Mamici, tatici, cu copii mai mari-ceva sfaturi?(2)

Aqai spune:

V-am spus mai devreme ca eu nu aveam "responsabilitati gospodaresti" decat in foarte mica masura; si majoritatea muncii era pe baza de voluntariat :d Mama mea imi spunea 2 lucruri:
1. o sa ai tu destule de facut la casa ta cand vei fi mare
2. daca vei vrea sa iti fie mai usor, invata, muncteste, fii serioasa si vei putea sa-ti permiti sa platesti pe cineva sa faca treaba in casa.


In plus, eu mai gandesc ca decizia de a avea copii este a noastra, a adultilor si ca responsabilitatea ca parinte nu se termina la 5 ani, la 10 sau la 15 sau ca se limiteaza la anumite aspecte. Responsabilitatea este totala. Parintii sunt cei care au capacitatea de a asigura traiul decent in toate directiile, de la finante pana la ordinea in casa; dar si la construirea unor obiceiuri sanatoase de viata. Asta nu inseamna insa ca adolescentul/ copilul poate sa faca tot ce vrea, ci ca participa in masura in care poate la starea de bine a familiei prin respectarea unor reguli simple, de genul mancam in bucatarie (ca sa nu am de strans in toata casa vase si firimituri) sau nu aruncam servetelul pe jos dupa ce ne-am suflat nasul (ca va mananc cu fulgi cu tot daca nu-l duceti la gunos in clipa asta :D). da' eu ca parinte am datoria sa matur in bucataria aia si daca copilul meu ma intreaba daca poate sa ma ajute il intreb ce doreste sa faca. SI asta poate varia de la spalatul vaselor, al geamurilor sau dat cu mopul pe jos si nu mi se pare o crima sa-i las sa faca ei atat cat se simt bine facand-o. Da' spre deosebire de mama, mai am o regula: ai facut o boacana, ajuti la curatatul ei sau o indrepti tu singur singurel (in functie de ce/ cum)

Vorbeam cu mama mea acum cateva zile si ii "param" nepotelul cel mic, blond si angelic care trece prin perioada in care se semneaza peste tot. Si pe geamul masinii si pe portiera si pe perete sub pat si dupa usa peste tot apare numele lui scris cu diverse markere. Mama: verifica-l tot timpul! eu, pleosc. oi fi politia sa-l buzunaresc :D. Nu am timp sa verific totul si nici nu mi se pare normal. Repet doar ca nu se scrie in masina. Pai da, zice mama, da uita ca o face totusi. Ei bine,la vara galeata si buretele in mana la spalat masina (ca acum e prea frig sa-i pun pe ei sa faca asta, dar vara... cu succes!). Acuma, copiii mei sunt innebuniti de orice ocazie de a lucra cu apa si mama stie asta, asa incat vine replica: si halal pedeapsa o sa fie asta!

Ei bine (si aici era concluzia), eu nu consider ca a strange dupa tine (dupa vartsa si capabilitati) e o pedeapsa, ci un obicei sanatos in viata si care trebuie aplicat de la curatenie pana la relatiile interumane. Si practice makes perfect :D. Asa incat nu as fi putut sa fiu ingaduitoare daca mi s-ar fi raspuns ca si Vivianei la momentul cu creionul sau ce era el. Eu as fi asteptat un "multumesc, mami". Si as fi acceptat apoi si un "dar data viitoare daca cumva il mai strangi tu, te rog sa il pui la locul lui care e..." stiu eu unde. Mi s-ar fi parut o cerinta de bun simt si respectuoasa, si m-ar fi si invatat minte sa nu-i mai stang creioanele :D




Sa alegi îndoiala ca filozofie a vietii e ca si cum ai alege nemiscarea ca mijloc de transport. (YM)

nelia spune:

Aqai (de unde iti vine nick-ul? ca-mi place si imi suna a ceva cunoscut), si eu cred la fel. Insa problema noastra ca parinti, eu ma pun prima pe lista, este inconsecventa care se reflecta si in capacitatea de a transmite mesajele, ceea ce dorim de la ei. Si, de multe ori, prinsi in tot ceea ce avem de facut, uitam sa le aratam si practic ce inseamna ceea ce cerem de la ei sau am vrea ca ei sa faca.

