Povestea cireselor

Primul lucru pe care il vad cand ma uit pe geam e ciresul vecinilor. Acum e aproape chel, dar povestea noastra incepe cu mai bine de un an in urma, cand tocmai i se ingalbeneau frunzele. Si ea suna cam asa:

Acum un an, o luna, o saptamana si-o zi tineam in mana un test de sarcina cu doua liniute. Una era clara si inchisa la culoare. Cealalta era palida, dar totusi era acolo. Nu era primul test pe care il faceam, dar as fi ingrata sa spun ca-l asteptam de mult. Stiu prin cate au trecut unele din fetele de aici de pe forum si nu e cazul meu.

Ii arat consortului testul, vede si el liniuta, dar nu ne ambalam. El trebuia sa plece din oras. I-am zis sa plece, ca oricum nu er nimic sigur si nici daca ramanea nu se schimba mare lucru. Stiam de pe aici povesti cu teste repetate si rasrepetate, cu emotii, cu ecografii facute prea devreme, sursa altor emotii. Asa ca m-am dus frumos direct la test de beta HCG. Peste cateva ore tineam in mana confirmarea: eram insarcinata. Nu am stiut ce sa fac mai intai, asa ca am trecut strada, am intrat in farmacie si mi-am cumparat acid folic .

Pana s-a intors sotul acasa am rascolit net-ul si am citit si recitit tot ce am gasit despre sarcina, mai ales despre inceputurile ei. Ne doream gemeni, asa ca am cautat si informatii despre sarcina gemelara si sansele de a avea gemeni. Pe DC deja se inchega odiseea de mai-iunie.
A doua zi, primul lucru cand a intrat domnul in casa, l-am anuntat ca sunt insarcinata. M-a felicitat .

Am hotarat sa mergem la eco abia la 7 saptamani, cand s-ar fi vazut bine daca era ceva. Fiindca nu puteam sa stau inca 3 saptamani, am mai facut repede un Beta HCG la 48 de ore. Se dublase valoarea, eram in schema. Erau valori normale, asa ca mi-am luat gandul de la gemeni.
Si au inceput bucuriile sarcinii: greturi, somnolenta si stresul la fiecare mica intepatura. Aproape ca regretam ca amanasem ecografia.

La 7 saptamani si o zi ne-am infiintat la doctor. I-am aratat testele, a zis ca sunt ok si ... treci la ecografie. Si numai ce aud "Ia uite, ce avem noi aici? Gemeni!" Ciresele vin in pereche, nu? Nici n-am stiut cum sa reactionez. Atat de tare ma antrenasem sa nu fiu dezamagita daca e unul singur, ca m-a luat complet pe nepregatite.
La prima impresie parea ca sunt univitelini, dar urma sa mai vedem.

Am hotarat sa nu spunem nimanui de sarcina si sa asteptam sa treaca primul trimestru. Totusi, aveam nevoie sa mai vorbesc si cu altcineva despre sarcina, iar fetele de la odiseea fluturasilor si floricelelor de mai-iunie m-au primit cu bratele deschise.

A venit ecografia de 12 saptamani cu dublu test, trecut cu bine. "Ma injurati daca va spun ca sunt doua fete?" NUUUUU

Veneau sarbatorile, asa ca am hotarat ca acesta va fi cadoul nostru de Craciun pentru ai nostri. Dar am stabilit ca nu le vom spune ca sunt gemeni, asta urma sa ramana surpriza pana la final. Daca pana atunci toata lumea ne batea la cap sa facem odata copii, dintr-o data, cand chiar se intampla, nimeni nu ne credea; toti ziceau ca glumim. Si cat ma chinuisem eu sa ascund sarcina! Acum cand nu mai voiam sa o ascund, nu o vedea nimeni .

Eco de 16 saptamani, totul ok.

