Desfierea??(2)

marumiha spune:

BUNA linasobolina, cu siguranta iti va raspunde vreo fata care locuieste in Germania si stie exact cum ajuta statul cetatenii din alte tarii europene.
Din cite stiu eu poti avea o alocatie pt.copii care este destul de mare in comparatie cu cea din Romania ,170 e,insa aceasta alocatie se obtine numai daca unul dintre parinti lucreaza cu acte in regula in Germania si trebuiesc facute anumite cereri ...deci ar trebui "umbat" pe la multe usi cu documentele completate .Dar daca tatal copilului nu lucreaza e destul de probabil sa nu aiba nici un drept in alta tara la ajutoare .
Poate ca un psihiatru este in masura sa-ti spuna ce este bine sa faci cu fata ,sa-i faci un control in care iti poate lasa un certificat cu diagnosticul respectiv care pe viitor te va ajuta.

carmencat spune:

Exista solutia de plasament. Discuta cu AS de la Directia de care aparti. Nu stiu exact daca se modifica ceva in zona plasamentului pe noua lege, dar pe vechea lege era relativ simplu. Parintii copilului faceau cerere la Directie de instituirea masurii de protectie speciala pentru copil, respectiv Plasament, din motivele... lipsa posibilitati financiare si locative de crestere si intretinere minor, bla-bla, urmand ca in momentul in care au conditii sa solicite ridicarea masurii de protectie si sa isi ia copilul. Plasamentul este teoretic o masura temporara. Parintii nu sunt decazuti, nu isi pierd drepturile asupra copilului, il pot vizita la familia de plasament cu anuntarea in prealabil a intentiei la Directie si in prezenta AS.
Discuta cel mai bine la Directie si vezi cum te sfatuiesc de acolo.
Cred ca ar fi o solutie potrivita. Parintii raman parinti si tu bunica, doar ca ai dreptul legal sa hotarasti pentru el pe perioada plasamentului.
De adoptat ma indoiesc ca il poti adopta in mod legal, tocmai pentru ca este copilul fiicei tale si se modifica prin adoptie filiatia.
Dar, esti bunica lui si iti poate fi incredintat in plasament in baza unei simple declaratii a fiicei tale la Directie si in baza unei anchete sociale. Nu stiu cum se va proceda cu tatal, daca poate da o declaratie notariala in Germania si sa fie tradusa aici de traducator autorizat.
Poti sa il tii bine mersi in plasament pana... face 18 ani. Va stii cine e mama si tata, va pastra si legatura cu ei, aia care o fi, cat o fi. Pe de alta parte cred ca nici tatal nu se va opune prea tare tocmai pentru ca nu este o masura definitiva.
Intreaba la Directie. De acolo te pot lamuri cel mai bine.

Nu te ingrijora de ceea ce gandesc oamenii, nu li se intampla prea des.

carmencat spune:

uite, citeste aici: http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_protectiei_copilului.php

am mai gasit o prezentare destul de detaliata a pasilor care trebuie facuti aici: http://www.copilprahova.ro/index.php/informaii-utile/instituire-masura-de-plasament-familial

s-a mai discutat de ceva in zona asta, desi nu chiar, dar e bine de citit, aici: http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=113912&whichpage=1



Nu te ingrijora de ceea ce gandesc oamenii, nu li se intampla prea des.

anca_nicolae spune:

Buna Lina

azi am vazut intamplator acest subiect, m-a frapat numele si, din curiozitate, am decis sa-l citesc. Am stat, cred, 3 ore, neclinita, si am citit toate paginile. Eu citesc mai lent, pt ca imi citesc mie, in gand, CU intonatie :), si, dupa cateva postari, am stat si m-am tot gandit. Acum am ajuns aici, in prezent, nu pot crede cum s-au desfasurat, in "fata ochilor mei", 5 ani.

Ajunsa aici, mi-am dorit sa iti scriu si eu, din mai multe motive.

- In primul rand, din admiratie pentru CURAJUL de a prezenta si de a te povesti pe tine insati, FOARTE obiectiv, atat de multe momente de viata reala si bucatele din sufletul tau. Si cand ai sperat, si cand ai fost dezamagita. Desi ai stiut din start ca orice dezamagire a ta [normala] povestita aici va fi pusa la zid de unii si altii. Insa tu ai ramas verticala, ai fost si esti si mama, dar si un OM CORECT. De asemeni, am admirat fff mult si cateva postari ale fetelor ce ti-au scris in anii trecuti [am retinut numele serafioti, dar si alte fete au scris extraordinar de interesant, adanc]. De aceea, chiar te rog sa recitesti tot subiectul si sa iti salvezi si printezi ce postari consideri tu mai interesante. Si din ale tale, si din ale altor fete. Fa un album cu aceste pagini, si, cand si cand, mai atinge-i foile. Pentru ca, acest album va fi, pentru tine, un mare MUNTE si de putere, si de intelepciune, si de linistire sufleteasca, si chiar si de regasire. Regasire/reluare de care tu ai dat dovada de multe ori .

