Alaptand la 4 ani - pe coperta(2)

lucialu spune:

mai urmeaza sa zicem ca ne abuzam copiii purtandu-i in pantece. Ca sunt tinuti ostatici, impotriva vointei lor...
Si eu ce pot sa fac dc tu Pisigri nu esti de acord cu parerea mea? Sa fii sanatoasa! Mai clar decat am vorbit pe cateva pagini sau strict in mesajul de sus, nu pot.

simplyana_m spune:

Alaptarea la 4 ani are fix aceleasi beneficii ca la 2. Faptul ca se poate substitui mai usor nu are nicio relevanta.

Impresia de abuz asupra baietelului de pe coperta este strict in capetele noastre, pentru ca s-au folosit elemente vizuale anume ca sa o induca. Dar in realitate un copil de 4 ani alaptat este mai "copil mic", mai putin dezvoltat in sensul sexualitatii si individualitatii decat unul intarcat. El continua si conserva un mod de atasament, de securizare si relationare, de cand se stie el, tocmai pt ca nu e pregatit sa schimbe registrul. Deci nici vorba de sexualitate, dezvoltarea pe acest plan se face si ea pe etape, iar aniversarea unui x numar de zile de viata nu presupune automat si parcurgerea lor. "Pragurile" de care s-a vorbit mai inainte (ca daca are dinti, ca daca plimba scaunelul, ca daca zice "popocatepetl") desemneaza etape de dezvoltare, insa sunt etape in alte planuri decat cel emotional, peste care se sare cu gratie si se aterizeaza fix in sanul (poate ar fi mai nimerit "intre sanii") sexualitatii. Si nu-mi dau seama cum anume s-ar petrece gratificarea asta pseudo-sexuala, ca doar masturbarea, de exemplu, se manifesta cu toate semnele excitatiei (puls marit, respiratie precipitata, dilatarea pupilelor etc), si la copiii mici si foarte mici (sub 1 an), dar nu se asociaza niciodata cu suptul la sanul mamei. Alaptarea prelungita intarzie asocierea sanilor cu sexualitatea. Daca lucrurile se prelungesc mult prea mult in acest sens, da, putem intelege ca undeva sunt dezechilibre, insa nu neaparat in planul in care apare compensarea, si intarcarea impusa nu reprezinta o solutie.



"Dreptul copilului de a fi alaptat" nu se bate cap in cap deloc cu "fiecare face cum crede, dar alaptarea este cea mai buna pentru copil". In primul rand, pentru ca "dreptul" asigura o libertate, si nu obliga pe cineva sa faca ceva. Daca eu "am dreptul sa ma plimb liber prin UE", asta nu presupune avion la scara si obligativitatea de a vizita Parisul de 3 ori pe an, ci presupune ca eu pot sa ma plimb prin UE cand si unde si cum vreau eu, si nimeni nu ma poate opri/interzice (atata timp cat nu incalc alte reguli si drepturi, pt ca libertatea mea se termina unde incepe a altuia, stim toti).
Ideile ca alaptarea, prelungita sau nu, ar afecta in mod negativ copiii in vreun fel este nedovedita, nici stiintific, nici altfel, iar varsta la care aceasta ar trebui incheiata ramane nespecificata, si lasata la latitudinea mamei si copilului, impreuna. Deci fiecare decide pentru sine, si cam atat.
In al doilea rand, faptul ca alaptarea este cea mai buna pentru copil este un fapt, nu obliga nici el la nimic, ca nici faptul ca alimentele Bio sunt mai sanatoase decat cele cultivate/preparate industrial nu obliga pe nimeni sa le consume. Unii poate nu si le permit, altii nu au acces la ele, altii aleg dupa alte criterii decat "sanatatea", asta nu le face mai putin sanatoase, si nici nu limiteaza optiunile fiecaruia.

