reprosuri ca nu ne-ai dat cand a trebuit.(nu dati cu rosii pt ca asta e adevarul)
Si noi avem credit imobiliar, din fericire rata nu e atat de mare, dar mai avem 27 de ani de plata si avem unul sg si tot imi sta in cap pt ca Doamne fereste, ramanem intr-un singur venit nu vad cum va fi si nici nu vreau sa fiu pesimista.
Eu am 2 copii, nu 3 si tot e greu cand se imgramadesc toate de plata.
Eu te cred ca esti epuizata(nu neaparat fizic) si probabil si sotul tau e la fel si daca ai si sotul care te sustine atunci da-i bataie pt o viata roz!
Succes!
Mickyyy spune:
nelia, carmen, buli, cred ca am scris asta, daca nu in primul mesaj cu siguranta in urmatoarele. Am o famile frumoasa, am o casa, un job, am copii sanatosi, aparent n-am motive sa ma plang, sunt multi altii care au trecut sau inca trec prin situatii cu mult mai dificile in viata decat mine si sunt cu moralul mult mai sus. Stiu ca poate parea un moft, depinde din ce punct de vedere privesti problema.
Eu am recunoscut, sunt slaba, am ajuns in punctul in care lucrurile marunte nu ma mai pot bucura. Sau e o bucurie de moment, insuficienta ca sa ies din starea in care am picat.
Suntem diferiti si noi ca adulti, unii putem, altii nu, sa functionam dupa aceleasi reguli, sunt momente si momente in viata, uneori cand orice nimic iti poate insenina ziua, si alteori cand nici daca ai castigat la loto n-ai fi fericit. Toti avem asteptari, vise, dorinte neimplinite. Depinde ce importanta dam noi fiecarui aspect al vietii, uni pot sa dea mai putina importanta si sa se simta fericiti, multumiti, impliniti doar privind o floare sau un copil zambind, pe cand altii au nevoie de mai mult. Eu poate am nevoie doar de o farfurie de supa sa ma ridic satula de la masa, altul poate are nevoie de 3 feluri de mancare plus desert. Nu spun ca el n-ar putea trai cu farfuria aia de supa zi de zi, dar ar fi permanent frustrat si flamand. O vreme s-ar putea autosugestiona ca farfuria ii este suficienta, dar asta nu va tine la nesfarsit.
Marcia03 spune:
Am dat detaliile doar pt a fi inteleasa mai bine 
Mickkyyy daca as fi in locul tau, as vinde apartamentul, as plati ce mai e de platit si dupa as sta cu chirie. Se poate intampla ca atunci cand veti termina cu creditul, valoarea apartamentului sa fie mai mica decat atunci cand l-ati cumparat. Si atunci de ce sa stati sa va chinuiti ? Stiu, e usor de dat din gura. La urma urmei, voi stiti cel mai bine.
O zi buna va doresc !
Mihaela
Ramonika spune:
voiam doar sa spun Doamne fereste sa te apuce pensia in chirie. ajungi boschetar... nu se compara strainatatea cu Romanica, atunci cand e vorba de chirie.
pensionarii nu pot plati caldura iarna, se debranseaza si stau in frig de frica pretului la caldura. d-apoi sa mai plateasca si o chirie, mai ales la preturile care sunt in tara la noi...
trebuie privita problema si pe termen lung, nu doar pe termen scurt.
poate ar fi o solutie sa va reesalonati creditul cu o rata mai mica lunar.
carmencat spune:
Mickyyy, nu as vrea sa ma intelegi gresit, dar te-ai gandit ca s-ar putea sa ai asa un puisor de depresie? Eu te-as sfatui sa vorbesti cu cineva specializat.
Tristetile si nemultumirile astea lungi, culpabilizarile, nu iti fac bine.
S-ar putea sa vezi lucrurile mai in roz cu un mic ajutor.
Eu... nu as vinde sa fiu sincera si spun si de ce.
In romania chiriile nu sunt cum sunt in alta parte, adica sa aiba cineva o cladire sau o locuinta numai pentru inchiriat, sa te muti acolo si daca iti platesti toate alea poti sa stai si toata viata.
Aici te trezesti ca stai 1 an, doi, trei si apare proprietarul si iti spune ca i s-au facut copiii mari si are nevoie de casa sau ca vrea sa vanda sau, nu conteaza motivul pentru care trebuie sa pleci. Numai sa ma gandesc ca ma mut cu tot calabalacul, cu 3 copii dupa mine, unde? Gasesc peste noapte? Gasesc tot in zona? Ce fac? Cu scoala copiilor, cu prietenii copiilor de la scoala, cu prietenii copiilor de la bloc? Cu mobila, cu toate investiile mele? Ca nu poti sa stai intr-o casa, mai ales cu 3 copii, sa dormi pe jos si sa ai cate 2 tricouri, o pereche de pantaloni si o geaca de caciula.
Si cu chiriile astea... judecam acum la momentul asta ca au scazut un pic si peste 3 ani cum or sa fie? Dar peste 5?
Si cu chiria mai e o problema, nu ai sa platesti luna asta chiria, poate te asteapta pana luna urmatoare, dar daca nu o platesti nici luna urmatoare... nu ai decat sa te muti in drum.
Cand ai casa ta, totusi ai mai multa stabilitate, nu platesti intretinerea, o luna, doua, trei, sase, discuti, reesalonezi si ai timp sa iti revi. La fel si cu ratele la banca. Pana la urma o scoti la capat.
Dar fiecare stie cum e mai bine pentru el si familia lui. Doar ca sunt pasi care odata facuti... s-ar putea sa nu mai poti da vreodata undo.
Marcia03 spune:
Am spus ca majoritatea femeilor stau acasa (exista si familii cu 1 copil sau fara copii), pt ca un venit le este de ajuns (nu se compara venitul de aici cu cel din Romania - eu una ma descurc fara probleme fara banii partenerului meu). Asta este mentalitatea, asa au fost crescuti elvetienii : barbatul la munca si femeia acasa. Si le ajunge un venit, cand spun asta. Ca daca nu le ajung banii, ii ajuta statul, adica le plateste chiria, asigurarile etc. Asa ca o duc bine indiferent de cati copii au, nu va faceti griji pt ei. Iar de divortat, nu divorteaza dupa 20 ani, se intampla si mai devreme. Am uitat ceva : aici in cazul divortului, sotul e obligat sa plateasca si pt fosta sotie, daca ea nu lucreaza. Iar banii platiti sunt multi. Pe unii barbati un divort ii poate ruina, ar ajunge sa ia ajutor social. Si multi sunt prea mandri, asa ca nu divorteaza din cauza banilor.
Mihaela