Tulburare de comportament sau criza de personalite

De cateva zile fetita mea de 4 ani face frecvent crize, hai sa le zicem de personalitate, desi nu stiu daca asta sunt. De regula incepe in momentul in care ii interzic sa faca ceva si situatia scapa efectiv de sub control.Incepe sa planga, arunca din picioare, daca ma apropii de ea ma loveste, daca plec ma trage de haine sa nu plec.Indiferent cum abordez situatia nu cedeaza, uneori crizele dureaza si o ora, am observat ca cel mai bine este sa astept sa isi revina si sa ii vorbesc in soapta si pe un ton calm si relaxat.Daca intervin agravez situatia.
Prima data au aparut la doi ani si ceva, perioada a coincis cu mersul la cresa iar apoi sarcina mea cu cel de-al doilea copil, sarcina cu probleme, petrecuta mai mult prin spitale. Asa ca mi s-au parut oarecum firesti, ca o reactie a frustrarii pe care nu stia sa o manifeste altfel.
Am mers atunci la diversi medici, psiholog, neurolog, am facut chiar si rmn, mi s-a spus ca sunt crize de personalitate specifice varstei si ca vor inceta cu timpul, copilul avea nevoie doar de toata atentia noastra.
Dupa ce am nascut n-am mai dus-o la cresa, eu n-am mai plecat nici la spital,nici la serviciu, bebelusul dormea aproape toata ziua, aveam mult timp la dispozitie pe care il petreceam impreuna, crizele au disparut.
Cu aprox. doua saptamani in urma a facut iar o astfel de criza, in urma unui conflict cu fratiorul ei.Precizez ca nu i-am luat apararea fratiorului, ba din contra l-am certat si i-am explicat ca nu-i frumos sa ii strice jucariile.
Criza a tinut destul de mult, m-a lovit, m-a muscat,s-a inchis in baie si batea in oglinda de pe usa.
Dupa ce inceteaza, cand o intreb de ce a facut asa spune doar: am gresit si eu! si zice ca nu stie de ce a facut asa.
La cateva zile mama mea s-a oferit sa o ia o saptamana la tara. N-am prea vrut sa o las, insa ea si-a dorit foarte mult asa ca am cedat.
A stat o saptamana iar de cand s-a intors crizele au revenit si sunt foarte frecvente, chiar de doua trei ori pe zi. Punctul culminant a fost cand a facut o astfel de criza pe strada.A vrut sa se dezbrace, i-am zis ca nu se poate , afara fiind chiar gerulet,efectiv si-a smuls haiuta si palariuta de pe ea si le-a aruncat pe jos, plangea jalnic, urla chiar as spune, daca ma apropiam sa o iau de acolo incepea mai rau,de parca i-ar fi fost frica de mine.Era uda leoarca doar in maleta si capul gol, in conditiile in care afara erau doar cateva grade. a trebuit sa imi sun sotul sa o ia de acolo, pe sus aproape, ajunsa acasa a continuat.
Noaptea a facut din nou a astfel de criza, n-a tinut mult, s-a linistit si a adormit de loc. De trei patru zile s-a linistit, am incercat sa discut cu ea, am discutat cu mama mea, cu educatoarele.Nimeni nu a observat nici un fel de schimbare , e acelasi copil dintotdeauna.
Eu inclin sa cred ca e gelozie fata de fratiorul ei, ea merge la gradi, eu raman cu el acasa, si poate aici e problema.Incerc sa petrec timp doar cu ea, insa neavand ajutor din partea cuiva, sotul e acasa doar seara si duminica, cel mai adesea eu sunt cu amandoi copiii.
Ideea e ca pe mine crizele astea ma sperie teribil, si mi-e teama sa nu fie tulburari de comportament care sa degenereze in altceva.
Marti ma intalnesc si cu pediatrul ei sa ii povestesc intreaga situatie si sa ma sfatuiasca ce am de facut.
Daca mai sunt mamici care s-au confruntat cu astfel de situatii va rog , am mare nevoie de sfaturi.

Imi cer scuze daca am fost incoerenta, sper ca s-a inteles ce am vrut sa punctez


O nastere cu prelungiri
Caietul cu retete



[b][red]Violeta ,mamica binecuvantata de -Alexandra Valentina(2.09.2008) si bebe Stefan (22.01.2011)

JuliaSM spune:

Violeta, nu mai povesti atat altora despre ea! Ajunge ca ai dus-o la medici,ca i-ai facut rmn, ca ai vorbit cu sotul, cu mama ta, cu educatoarele, parca nu mai e nimeni cu care nu ai vorbit inca despre ea si 'tulburarile de personalitate'! Banuiesc ca la unele din discutiile astea a fost si fetita de fata, ca un gandacel sub lupa celor curiosi sa-l intoarca pe toate partile si sa vada ce-i cu el!