Pisigri, tu stii ca pot exemplifica si eu cu copilul din dotare ca nu trebuie sa ne invatam copilul sa evolueze, si initiativa nu trebuie sa vina musai din partea parintilor, ca altfel el nu ar sti, ca nu i s-a aratat.

http://www.lucamic.blogspot.com/

inbox spune:

Psigri, una e sa bea o cana de lapte dimineata si seara, si alta e sa suga din biberon, la san sau suzeta, suptul tot supt este :). Ca sa nu mai zic, ca unele lucruri nu trebuie sa i le prezinte mama, mai e si copilul curios, cat de indaratnica ar fi mama, copilul ala tot vede o cana in casa, o vede pe mama band apa...Eu am mers, inclusiv la diversificare, pe exemplul personal, am mancat cu bebe la masuta, ce manca si el :), nu am avut mese separate, si la ambii diversificarea a mers snur...dar asta este alta poveste. Asa cum alte povesti sunt cele cu abuzurile, pedofilia etc...

Revenind la scaunel, povestea asta cu X care mergea cu scaunelul dupa mama, am auzit-o undeva in adolescenta, deci, nu eram mama, nu aveam copii nici macar in planuri, insa, nu m-a scoat faptul ca un copil destul de mare sa care un scaun inca mai suge- pun pariu ca nu m-am gandit cati ani avea copilul...ci m-a socat faptul ca el trebuia sa isi inlesneasca accesul la supt, cand de fapt acest lucru trebuia sa-l faca mama, i-am zis mamei ( caci ea imi povestea) ca mama de ce nu se aseza undeva ca sa nu se mai chinuie copilul...si mi s-a explicat ca, scaunelul nu era sa se urce copilul pe el ( ca in revista noastra), ci era pentru mama, sa aibe ea pe ce se aseza :D.

Pe mine imaginea de pe coperta nu m-a socat, nu m-a lovit in stomac, nu mi-a zgariat retina, nimic...m-au socat asocierile unora cu privire la pedofilie, abuz etc...

Experienta mea, la primul copil m-am gandit ca alaptarea este ceva natural, ca va veni si va pleca asa cum a venit - nu stiu cum sa ma exprim, nu m-am gandit pana la ce varsta ar trebui sa alptez, m-am gandit doar sa alaptez, cat mai mult, macar pana la 6 luni, un an ar fi fost ideal pentru mine, dar nu am atins decat 4 luni, si alea cu chiu cu vai. Imi aduc aminte o singura mama care a alaptat atunci pana la 6 luni, in rest era ceva normal ca un copil sa fie pe formula- intrebarile nu erau, alaptezi sau nu, ci ce lapte praf bea, din multele mamici ( din viata reala, nu de pe forum), cred ca eram singura care imi faceam procese de constiinta ca nu am putut alapta mai mult, care am insistat, majoritatea renuntau in primele saptamani...si nu o spun ca sa par eu mama eroina, asta era realitatea. Deci, in conditiile de atunci, nu ma vedeam alaptand peste un an, dupa experienta respectiva, mi se parea mult un an. Ce pot sa spun, ca, dupa ce nu a mai supt la san, fetita a baut din biberon, dar tot la mine in brate, tot in pozitia de la san, tot alintata, am pastrat apropierea fizica ( oi fi fost nebuna, insa incercam sa-i ofer confortul din bratele mamei, sau sa fiu cat mai aproape de ce insemna alaptat), nu am suportat sa vad un copil mic, la 6-7 luni, lasat sa manance singur, sa se lupte cu biberonul, sau cu biberonul razmat de perna...mi se parea crunt. Cand a crescut fata si nu mai statea in brate, aveam contact fizic cu ea, ii tineam mana pe cap, dar de cele mai multe ori, ma cauta ea sa fiu acolo... Puteti sa spuneti ca sunt nebuna, dar asa am facut si asa mi s-a parut normal, si acum la fel mi se pare.

Al doilea copil, alaptatul a venit natural, fara stres, la cerere. Trecusera 4 ani de la prima experienta, eram gravida si in parc erau deja mamici cu copii mici care alaptau, a fost surpinzator pentru mine sa le vad. Nu m-au oripilat, m-am bucurat, a fost ceva de genul...uite ca se poate, o singura mamica era cu fetita de 2,5 ani care a alaptat-o in parc, stiu ca pentru mine a fost o surpriza placuta, insa, era incoltita de celelalte mamici si ea tot dadea explicatii si incerca sa se scuze, ei bine, cu burta la gura cum eram, am felicitat-o sincer, fiindca pentru mine fusese ceva placut, am sperat sa ajung ca ea, s-a uitat la mine si nu-i venea sa creada ca o aprob, s-a relaxat brusc si am discutat mai mult pe tema alptatului. Si DA, numarul mamelor care alapteaza a crescut simtitor, atitudinea s-a schimbat, dar este loc de mai bine :).

