Prima saptamana acasa a copilului adoptat

De cand m-am hotarat sa adopt mi-am tot imaginat cum e prima zi si prima spatamana acasa a unui copil adoptat, in special a unuia mai marisor, dar nu numai deoarece si sugarii au o perioada de adaptare, la fel si noii parinti. Se sta numai in familia restransa pentru a nu stresa copilul cu multitudinea de stimuli? Cum se introduce rutina, inscrierea la gradinita, cum e prima zi de exploatare a piticului, prima noapte? Cum traieste durerea despartirii de asistenta maternala, cum se raporteaza la noii parinti, noua locuinta...Cine a trecut prin asta daca ne-ar putea spune ar fi ideal, ce greseli se fac cel mai des, ce ar trebui evitat, dar mai ales ce anume trebuie facut, sau a avut rezutate neasteptate?
Cele care aveti copiii acasa ce sfaturi ne puteti da?
Cele ce asteptati acest moment cum vi l-ati imaginat?

ivanuta spune:

Nu este nimeni care sa-si fi adus copilul acasa sa ne ajute si pe noi cu sfaturi? Cand am inceput procesul de adoptie am cautat pe internet "greseli care se fac in primele zile ale copilului adoptat" nu am gasit nimic in romaneste, am gasit jurnalul cuiva din statele unite care adoptase o fetita din rusia. Dar acomodarea era total diferita, fetita fiind mare si necunoscand limba, practic doamna descria progresele zilnice de limbaj si adaptarea la noua cultura. Cum anume a fost la voi, cele ce aveti deja copiii acasa?

marumiha spune:

Fiecare copil adoptat are obiceiurile lui incepind de dimineata de cind se trezeste pina seara cind vine ora de culcare.
La fel si noi fam.si persoanele adulte ,de asta se spune ca e bine ca nu sintem toti la fel.
Eu personal nu cred ca pot sa dau prea multe sfaturi ci sa-ti povestesc cum a decurs perioada de acomodare a copilului nostru cu noi.
Maternala ,o femeie de nota 10 ,a colaborat cu noi si ne-a invatat multe lucruri ,despre obiceiurile copilului ,ce ii place ,ce nu-i place.Aducea copilul la noi si il lasa mai multe ore in care stateam numai noi cu el ,l-a lasat si citeva zile ,in momentul cind el mergea inapoi la ea acasa ,il incuraja mult spunindu-i ca noi sintem parintii lui si ca o sa mearga la noi acasa ,ca ea nu este mama lui (totul cu calm ,cu zimbet pe buze ,pe intelesul lui).Asta dupa o perioda destul de mare in care noi l-am vizitat acasa la doamna.
Prima noapte cind a dormit cu noi ,mai intii l-am dus in oras ,la plimbare ,seara cind am ajuns acasa era asa de obosit ,l-a luat pe sotul meu de git si asa a dormit toata noaptea.
De dimineata insa era obisnuit la tara ,unde se trezea si imediat iesea afara sa vada cum e vreme ,la animale ,sa-si vada fam.in curte.
La bloc a fost mai greu ,a inceput sa intrebe de doamna ,de fetita cu care crescuse impreuna ,de toti.Il duceam la plimbare si incercam sa-l facem sa uite ,o perioada a fost mai greu insa incet incet totul a devenit normal .
Norocul nostru a fost ca el este un copil f.linistit ,nu plingea prea mult ,insa il apuca dorul de cei care l-au crescut si pe care ii iubea f.mult.Pt.acest lucru mi-a parut tare rau pt.el ,am incercat sa facem tot posibilul sa treaca acea perioada grea pt.el ,si pt.noi.
Eu am stat o perioada destul de lunga cu el acasa ,1 an ,zilnic cu el ,l-am incurajat continuu si i-am spus mereu sa nu aiba frica de nimic ,noi il iubim enorm si nu o sa- l lasam niciodata.
Cred ca asta i-a dat multa siguranta ,acum doarme singur ,nu-i este frica ,este f.linistit si are multa incredere in noi si in el ,ne intelegem de minune.
Cind veneau cei de la directie in vizita ne spuneau ca este bine ,ca schimbarile sint ok ,mai ceream sfaturi ,care ne-au fost de mare folos.
Cred ca e bine sa nu-i schimbi copilului obiceiurile (cel putin o perioada) ,sint lucruri f.importante ,mirosurile ,mincarea pe care i-o pregatesti .
Si o perioada este bine sa stea cu fam.cu putine persoane necunoscute in jurul lui.