Parerea mea este ca fetita trece doar printr-o fata normala de maturizare emotionala, caracterizata de tantrum, de crize,isterii, lacrimi si nervi, tipete si tot tacamul. Felul in care copiii reactioneaza la tantrum spune ceva despre temperamentul lor, ca nu toti sunt atat de vulcanici, insa cota e mult exacerbata, copilul tau nu e ala care ajunge la maximum urland chiar si o ora, nu lua iesirile astea drept caracteristica principala si permanenta pentru el.
In mod firesc, fetita e ea insasi speriata si nu intelege ce se petrece la tantrum, se mira cum de poate sa tipe si sa planga atat, e ca o furtuna de vara, intensa, dar care trece iute. Cu atat mai mult, cand te vede pe tine ca te pierzi si tu, ca il chemi pe sot sa o ia din strada, ca nu stii cum sa gestionezi asemenea momente, o bulverseaza si mai tare.
Imagineaza-ti un vas cu apa, cu capacul pus bine, care e pus pe foc.Apa fierbe, se evapora, presiunea creste sub capac,vasul incepe sa vibreze usor, nu pricepe nici el ce se intampla, de unde fierbinteala, de unde presiunea si pana la urma ceva face poc! Tu nu trebuie decat sa fii atenta, sa iei din timp capacul de pe vas, sa slabesti putin presiunea, pana nu e prea tarziu, sa previi momentul acela.
Aici tu esti cea care, ca parinte, e personajul-cheie, nu fetita.Ea nu are maturitatea emotionala si intelectuala sa poata intelege ce se intampla, 'nu are cuvintele la ea'... cand te bate sa pleci, dar totusi te tine de haine sa ramai, e clar ca e o mare frustarare in inimioara aceea mica, care se bazeaza pe tine sa treceti si peste asta.
Deja ai descoperit ca nu ai cum rezolva o criza, decat daca vorbesti calm si astepti sa ii treaca. Daca te suporta atunci, poti interveni si fizic, sa o mangai, sa o iei in brate si sa urle acolo mai departe, pana trece vartejul. Important e ca asa simte ca o accepti si ca esti acolo pentru ea.
Si mai importat e sa iti schimbi tu viziunea si sa o vezi normala, nu mai face din ea stire de senzatie si copil de balamuc, povestind tuturor despre ea si ducand-o pe la medici de tot felul.
Petreceti mai mult timp cu ea, in activitati creative, in ce-i place ei sa faca, sa deseneze, sa se uite in carti, sa faceti ceva proiecte de toamna sau iarna, cumva sa te vada ca iti faci timp si pentru ea, nu numai pentru mezin ( care e deja mai mare, daca ii strica lucrurile si jucariile, cred ca are vreo doi ani, din ce spui).Chiar daca e si cel mic prin preajma, da-i si lui ceva de facut, ca pricepe si el cum se tine un creion in mana, banuiesc ( am si eu o fetita de 2 ani, care mazgaleste la hartii).
E greu cu copiii, cand esti singura si nu ai ajutor de la nimeni, dar ... asta e, esti adult, descurca-te.Serios, nu te tratez de sus, am trecut si eu pe-acolo si inca trec, iar varianta asta, cu incrucisatul bratelor, ca nu am ajutor si nu ma descurc, ca-s singura cu doi, nu e buna, iar copilul are cel mai mult de suferit. E greu acum, o perioada, n-o fi asa mereu, de-acum pana la batranete, de aceea merita sa iti concentrezi putin eforturile, ca sa iti apropii copila.
Ma tot gandesc la punctul culminant de care zici, cel cu dezbracatul( cand am citit prima oara ce ai scris, am crezut ca voia sa se dezbrace de tot, no, in tabloul de copil problema pe care l-ai expus, anticipam o mica salbaticiune de-asta cu personalitate efervescenta )- poate chiar ii era cald si voia sa dea haina jos, ce mare lucru? eu as fi lasat-o. I-as fi spus ca mi se pare cam rece ca sa dea jos haina, dar as fi lasat-o. Daca i-ar fi fost rece apoi, ar fi vazut si singura cum e si ar fi luat haina inapoi. Asa cum ai facut a fost mai bine, parca?? Fata tot s-a dezbracat, a urlat pana a transpirat si a iesit mai rau, ca asa raceste, uda pe frig, nu daca se racoreste putin, dandu-si haina jos in mod normal.
In concluzie, ca m-am intins ca o zi de post, tu ai partea ta de vina pentru momentele astea, cealalta parte de vina o au varsta cu tantrumul specific si putin cadrul familial, cu bebe mai mic, pe care e posibil sa fie geloasa ( desi de 2 ani, trebuia sa se echilibreze gelozia deja, e si ea micuta si merita iubita mult si nu 'mai mult' ori 'la fel de mult ca pe bebe', ci MULT pur si simplu, pentru ceea ce e ea).
Incearca sa anticipezi momentele care pot degenera in tantrum, fii tu cu un pas inainte, iesi cu o solutie, schimba vorba, adu alternative... Doar sa vrei, iti trebuie putin exercitiu ca sa vezi situatiile dintr-o alta perspectiva, dar nu e imposibil. Si NU TE TEME de tantrum, genstioneaza acele momente, fii sigura pe tine, calda si calma, ca sa gaseasca fetita ta atunci si sa te ia de sprijin, pana ii trece plansul.