Nu cred ca eu personal voi alapta mai mult de trei ani, dar cine stie care va fi realitatea, insa asa cum nu i-am tras suzeta din gura fetei la 2 ani ci mi-a dat-o sigurica, intr-un gest de altruism pe care pe mine m-a frapat atunci...probabil era si pregatita, insa mi-a dat suzeta sa o am cu mine la serviciu ( probabil ca s-a gandit ca si mie imi este greu fara ea, cum ii este ei fara mine :) ), si cu intarcatul voi astepta momentul potrivit, va fi ceva de comun acord, sper eu.

Ce m-a socat, legat de alaptare, am intalnit doua cazuri, de mame care inca dinainte de a ramane gravide au decis ca nu vor alapta, nici sarcina si nici nasterea nu le-au schimbat atitudinea, eu am sperat ca in ultimul moment isi vor schimba atitudinea. Una dintre ele era la al doilea copil, primul alaptat 6 luni... Da, m-a socat, si pot sa-mi iau pietre si rosii si tot ce se poate, dar mi s-a parut un gest de egoism maxim. Si mi-a parut rau pentru copiii respectivi, care pot fi considerati din exterior ca sunt nicte copii carora nu le lipseste nimic...material vorbind...





Lumea mea

cristoiu spune:

Pentru ca a fost invitat punctul de vedere al mamicilor proaspete ma bag si eu din nou in vorba.

Doar ca nu vreau sa vorbesc din punctul de vedere de acum, fiindca deja am parerea personala formata prin experientele trecute si nu mai sunt asa usor influentabila.

Vreau sa va povestesc din experienta de acum 3 ani, aflata la primul copil, aici in Germania. In primul rind pentru context, aici se pune foarte mult accentul pe natura. Tot ce e natural e mai bun, nasterea naturala e mai buna, laptele de mama e mai bun. Bineinteles ca impartasesc ideile de mai sus, si eu cred ca sunt preferabile, doar ca nu mai cred in ele "cu orice pret", asa cum e trendul aici. Deci senzatia mea de proaspata mama de acum 3 ani este ca mesajul pro-natura este extrem de agresiv si exercita o presiune nesanatoasa asupra proaspetelor mamici. Nu stiu cum e in Romania, dar vorbesc de cum e aici. TOATE moasele pledeaza pentru natural. Nasterea naturala spre exemplu e promovata ca fiind cea mai minunata experienta posibila, care te inalta, te implineste, te ..., te ... Doar ca in discursul asta "pro", prezentarea este intentionat eufemizata - exista cuvintul asta? - nimeni nu vorbeste despre realitatea nasterii, despre durerile infernale, de parca nu ar exista, despre problemele care pot apare. Nu, imaginea promovata este ca oricine poate naste natural, usor si fara dureri, ba chiar orgasmic. Sincer, acum imi vine sa rid de moasele astea orgasmate de miracolul nasterii naturale care combat durerile cu luminarele parfumate. Doar ca felul foarte subtil agresiv cu care implanteaza ideile astea in mintea fiecarei viitoare mame implica de asemenea reversul medaliei care automat inseamna ca epidurala e rea, cezariana e cop-out, laptele praf e cih. Si da, mamele sub influenta hormonilor care dau petrecere in organism, dau in depresii daca nu le reuseste unul din aspectele naturalului. Adica eu "n-am reusit" sa nasc natural, am dar gres, sunt ratata ca mama. Daca chiar am ales cezariana din prima sunt de-a dreptul mai putin mama. Cind eram in spital dupa o operatie, in acelasi salon era o moasa care a primit un telefon de la o gravida. Cu urechile mele am auzit cum a refuzat sa o asiste, indignata ca femeia opta din prima pentru cezariana. Dupa care a urmat o tirada pentru nasterea naturala si cum atitea femei sunt prea lase si apeleaza la cezariana.

In ce priveste alaptatul presiunea e aceeasi. "Nu suzeta, nu biberon, nu lapte praf, alaptezi cit si cind vrea bebelusul!" - astea au fost cuvintele primei mele moase rostite pe un ton foarte categoric, cum numai nemtoaicelor le reuseste. Ei bine, una ca am dezvoltat o depresie severa de la statul pe canapea pe post de vaca si suzeta (fetita mea sugea cite o ora si pe urma adormea la sin cite 30 minute - 1 ora, dar cum ii luam sinul si o puneam jos cum incepeau urletele. Nu exagerez, in prima saptamina acasa nu am ajuns sa fac dus, ma duceam la wc cu ea atasata la sin, in fine ... toate astea de dragul lui "nu suzeta". Ei bine cind am ajuns sa introduc si suzeta, si un pic de lapte praf completare mai tirziu am incercat toata gama de culori a sentimentelor de vinovatie, de la senzatia ca sunt o mama rea pina la plins isteric 2 ore in sir.

Acum? Am reusit sa dau de o moasa normala la cap, care a fost super ok cu cezariana programata, de niste doctori foarte ok - fiindca ma dusesem cu un stres major si facusem repetitie acasa cu scuzele pentru care ma hotarisem la cezariana (a doua, prima fusese de urgenta). Si acum nu mai sunt pro nimic. Sunt pro ce e bine si pentru mama si pentru copil. O fi laptele de mama cel mai bun, dar daca felul in care copilul suge si lipsa somnului si stresul o fac pe mama sa isi piarda usor mintile, atunci nu mai e deloc benefic. E benefic pentru copil sa aiba o mama echilibrata, calma si linistita, nu una bezmetica de somn si stres.

Concluzia mea? Do what works. Cramponarea de principii nu e sanatoasa. Mie nu mi-a facut bine sa fiu folosita de suzeta spre exemplu. N-o fi ea naturala, dar e al dracului de sanatoasa pentru nervii mei.

Prietena mea care nu e romanca din Canada imi spunea acelasi lucru, ca presiunea pro-alaptat e asa mare incit daca nu alaptezi esti privit si facut sa te simti de calitate inferioara ca mama.

Scuze ca m-am intins. Puteam sa scriu mai scurt ca eu am resimtit discursul pro-natura drept agresiv, nu pe forum ci in societatea reala de aici. Sunt de acord cu mesajul de fond dar nu cu extremismul celor care il promoveaza. si da, esti judecat daca nasti prin cezariana programata, privit cu compatimire daca ajungi la cezariana de urgenta, judecat daca nu alaptezi etc.

nelia spune:

Raspund la intrebarile puse direct, as vrea sa nu ramina nelamuriri:

Nu am spus ca e neaparat bine biberon, dar ca sinul la acea virsta este exact ca biberonul sau suzeta. Si ca e considerat biberonul ok, in timp ce sinul nu... si asta nu e corect, ori se accepta amindoua (adica se accepta ca exista inca nevoia de a suge sin ceva, motivele sint diverse si ca e ideal sa termine copilul repede, dar practica ne arata ca nu e asa, iar lenea parintilor pentru mine nu e convingatoare), ori nici una... Dar sa spui ca sinul e bleah si biberonul bun, asta nu e nici corect, nici drept... si am dat si exemplu cu fetita lui Tom Cruise cu biberon la patru ani si si comentarii pozitive, ce scumpa e, si ce daca are biberon etc... si comentariile negative la adresa Salmei Hayek... cu titlul ca, tot in jur de 4 ani, isi alapteaza inca fetita...

Si daca tot sintem aici, parerea mea este ca si acesta este un mit. Felul in care e dantura e ereditara, eu am alaptat trei la fel, nu au avut biberoane si cu toate acestea doi au dintii perfectii si Tudora, mijlocia, mostenindu-ma pe mine (care nici eu nu am avut biberon deloc), are dentitia de lapte varza. Si mai e si igiena, care la noi nu a lipsit, dar nu am spalat-o mica fiind si mincind multe, multe fructe pe dinti... deci s-ar putea sa se schimbe si acolo perceptia si sa spuna ca nu de la biberon se strica dintii, ci de la alimentatie, de la mierea pusa in ceai, de la alti indulcitori, inclusiv fructe date prea devreme si nespalati dintii de mici, foarte mici dupa masa de fructe, care au zahar natural, dar tot zahar e... Nu sint sigura, dar inclin sa cred ca e un mit... un dentist ne-ar lamuri, dar cred ca nici ei nu au cazut inca de acord asupra acestui aspect.

Ceea ce consider periculos la biberon si suzeta este materialul din care este facut... ar trebui mare, mare atentie ce se pune in el.



Bird, punctul meu de vedere este complex si nu exista raspunsuri simple. E un punct de vedere la care ajungi in timp, nu vine de la sine, de aceea, eu nu l-am aplicat decit pe jumatate, din instinct, insa am mers dupa mai departe...

Ti-a raspuns AB_AC, am raspuns si eu si am pus si link-uri spre ceea ce spun specialistii despre intarcarea naturala, caci pe mine nu ma scirbeste alaptarea la 4 ani pentru ca sint categoric pentru intarcare naturala, desim cum am spus, eu am dat o mina de ajutor. Si tot asa sint si pentru o crestere si o educatie bazata pe natural, lasat copilul sa ia controlul cu adevarat asupra vietii lui, incurajat sa o faca...

Si degeaba se spune ca specialistii sint impotriva, nu toti sint si inca nu se stie cine are dreptate, poate nici unul, dar cert este ca sint mai multe cai, iar alegerea uneia dintre ele tine foarte mult de persoana care o face.

Cei care sint pentru natural, inclusiv antropologii, spun ca intarcarea naturala poate fi intre citeva luni spre un an si am dat trei momente pina cind ea poate inceta. Nu e norma, nu obliga nimeni sa fie asa, dar urmind calea naturala, se poate sa fie spre 4.2, poate chiar 4.5 ani si au argumentele lor de ce ia atit de mult si de ce sevrajul cit mai natural este de preferat...

[Si nu e vorba doar despre alaptat, ci si in toxicomanie se merge acum pe sevraj natural, caci a fost o perioada cind era brusc si a facut mai mult rau, iar recaderile au fost mari, mari de tot, deci suferinta de pomana... cind spun sevraj natural in toxicomanie si in problemele de alcool sau medicamente, tutun ma refer ca se incepe treptat, dar se lucreaza mult pe sensibilizare, constientizare, stimularea vointei, centrarea pe fortele individului si folosirea lor in a ajunge la abstinenta sau la un consum moderat. Eu vad acelasi lucru si la intarcarea copilului... dar e lunga explicatia si nu cred ca are rabdare cineva sa o citeasca... Deci avantaje ar fi, daca vrei neaparat sa le gasesti si parintii care aleg aceasta cale, le-au dat intiietate si ar trebui respectati in alegerea lor, la fel ca si altii in alte alegeri.]

Sigur ca poti sa alegi tu sa-l intarci, e dreptul tau, nimeni nu poate obliga o mama sa alapteze peste cele citeva luni necesare (si de fapt nici in primele luni, pina la urma tot ea alege si ar fi bine sa se poata impaca cu alegerea facuta, eu doresc doar sa fie foarte bine informata atunci cind o face), dar e o alegere a mamei, secondata de copil... si atit. Si daca e facut fara prea multa suferinta, cu dragoste pentru copil, nu poti spune ca e rau sau bine.

Dar tot alegere este si sa lasi copilul sa se intarce natural, care, la fel, este tot o alegere, dar de data asta a copilului, secondat de mama. Nu e vorba ca exista avantaje neaparat, dar eu nu vad dezavantaje, asta e ideea. Laptele de mama este incarcat cu de toate si la 4 ani, daca tot i se de lapte, nu vad nici un dezavantaj, dar nici unul in a-i fi lasat titza pina nu mai are nevoie. A nu se vedea titza asa, toata ziua, caci nu asta se intimpla la 4 ani, ci ca asa cum ii pregatesti o cana cu lapte sau un biberon sau canita cu cioc... asa iau sinul, daca incercind sa le iei, nu se reuseste fara presiuni si manipulari. E o alta cale de desprindere... Si zau daca sint mai echilibrati sau mai cu probleme decit primii, sint copii perfect normali, cu o dezvoltare normala pe toate planurile.

Mai bine de atit nu stiu cum sa explic...

Cornelia

---

Ce n'est pas en regardant la lumière qu'on devient lumineux, mais en plongeant dans son obscurité. Mais ce travail est souvent désagréable, donc impopulaire. (Carl Gustav Jung)

Me comprends-tu, au moins en ce moment toi? Non, tu me juges fou; tu m’examines; tu te gardes de moi. Mais si tu parviens à saisir un jour ma souffrance, viens me le dire et je serai heureux une seconde, peut-être. (Maupassant, Solitude).

gmmm spune:

Iata cum vad eu problema cu violenta asta subtila. Cazul personal.

Am interiorizat inca de la inceputul primei sarcini ideea ca alaptatul este cel mai bun lucru pentru copil. Mi s-a parut firesc sa alaptez.
Dupa care primul copil a aparut...
Si am facut niste rani oribile la sini. Se spune ca dureaza citeva zile, insa pentru mine luni de zile punerea la sin a copilului a insemnat o tortura teribila. Cind bebelusul lua sinul in gura resimteam o durere care imi taia respiratia.
(Imi amintesc si acum ce figura facut sotul cind bebeul a regurgitat singe - stai linistit, nu-i cel mic, doar sinul meu.)

Sa nu credeti ca n-am facut nimic. Am tratat de fiecare data o (mai mult sau mai putin) ipotetica candidoza. Am incercat protectii in silicon. Am stat cu sinii la aer, sa nu macereze.

Am cautat in lung si-n larg pe internet.
Am fost la consultatie specializata (la maternitate si la protectie materno-infantila).
Concluzia? Ca tot eu sint de vina, ca nu-l tin pe bebe cum trebuie.
Desi Dumnezeu stie cum calculam la milimetru punerea la sin, sa ia toata areola, buric la buric etc. etc.
Mi-am permis sa-i arat infirmierei de la consultatie pozele de pe perti; poze induiosatore, cu mame africane care-si alaptau copiii. Ce, credeti ca ii tineau ca la carte?
A recunoscut intr-un final ca da, inca n-a intilnit mama africana sau araba care sa faca crevase. Ca da, nu e numai vina mamei, mai e si o problema de piele.

Ce vreau eu sa spun este ca desi pentru mine alaptatul a fost o tortura, nimic, nici in discursul ambiant, nici in cuvintele celor carora m-am adresat, minic deci nu m-a autorizat sa intrerup alptatul (sau macar sa raresc ritmul).
Nimeni nu mi-a spus ca chiar daca-i dau biberon, asta nu inseamna ca-mi condamn copilul la o viata de chin, intre sentiment de abandon si dificultati scolare. (Nici nu mai vorbesc de pielea acoperita de coji de eczema.)

Cum as fi putut eu sa le ofer copiilor mei altceva decit ce e mai bun, cu orice pret?

gmmm spune:

cristoiu, exact, exact, exact.

Nu pot decit sa subscriu nu numai la fiecare cuvint de-al tau, dar daca as putea, si la fiecare virgula.

Pacat ca nu te-am cunoscut atunci cind m-am intors de la control cu cel de-al treilea copil si, cum nu luase decit 400 de grame in primele doua luni de viata, a trebuit sa-i dau un biberon.
Lacrimile mi se innodau in barba, fiindca ma simteam vinovata de a-i fi pus in pericol sanatatea celui mic.

Si in plus, esuam ca mama.

nelia spune:

Cristoiu si gmmm, eu va inteleg si sint de acord cu voi. Gravideala, nasterea, alaptarea sint legate de psihicul femeii, care e fragil in aceste momente. Si de sprijinul celor din jur, de la sot si familie, la societate. De cind sint mici, si fetele si baietii nu sint educati in acest sens... intrati doar intr-un magazin de jucarii si veti intelege despre ce vorbesc.

Nici eu nu cred in discursul celor care, fata de acum citiva ani, s-au intors brusc spre natura. Este la fel de agresiv (insa mi-ar placea sa nu se generalizeze) ca si cel care scotea femeile din foyer si le trimiteau la munca, musai, fara drept de apel. Calea spre natura, reintoarcerea la ea (caci ne-am indepartat mult de ea si mergem nepermis de mult impotriva ei si asta nu cred ca are cum sa fie bine) este intr-adevar minunata, insa trebuie descoperita de fiecare in parte, nu impusa din afara. E precum cea spre tine insuti... degeaba iti spune cineva ce sa faci, cum sa faci, te obliga sa faci, daca tu inca nu ai ajuns sa vezi si sa simti asta. Si asta e valabil pentru fiintele umane inca din prima zi de viata!