Ori ei observa, tot! Din pacate pentru noi, au ochi de vultur si niste simturi foarte ascutite. Iar rezultatul pe care il vedem cind mai cresc este o suma a tot: ce le-am spus, ce au vazut, ce au simtit, cum au perceput ei ce am simtit noi... Daca un adolescent refuza sa-si insuseasca cele citeva obiceiuri sanatoase de viata, inseamna ca pe undeva nu am reusit sa i le aratam cum trebuie... sau revolta lui de a face, chiar daca stiu ce au de facut, vine din alta parte, poate vor sa arate ceva, sa ne spuna ceva despre ei... sau despre noi. De fapt, eu cred ca tot comportamentul nostru ca si al lor exista pentru ca spunem ceva despre noi... sau este o reactie a comportamentului celor care ne inconjoara. De aceea comunicarea intre oameni, una reala, autentica, mi se pare esentiala.

Daca un adult alege sa faca asta, e problema lui, e viata lui... da, poate ca parintii nu au reusit sa faca asta, dar odata ajuns adult, cred cu tarie ca are datoria fata de el sa o faca. Insa un adolescent e inca in formare, e inca un copil, e inca in casa ta... asa ca, probabil, solutia pentru ca corecta un comportament nedorit este de a intelege acel comportament, de a o lua de la capat... si a reface, pentru a n-a oara, calea pe care s-a ajuns la el. A tipa, pedepsi, certa, pune reguli etc.... poate schimba comportamentul aparent, in exterior, dar in realitate, acesta ramine in copil/adolescent.

Cornelia

AgnesLuca spune:

am ris cu lacrimi la fraza asta, mai ceva ca-n caragiale !

Selene_Bunny spune:

nelia, io una stiu: nu-i permit copilului meu sa distruga deliberat fiindca este copil, fiindca poate, fiindca toti aleg sa taca. Respectul fatza de lucrurile proprii si de lucrurile altora se invata de timpuriu.

Blogul meu - de la noi, pentru ei!

Bazar general - fiecare implicare conteaza!

Lucrusoare de vanzare...

Martisoare de vanzare...

Selene_Bunny spune:

Edit: si io am copil distrugator! Asa cum au si alte mamici, care mi-au raspuns in trecut la un anumit subiect de-al meu.

Si nu mi-ar conveni sa platesc pagube dupa el, fiindca nu l-am invatat din vreme ce si cum!

Cand distruge ceva la buna-sa, buna-sa vine si mi se plange mie. Ea nu ia atitudine cum ar trebui. Daca eu iau si buna-sa nu ia, unde e consecventa?

Blogul meu - de la noi, pentru ei!

Bazar general - fiecare implicare conteaza!

Lucrusoare de vanzare...

Martisoare de vanzare...

ali spune:

Ca tot se discuta de adolescenti care ajuta sau nu in casa la treburile casnice...
In carti scrie ca daca ii lasi de mici sa te ajute la treburile casei, atunci cand de fapt sunt interesati, sa nu le spui ca sunt mici si nu pot sa faca.Chiar daca incurca adultii cica e bine sa-i lasi sa faca treaba.
Si atunci poate ca o sa faca o parte din treaba si cand e mare...

Intrebarea este: e adevarat? Voi cu parinti mai mari puteti sa confirmati sau sa infirmati.

Noi facem de toate impreuna, de la curatenie ( sterge cu mopul) si inclusiv la prajituri ( cand mai fac si eu). Ca muncesc triplu dupa nu mai conteaza. Ma abtin insa sa-i spun ca ma incurca in momentele respective tocmai ca sa nu-mi para rau cand e mare...

ela_04 spune:

Si cum reusesti?!
E f serioasa intrebarea...
al meu nu are o jucarie intreaga
tv-ul a zburat de pe perete, telecomenzi mai avem doar universale, tel schimbate, comoda descentralizata cu sertare scoase calarite, pe post de masina, in fiecare zi scoate hainele din ea (cred ca are un fetis cu ele glumesc desigur) combina frigorifica sa stricat cu tot cu chestile alea protectoare.
Precizez ca toate sertare din casa sunt distruse si toate au avut chesti de protectie care nu au rezistat decat cel mult 2/3 zile.
So...ai vreun sfat???


ps stiu ca e off topic dar profit si eu poate gasesc vreo solutie salvatoare.

andacos spune:

Eu raspund doar in cazul meu:NU!

Singura chestie care s-a pastrat din perioada cind era mic este bagatul la bucatarie!In rest...nimic!