- Aceasta regasire/reluare este al doilea motiv pt care iti scriu. Au fost momente in paginile acestui subiect cand parea ca nimic nu iti va mai deschide sufletul, inca 1 data, si inca 1 data. Dar uite ca mereu, oricat de mult ai suferit in urma, sufletul tau a regasit caldura, si fata de Ioana, si fata de viata in general. Au fost persoane care ti-au pomenit de "iubire neconditionata, fara asteptari, far dezamgairi, ca vaiii, doar o astfel de iubire e iubire materna adevarata". Nu, nu e asa. Ba chiar cineva spunea ca si de copilul tau ucide [cu intentie ma refer, nu din accident], tot trebuie sa-l iubesti si sa-l mangai pe cap, si sa nu-i arati ca vaaai, te-a dezamagit. Dar ce te faci daca, Doamne fereste pe oricine, acel copil al tau omoara un alt copil, tot al tau??? Chiar ai mai putea fi la fel de senin si fara nici un repros??? De aceea, unele postari mi s-au parut teoretice, nu realistice. Revenind la puterea ta de regasire/reluare, ca o comparatie, se spune despre curaj ca este o frica invinsa. Asa este. Si iubirea/regasirea ta este la fel: o dezamagire invinsa, iar si iar. Este incorect sa catalogam drept parinti iubitori DOAR pe cei ce nu trec prin dezamgairi legate de copii. Nu. Parinti iubitori sunt si cei care trec prin dezamagiri, si totusi, DUPA ce trec prin dezamagiri, nu pleaca definitiv de langa ei, copiii. Cum a spus parca serafioti, nu putem sa ne prefacem ca nu vedem, sau ca orice-orice alegere a copilui este naturala, ok, normala, si vai, noi nu avem nici un drept, nici macar sa fim tristi de acea alegere. Pentru ca a nu observa, a nu reactiona in nici un fel, indiferent de alegerea copilului, inseamna a fi din start resemnat, batut, fara speranta. Un parinte trebuie sa incerce. Pastrand linia de mijloc, nici sa-l sufoce pe copil cu propriul exemplu al parintilor, dar nici sa fie un simplu spectator pasiv la evolutia/involutia copilului. Prin urmare, draga Lina, esti un om normal, un parinte ff complex, si un suflet cald!

Pe mine, personal, m-a durut acea afirmatie a cuiva ca pana la 18 ani nu exista copii rai, ci doar parinti incapabili [sau incompetenti, ceva similar..] Pentru ca si eu sunt mama, am 3 copii, aceleasi info/metode/explicatii/negocieri/rasplate/cadouri le aplic la toti, si totusi, nu seamana unul cu altul. E proverbul [pe care eu l-am tot pomenit la odiseea mea], ai 5 degete la o mana, dar nu seamana unul cu altul. Prin urmare, exista mereu planuri pe care, preponderent ma bucura un copil, si/sau altul ma dezamageste. Si nu ma refer aici la expectante exagerate, etc... Pe mine mereu ma intriga exagerarile adresate unor parinti [chiar si mie, de n-spe mii de ori]. In orice sens ar fi. Pt ca nu sunt realiste. Ba ca sa nu atingi copilul cu nici o palma, ba ca nu-i batut la timp, ba ca nu e impins spre a nazui la tot mai sus, ba ca i se cere exagerat si nu se respecta total si fara pareri de rau personalitatea aratandu-i stachete prea inalte, ba ca nu ai voie, ca parinte, sa-i spui ca te-a dezamagit/intristat, ca sa nu-i produci resentimente de vina si obligatii sufletesti, ba ca nu comunici cu el despre consecintele faptelor, ba ca oferind suport material, la nevoie, nemeritat de catre copil, iubesti neconditionat, ba ca oferind suport material gresesti ca incurajezi vesnica lenevire si santaj sentimental, etc... Aproape toate teoriile si trendurile cu psihologia copilului privesc DOAR catre copil, nima catre parinte. E gresit aceasta unidirectionare. Trebuie PRIVIT si catre parinte, nu o fi mereu ultimul idiot, incompetent, neiubitor etc...

So, linia de mijloc e cea mai buna, draga Lina, si iti doresc sa ramai pe drumul TAU pt ca, in impresia mea, tu chiar reusesti sa mergi pe linia de mijloc, luand mereu in calcul toate aspectele, de pe toate partile, nu doar de pe cele ale copilului ce trebuie tinut vesnic in puf.