eumada spune:

Da chiar,Violeta si Eva face de astea.Si?Se vede ca acum gandeste altfel,e ca o furtuna pentru ea,brusc percepe altfel totul,ceea ce nu-i atragea atentia acum sase luni,ii atrage atentia acum altfel...inclusiv ca observa anumite chestii pe care nu le observa.

Si norma;l ca in creierul ei se produc schimbari,se dezvolta,normal ca treaba asta o sperie si o face sa planga de frica,deoarece nu intelege ce se intampla.DE ce p[ana mai ieri pestisorul statea in acvariu..dar azi se misca ciudat..sus,jos,dreapta stanga....de ce cantecelul favorit se aude altfel astazi....penru ca mintea,creierul copiilor trec prin transformari majore la varsta asta.Eu o las sa se linisteasca,o iau in brate,noi am avut probleme mari mai ales dupa anul trecut..Eva devenise sperioasa si fricoasa,nu mai avea incredere in nimeni...si se razbuna pe noi.Acum trece printr-o faza cam ca a ta..Eva are 3 ani si doua luni.Dar incerc sa inteleg ca lumea ei devine mai reala,ca se dezvolta altfel,e un omulet in toata puterea cuvantului,ca incepe sa inteleaga si sa dea din ce in ce mai multe replici de te doare capul.Ma contrazice pe fata,bate din picior..apoi cere in brate ca atunci cand era bebemic....or tredce si astea.
La gradi,acum ca a acceptat in sfarsit si face toate activitatile ,are buline rosii si se distreaza..ei bine,la gradi e model.Acasa ne toaca maruntel....nimic nu o multumeste,nimic nu e bun,ba mai da si cate una in mine,apoi plange neconsolata...si-mi spune"vleau sa stau in blate la tine,mult,mult....."O iau si stau...si stau...si ne jucam,ne pupam,ne iubim,o asigur ca este limina vietii mele...ei si revine la senttimnte mai bune la un moment dat.

marius spune:

1. Ai gasit singura raspunsul - partea subliniata.
2. Ai multe confirmari din diferite momente si de la persoane diferite toate aceleasi ca este in regula deci...
3. Este foarte posibil dar ai gasit de asemenea rezolvarea. Poate sa fie vorba si de un pic "de oboseala" fireasca dat fiind faptul ca esti singura cu doi copii ceea ce nu este deloc usor.
4. Atata timp cat atatea persoane iti confirma ca acest copil este absolut Ok se comporta normal nu au observat nimic special, e greu de presupus ca ar fi ceva.
5. Nu trebuie sa-ti ceri scuze de aceea suntem oameni ca sa nu povestim atat bucuriile cat si necazurile sau nedumeririle tocmai pentru ca uneori avem nevoie de un sfat sau de un sprijin. In fond care este deosebirea (uneori) intre noi si orice alt copil? Poate doar timpul dintre noi?

www.facebook.com/marius.pernes.3" target="_blank">Destinul meu este de a fi "noi" pentru totdeauna

rrox3 spune:

Si exact asta le face dese si lungi atunci cand copilul e cu tine (dupa cum zici cu altii nu se comporta asa).
Fiindca are nevoie de un adult calm si sigur pe el, care sa o securizeze, sa nu fie destabilizat. Iti simte teama si neputinta si asta o sperie si pe ea.

Pe de alta parte, fetita probabil e geloasa, din motivele spuse de tine. Are nevoie sa fie importanta pentru tine. Crizele astea sunt o modalitate de a obtine imediat atentia ta, asa e?