Cornelia

---

Ce n'est pas en regardant la lumière qu'on devient lumineux, mais en plongeant dans son obscurité. Mais ce travail est souvent désagréable, donc impopulaire. (Carl Gustav Jung)

Me comprends-tu, au moins en ce moment toi? Non, tu me juges fou; tu m’examines; tu te gardes de moi. Mais si tu parviens à saisir un jour ma souffrance, viens me le dire et je serai heureux une seconde, peut-être. (Maupassant, Solitude).

nelia spune:

Gmmm, spuneai de mamele africane, nici eu nu cred ca pozitia e problema. Da, sint anumite tehnici, pe care le-am stiut si cu toate acestea si eu am alaptat luni intregi cu dureri si cu rani, chiar si la al treilea. Deci sint convinsa ca o tehnica si o pozitie buna ar putea ameliora un pic situatia, dar nu sa o inlature, pielea are si ea importanta ei. Si nu prea cred ca ai ce face decit sa suporti... pina trece si e in regula daca plingi, e in regula daca simti ca nu mai poti, e in regula orice...

Insa ca sa suporti trebuie sa ai un psihic pregatit, de aceea spun ca gravidele trebuie pregatite bine, dar bine de tot, sa li se spuna adevarul despre orice, nu sa li se bage pe git. Tu spui ca ai interiorizat alaptarea si te cred si eu... dar asta nu m-a impiedicat ca la primul sa pic in depresie in primele zile si daca ceea ce simteam nu era destul de puternic, as fi renuntat la alaptat... a fost cumplit. Pentru ca aceasta interiorizare a femeilor moderne (si a barbatilor), educati de mici in curentele existente, este una rationala, nu emotionala. E ca si cum iti spui ah, ia uite un barbat cu care ma potrivesc, pe asta trebuie sa-l iubesc. Poate ca te casatoresti, te convingi rational ca il si iubesti, dar emotional nu-ti poti dicta: il iubesti sau nu-l iubesti.

Diferenta dintre mamele africane sau indiene (ca arabe nu le aduc in discutie, ca nu le stiu, insa cele care au emigrat sint educate in acelasi curent modern, rational) nu sta in pozitia si tehnica invatata si in faptul ca ele au interiorizat maternitatea si alaptarea in mod natural, multe dintre ele nici nu cunosc alt mod. Si poate ca au si ele rani, ca si ele au piei diferite de la femeie la femeie... insa ma indoiesc ca le-a intrebat cineva si, intrebate fiind, le-ar considera altfel decit inevitabile...

Pe cind noi, care ne-am indepartat mult de natura, invatam calea naturala, si asta dupa ce ani si ani de zile, discursurile ne-au invatat sa fim rationali, lasind emotionalul nerezolvat. Maternitatea si alaptarea sint procese biologice, naturale si emotionale, nu au nici o legatura cu rationalul. De aceea, cind aud o femeie ca simte ca nu vrea copii, ca nu e pregatita, dar se gindeste ca e totusi bine sa faca unul, eu dau credit in primul rind a ceea ce simte, ceea ce gindeste este impus in mod rational, de discursuri.

E ca pregatirea in fata bolii si a mortii si suportarea ei... Nu-i consider slabi pe cei care suport greu durerea fizica, cei care pica in fata bolii si a mortii si nici tari pe cei care o suporta bine, cu stoicism si impacare cu sine si cu lumea. Eu cred ca totul vine de la psihic, care tine in parte de mostenirea genetica, dar care e completat pe parcursul vietii... Si cu cit mostenirea genetica este mai putin generoasa, cu atit completarile trebuie sa fie consistente...

Cornelia

Laura25 spune:

Daca discursurile pro-alaptare ar fi destul de agresive, nu ar mai exista pe acest forum sute de gravide care ar intreba inainte de a naste "cate biberoane trebuie sa cumpar? ce fel de aparat de sterilizat imi trebuie?". Normal mi se pare sa pleci cu ideea ca nu ai nevoie de nici un biberon pentru ca vei alapta. Daca nu se poate si trebuie biberon, la orice ora ,in orice oras este cel putin un farmacie non-stop de unde poti lua unul. De ce e un "must" in lista de cumparaturi pt bebe biberon si sterilizator ?!!?

---

Am marfa la bazar umanitar DC

Laura, mami de shtrumphi gemeni: Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005)
Cugetari gemene, Poveste cu shtrumphi

'Cos what I feel is the only truth for me