- In al treilea rand, legat de Ioana si de Alex, sigur ca oricand poate exista o fragila speranta ca se va schimba [in bine], insa deocamdata, nu poti sa decizi treburile tale/voastre/ale lui Alex bazandu-te pe aceasta speranta, ca palpaie prea putin vizibil. Si desi unii ti-au scris ca nu este legal sau posibil sa preiei tu pe Alex, poate asa o fi, mie imi vine in minte un caz concret, dar, e adevarat, cu muuuuuulti ani in urma, cam 30:

- Colega mea de clasa a fost infiata de catre bunica, oficial, prin clasa a 3-a, tot din motive similare, mama naturala a colegei, deci fiica naturala a bunicei!, avea viata ori departe tot timpul, ori cam stricata, etc. Stiu ca a fost infiere oficiala, pentru ca atunci colega mea si-a schimbat si numele de fam, preluand numele bunicei. Imi amintesc si acum, cand am 41 de ani, fff clar vad in minte [probabil pt ca m-a frapat/marcat/admirat], pe colega aceea cum spunea: sunt f bucuroasa ca a REUSIT bunica sa ma infieze [desi oricum locuia la ea probabil de mica] pentru ca bunica ma creste cu adevarat; in plus, mi-a explicat bunica ca apartamentul vrea sa fie sigura ca imi ramane mie, nu ca il toaca mama cu cine stie ce handralai.... de aceea, doar infierea era calea sigura. Anii au trecut, m-am tot intalnit cu acea colega, pe strada, si de aceea sunt in mare la curent, si acea colega s-a casatorit, are baiat mare acum, a locuit mereu cu familia si bunica, si, desi pe la 80 de ani bunica a avut alzmeiher [scuze ca nu scriu corect boala, nu stau sa caut acum] si desi s-au cam chinuit cu bunica, diparea de acasa cu zilele, facea pe ea.., totusi, colega a avut grija de ea FFF MARE, FARA a simti vreo greutate in asta [decat strict fizica, na.. nu-i usor], insa, mereu a simtit o mare dragoste si recunostinta fata de bunica. Astfel, mereu am admirat relatia acestei colege cu bunica ei. Imi amintesc ca totusi, aveam noi vreo 30 de ani, deja aveam copii, in statie, intr-o dimineata, mi-a zis: uite acolo, vezi o doamna? da. Ea: ee, ea e mama mea... ti-o mai amintesti din scoala generala? Nu mi-am amintit-o, na, dar am intrebat-o: si ACUM, ca nu mai este bunica..., ce mai face mama ta? Si colega mi-a raspuns: ea face bine, banuiesc, rar, ff rar, la cateva luni vb la telefon, desi sta tot in cartier..., nu ma intereseaza prea tare, o salut cand ne vedem pe strada... dar BUNICA ramana mama mea, pt totdeauna....

Mie, povestea colegei, mi-a venit in minte insant cum ai scris tu pe anul asta mesajul cu vesti cam triste... inainte sa spui tu ca te gandesti ce faci cu Alex... si acum, in clipa asta cand scriu, imi amintesc ca in primele pagini cineva ti-a "prezis" ca poate soarta ta a fost sa te pregateasca, dar NU pt Ioana, ci pt altcineva... un nepotel [chiar sa citesti primele pag]

- In al patrulea rand, te rog sa nu neglijezi problema ta de sanatate, din postarile tale am inteles ca esti destul de bine, analize/markeri bune [sper sa fie asa!] si sa gandesti ca SI tu contezi in viata asta, nu doar cei din jurul tau!

- In al cincilea rand, chestia cu fondul genetic e cam asa: un anume istoric genetic creaza un risc/probabilitate/predispozitie mai mare catre ceva, defect/calitate. Noi, ca parinti, putem spera ca cei pe care ii crestem, copii naturali sau infiati deopotriva, sa mosteneasca doar ce-i bun... mai departe, om vedea, constata... Eu, de exemplul sunt infiata, am tot pove pe la alte subiecte, dar am si copiii mei naturali. Desi mama mea naturala m-a abandonat, eu nu am mostentit asta. Dar totusi, am mostenti de la ea alte trasaturi.., nu pot nega asta. Copiii mei, unul seamana mult mai mult cu tat-su, la gandire, caracter ma refer, ca asta conteaza in acest subiect, altul cu mine, altul parca jumi-juma... Asta este viata de parinte, si iubire, si munca, si efort, si speranta dar si loterie...

- si sigur, cresa/gradi sunt f ok pt Alex, pana la urma, pt fiecare copil facem cat putem... Iubirea noastra e "mandatory", dar nu suficienta...

Cu mare admiratie, iti doresc sanatate si succes!

anca
.

