cand parintii dezamagesc(2)
cand parintii dezamagesc(2) | Autor: oanap85
si mie mi-ar fi de folos niste scuze din partea macamii,oho si inca cat m-ar ajuta ,as ierta tot,tot ,pe bune :)
dar nu cred ca vreodata as auzi asta de la maicamea,nu cred in veci :))
bird tu ai mare dreptate,am mai spus :),iertarea e calea ideala de-a te vindeca ;
dar cati dintre noi reusesc sa ierte asa :pur si simplu!!
chiar daca stii ca asa ar trebui ,stii ca doar asa te vindeci ,este ceva ce ma opreste ,ceva care e mai presus de mine ...poate fi orgoliu,poate fi suferinta ,,nu stiu !stiu doar ca in inima mea am nevoie de acea explicatie,,am nevoie sa stiu ...
dar oare e vorba de acea iertare? cred ca pentru mine ar fi de ajuns un telefon"alo,sunt mama,v-am sunat doar sa va intreb ce mai faceti" ..si gata!as ierta !!..doar sa vorbeasca ,ATAT
de ce nu fac eu asta?-sa sun?-..pentru ca vreau sa vad ca-i pasa,pentru ca vreau sa vad ca o intereseaza,am nevoie sa stiu asta si daca ea nu da nici un semn eu consider ca nu o intereseaza de mine,nu? si atunci eu de ce sa cersesc afectiune,sau o vorba din partea ei ? de ce?pentru ca am nevoie? da am nevoie, dar am nevoie ca ea sa faca asta !altfel nu pot cand stiu,in sufletul meu,ce se petrece..
si nu poti uita mama ..se poate asa ceva?sa-ti uiti mama?
nu se poate,e imposibil,!
iar iertarea ....ce folos cand stiu ca ea nu are nevoie de iertarea mea !pe cine sa iert?
stiu,ar trebui sa-mi iert trecutul ,pot face asta..dar daca as sti ca prezentul e ok ce simplu ar fi ,poate ca asta ma macina mai tare ,nu trecutul ci prezentul
Mami de ingerasi :David(25.10.2006)Paul (15.05.2009)si Anastasia(25.02.2011).
Raspunsuri
rrox3 spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui bird70
Stiu ca suna dur, dar iertarea, ruperea de trecut si de abuzator, e o decizie. E decizia de-a sta pe loc sau de-a lua in piept, cu picioarele goale, drumul plin de maracini, sperand la ca capatul lui sa gasesti libertatea. Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper |
Pornirea pe drumul cu spini e o decizie, ca si ramanerea pe el atat timp cat e nevoie. Ruperea de trecut si de abuzator(i) e la capatul drumului, e consecinta deciziei, nu e decizia. Iertarea poate fi si ea tot la capatul drumului sau poate lipsi. Nici ea nu e o decizie - desi unii se pot pacali ca e si o pot lua.
mackaroo spune:
Oana,n-o suna.N-o suna,pt ca o sa-ti pierzi si bruma de echilibru pe care il ai acum.Vei simti ca ai facut un mare compromis si o sa dai in depresie.
Incearca insa sa-i scrii o scrisoare in care sa-ti versi oful.Scrie-i tot ce ai pe suflet.In felul asta lasi o portita deschisa fara sa ai senzatia aia urata de esec.
buflea spune:
Eu raman totusi avocatul parintilor ... oricat de multe greseli au facut, sunt sigura ca in felul lui, orice parinte isi iubeste copilul si acestei iubiri si acestei dedicatii, fie ea cu metode nefericite, ii datoram respect si dragoste "in return".
Daca aveti intelepciunea de a intelege ce a stat in spatele abuzurilor, poate le veti tolera mai usor, unii poate chiar veti ierta.
Cat despre relatie ... relatia cu parintii nu trebuie sa fie neaparat profunda, acolo unde nu se poate, e suficient sa fie superficiala, este important insa sa existe ... si intensitatea sau profinzimea ei tine numai de noi copiii maturi.
Pana si eu, un copil cu o copilarie cat se poate de normala, am subiecte pe carenu le ating cu ai mei pentru ca eu n-o sa-mi schimb punctul de vedere si ei nu o sa mi-l inteleaga niciodata.
Ah, si mai vroiam sa va spun ceva ... si pe mine m-au tinut parintii foarte din scurt, cateodata m-au mai si pocnit ... am avut vreo 10 ani cand nu am stiut cum sa fug de ei, pana cand am inteles ca si comportamentul lor era o reactie de prudenta a personalitatii mele. Eu nu am fost un copil comod, m-as trece usor in categoria "dificil" si a durat ceva ca sa inteleg asta si atunci cand am constientizat, am inteles ca 75% din ceea ce reprezint eu ca adult se datoreaza modului, cateodata neortodox si de condamnat, cu care parintii mei m-au modelat. Atunci am regretat enorm cei 10 ani in care am fugit de ei, am iertat tot si am decis ca o sa-i protejez emotional in relatia cu mine, exact prin ceea ce scriam mai sus, prin manipulare. Eu manipulez relatia noastra atat cat sa nu sangeram reciproc, acolo unde stiu ca se poate discuta, discut, atunci cand imi dau seama ca nu pot intelege ce le spun, vorbesc despre vreme ... ce este important pentru mine este ca avem o relatie.
rrox3 spune:
Buflea orice copil e dispus la compromisuri fara numar ca sa pastreze relatia cu parintele. Compromisurile astea incep de obicei cu largirea pana la absurd a notiunii de iubire. Asa apare ideea ca orice parinte isi iubeste copilul IN FELUL LUI. Felul asta poate include abuzuri care mai de care si totusi copilul are nevoie sa creada ca e iubit de parinte, ii cauta scuze.