Aseara a facut curat luna in camera lui,astazi are musafiri!Deci tot el isi face ,atunci cind trebuie,nici macar nu ma solicita cu intrebari despre ce si cum sa faca!

Dana

www.dropshots.com/andacos#" target="_blank">handarbeit

olympia spune:

Am eu: tine-l ocupat si mult timp afara la aer curat. Eu am si baiat si fata si n-au stricat nimic, nici macar jucariile lor, ce n-am dat avem si acum.
In privinta treburilor casnice, e vorba doar de insistenta, putere de convingere si cel mai important sa n-o faci de pe pozitii de lupta. Nici la noi nu se intampla din proprie initiativa, dar fac ordine, curatenie saptamanal fiecare in camera personala plus inca ceva zilnic pentru casa(cumparat paine, baiatul a dat zapada, fara el n-aveam sanse, aduc una alta din beci, hranesc ciinii, pisicile, uneori bucataresc amandoi la sandvisuri calde, alteori ii pun sa aseze biblioteca sau raftul de pantofi, fii-miu pune friptura in tava in casa, o aromatizeaza si-o impaneaza, chiar daca mai bizar pt gustul lui taica-sau...cu scortisoara de pilda ) Lupta mea cea mare e insa cu hainele, amandoi se probeaza/asorteaza de m-au zapacit, mereu incep si incearca alte combinatii si de multe ori cand fac ordine ajunge o haina doar probata sa aterizeze in cosul pt spalat. Asta n-am rezolvat si cea mica s-a luat dupa frate-sau...

Si acum pentru Vivi, poate mai intra si ne spune ce s-a mai intamplat. Am observat la ea(din ce povesteste evident) cel mai des doua ipostaze, intr-una e prietena fetitei sale, dar nu o prietena mai mare ci una ce se copilareste si in cealalta e observator pasiv. In ambele situatii, fetita e cea care da tonul si face jocurile, mama nu pare a interveni ferm niciodata, pare doar a delega uneori aceasta sarcina profesoarelor de la meditatii si ea revine la starea de observator. Si atunci copilul nu are un reper clar, solid, ca asta-i bine, asta-i mai putin bine, sau chiar daunator. Si mai cred ca fetita simte deseori lipsa tatalui.

viviana spune:

E vremea nasoala si nu-mi arde de nimic.

Olympia,
M-am aflat in fata unei intersectii de drumuri. Daca eram singura, impulsiva cum sunt, o apucam la intamplare gandindu-ma ca vad eu ce fac cand ajung la destinatie.
Cand drumul trebuie sa-l strabat alaturi de copil sa-i arat calea corecta nu prea imi vine sa fac alegeri aleatorii.
Atunci ma pozitionez ca simplu observator: observ, judec si aleg in functie de calitatile/slabiciunile copilului, ceea ce i se potriveste mai bine.
Nu exista harti pentru asa ceva. Cel mai simplu e sa deschizi gura si sa intrebi.

Cand observi ca un copil ascultator, care nu creeaza probleme, se schimba brusc iti pui intrebari.
Oh, bineinteles mi-as fi putut pune palma-n .... si las' ca merge s-asa.

Adopt mai multe ipostaze in functie de starea de spirit a momentului respectiv.
Cateodata ma copilaresc si suntem la fel - pentru a ne distra si a detensiona atmosfera.
Altadata sunt mai dura ca asa cere clipa.
Altadata sunt o sora mai mare, o prietena care ii povesteste de sex.
Altadata...
Insa niciodata nu uit sa fiu adult/mama/persoana responsabila.
Si aici este foarte important cum inchei aceste momente - cu ce ramane din ele, morala.

Cu profesoarele discut. Foarte mult. Ca doar vin la mine-n casa si stam de vorba la sfarsitul fiecarei lectii. Asa ca nu as paria ca am delegat sarcini...



Nelia, la un moment dat i-am spus ca-i intrerup meditatiile si cu toate ca i-am explicat frumos, fara amenintari, fara sa o perceapa ca pe-un santaj, s-a speriat. A simtit ca o las balta. Nu a fost bine. Pentru ca oricat am fi noi de prietene eu tot autoritatea o reprezint.

O sa ma duc cu ea sa vizitam licee. Numai sa se termine cu vremea asta nasoala.

Stie ca orice s-ar intampla eu ii voi fi alaturi. Si nu o stie din cuvinte ci din fapte concrete.

Framantarile astea sunt ale mele. Din fericire nu transpare nimic spre ea.



Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi