Despre Japonia, pe amestecatelea

Ok, am deschis acest subiect la sugestia Neliei, ca sa raspund unor intrebari inca neformulate ale Mirelei si pentru a raspunde tuturor celor interesati de aceasta parte a lumii.

Am sa fac de la inceput cateva precizari:

Nu am pretentia ca as cunoaste Japonia in/si toata cultura ei, voi raspunde din ce cunosc, din experienta mea directa din "straturile" in care traiesc si in care sunt acceptata si integrata (da, aici se traieste "pe straturi" - si pe "sfere" care pot interpatrunde straturile, dar nu voi elabora aici.

Nu cunosc "familia japoneza" decat din exterior, din perspectiva de educator ori de cea de amicitie/prietenie cu familii japoneze. Si eu, si sotul, si copilul avem cetatenie romana si nu avem de gand sa ne-o schimbam.

Asadar, voi incerca sa raspund clar si obiectiv, am sa incerc un exercitiu jurnalistic... DAR rog sa mi se permita si subiectivitatea; promit sa pastrez echilibrul (chiar daca pe ici-pe colo s-ar putea sa apara si o doza de egocentrism).

Rog mult ca acest topic sa nu devieze in controverse.

Si l-am pus aici, la "generale", pentru ca nu e un subiect adresat diasporei, ci tuturor, oriunde s-ar afla.




Cine sunt si ce fac, m-am dat de gol cu o trimitere la un articol (nescris de mine si cu o seama de erori - nah, eu am dat doar un interviu, reporterul a retinut ce a retinut si a facut si nitele confuzii pe-acolo, probabil insesizabile pt. majoritatea) pe topicul Biancai.

Daca vreti sa incepeti cu intrebari de-acolo, va astept; de asemenea voi incerca sa raspund - eventual voi face si referiri la articole din presa de aici care mi s-au parut interesante - la orice alte intrebari referitoare de aceasta tara.


Asa ca.... poftiti

Julie

PS Daca nu exista interes, vom lasa topicul sa moara natural

miriama spune:

Julie, am citit articolul recomandat de tine la celalalt topic; ce sa zic, o fi sistemul japonez cel mai performant din lume, si societatea japoneza complet fara bube, insa mi se pare infiorator de strict si stresant.

Copiii aceia mai au timp sa fie copii? Se mai pot ei juca? Isi mai pot ei petrece timp cu parintii lor, ca sa nu mai zic de timp cu prietenii? Stiu ei ce e acela un parc, o plimbare cu barca sau un tobogan pe care sa te dai fara grija? Nu cumva sunt niste mici robotei? Nu cumva mintea lor e indoctrinata pentru munca si performanta?

Intrebarile mele desigur pot fi cele ale unui ignorant, insa imaginea creata de articol nu mi se pare prea idilica. Nu cred ca mi-ar place sa-mi duc copilul la astfel de scoli. Copiii mei au multi colegi coreeni, de asemenea setati de foarte mici sa cante la un instrument muzical in special pian, sa invete matematica "din burta maica-sii" insa ei chiar nu stiu sa se joace; la pauze ei sunt singuratici, izolati, cu mutrite ganditoare, isi repeta in gand partiturile; vin plansi la scoala dimineata fiindca ii pun parintii sa repete tabla inmultirii si ei gresesc abia treziti din somn fiind. Mi se pare deja o forma de abuz, fiindca nu pot ramane in urma societatii atunci cand se vor intoarce in tarile lor...

Or fi asiaticiii cei mai cei, insa copilaria e una singura si mai e si foarte scurta...

Adela99 spune:

imi pare rau ca am pierdut subiectu' in care te dai de gol - poate pui un link la articol sau la subiect

io is interesata de mentalitatea japoneza in general. din cate am mai citit (articole si articolashe si blogguri) am inteles ca pe de o parte au respect si consideratie pentru oameni si pe de alta is cam discriminatorii cu societatile lor inchise, reguli si cerinte nescrise.

si daca poti sa ne spui despre educatia in scoli si societate. despre coloana lor vertebrala :) si nu ma refer la reverentele lor.
cum e cu tanara generatie?

nelia spune:

Julie, ca sa fim la subiect, ! Multumesc ca mi-ai luat in serios sugestia. Eu ma gindisem de multa vreme la subiecte de acest gen, l-am citit pe nerasuflate pe cel am Marinei despre Africa, si acum s-a ivit ocazia cu Japonia... doua colturi de lume care, pe mine personal, ma intereseaza. Ar fi frumos sa citim despre toate colturile din lume unde avem romani cum este societatea, cum se desfasoara viata familiala, cum isi educa si isi cresc copiii... cred ca avem de invatat de la fiecare parte din lume cite ceva.

Cunosc cite ceva despre Japonia din cartile citite, de calatorii sau romanele acelea scoase de la Humanitas, in colectia Cartea de pe noptiera... le-am savurat. Apoi, cum am spus, cunosc de la sotul meu, care practica kendo de douazeci si ceva de ani, e patruns de filozofia lor pina in strafundurile fiinte lui... cel putin in teorie, caci in viata de zi cu zi e greu sa aplici, nu e sala de sport... desi mie mi-ar placea, sint principii frumoase. Cu alte cuvinte pe mine m-a prins filozofia, pe el datul cu sabia. Si am inceput incet-incet sa gatesc mincaruri de-ale lor... le ador.

A fost de mai multe ori in Japonia, converseaza in japoneza cu sensii lui (cred ca de asta l-am luat, am picat pe spate cind l-am auzit vorbind in japoneza)... si mi-a povestit un pic despre cum traiesc oamenii pe acolo, e stind cite doua luni la sensei acasa, mare onoare mare sa fii invitat in familia lor.

Ma intereseaza educatia copiilor si asa, in general, dar o lasam pe mai incolo, pe mine ma intereseaza mult sa incepi cu societatea. Eu iti dau voie sa fii subiectiva, urmarind obiectivitatea, s-ar putea sa pierzi exact ceea ce ma intereseaza cel mai mult: pulsul luat la fata locului, prin propria perceptie a societatii japoneze si a vietii pe care o duc oamenii acolo. Stiu ca e greu de inteles in profunzime, au o traditie veche si o cultura care cu greu o poti patrunde, de aceea, e de preferat sa vorbeasca despre Japonia o romanca stabilita acolo, care isi creste copilul acolo, caci ascultindu-i pe japonezi, m-as pierde... nu-i pot urmari, sint mult prea altfel decit ceea ce pot intelege si percepe eu. Nu e vina lor, sint sigur limitele mele, de om crescut in alte parti.

Eu incep cu ceea ce m-a frapat: societatea nu are nici o buba (sau e eroare a autorului articolului?). Cum adica? Si cum se traieste pe straturi, cum sint sferele care intrepatrund aceste straturi... cum se impaca pamenii cu toate acestea, cum de nu se revolta, cu se impaca toate acestea cu drepturile omului, mai ales ale femeii (alea universal valabile) cu acest stil de constructie sociala... cum o percepi tu, cum te-ai adaptat tu, cum s-a adaptat sotul tau, ca de copil inteleg, e de foarte mic acolo, e aproape de-al lor.

Iti spun drept pe mine m-a uimit felul in care au trecut prin castrofele naturale din ultima perioada... am fost la un concert al Orchestrei simfonice din Tokyo, la citeva zile dupa cutremur... lipseau doar doi, morti, multi aveam morti sau disparuti... dar ei erau acolo, drepti pe scena si au cintat dumnezeieste. De unde le vine aceasta forta?

Si sint clar altfel, nu stiu exact ce-i face diferiti, dar sint. La sala este un sensei nou venit, de vreo doua luni, cu un baietel de 4 ani si jumatate, exact cit are si baiatul meu. Sint copii, se joaca, alearga, coloreaza, se imping, pling... insa, cind baietelul respectiv ia batul micut, comandat special pentru el, in mina, ma uit la el... se schimba, totul se schimba in el: privirea, cutele de pe frunte, respiratia, totul e acolo in ceea ce face. Si al meu are bat... comandat special de ta-su, ca poate-poate... ii place, e mindru... dar al meu e ca un titirez pe linga stana aia mica de concentrare si atentie... Sint atit de diferiti! E si amuzant sa vad cit de diferiti sint... ala nu misca in front, al meu il trec toate alea, se invirte, danseaza, e tot numai o miscare, orice, numai kendo nu.

Mai am un tinc din asta de vreo 4 ani la patinaj, lucreaza cite o ora fara intrerupere... frumos, face tot ce-i ceri, cu dedicatie. Al meu, cind se satura (si se satura repede), isi arunca ca taranu' cusma de pamint, adica casca si manusi pe gheata, si iese afara, ca el vrea acasa sau sa manince sau sa se joace.

Astept cu nerabdare si iti multumesc pentru timpul tau pe care il aloci acestui subiect.

Cornelia

paulinio spune:

Si eu sunt interesata de subiect... lucrez cu un grup de japonezi: au o daruire deosebita: orice trebuie explicat, daca trebuie ceva facut apoi fac pana la capat... nu se multumesc cu jumatati de masura.

Dar mi-ar placea niste povesti "inside"...

Julie spune:

Adela,

Am sa-ti dau intai tie link la articolul de care am pomenit, din nou cu precizarea ca exista acolo niste mici erori, probabil sesizabile doar de mine, intervievatul :)

http://www.ziaruldeiasi.ro/invatamant/scoala-unde-elevii-invata-12-ore-pe-zi~ni7jrp

Si nu, nu ma refer la "buba" de care s-a mirat Nelia (afirmatia imi apartine, dar e un pic scoasa din context); da, trebuie explicata. Pe scurt, era vorba acolo in principal de cum a facut fata Japonia catastrofelor in lant de anul trecut - dar asta nu reiese, zic eu, din articol.

Dar comparand cu alte societati, cea japoneza - chiar daca are, de fapt, din punctul de vedere al unui gaijin (strain), ciudatenii si unele lucruri neacceptabile pe care el, gaijinul, le poate considera "bube" - este una inalt-functionala, bazata pe reguli si ritualuri - as spune chiar stricte - pe care cam toata lumea le respecta, indiferent daca in particular cineva, oricine, poate e satul de ele si ar vrea "time-out".

Voi reveni la asta mai incolo, trebuie sa-mi fac ordine in ganduri intai, abia am ajuns acasa de la munca:)

Si tot pentru Adela, ca intreba. As zice ca tanara generatie a Japoniei e la fel ca tanara generatie de pe oriunde in lume. Poate un pic mai disciplinata, ca asa le impune scoala, in care isi petrece cea mai mare parte din zi (iar scoala, incepand de la cea elementara isi asuma responsabilitati si pentru ce face tanarul si in afara scolii) si, as adauga, cred ca mult mai naiva decat cea - de pilda - din Europa...

Si, ca peste tot in lume, japonezii mai in varsta se plang de tanara generatie ca-i descreierata si iresponsabila si ca o sa duca totul de rapa cand ii va veni vremea sa preia fraiele...

Dar, din experienta mea, descreieratii si razvratitii din tinerete (japonezi) ajung, prin alegere proprie si fireasca, si sa poarte kimono si geta, si sa faca de bunavoie caligrafie si ikebana, sa accepte superioritatea "sensei"-ului (fie ca e persoana, fie ca e doar notiune) si sa i se supuna, avand constiinta propriului loc si rol in societate si fiind impacat cu acestea. Dar tinzand, odata cu varsta, catre autoperfectionare si asumarea a din ce in ce mai multor responsabilitati in folosul public. Fara nici un avantaj de ordin personal, as zice eu, observatorul...

J.

Katya spune:

Julie, tot in legatura cu regulile si ritualurile, cum se vede de-acolo familia regala? Pe mine ma mihneste viata printesei Masako, atit de educata si atit de prizoniera in acelasi timp.

(Cind ai timp si cind ii vine rindul intrebarii, fireste).

Julie spune:

Sa precizez:
N-am zis si nici sugerat pe nicaieri ca sistemul (de invatamant, la el cred ca te referi?) japonez e cel mai performant din lume sau ca totul aici e idilic. Nici nu mi-am propus sa fabric o imagine idilica, pe aia si-o face fiecare pentru el la ce i se potriveste.

Daaaaar... Articolul cu pricina a fost publicat in contextul dezastrului de la bacalaureat de anul trecut, din Romania. S-a incercat a se vedea cum e prin alte parti, atata tot.

Si incaaaaaa... din cate stiu, Japonia are cea mai mare rata de alfabetizare din lume. Datorita sistemului sau de invatamant (care nu-i descris in intregime in articol).
Si cam 76% din absolventii de liceu (aproape 100% din absolventii de gimnaziu fac si liceu) isi continua studiile in invatamantul superior. Si intrarea la universitate (ca si la liceu, de alftel) se face prin concurs, cam cum era la noi inainte de '89.

Da, copiii sunt mult mai ocupati cu scoala - in Japonia - in comparatie cu, de pilda, Romania.
Dar asta nu exclude batutul turcii pe maidan, joaca impreuna cu prietenii, timpul petrecut cu parintii si distractii gen petreceri, restaurant, film etc. Eu nu cunosc nici un copil care sa fi fost privat de asa ceva.

Copiii socializeaza si la scoala, masa de pranz se ia la scoala, curatenia de dupa o fac impreuna (nu exista femei de serviciu in scoli - cel putin in cele de stat), cand se intorc de la scoala se pot aduna mai multi acasa ba la unul, ba la altul - eu intotdeauna am preferat ca aceste reuniuni de invatat/facut teme sa aiba loc la mine acasa - dupa care se joaca, fie afara, fie in casa, cu ce si cum - asta in functie de varsta.

Daaaaaar... parintele trebuie sa fie extrem de organizat daca vrea ca odrasla sa faca si ce trebuie pt. scoala (teme, invatat) si ce trebuie ca sa nu ajunga, cum spui tu, "robot" (joaca, socializare, activitati cu familia etc). Majoritatea celor in mijlocul carora traiesc au grija de asta.

Nu sunt "indoctrinati" pt. munca si performanta, as zice, ci mai degraba dirijati spre respect pentru munca altora, inspre asumarea responsabilitatii, inspre gasirea unui domeniu in care se pot dezvolta ca individ si eventual excela - cu urmarea ca performanta proprie, oriunde ar fi ea, e pana la urma in folosul societatii.

In scoala obligatorie exista obiectele de studiu numite "Etica" si "Morala". E rau? Eu personal nu cred.

Si repet ce scrie si in articol, scoala de aici - si felul in care sunt educati - este identic aproape cu scoala facuta de bunicii mei (ma refer la gimnaziu si liceu). Deci nu mi se pare asa de "extraterestra"...:), ba chiar, in anumite privinte, o prefer pe asta celei de acum din Romania. Ma rog, chestie de optiune personala...

Ce spui tu acolo de coreeni... nu stiu, exista si genul "tiger-mom", dar n-am avut de-a face niciodata personal cu o astfel de persoana.

Si da, copilaria e foarte scurta, de aceea am fost si sunt cu ochii in patru la tot ce o ameninta :) desi nu din partea scolii vin aceste amenintari, nici aici si niciunde, te rog sa ma crezi.

J.

ina.click spune:

m-ai facut curioasa si am dat un search.

ce trist :(

in afara presiunii absurde de a avea un fiu, m-a intristat si "When she used her linguistic skills to speak to dinner guests in English and Russian, an IHA official was quoted as accusing her of showing off: “The royal family are not ambassadors. She doesn’t need to be able to speak English, she has interpreters for that. Her job is to smile.”

Selene_Bunny spune:

Julie, onoarea e tot asa de importanta ca pe vremea samurailor?

Dar in relatiile cu sexul opus, cum sunt?

nelia spune:

Eu cu detaliile... asta mi se pare extraordinar! Dar acasa, femeile au ajutor la curatenie? Copiii se implica si acasa in curatenie?

Mie mi s-au parut diferiti de chinezi, de exemplu... copiii japonezei cunoscuti de mine fac pur si simplu ce au de facut fara sa fie ogligati, fara sa fie constrinsi in intelesul adevarat al cuvintului. Am avut tot timpul senzatia ca la ei datoria de a face ceea ce vad in jur ca trebuie sa faca este atit de mare, incit nu e nevoie de prea multe cuvinte.


Cornelia