Vine ecografia de 20 de saptamani, cu morfologia de trimestrul 2. A durat o ora, timp in care a venit si doctorita mea (ne trimisese la altcineva la morfologie) si in care s-au chinuit doi doctori sa gaseasca membrana despartitoare intre sacii amniotici. Verdictul: sarcina monoamniotica (sansa de supravietuire 50%), exces de lichid amniotic, un rinichi lipsa la un copil (dar a specificat ca cel mai probabil din cauza pozitiei), un alt posibil defect la inima la celalalt. Urmatoarele doua saptamani au fost ingrozitoare. Mi le-am ocupat facand test de diabet (negativ) si citind despre sarcina monoamniotica si despre posibilitatea ca doi gemeni identici sa aiba malformatii diferite. Am hotarat impreuna cu tatalor ca membrana aia e acolo, nu ne intereseaza ce zic doctorii. Oricum nu puteam face nimic altceva.

La 22 de saptamani ne ducem din nou la ecografie, pentru reevaluare. 4 rinichi repartizati corespunzator, inimile in regula, sept despartitor... rasuflam usurati. Pentru fix un minut. La capatul caruia aflam ca nu avem doar membrana despartitoare, mai avem si bride amniotice, adica niste fasii de membrana care pot face multe: pot strangula membre, le pot amputa, pot strangula cordonul ombilical... Nu cadeam chiar din lac in put, fiindca bridele erau doar intr-unul din saci. Nu mai erau amenintati ambii copii, ci doar unul . Slaba consolare

La 22 de saptamani nu poti face nimic. E ingrozitor sa stii ca locul in care copiii ar trebui sa fie in siguranta e plin de pericole pentru ei, dar nici nu poti sa-i scoti mai repede.

Ciresul din fata geamului incepea sa infloreasca. Ma intrebam daca mai apuc sa vad ciresele coapte inainte sa nasc, daca n-o sa fie nevoie sa le scoatem mai repede si sa petrecem saptamani lungi in spital.

26 de saptamani, o noua ecografie. Bridele sunt tot acolo, una periculos de aproape de cordon. Doi doctori se uita pe ecran si se mira. Nu se pot abtine: "Ce interesant!" Isi cer imediat scuze. Incearca sa ma consoleze in ideea ca se pot duce la final sarcini in care unul din gemeni moare, ca cel fara bride va supravietui. Ce consolare! Doar sunt amandoua copiii mei. Le vad la ecografii cum se mangaie pe cap reciproc, le simt cum se zbenguiesc. Incep sa caut solutii, deja am trecut de pragul de viabilitate. Dar poti sa risti complicatiile date de prematuritate ca sa incerci sa salvezi unul din copii?
Nu, ciresele se coc in iunie, nu le putem grabi.

Mergem la alt doctor, specialist in chirurgie fetala. Vede si el bridele, dar cea de langa cordon era deja rupta. Se vad bine manutele si picioarele, nu pare sa fie niciun membru afectat. Doua zile mai tarziu ma internez pentru injectia cu dexametazona, ocazie cu care mi se face o noua ecografie. Iarasi medici care se mira, rezidenti care stau si iau lectii, dar prognozele raman optimiste: fetita mea cea mica a reusit sa rupa bridele, mai sunt acolo dar nu mai pot face prea mult rau. Nu se zbenguia ea degeaba atata, mititica.

De la 32 de saptamani au inceput emotiile legate de diferenta de greutate. Fluxurile sanguine erau in regula, de aceea nu ne-am alarmat prea tare, dar am urmarit greutatile in continuare. Se punea problema de Sindrom Transfuzor-Transfuzat. Alta alarma falsa, dar de care nici nu mai avem puterea sa ne ingrijoram cu adevarat.

La 34 de saptamani colul se cam scurtase, asa ca am fost consemnata la pat.
De acolo se vedea tocmai bine ciresul. Fructele incepeau sa prinda culoare, ne apropiam de final. La odisee nasterile erau deja in toi, dar inca nu era momentul cireselor.

La 36 de saptamani, totul era in regula. Fetita cea mica era cu capul in jos, prima la iesire. Aveam sanse sa nasc natural!
Tot urmaream ciresele din pom. Erau deja rosii. Nu mai era mult.

La ecografia de 38 de saptamani fetita mai mare era mai aproape de iesire, dar statea cu picioarele in jos iar printre ele se balanganea cordonul ombilical. Exista riscul de prolaps de cordon ombilical (iese cordonul primul, odata cu lichidul amniotic). E foarte periculos, fiindca bebelusul inca mai respira prin cordon, iar cordonul este presat de copilul care da sa iasa.

