Dr psihiatru, spital, va rog sfaturi
Caut disperata un psihiatru bun care sa o poata ajuta pe mama mea. Sufera de o depresie ciudata care se manifesta prin agitatie extrema (nu prea inteleg nici eu despre ce e vorba pentru ca nu sint in tara) si nu a putut-o ajuta nici un dr pina acum. A fost internata 3 saptamini si la Cluj unde au incercat mai multe tratamente dupa care au trimis-o acasa cu un tratament care se pare ca nu are nici un efect.
In prezent are grija de ea tatal meu, care trebuie sa o pazeasca tot timpul sa nu-si ia zilele, este intr-o stare atit de diperata incit in fiecare zi declara ca nu mai suporta si ca vrea sa moara.
Ma poate ajuta cineva cu o recomandare, un spital/clinica, chiar si particulara unde sa o pot interna si un dr priceput care sa o poata ajuta? Eu sint plecata de mult din Ro si nu am idee unde sa mergem cu ea. Are nevoie si de investigatii suplimentare (NMR la creier printre altele). Va multumesc mult.
Raspunsuri
carolinah spune:
Empatizez cu tine.
Eu am avut-o pe mama internata cu o depresie nasoala la Spitalul Obregia din Bucuresti, la dna doctor Anca Subtirica (fosta Tanase) pe care o recomand cu caldura. Este tanara si foarte OK. Spitalul are sectie de neurologie, ii poate face toate testele acolo.
Tot asa era si mama, in pragul de a face un gest disperat, am internat-o de urgenta, chiar ea ne-a cerut (desi se ferise de spital ca de nu stiu ce) cand a simtit ca e la limita de a se sinucide.
Acum e bine, cu simturile cam amortite de medicamente, dar perfect functionala. Insa trebuie sa ia medicamente for ever, nu vrea de niciun fel sa faca psihoterapie, e convinsa ca la ea e strict dezechilibru chimic....
Succes, sper sa rezolvati.
buburuzica_2005 spune:
Urgent cu ea la camera de garda a Spitalului Obregia.
Te vor ajuta acolo sa rezolvi problema
cipcipcip spune:
Buna Caro, iti multumesc mult pentru raspuns. Imi poti spune te rog care sint conditiile de acolo, in special citi sint in camera? Nu as vrea sa o duc undeva unde sint 20 in camera, toti cu ale lor, pe mama o agraveaza si mai mult un mediu din asta, sau un dr care nici nu isi viziteaza pacientii.
Buburuzica, nu vreau sa o duc urgent nicaieri fara sa stiu exact la ce ma bag, pentru ca deja are experiente foarte proaste cu dr de acolo, deci vreau sa stiu clar pe mina cui intra si daca pot avea incredere.
Stie cineva daca in Ro se poate cere copia de pe dosarul unui pacient? Mama a fost internata la Cluj 3 sapt si habar nu avem ce tratamente au incercat pe ea, sint asa secretosi de zici ca e vorba de secrete de stat. Ma gindesc ca daca o duc in alta parte, e bine sa stie noul dr ce tratamente a urmat.
carolinah spune:
Conditiile sunt bune, in cladirea unde a fost mama erau 2 sau 3 in camera, baie cu dus la camera, asternuturi frumoase si colorate, noptiere de lemn, era f curat, mancare buna si suficienta. Eu am ramas placut impresionata, sa stii. Ma asteptam la ceva muuuult mai rau, la ceva gen puscarie. Stiu ca sunt si cladiri de astea acolo, cu lacate pe usa sau cu camera care se incuie numai noaptea. La mama n-a fost cazul insa.
Neplacuta este lumea pe care o intalnesti acolo, tot felul de cazuri, tot felul de oameni de diferite conditii.
Nu stiu nimic de transferul dosarului de la un spital la altul, dar trebuie sa aiba o foaie de externare cu care ar fi bine sa va duceti la oricare alt spital.
