cand parintii dezamagesc(2)
Raspunsuri - Pagina 21
rrox3 spune:
Ela pai asta nu se pune ca n-a fost terapie 
Probabil era prea devreme pentru Ro, dar si acum trebuie sa cauti bine terapeutul inainte sa incepi terapia, altfel mai poti avea surprize neplacute.
Si atunci cum ai ajuns la convingerea ca nu vei scapa niciodata de dependenta, oricata terapie ai face?
bird70 spune:
Citind ultimele pagini mi-am dat seama de ceva: eu am fost persoana care l-a rupt pe sotul meu de mama lui. Nu de tot dar atunci in prima faza care a fost cea mai grea. Locuiam in apartamentul meu la celalalt capat al orasului si pe vremea aia nu aveam telefon. Initial soacra-mea a refuzat sa vina la noi jucand pe lebada ranita dar apoi a inceput sa vina. Initial a incercat sa-mi mute mobilele, sa imi zice ce si cum. Eu aveam copil mic, eram studenta plus ca parintii mei (care au cumparat apartamentul) nu si-ar fi permis astfel de intruziuni, i-am zis ca daca nu-i convine cum stau treburile la mine acasa sa nu mai vina 
. Si o vreme nu a venit. Dar primii ani nu a putut comunica cu sotul meu decat cand eram si eu acolo, cand venea la noi in vizita sau cand mergeam noi. Si eu o puneam la punct daca venea cu critici si figuri.
Sotul meu e un om foarte puternic dar in fata lui maica-sa se inmoaie 
.
Am o intrebare foarte delicata pentru voi. Daca in familia voastra exista un cuplu echilibrat si iubitor, credeti ca ar fi fost benefic sa cresteti la acest cuplu in loc sa stati acasa cu parintii? Nu vorbesc de rupere totala de parinti, evident cu telefoane, comunicare, eventual vacante impreuna. E foarte important pentru mine si din pacate nu pot sa dezvolt pe forum .
Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper
Tilia spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui rrox3 Se numeste dependenta fiindca, de obicei, nu poti scapa de ea prin propriile puteri. Satisface o nevoie pe care nu stii/ nu poti sa o implinesti altfel. Si mai interesant e ca poti rupe relatia in realitate cu abuzatorul, asa cum zice Mik, numai ca in mintea ta locuieste abuzatorul. L-ai luat cu tine de mult, fara sa vrei macar. E un reper, e o voce importanta interioara si, de multe ori, e dificil de distins de vocea ta autentica. E acolo, te directioneaza si te pune la pamant in continuare, desi te crezi autonom. Pentru asta ai nevoie de psihoterapie, chiar daca esti rezilient si ai invatat sa fii puternic. Defapt, eu personal cred ca tocmai fiindca esti rezilient iti doresti si ai capacitatea sa o amutesti Roxana, Maria (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005) |
Asa e, distanta fizica ajuta, dar cea psihologica vindeca. Cred ca intr-asta consta si perversitatea relatiei asteia de abuzat-abuzator, in pervertirea iubirii oneste pe care o are un copil pentru mama lui. Si afectiunea si ura si frica se impletesc atat de stans, incat nu se mai stie unde incepe una si unde se termina cealalta. Trist este ca inca mai vreau aprobarea mamei, ca inca incerc s-o multumesc.
M-am gandit ce ar ajuta sau, mai bine zis, ce m-ar ajuta. Deschisesem la un moment dat un topic aici:
| Citat: |
Motivele pentru a avea un copil Salut Nici nu stiu cum sa incep pentru ca vreau sa ma fac inteleasa fara a dezvalui foarte multe dintr-un trecut care e mult prea dureros si astazi. Sa spunem numai ca am fost un copil abuzat care a aveu si are o relatie foarte proasta cu parintii si extraordinara cu bunica (ea fiind singura fiinta care mi-a oferit iubire neconditionata). Ma apropii rapid de fatidica varsta de 30 ani si incep sa imi doresc un copil. Ceasul biologic, instinctul matern, dar ... analizandu-ma, mi-am dat seama ca mai e ceva. Nu am reusit sa trec cu brio peste esecul relatiei parinte-copil din trecutul meu si cred ca o mare parte din dorinta mea de a avea un copil vine din necesitatea de a rezolva trauma asta. Altfel spus, inversand rolurile in dualitatea parinte-copil, incerc cumva sa primesc, ca parinte, lucrurile pe care nu le-am primit atunci cand eram copil. No, bon, acum daca asta-i un motiv corect sau nu, e discutabil. Problema care ma framanta - si motivul pentru care deschid topicul - este posibilitatea de a-i face rau copilui din cauza asta. Nu vreau sa proiectez in relatia noastra relatia mea cu parintii, dar este oare asta posibil? Sper ca m-am facut cat de cat inteleasa. |
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=169367&nm=Motivele-pentru-a-avea-un-copil
ela_04 spune:
JG. multumesc 
Nu stiu daca vreodata o sa mai ajung la psiholog... si nu datorita psihologului ci pt faptul ca e timpul sa trec peste... fie o sa rup orice relatie cu ea la un moment dat, fie o sa o tolerez ca bunica a copiilor mei asa cum o tolerez si pe soacra-mea (alta poama buna).