Poze cu noi

Veronica-Elena 14 ani, Tudor-Iulian 11 ani, Robert-Adrian 3 anisori

linasobolina spune:

Da, multe multe ganduri...
M-am tot gandit cum e mai bine,cred ca daca as gandi cu capul, m-as gandi in primul rand la Alex
Si anume, daca as infia eu copilul cu adoptie atunci Ioana ar veni si ar bulversa in orisice moment viata copilului, ca tot mama lui ar fi!
Si cine ce ar castiga?
Daca as da copilul spre adoptie cuiva,atunci el ar fi ferit inprimul rand de Ioana, care parjoleste in jurul ei, ar avea niste parinti tineri, cu speranta de viata si cu zvic, insa parca nu l-as da cuiva "care e multe" unui agramat needucat, ca parca mi-as dori sa ii fie si lui bine , sa aiba o sansa in viata

Daca Gandesc cu sufletul, e jale, ca e un super bebe si tare mi-as dori sa il am pe langa mine, sa il vad cum creste, sa bunicesc si eu un pic

Dar iar vine mintea si spune : daca te inbolnavesti iar, ce face bb?
Daca dai coltu, ce face bb?
Eu cand am luat catelul am intrebat medicul daca am "timp" sa il cresc....
Asa ca, e grea decizia, pe de alta parte doamna care a nascut lasuta ei de ani, nu s-a mai gandit daca poate sau nu sa creasca fetita

Deci problema e tot Ioana....

So,


Nu stiu care sunt criteriile de selectie a parintilor adoptivi acum, nu stiu care e legea, nu stiu daca pot gasi eu familia adoptiva, dar se contureaza din ce in ce mai mult aceasta optiune

Cei de la protectia copilului spun ca il pot lua eu inplasament cu acordul ei si sa deschida dupa sase luni procedura de adoptie, tot cu acordul ei, pe tata citandu-l si daca nu ine la termene se poate incheia adoptia si fara el

Habar nu am cum e mai bine, insa sigur ii va fi mai bine fara Ioana prin preajma

Ca si concluzie, am copil de dat, mai in gluma mai in seriosR

zanabuna spune:

Am citit si eu postarile tale , si urmaresc in continuare..Eu nu as da copilul, nimic ne este intamplator in viata,sunt curioasa ce ar spune Ioana despre ideea de a adopta tu copilul,in felul asta copilul ar pastra legatura si cu mama lui naturala si ar avea si pe cineva responsabil care sa-l ingrijeasca,e greu dar poate acest copil v-a fi rasplata ta pentru tot ceea ce ai facut si pt. mama lui.Asta e parerea mea , tu stii mai bine.Sanatate multa si numai bine.

linasobolina spune:

Ioana mi-a furat bijuteriile!!
evident, tot de ziua mea, ca asa se intampla intotdeauna...

Azi am venit in Bucuresti si am vrut sa imi schimb inelul, nu ca as avea foarte multe si cand colo GOOOL, nimic in caseta
Mi s-a facut rau
Si o sun, o intreb de-a dreptul daca le-a dus la amanet si imi zice ca da, dar urma sa le scoata si eu sa nu vad

Si cum eu cu hoti in casa nu stau, m-am dus la politie si am reclamat furtul si ii face dosar penal, daca nurecuperez prejudiciul si daca nu imi retrag reclamatia

Deci a venit acasa, am mers cu ea si am scos o parte din inele, cati bani am avut si eu ca sa le rascumpar si api l-am chemat pe gigel caruia ii daduse banii sini-am spus sa o ajute la bagaje, ca ea va pleca din casa mea

Ca atare, el a promis ca imi retuneaza, banii cheltuiti, si bijuteriile, Ioana a lasat cheile si ramane sa discutam depre copil

Nici scuze, nici imi pare rau, nimic nimic

Alizee spune:

La o asemenea fapta, ramai mut. Este irecuperabila. Nu te va vedea niciodata ca pe mama ei. Detaseaza-te si traieste-ti viata linistita.

Ti-ai facut datoria fata de omenire, iar rasplata ta nu ar dori-o nimeni.





allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

nadaflorilor spune:

sa nu iti retragi reclamatia, urmatoarea fapta va fi mult mai grava, poate daca va primi o condamnare fie ea si cu suspendare va avea un motiv de reflectie si isi "revine"...nu zic sa o reapropiati de voi ca e clar ca nu merita dupa tot ce ati facut pentru ea numai de cand are copilul

pacat de sansa de viata pe care a irosit-o din prostie

antibes1970 spune:

doamne , dar zau ca e soi rau!
dupa cate ai facut pentru ea , de la 9 ani , tot rau se poarta!
tu ai salvat-o de la boli , ai fost pe la medic de atatea ori, ii tii copilul si ea ce face ? fura !
eu zic sa te linistesti , sa nu te mai gandesti !
sa nu retragi cererea ,plangerea , ca macar asa sa aiba si ea o teama de tine, de politie , de ceva!
dar pe la 10 ani, 11 ani, 12 ani, cum era ? fura ? era cuminte?