Noi am discutat mult cu doctorita, ne-a spus ce analize ii face, ce medicamente i-a dat etc etc. mai ales ca mama a fost f speriata la inceput, ingrozita sa nu o inchidem acolo, intelegi, probleme. Nu a vizitat-o in fiecare zi la salon, dar e clar ca isi ua informatiile de la asistente si o chema regulat la cabinet ca sa ii poata acorda atentia necesara fara alte urechi in jur.
Evident ca am contribuit peste tot, zilnic, dar nu exagerat...
Dupa 2 saptamani au stabilizat-o si de atunci e cand mai bine, cand nu f bine, dar niciodata nu am mai ajuns la situatia in care era. Dna doctor ne-a zis ca are nevoie sa o interneze ca sa o poata urmari, sa vada la ce medicamente reactioneaza si cum etc etc.
Repet, nu este cea dinainte de a incepe problemele (cam prin 2006 nasol), dar este o persoana perfect functionala, independenta, nu fericita insa. Nu va mai fi la fel niciodata, mi-e teama...
xxxwoman spune:
Si eu as spune Spitalul Obregia in comparatie cu altele din provincie... Am fost cam in aceeasi situatie... Mama bolnava din 1996, internata la Botosani, orasul de bastina, apoi la Iasi (eram copil, singur pentru ca ai mei erau divortati din 1987) perioada in care nu am avut acces la vizite din cauza distantei. Eu a trebuit sa-mi vad de scoala mea, la Iasi aveam niste rude care o vizitau.
Din pacate tratamentul de acolo - injectii cu litiu, legat de pat, tratamente experimentale etc.... au adus=o intr-o stare si mai aiurea... Momentele alternau - mai bune, mai proaste.... depresia ramasese, si gandurile negre de a incheia cu viata.
In 2005 a venit in vizita la noi la Bucuresti, oras in care ramasesem cu sotul dupa facultate, lucram, stateam cu chirie... In cateva zile a ajuns iar sa faca o criza, si asa am internat-o aici, cu voia ei si cu acea spaima ca ar face vreun gest aiurea.
- la camera de garda nu mi-a cerut niciun dosar sau ceva, am povestit doar istoricul din ce stiam eu, diagnosticele puse pana atunci si medicatia pe care mama oricum o lua mereu, plus cate ceva din ce stiam ca luase inainte.
Au facut si ei investigatii, testari psihologice, etc. Initial a fost internata undeva la etaj, unde accesul era mai greu, primind chiar indicatia de a nu o vizita zilnic. Ulterior, cand starea ei s-a ameliorat, a fost mutata undeva la parter, intr-un salon cu cca 20 de persoane... O camera imensa, fiecare cu patul lui, pe mijloc mese si scaune, frigider in camera, toaleta cu dus ce deservea acest salon....Din pacate nu-mi amintesc numele medicilor (sus era un medic tanar, jos o doctorita ceva mai in varsta) si nici nu am puterea sa rascolesc acum prin hartiile din perioada aceea.
Dupa o luna, o luna jumatate am solicitat externarea pentru ca mama isi dorea cu ardoare sa revina acasa. N-au prea fost incantati cei de-acolo, dar la insistente au cedat. Era oricum o etapa mai ok, intre cele de depresie severa.
Nu cred ca am procedat tocmai ok atunci... Inca am mustari de constiinta... Dar nici nu poti sa ramai imun la rugamintile unei mame de a o scoate de-acolo. Era coerenta, era ok.
In 2 luni mama a murit.....intr-n mod extrem de dur. O trauma peste care n-am trecut nici acum, dupa 7 ani.
Nu stiu ce sa spun, problemele care tin de suflet trebuie tratate cu o atentie deosebita. Un diagnostic de multe ori taraie dupa el tratamente facute tot restul vietii, cu strictete, controale, atentie si preocupare.
Va doresc sa gsiti medicii potriviti, si cat se poate acordati atentie maxima bolnavilor din jurul vostru. E vorba de doar o fractiune de secunda si totul devine ireversibil.
carolinah spune:
Imi pare f rau pt tine, pentru voi
Si eu traiesc cu frica asta, permanent. Norocul nostru este ca mama e credincioasa si eu tot zic ca n-ar face gestul acesta complet anti-crestinesc. De asta si cere ajutor, cand simte ca nu se mai poate altfel.