Atunci... in iunie cand am confruntato ultimma data a mai fost o faza in afara de cea cu palma care m-a durut mult mai mult...
ea imi tot spunea ... sa mai stau si eu cu baiatul peste zi ca este obositor si ea numai are rabdare iar eu i-am spus ca nu pot sa ma duc si la casa sa le fac de mancare la oameni sa vin fuga sa stau cu baiatul, sa mai cumpar si ce mai trebuie, sa vin acasa sa-i fac de mancare si sotului, sa scot si copilul in parc etc etc... ca deja am inceput sa obosesc (aveam 5 luni at) si imi este greu...
a inceput sa urle la mine ca "ce draqu te-am mai apucat sa faci copii daca stiai ca nu te descurci!!"
numai stiu ce a mai zis ...dar ...am plans vreo 2 zile iar apoi am zis...ok. femeia are dreptate... ce draqu ma plang...
mi-am dorit copilul, si casa, si barbatul... are dreptate. altii nu au pe nimeni pe lumea asta si tot se descurca!
am strans din dinti si m-am descurcat... dar... ceva s-a rupt atunci...probabil a fost clicul de care eu aveam nevoie...
ma uitam la ea dupa cearta noastra si vedeam doar o femeie frustrata, care a imbatranit urat, vesnic nemultumita de viata ei, de copii ei, de tot ce o inconjoara...
& 
+30
Tilia spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui bird70 Am o intrebare foarte delicata pentru voi. Daca in familia voastra exista un cuplu echilibrat si iubitor, credeti ca ar fi fost benefic sa cresteti la acest cuplu in loc sa stati acasa cu parintii? Nu vorbesc de rupere totala de parinti, evident cu telefoane, comunicare, eventual vacante impreuna. E foarte important pentru mine si din pacate nu pot sa dezvolt pe forum . |
La mine e usor de raspuns - au am avut-o pe bunica drept model pozitiv si cred ca verile pe care le-am petrecut la ea au fost motivul pentru care n-am innebunit.
Deci un DA hotarat.
ela_04 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui rrox3 Ela pai asta nu se pune ca n-a fost terapie Probabil era prea devreme pentru Ro, dar si acum trebuie sa cauti bine terapeutul inainte sa incepi terapia, altfel mai poti avea surprize neplacute. Si atunci cum ai ajuns la convingerea ca nu vei scapa niciodata de dependenta, oricata terapie ai face? Roxana, Maria (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005) |
Roxana,
nu imi mai pasa suficient incat sa mai stau de vorba cu un terapeut pe aceasta problema... nu am o problema cu stima de sine, nici cu cei dragi mie, nu ma simt complexata de copilaria mea si inca nu vad sa fie un mod in care sa ma afecteze copilaria mea...sa se resfranga asupra copilului de exp...
nu sunt maica-mea, nu reactionez ca ea dar nici nu merg pe extrema cealalta... imi place sa il las pe copilul meu sa ma invete cum sa raspund nevoilor sale... mai invat...e ok. nu sunt mama perfecta dar aspir sa fiu o mama buna pt copii mei.
Nu scapi niciodata ...pt ca ma vad pe mine cand ma suna si imi spune ca nu stiu ce nu are, sau ii trebuie ...incepe sa se planga, desi nu ma duc eu il trimit pe sotul meu sa-i dea niste bani, sa-i care diverse (un bax de apa etc). Nu pot sa-i spun nu am, nu pot, sau ma deranjezi acum, asa cum ii pot spune unei cunostinte...