Eu cred ca nu toti parintii isi iubesc copiii.
Mai cred ca nu poti datora dragoste, o poti simti sau nu.
Si ma intreb cum se impaca respectul pentru cineva cu manipularea relatiei cu el.
mackaroo spune:
Buflea,oricat de greu ti-ar veni sa crezi,nu toti parintii isi iubesc copiii,believe it or not,exista si asemenea oameni.
Iar teoria ta porneste de la aceasta premiza,ca nu exista mama pe care sa n-o intereseze de copilul sau.Uite ca se intampla,altfel n-ar mai fi maternitatile pline de copii abandonati,de ex.Sau trimisi la cersit,sau mai stiu eu ce,dau niste exemple mai dure acum,dar exista si la o scara mai mica.Intelegi?
Iar daca pe tine te multumeste o relatie superficiala,poate pe altii e motiv de mare suferinta.Suntem diferiti,tare diferiti.Da vina pe zodii,pe temperament,pe conjuncturile din copilarie,pe ce vrei tu.Insa realitatea asta e,nu ii poti pune pe toti in acelasi loc si sa ai pretentia sa simta la fel.E utopic.
daniela_b spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui buflea Eu raman totusi avocatul parintilor ... oricat de multe greseli au facut, sunt sigura ca in felul lui, orice parinte isi iubeste copilul si acestei iubiri si acestei dedicatii, fie ea cu metode nefericite, ii datoram respect si dragoste "in return". Daca aveti intelepciunea de a intelege ce a stat in spatele abuzurilor, poate le veti tolera mai usor, unii poate chiar veti ierta. |
Stiu ca esti bineintentionata buflea, sint convinsa de asta 100% totusi am impresia ca ai o imagine idealizata legata de o disciplina care uneori trebuie sa fie si de fier ca sa modeleze copilul.
Un soi de "asa s-a calit otelul"...
Si mai cred ca nu ai dimensiunea corecta a unora dintre abuzurile despre care vorbim.
Eu vorbesc despre violenta crincena, batai cu capete sparte, dinti rupti, anchete de ore intregi presarate cu scatoalce dozate la fiecare 5 minute cu finalizare in ambulanta (prima oara la 5 ani, fiindca nu am stiut sa raspund la intrebarea : de ce ai desenat peretele?) si as vrea sa ma opresc aici, ai inteles pointul.
Eu vorbesc de o teroare zilnica, de un abuz emotional inzecit pe linga abuzul fizic si asa extrem de violent.
A trebuit sa-mi petrec toata copilaria in durere,rusine si frica si toata adolescenta in durere, rusine, frica, depresie, vinatai, umflaturi, sechestru si injosiri inimaginabile.
Despre ce iertare sa fie vorba aici?
Cum sa explic eu adultul de azi, copilului de ieri ca, asa... fara nicio plata fata de trecut, am iertat? si ca suferinta lui nu mai inseamna nimic?!
Am umplut un lac cu lacrimile mele. Ce sa fac acum cu el?
Intelegi? E vorba de ceva ce s-a facut si nu se mai poate desface.
Nu, eu nu datorez nicio iertare nimanui cu toate ca inteleg perfect ce e dincolo de abuzul indurat.
emanouela spune:
Pe lacul umplut cu lacrimi poti sa construiesti ceva frumos sau sa il umpli cu nuferi, eu asta am ales.
Tilia spune:
E usor sa vorbesti de pe margine.
Iar daca esti in cunostinta de cauza, e suficient sa zgarmi putin suprafata lacului ca sa iasa la iveala putreziciunea.
daniela_b spune:
Da, sigur! Sint de acord ca poti construi peste lac ceva frumos.
Insa mereu uitam de resurse.
Ca sa poti face orice ai nevoie de resurse.
Nu e deloc simplu.
Si, ginditi-va, pe linga toata lupta interioara si viata plina de felurite frustrari, simtindu-te intr-o lume care nu te intelege, fugarit prin colturi de anxietatea cu care se procopseste copilul neiubit ( tocmai am vazut ca pe prima pagina a forumului e un articol legat de asta), mai trebuie sa te justifici si celorlalti. Sa le spui ca esti inca ranit, inca vulnerabil si deloc pregatit sa ierti.
"Mai lasa si tu de la tine" NU este deloc o optiune pentru copilul asta neiubit si abuzat. El DEJA s-a lasat pe sine de tot.
Ce alta jertfa mai mare de atit?
emanouela spune:
Tilia...nu stiu la care margine te referi si tocmai pt ca sunt in cunostinta de cauza vb.
Daniela...e cumplit de greu, nu doar greu...dar daca incepi ai sa ramai uimit de cate resurse ai, de cate esti capabil.