Incearca sa-i acorzi atentia necesara in mod pozitiv, la timp, si nu negativ cand da in clocot. Trateaza crizele, atunci cand nu reusesti sa le previi, ca pe ceva perfect normal, nu le da importanta. Nu mai purta discutii despre ele, nu te mai speria de ele. Fiindca tu le dai amploare prin modul tau de reactie.

alyx spune:

Crizele de nervi si alte toane sunt specifice cred eu copiilor la varsta asta (nu am foarte mare experienta, dar din ceea ce povestesti tu, nu par sa fie crize prea diferite de ale altor copii).
Si baietelul meu mai are uneori crize de nervi (nu foarte des, e adevarat) dar se manifesta tot cu plans, batut din picioare,aruncat diverse jucarii, uneori incearca sa ne loveasca.
De cate ori e in plina criza, eu fac tot posibilul sa raman calma (desi uneori e un efort imens)si ii spun pe cel mai calm si normal ton posibil ceva de genul "din acest moment eu nu mai discut nimic cu tine pana nu te calmezi. Cand te linistesti vorbim".
In mod ciudat, fraza asta are efect aproape de fiecare data (nu stiu de ce, dar are), caci dupa alte cateva minute de bocit se linisteste.
Incearca sa ramai calma si mai ales nu ii arata ca esti speriata atunci cnd are crize de nervi.

Pentru linistea ta poti vorbisi cu dr. pediatru, dar eu una nu i-as face RMN copilului (e o procedura mult prea daunatoare daca nu este absolut necesara).

Mai degraba incearca sa vezi care-i treaba cu nivelul de fier si magneziu in sange(stiu ca lipsa accentuata de fier poate cauza uneori stari de agitatie).
In rest, rabdare multa. Succes.

Mickyyy spune:

Pe strada inca nu am avut asemenea crize pana acum (au fost, dar mult mai mici), in schimb acasa, aooooleeeeu...am trecut prin de toate. Si nu odata, ci de 3 ori . La primul copil faceam si eu ca tine, cred ca am deschis o gramada de subiecte pe-aici sa vad daca are sau nu probleme fata. S-a dovedit ca nu fata, ci mama are .
Recunosc, pana la RMN n-am ajuns, da' analize de sange tot i-am facut!

Din fericire, toate astea trec in timp, o sa vezi ca peste ai iti vei dori asemenea crize (mult mai usor gestionabile) in locul celor de la pubertate ! Reteta universala nu exista, depinde de la copil la copil. Ai mei 3 sunt toti diferiti, asa ca ce merge la una, nu merge la cealalta. Insa indiferent care reteta va functiona la tine, trebuie sa includa obligatoriu: ton calm si linistit + timp petrecut impreuna doar voi doua. Si ideal ar fi ca din cand in cand la reteta de mai sus sa adaugi cateva ore doar pentru tine (in week-end daca altfel nu se poate), in care sa-l lasi pe sot sa se ocupe de copii iar tu sa faci ce-ti place/lipseste cel mai mult de cand au aparut copii!

violeta29 spune:

Acum dupa ce am citit toate comentariile voastre, dupa ce am stat o saptamana numai cu ea, am inteles. Am inteles ca de fapt ea incerca sa ne comunice ceva, dar noi eram prea ocupati ca sa observam esentialul! Am inteles cat de mult am gresit!
Da principalul motiv este gelozia, si intr-adevar avea nevoie de foarte multa atentie, de timp petrecut doar cu mine!Am vorbit si cu pediatrul, am vorbit si cu un psiholog, faptul ca mi-am deschis sufletul mi-a facut tare bine!
Acum sun convinsa ca voi sti cum sa reactionez daca se vor repeta "crizele"!

O nastere cu prelungiri
Caietul cu retete



[b][red]Violeta ,mamica binecuvantata de -Alexandra Valentina(2.09.2008) si bebe Stefan (22.01.2011)

marius spune:

Asta e meseria de parinte.
Succes!

nemora spune:

ce anume ii INTERZICI?
si cum anume faci asta?
cu fetita se vorbeste? sau tu esti mai degraba pe la bucatarie?
"timp numai cu ea" inseamna ca simti o conexiune adevarata, intre voi doua? ca asta poate aparea si daca o pui langa tine si-i spui cum faci ciorba, sau poate sa nu apara nici daca stai 5 ore pe zi cu ea. conexiunea asta daca o simti 10 minute pe zi, este un dar minunat. dar daca nu o simti zile in sir e trist. e ceva inexplicabil, o legatura, simti ca "o iubesti cu Iubitorul".