& +30
Simonna spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui bird70 Am o intrebare foarte delicata pentru voi. Daca in familia voastra exista un cuplu echilibrat si iubitor, credeti ca ar fi fost benefic sa cresteti la acest cuplu in loc sa stati acasa cu parintii? Nu vorbesc de rupere totala de parinti, evident cu telefoane, comunicare, eventual vacante impreuna. E foarte important pentru mine si din pacate nu pot sa dezvolt pe forum .Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper |
Da, si eu zic ca da. Eu am avut o copilarie normala, buna, calda, placuta, independenta, cu bumpuri putine si nesemnificative alaturi de ai mei, dar imi placea mie mai mult la bunici. Sc gen am facut-o acasa, la ai mei, intr-un orasel mic, de simbata de la prinz pina duminica seara eram la bunici, plingeam in hohote jumatate de drum de intoarcere.
In liceu m-am mutat cu totul la ei, nu le-am simtit lipsa alor mei, am fost f apropiata de bunica mea. Mama e o fire f introvertita, eu sint la polul opus, ne-am acceptat dar nu am inteles cum functioneaza cealalta multi ani, sursa permanenta de conflicte, iar bunica a stiut sa echilibreze situatia. Mi-a fost mult mai bine decit acasa, desi eram tinuta mai din scurt si n-aveam camera mea si biblioteca mea (cum aveam la mama), buda era pe holul comun cu vecinii, dus faceam la aerobic si pe la neamuri ca n-aveam apa calda curenta, trebuia incalzita pe soba si casetofonul ramasese la mama... :)
Cind ma gindesc la casa copilariei mele gindul ma duce clar la casa bunicilor. Casa parintilor e locul unde stateau ei si unde, cumva, am fost obligata sa stau pina am terminat a opta, ca n-au avut ei curaj sa ma lase sa ma mut mai devreme, desi eu m-as fi tot dus.
Acum depinde si de copil, ma repet, eu eram extrem de apropiata de tata, dar il vedeam rar ca era mereu ocupat, deci mutarea la bunici n-a schimbat asta, iar cu mama aveam o relatie care la distanta s-a imbunatatit, deci mutarea la bunici a fost buna. Daca copilul din duscutie e f apropiat de parinti, buni, rai, cum or fi, s-ar putea sa fie o problema. In plus, fiind vorba de bunici, eu am ramas mereu copilul parintilor mei, mutarea nu mi-a schimbat acest statut, in acte sau in suflet.
Simonna
olympia spune:
Ela, sa stii ca si a doua intamplare povestita tot acolo ma duce tot cu gandul, e ceva ce i s-a spus si ei demult... la ce ai mai facut copii daca ti-e greu? 
Nu ca o scuza pentru ea iti zic asta ci ca sa intelegi ca de fapt prea putine iti sunt adresate cu adevarat tie. Tine de "intareala" aia de care ziceam mai inainte.
rrox3 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui bird70 Am o intrebare foarte delicata pentru voi. Daca in familia voastra exista un cuplu echilibrat si iubitor, credeti ca ar fi fost benefic sa cresteti la acest cuplu in loc sa stati acasa cu parintii? Nu vorbesc de rupere totala de parinti, evident cu telefoane, comunicare, eventual vacante impreuna. E foarte important pentru mine si din pacate nu pot sa dezvolt pe forum . |
Bird la intrebarea asta numai copilul respectiv poate raspunde. Doar el poate spune daca vrea asta si inca cu rezerva de a se razgandi oricand.
Sunt multe variabile in functie de context.
De dorit este intotdeauna ameliorarea climetului familial al copilului si nu mutarea in alta familie, fiindca oricat de minunat ar fi noul climat, nu va inlocui relatia cu parintii, vor ramane zone negre.
Edit: cunosc mai multe persoane care au fost trimise de acasa sa locuiasca cu rude si toate s-au simtit abandonate, toate au capatat credinta ca nu sunt si nu au fost destul de bune pentru a fi iubite de parinti, desi au pastrat legatura, asa cum spui. Un copil se raporteaza intotdeauna la ce a insemnat el pentru parintii lui. E un teren alunecos rau.
Ce varsta are copilul?
rrox3 spune:
Tilia conflictele interne nerezolvate continua, mai mult sau mai putin inconstient. Nu avem capacitatea sa le tinem sub control constient. Iar un copil de obicei are darul sa ne aduca in contact cu toate.
Nu vad nicio problema cu motivatia ta, e doar una din multele motivatii pe care le ai, sunt sigura. Si e fireasca.
Iti recomand ca atunci cand te vei simti depasita, cand nu te vei simti bine cu tine, sa mergi la terapie.