Copil 'atins' de invatatoare

eumada spune:

Exista sistemul asta imbacsit de la noi...copiii nemiscati ore intregi iar educatorul,invatatorul sta si troneaza......nici un copil nu poate stanemiscat cu orele...nici tu ca adult nu poti,dar un copil....mie mi se pare o prostie sistemul de acum.

coracora spune:

In Australia e posibil sa-ti dai copilul de 12 ani pe usa afara si sa scapi nepedepsit (ca parinte)?
In Olanda nu e posibil.
Cat despre cum facea rost de bani, e simplu, ameninta ca-si face si-si drege si parintii ii dadeau bani.
Eu nu inteleg de ce pare incredibil acest caz, sunt o multime la fel. Si iarasi nu pricep de ce trebuie sa fie musai "un strigat de ajutor" in spatele obrazniciilor; chiar tu, Bird, ai dat exemplu fetita care a vazut ca-i merge cu santajul emotional si il folosea din plin. De ce-ar fi exclusa varianta asta la varsta preadolescentei?
Copiii vorbesc la scoala vrute si nevrute, ei stiu ca parintii nu au ce sa le faca, ca nu exista constrangeri de nici un fel in ziua de azi si ca daca vrei sa-i vezi pe parinti suindu-se pe pereti (pentru ca nu ti-au dat voie sa fumezi in casa, de exemplu), e de ajuns sa-ti faci o vanataie pe brat si sa suni Protectia Copilului.

coracora spune:

Categoric da, am vazut numeroase exemple.



Parintii trebuie sa poata munci, ipoteca nu se plateste de la sine. Oamenii astia nu si-au permis sa lipseasca nici macar o zi de la munca. La terapie au ajuns si ei, ca nu se mai putea altfel. Au facut si cursuri de re-educare a educatorului pentru ca fata ii reclamase la Protectia copilului. Le-au facut pe toate.



Copilul nu a fost indopat cu medicamente. S-a recurs la medicatie in fix ultima instanta si la recomandarea medicului, deci nu dupa ureche. Pana atunci au incercat terapie, monitorizare la scoala, discutii cu asistentii sociali, de toate.
Acesti parinti au fost in pragul nebuniei si al divortului.

Rufus spune:

Ei, pai atunci poate decide protectia copilului sa-i "ocroteasca" la orfelinat, daca acasa sunt in pericol
Eu am cunoscut o doamna, isi crestea fata (adolescenta) singura, ajunsese la exasperare cu fitele aleia, care ameninta ca se arunca de la etaj daca...si daca...Si intr-o zi s-a enervat si i-a zis drum bun, si a iesit din camera. Evident, nu s-a aruncat, pentru ca nu avea probleme psihice, era doar nesimtita.

Rufus, Tora si iadele

alyx spune:

Eu recunosc ca nu mai stiu cum mai este acuma in scoli, daca invatatorul sta si troneaza. Nu stiu nici cum e in alte gradinite.
La gradinita unde merge fiul meu pot spune ca este la fel cum descria Cristoi, copii pot sa se joace si pe jos (inclusiv educatoarele stau cu ei pe covor), se lucreaza si pe grupe si pe grupe mixte (copii mai mici si copii mai mari), fac tot felul de activitati, mai pe scurt nu stau lipiti de scaune sau mese.

Totusi inca imi mai aduc aminte ca pe vremea cand eram in scoala primara, totusi nu era chiar situatia in care invatatorul statea si trona. Se plimba printre randurile de banci, ne purta mana atunci cand nu reuseam sa facem o litera, etc.

Nu mi se pare corect sa generalizam.

Cu toate acestea, mi se pare firesc ca pe masura ce cresc copii, sa invete sa respecte mai multe reguli. Statul in banca la scoala are si el rostul sau (am oarece dificultati in a-mi imagina un copil care sa scrie pe jos pe covor de exemplu).

OanaRusu spune:

coracora cred ca devin offtopic - dar ma gandesc la ce spui de cand erau mici de tot - si tot asta am in minte, sa ma simta egali cu ei si ei egali cu mine, sa creasca in iubire si empatie, sa nu se urce pe pereti pentru ca pur si simplu nu au de ce.
In orice caz - inteleg la ce te referi.
E dureros cand nu poti comunica cu cineva - si daca e vorba parinte copil... doare de numa'....

inbox spune:

Coracora, nu se pune problema ca nu credem, ci ca parintii nu au gasit modalitatea de comunicare cu copilul respectiv, cu toti terapeutii si poneii la care au fost, daca ei au privit problema ca pe un defect ce trebuie indreptat cu orice pret....mesajele indirecte care le-au dat copilului exact astea au fost: ca este defect... si mai rau fac toti terapeutii si eforturile de indreptare. De aia zic ca galusca trebuie inghitita....practic iubim, acceptam copilul asa cum este, dar acceptam real ( si in cele mai multe cazuri aici au nevoie de ajutor parintii) si apoi mai vedem ce mai facem! Parerea mea!

In alta ordine de idei, vrea la protectia copilului, ii spun ce este cu protectia copilului #351;i nu are decat sa sune.

Copiii ii educam in primul rand prin exemplu personal, prin respect, intelegere si nu in ultimul rand facandu-i constienti permanent de dragostea noastra neconditionata....nu cred ca astfel de metode dau gres...eu pur si simplu asta cred ca este solutia in cazul oricarui copil!


Ma tot repet cu chestile astea, dar parerea mea asta este si daca mi-o schimb vreodata va anunt :)!

eumada spune:

Alix,si la Eva la gradinita stau copiii si pe jos si pe scaunele...nu-i pune nimeni sa stea intr-un loc...la scoala e prea mult pentru ei.....sunt mult prea fortati sa faca foarte multe.....

Rufus....si daca fata aia ,in teribilismul ei incerca s-o impesioneze si sarea?

cristoiu spune:

Consecintele frate, consecintele!

E o regula cu nu ameninta decit cu ce chiar esti pregatit sa faci. Uneori e nevoie de tough love. Parintii astia au fost probabil depasiti de situatie cu mult inainte. Cind era fata mica cum era, cum faceau, cine facea legea in casa?

Asta cu sunatul la 911 e vacs in Olanda, cum e si in Germania. ii trebuie ceva mai mult de o vinataie pe brat sa fie luata in serios.

rrox3 spune:

Cora eu vad limitele parintilor astora. Pur simplu nu au pamantul sub picioare. Daca au facut terapie, nu au facut destula sau nu au fost dispusi sa schimbe ceva. Terapia nu e elixirul magic, faciliteaza, nu produce schimbarea. Daca s-au dus la cursuri constransi de reclamatia fetei, iar nu-i vad schimbandu-se.

Ca sa te schimbi e nevoie sa-ti asumi limitele, vulnerabilitatile.
Un parinte convins ca copilul e de vina, e dificil, e defect, nu e un parinte dispus sa se schimbe. Nu il acuz de rea vointa, poate nu are resursele necesare schimbarii.

Oamenii astia nu stau bine pe picioarele lor.
E trist. Si pentru ei si pentru cei doi copii.

Ce aud eu la tine e ca mai intai copilul a trebuit "reparat" si fiindca nu au reusit, au ajuns la terapie (doar sa faca ceva cu frustrarea nereusitei) si erau cat pe ce sa inebuneasca.