Tati singuri

Rufus spune:

Gabi, este un stil de relatie, am inteles.
Intrebasem pentru ca mi s-a parut ciudat cu noul venit intrat in viata ta dar nu in familia ta, in sensul ca viata ta este familia ta si deocamdata nu vad cum le poti separa.
Insa daca va este bine asa, e perfect.

Rufus, Tora si iadele

ruxij spune:

Mie solutia lui Gabi mi se pare solutia ideala. Nu stiu cat de usor se gaseste asa ceva insa, dar imi pare f. convenabil. Viata are mai multe componente, daca viata era doar familia, ramanea singura cu copiii si aia era o familie bine merci. In felul asta, iti indeplinesti toate nevoile, e ideal chiar. E doar o preconceptie faptul ca exista un singur tip de familie.

anca_nicolae spune:

Buna.

Intrebarea ridicata de TataAmerican nu este, in fond, legata de statutul de parinte singur, doar ca parintii singuri ajung mai des sa o gandeasca.

Intrebarea este legata de notiunea de OM.
Foarte multi oameni, dupa ce ajung adulti si/sau parinti, se limiteaza SINGURI. Treburi marunte, administrative, de servici, de gospodarie, sunt ff multe treburi care ne tin ocupati.

INSA.

De noi depinde daca, NE AMINTIM, macar din cand in cand, sa ne oferim, inca 1 data, oportunitatea de a fi mai mult decat parinte si/sau "om in campul muncii".

Si daca reusim sa ne amintim, vom reusi sa strecuram un timp, cat de micutel ar fi, pentrul omul din noi.

E adevarat ca parintilor singuri le revin mult mai multe treburi pe cap decat celor in 2, de aceea lor le este mai greu sa isi aminteasca, si sa strecoare acel timp micutel.

Dar nu este imposibil.

Totul pleaca de la pasul 1, a nu te vedea o victima ca esti parinte singur, si apoi, pasul 2, sa INTELEGI ca TU, si doar TU esti responsabil sa-ti oferi timp pt tine.

Si daca parintele isi ofera acest timp, peste ani, privind in urma, nu va mai gandi, cu un ton apasator: "mi-am dedicat TOATA viata DOAR copiilor, si acum... cand ei pleaca, eu nu raman cu nimic"

Va privi cu bucurie ca a reusit sa isi creasca copiii, chiar si asa parinte singur cum a fost, si, in plus, isi va aminti si de momentele LUI, acele momente de care el singur a avut grija sa si le ofere.

Si atunci, nu mai exista sentimentul de frustrare.


Dar aceasta "grija" pt propria naostra viata ar trebui sa existe si in cazul parintilor in 2, si, cei care nu au grija, la batranete, nu vor fi scutiti de frustari. Singura diferenta este ca ei se vor consola unul pe altul.

Doar ca, solutia, nu este sa asteptam consolarea, ci sa o evitam.

Sa ajungem la batranete dupa un timp PLIN, cat mai plin, si cu partea de parinte, dar si cu partea de om/barbat/femeie... etc.

Asa ca, TataAmerican a deschis un subiect util tuturor adultilor, nu doar parintilor singuri. Atata doar, parintii singuri ar trebui sa "isi aminteasca" mai des :).

Multumim TataAmerican ca, prin intrebarea ta, ne-ai "reamintit sa ne amintim".

Gaseste chestii care ti-ar place sa le faci, si vezi care dintre ele, cu o mica organizare de timp, ar fi facibila.

Iti place, de ex, sa mergi la film/club/dans/terasa, iar cel mic e inca prea mic?
Nu-i nimic, gaseste-ti o ruda/prieten/bona cu care sa lasi copilul, 1 data la 2 saptamani, 4 ore seara. Nu este un sacrificiu prea mare pt cel mic, dar va fi o gura de bucurie si placere a vietii pt tine.

Iti place, poate, sa urci pe munte, si cel mic e prea mic?
Nu-i nimic, organizeaza un concediu de 3-4 zile, cum e moda la americani, cu wk prelungite, free friday, si mergi cu un grup de prieteni la munte. Daca din grup, nima nu vrea sa ramana la cabana, te vei relaxa prin jurul cabanei, dar poate cineva din grup e mai static si alege sa ramana la cabana, cu cel mic. Asa, tu urci 3-4 ore pe munte, si iata, esti, din nou, TANAR.

Si poate, in timp, va apare cineva si nu vei mai fi nici singur. :)

Si daca tot nu te simti inca implinit, vin eu acolo [ca si-asa am viza inca 4 ani] si dupa ce o sa iti "umplu timpul" mult prea mult [ca deh, eu sunt vorbareata )))], , o sa deschizi subiect pe forum: "sunt in panica, vreau sa (re)devin parinte singur si nu stiu cum!!!"

deci, se poate evita frustarea...

toate bune!!!!

anca
:)

Gabi_K spune:

Da, e ideala, dar pt asta ai nevoie de un barbat care accepta situatia asta si o mama care sta cu copiii cand tu ai program cu el. Nu prea sunt barbati care stau singuri in weekend doar pt ca tu ai de facut lectii/curatenie/mancare etc.

ruxij spune:

Da, ai dreptate, zisei ca nu cred ca e usor de gasit. Si iti trebuie intr-adevar si ajutor cu copiii pt timpul pe care i-l dai lui. Deci simplu nu e niciodata. Something's got to give, cum zicem noi in Oltenia aici.

ruxij spune:

Trecem peste asta pregatindu-ne din timp. Ne facem un grup in care sa putem interactiona social, ne dezvoltam interese in afara strictei griji pt copii. Gandeste-te ca unul din parteneri oricum moare mai repede decat celalalt si in cuplu si deseori oricum poti ajunge sa fii tot singur. Ai copiii, care sunt in viata ta, ai familia, ai prieteni (pe care ti-i faci). Dc. nu doresti sa locuiesti singur, se gasesc solutii si la asta, dar in general, dc. ti-ai dezvoltat si alte interese in afara cresterii copiilor si esti sanatos, cred ca putem trece peste sindromul cuibului gol. Si cei in cuplu il traiesc, iar dc nu sunt fericiti unul cu altul, se simte si mai acut. Poti chiar sa incepi sa iti cauti un partener(a) dupa plecarea copiilor, f multi o fac, la urma urmei atunci esti liber si mare parte din populatie e singura la acea varsta. Si repet, sanatosi sa fim, fericirea e doar in capul nostru. Noi decidem daca suntem fericiti sau nu, nu o circumstanta sau alta. Daca esti fericit acum, vei putea fi fericit si mai tarziu.