38 s 2z: primele contractii. Imi sun doctorita. Imi cer scuze, nu sunt sigura ca e travaliu, dar nu vreau sa risc. Pauza lunga... Doctorita mea e plecata din oras. Imi zice sa ma duc la spital, ca ma suna ea inapoi. In 5 minute ma suna. E o rezidenta de-a ei de garda, ma va prelua ea. A vorbit si cu seful sectiei, care se afla in spital si ma va vedea si el. Daca e de nascut natural, voi naste cu el. Ajungem la spital, control, ecografie, monitorizare. Am ceva contractii, dar col inchis. Fetita cea mica e iar prima la iesire, cu capul inainte. Mi se pun perfuzii si dispar contractiile.
Cu tot diazepamul, cu toate ca e sarcina gemelara avansata, zgatiile mele nu stau locului la monitorizare. De doua ori pe zi le alergam cu monitorul sa le prindem pulsul. Se mira toate asistentele de ele.

38s5z: Mi se scot perfuziile. Contractiile nu revin. Ma suna doctorita mea. E in oras, maine vine sa ma vada.

38s6z: La ecografie se vede ca situatia s-a schimbat din nou: fetita mai mare e iar prima la iesire, cu fundul inainte. Nu mai e loc liber sa iasa cordonul, asa ca doctorita imi spune ca daca vreau sa merg acasa, ea imi da voie. Dar nu am curaj, stiu ca peste jumatate de ora s-ar putea ca pozitia lor sa fie alta. Le-am vazut la monitorizari cat de miscacioase sunt. Raman in spital. Continuam monitorizarile, mai trece doctorita sa ma vada. Urc si cobor scari, incerc sa-mi fac de lucru. Incep deja sa ma tem de complicatii de postmaturitate, de unde toata sarcina m-am temut de prematuritate.

39s4z: Parca am niste intepaturi usoare, dar nu ar fi prima alarma falsa. La monitorizarea de seara mi se pare cam slab pulsul fetitei mai mari. Ii atrag atentia asistentei, zice ca e totul ok, in limite normale. De ce n-oi fi insisitat?

Pe la 2 noaptea, cand vine asistenta sa schimbe perfuziile colegelor de rezerva, ma trezesc. Mi se pare ca am totusi dureri cam mari. Ma duc la baie si constat ca am pierdut dopul. Dau alarma. Ma controleaza medicul de garda si-mi spune ca o suna pe doctorita mea sa vina, timp in care eu ma duc sa ma pregatesc. Il sun pe sot si-i spun sa vina si el. Sunt condusa la sala de nasteri. Ma controleaza aceeasi rezidenta care mi-a facut si internarea. "Permeabilitate de doua degete." De data asta nu mai e alarma falsa. Ajunge si doctorita mea si cand ma controleaza se rupe apa. Verde! Nu eram nebuna, pulsul de la monitorizare nu fusese in regula. Ma urca pe capra si ... "cordon prolabat, pregatiti-o de cezariana de urgenta"
Aud ca prin vis "a venit sotul, dati-mi o cartela sa ies sa-i spun", sunt intrebata de alergii in timp ce sunt legata si conectata la diverse si... se taie firul.
M-am trezit intreband pe toata lumea de bride si de scorul Apgar. Nu au vrut sa mi-l spuna, dar mi-au zis ca e totul in ordine. Nu intelegeau ce e cu bridele. Mi-a zis sotul meu ca nu au lasat niciun semn, ca era in ordine totul. Doctorita mea plecase. Scosese copiii, se asigurase ca e totul in regula si se dusese acasa. Era totusi duminica noaptea. A revenit de dimineata sa ma vada la reanimare si sa-mi mai spuna inca o data ca nu mai era cazul sa ne facem griji pentru bride.

A venit si sotul meu cu poze proaspete si mi-a povestit ce se intamplase:
Cand ajunsese el, deja alergau doctoritele si asistentele prin blocul de nasteri. Doctorita i-a explicat rapid ce se intamplase si ca urma sa ma opereze. Cateva minute mai tarziu, alergau doua asistente cu doi copii pe langa el. Habar n-avea ca erau ai lui, i se parea ca aratau prea curati, prea linistiti.
Le-au dus repede la oxigen, dar nu le-au tinut mult. Nu au avut nevoie. Nici de lampa cu ultraviolete n-au avut nevoie.