Poze

Mariaa spune:

Ivanuta, da-mi te rog o adresa de e-mail unde pot sa-ti trimit un material in limba romana.

malex spune:

Si eu vreau Mariaa, te rog!!!!!

ivanuta spune:

marumiha multumesc mult pentru poveste si pentru sfaturi. cand aud povesti cum este a ta, totul pare asa de real incat am senzatia ca mai sunt cateva zile pana vine bebele. e asa de firesc si fruuuumos. sa va bucurati de bebe si el de voi

sunshine2012 spune:

Daca se poate si eu as vrea acel material, te rog.

ivanuta spune:

http://casutadinpoveste.blogspot.ro/
in mare cam la aceste lucruri m-am gandit cand vine vorba de un copil adoptat, dar sunt absolut teoretice si de bun simt...ceea ce ne poate impartasi cineva din experienta proprie, asa cum a facut marumiha nu se compara cu nimic citit din carti. De aceea mai fac apel la mamicile de pitici care au adoptat si ne pot spune cum au fost primele zile acasa a puilor lor. E ca atunci cand copilul are febra, si citesti pe net...ce tre sa faci, sau intr-o carte...in schimb daca suni o prietena care are copii sansele sunt mult mai mari sa obtii raspunsiri care te vor ajuta sa iei o decizie imediata (pentru ca ea a testat mai multe si iti paote spune la ce sa te astepti pozitiv si negativ). Cel putin pe mine materialul de la Serviciul Roman de Adoptii m-a socat (in mare parte iti da sentimentul ca ori adopti un ucigas/sinucigas) ori ca ii faci un mare rau adoptand-ul. Numai bine

erato spune:

Prima saptamana acasa a baietelului meu: nici nu stiu cum as putea-o descrie. Pe mine m-au incercat toate sentimentele posibile si imposibile, nopti nedormite, ganduri, framantari, eram intr-o alerta permanenta si totusi atat de fericita ca aveam baiatul acasa. Pentru el, a fost f. usoara tranzitia, parca fusese doar plecat in vacanta si venise acasa, prietenos cu toata lumea, deschis, vesel. Dupa 6 luni, ceva s-a schimbat si cred ca au rabufnit toate frustarile de atunci pt ca de vreo 2 saptamani ma confrunt cu crize de plans isterice, e trist (as putea spune chiar depresiv), e manios si furios si spune niste vorbe f. grele, vrea sa faca numai cum vrea el, si daca nu se face asa cum vrea el se pune efectiv pe urlat. Eu sunt trista, sotul meu e suparat, familia ne-a sarit in cap si s-a creat o situatie total descurajanta care nu-i face deloc bine puiului meu. In prima saptamana am vazut raiul, pluteam de fericire, iar acum ma afund in prapastie cu o viteza ametitoare. Incerc sa ma agat de ceva in cadere dar parca nu gasesc si bezna ma inconjoara.

erato spune:

Nu vreau sa descurajez pe nimeni, dar vreau sa constientizeze si viitoarele mame ca se pot intampla si astfel de lucruri si oricat ai citi si te-ai pregati psihic , parca tot nu te simti suficient de pregatit sa faci fata unor astfel de situatii. Sunt constienta ca majoritatea parintilor fie ei naturali sau adoptivi au trecut prin astfel de situatii, dar totusi e f. greu. Astept sfaturi de la mame care au trecut si ele prin astfel de situatii.

ivanuta spune:

Erato, ce varsta avea baietelul tau cand l-ai adus acasa? Exact la acest fel de lucruri ma refeream, lucruri la care nu te astepti si carora nu stii cum sa le faci fata. Du-l la mare:d, asta a fost primul meu gand; mama mea sustine ca nu exista bucurie mai mare pentru un copil si schimbi si mediul, ii distragi atentia... Ceilalti de ce reactioneaza negativ la negativ? Nu ei sunt adultii?