Timpul nu poate fi dat inapoi!

Mickyyy spune:

Nu am avut niciun deces in familie in ultimii ani, rude suficient de apropiate, asa ca nu stiu cum ar fi mai bine sa procedez. Exact asta faceam acum, citeam pe forum discutii pe tema asta.

Vestea nu pot sa le-o dau dupa ce vin de la tara, pentru ca n-am fost niciodata acolo fara ele, sau daca am fost, a fost doar in trecere, daca ma duc si stau 2 zile acolo fara explicatii, sigur vor face scandal ca vor si ele sa mearga.
Eu nu cred ca e o idee buna sa mearga vreuna din ele, chiar daca ar putea sta la mama, deci mai departe de locul inmormantarii. Insa vor vedea prea multe fete triste ca sa nu fie afectate.

witeflower spune:

Mickyyy, genul acesta de crize are tendinta sa se cronicizeze si sa se continue cumva si la varsta adulta daca lucrurile sunt lasate asa. Ceea ce poate crea probleme serioase cand copilul devine om mare, cu responsabilitati, cu servici si cu familie.

Si fiul meu mai mare are tendinta de a se agita peste masura si de a se revolta fara sens pe niste chestii deja consumate, in loc de a coopera la gasirea de solutii. Ceea ce fac eu, ca sa-l potolesc (cu toate ca in prima faza asta il frustreaza si mai mult si tipetele se intensifica vreo 2-3 minute): Ii spun scurt :" Eu nu discut cu tine pe tonul asta. Treci dincolo -adica in alta camera - si discutam mai tarziu, cand te linistesti si cand putem vorbi normal".
Desigur ca la inceput se opunea mai mult, nu voia sa accepte asta, dar cu timpul s-a obisnuit ca eu intr-adeva il ascult si vedem ce putem face, dupa ce se linisteste. Iar discutiile incep intotdeauna cu lamurilrea motivului pentru care nu am acceptat sa urle la mine. La fel procedez si in cazul in care incepe cu acuzatii, desi nu foloseste cuvinte urate, dar reprosurile si ranchiuna nu folosesc nimanui.

Cat despre telefoane la serviciu - nu as accepta asa ceva - mai ales ca lucrez in scoala unde el este elev - ar fi culmea sa ii permit sa ma deranjeze. De fapt el nu face scene cu altii, decat cu mine, cu mama si cu fratele lui. Dar daca ar face, i-as da persoanei in grija caruia l-am lasat autoritatea de a gestiona situatia fara a-i permite sa ma deranjeze la serviciu. Eu inteleg ca m-ar suna pentru o urgenta - dar stabilim de acasa ce inseamna urgenta : ceva ce trebuie neaparat sa stiu in acel moment, ce nu suporta amanare si e neaparata nevoie de mine.
Discutii despre nemultumiri, disparitii de desene sau chiar si o tema uitata acasa nu constituie urgenta.

A, iar daca vreodata e musai sa fiu deranjata la serviciu, si daca din motive obiective ma suna copilul insusi si nu persoana in grija caruia l-am lasat... atunci sa vorbeasca scurt si calm. Iar daca eu spun, - ok, am inteles, mai departe vorbim acasa - cu asta am inchis telefonul si pa.

Poate nu va da rezultate din prima, dar daca esti consecventa si nu te abati de la asta.... va functiona.

herra spune:

nu putem da timpul inapoi, sunt de acord.

DAR putem schimba cum alegem sa reactionam / sa ne amintim / sa ne crizam sau nu in legatura cu intamplarea din trecut.

am inceput sa aplic eu asta si atunci mi-a fost usor sa-i explic si baiatului meu de 8 ani.
sa fie mai atent cum alege sa se crizeze si sa-si consume energia pt chestii...

da, are uneori si tendinta de a da vina pe altcineva.
am mai rarit-o si pe asta, cand a inteles ca nu facem vanatoare de vinovati.
incerc sa-i arat zilnic (nu sa-i spun din gura) ca eu il iubesc si il sustin indiferent daca ceva nu-i iese asa cum as vrea eu, daca "face greseli" sau daca "ma cearta domnul invatator".

mihaela_80 spune:

Mickyyy, mie mi se pare ca sunt 2 lucruri nerezolvate aici:

1. Nu ai intrebat-o ce crede ea ca i s-ar intampla daca nu indeplineste 100% cerintele invatatoarei.

2. Nu esti destul de ferma in a-i arata care sunt manifestarile acceptate si care nu. Cumva incerci sa-i spui ce sa simta. Poate sa simta ce vrea, dar sa exteriorizeze asta in moduri acceptate social.

Si inca ceva: e posibil sa fie ea mai negativista de felul ei, cu o predispozitie mai mare spre stari negative, etc, si sa isi gaseasca motive de suparare. Ai putea sa accepti asta? Ca indiferent de cat de drept, corect, bland o tratezi ea poate sa fie mai nefericita decat media?

Eu as urmari, in plus, si conexiunea dintre aceste stari si dieta. Nu m-ar mira sa fie consecutive consumului de zahar, faina alba, amidon, etc.

Mickyyy spune:

N-a stiut sa imi spuna ea, dar am descoperit eu! Si nu doamna e problema, ci asa cum banuiam, vacanta ptrecuta la mama. Si mama, dar mai ales matusa-mea, au indoctrinat-o cu tot felul de idiotenii legate de scoala, ca trebuie sa fie cea mai buna, sa ia premiul intai cu coronita, ca ele n-o mai iubesc daca nu invata bine, si altele de genul. Din pacate am aflat toate astea la inmormantearea unchiului meu de acum 2 saptamani, ca altfel as fi facut scandal urat de tot!!!
Totusi, descoperind cauza, mi-a fost mai usor sa o conving ca nu e nicio tragedie daca va lua nota mica atunci cand eu o vad ca se straduie!
Acum a picat in extrema cealalta, tragem de ea sa isi faca lectiile, de unde inainte plangea daca nu si le facea imediat ce intra pe usa de la scoala!

mihaela_80 spune:

Aha...pai banuiam eu. Oof, saracuta de ea.

Daca are contact frecvent cu ele poate n-ar fi rau sa-i construiesti un mecanism de protectie pentru viitor. Pana la urma e o ocazie de a-i explica ei cat de mult trebuie sa creada din ce spun altii...

XIO spune:

o fi perfectionista. :))
Dar exceptand ultima situatie cu tema, in celelalte 2 chiar altii au fost de vina, nu ea, nu ptrea inteleg de ce ai spus ca da mereu vina pe ceilalti...

pearljam spune:

Mikyyy, e bine ca nu ii intorci spatele, chiar daca criza pare sa inceteze ea se construieste si mai mult.
Ceva grav s-a intamplat, o situatie pe care ea nu stie sa o gestioneze emotional. Chiar daca o iubiti pe bunica cred ca nu ar trebui sa o mai lasi acolo fara tine. Ea e o copila si trebuie sa ii fii alaturi orice ar face, mereu sa ii arati a o iubesti, o accepti asa cum e, ca o respecti si e un mebru important al familiei.
Nu o intreba ce s-a petrecut la bunica, nu o sa iti spuna, dar cand sunteti calme intrab-o cum ar vrea ea sa te comporti tu si ceilalti, sa ii fiti alaturi si sa gasiti o cale sa depasiti situatia, sa nu o numesti criza sau alt fel, evita etichetarile.
Eu as intreba-o daca vrea sa vorbeasca cu altcineva despre emotiile ei, de ce simte, daca cu tine nu poate inca, iar discutia va fi confidentiala, alege un profestionist cu acordul ei.