Am hotarat sa luam o rezerva "VIP", in care sa putem sta toti 4. Ele s-au nascut la ora 3.30 noaptea. Le-am vazut mai intai in poze, la 10 dimineata. Le-am intalnit abia la ora 14.00 cand ni le-au adus in rezerva: doua sarmalute blonde carliontate, dormind linistit. Nu le-am auzit cand au plans prima data, nu am putut sa le tin in brate sau sa le pun la piept. Dar macar au fost impreuna, au stat in acelasi patut. N-au fost niciun moment singure. Cat despre plans, ne-am scos noi parleala dupa aceea .

Abia in noaptea urmatoare mi-am dat seama ca era cat pe aci sa le pierdem pe amandoua, ca daca nu as fi fost in spital cand s-a rupt apa aveam sanse mari sa ne intoarcem acasa singuri. Am tras un plans zdravan de usurare, de nu stia tatalor ce m-a apucat. Cred ca se gandea deja la depresie postnatala.

Asta nu e povestea unei nasteri, fiindca nu prea am fost prezenta la ea, e povestea despre cum s-au copt ciresele mele. A fost o sarcina cu multe emotii, o nastere amanata si grabita in acelasi timp, ambele incheiate cu bine.

Acum un an, o luna, o saptamana si o zi tineam in mana un test de sarcina cu doua liniute. Azi va scriu povestea a doua copile care dorm infofolite in patutul pe care l-am montat afara, in curte, vegheate de... ati ghicit: ciresul lor.



Alma, mama floricelelor de cires

mishuc spune:

Foarte frumoasa povestea, Alma! Sa fie sanatoase fetitele tale si sa aiba ce e mai bun in viata!

Anitta_O spune:

Foarte emotionanta povestea cireselor voastre! Dumnezeu v-a dat minunate comori!

Anitta_O spune:

Nu ne-ai povestit momentul in care parintii vostri au aflat ca vor fi de doua ori bunici intr-o zi. Cand au aflat, chiar in ziua in care ai nascut?

stefulici spune:

Superba povestea si foarte emotionanta! Am bocit un pic!

laura78nico spune:

Forte frumoasa povestea! Sa-ti traisca ciresele!

Laura32 spune:

Emotionant si frumos ! Sa va traiasca ciresele si sa va aduca numai bucurii !

Mami de Andrei ( 3 Iulie 2012)

roxi_mami spune:

foarte frumoasa povestea! Felicitari pt ciresele si multa multa sanatate lor si voua sa va puteti bucura de ele!

Copilul ajunge pt parintii sai, dupa educatia pe care o capata: rasplata sau pedeapsa.
Jean Jaques Rousseau

alma_alma spune:

Multumim frumos pentru urari!

Anitta, i-am anuntat pe toti in ziua in care s-au nascut fetele. Mai intai i-am chemat pe fratele meu si cumnata-mea. Ei aveau sa fie apoi nasi la botez. Nu le-am zis decat ca s-a produs evenimentul, nu si rezultatul. Au ramas masca atunci cand au intrat in salon si au vazut doi copii in patut (i-am #351;i filmat ). Frate-miu incerca s-o mai dreaga, ca el era sigur ca sunt doi etc.
Maica-mea s-a simtit vinovata ca nu si-a dat seama singura ca aveam gemeni (adevarul e ca avusesem ditamai burtoiul). Socrii erau nedumeriti fiindca ei aflasera "pe surse" ca vor avea un nepotel. Toata lumea s-a bucurat, dar a fost o surpriza mare si cred ca le-a luat un pic pana si-au revenit din soc.

Alma, mama floricelelor de cires

mirela77a spune:

Alma-alma iar povestea celor doua micute ciresele e delicioasa, ca si ele. Imi maintesc de toate emotiile si problemutele din perioada odiseei si ma bucur ca s-au copt la termen si sunt atat de delicoase. Va imbratisez si va doresc o viata senina impreuna!