Trebuie sa vorbim despre Kevin
Raspunsuri - Pagina 4
ela_04 spune:
Oribil film!
Nu as fi vrut ca acea mama sa fie mama mea....
sa-i spui unui copil de 4-5 ani ca ai prefera sa fi in franta decat sa stai cu el...oribil
cred ca am vazut jumatate din film...atat am rezistat
o femeie cu multe probleme...psihice, de personalitate de afectivitate ...afectivitate care lipsea cu desavarsire...
singurul moment intim intre mama si copil este la spital cand ii citeste o poveste despre Robin Hood iar copilul peste ani devine din ce in ce mai bun la tras cu arcul...
sirul greselilor a pornit de la mama. din momentul in care copilul sa nascut ea a pus o distanta intre ea si copil. chiar si prin modul in care il tinea in brate...
urat film...urata mama
columbiana spune:
Dupa primele scene am crezut ca-i un copil autist, asta m-a incitat de fapt initial sa-l vad. NU E, nici macar un Asperger n-ar fi capabil sa faca gesturile intentionate de respingere si provocarile adresate mamei, pe care le-a facut copilul din film.
Nu as judeca-o pe mama, n-am puterea; sa cresti un copil `special` in orice fel nu e simplu deloc; da, esti parinte si iubesti copilul mai mult decit orice in lume, si totusi uneori...uneori si eu am avut momente cind mi-am dorit sa fiu in `Franta` sau oriunde altundeva...de unde sa ma intorc sa gasesc alta realitate, a unui copil `normal`...pentru ca uneori momentele de pace sunt doar momente intre doua provocari ale unei lumi in care copiii speciali inca nu si-au gasit acceptul si integrarea deplina.
Intr-adevar, lipsa de iubire n-ar trebui sa determine pe nimeni sa devina criminal; Frustrarea insa, si umilinta de a fi respins mereu, neimplinirea dragostei si a sentimentului de apartinere, respingerea si izolarea individului il lasa jos pe piramida lui Maslow, si poate declansa mecanisme de autoprotectie alimentate de ura si de aici razbunarea urmeaza firesc, ca o descarcare.
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759
nelia spune:
Nici eu nu cred ca era autist. Cred insa ca avea unele probleme si mama le-a vazut. Le-a vazut si a simtit ca e neputincioasa, ca nu poate sa raspunda nevoilor lui, real. Si a si simtit intotdeauna unde greseste, ba a si incercta (fragmentat) sa repare... pe alocuri filmul arata cum incearca sa se afle ce se intimpla, dar nu a avut sustinere. Cind ii spunea sotului (de care ea nu a fost niciodata inteleasa, iubita nici nu se pune cazul), acesta ii raspundea, dupa ce o zi intreaga era absent: ah, e doar un copil. Si se bucura ca il iubeste macar pe el, desi vedea cum o chinuie pe mama... S-a dus la medic: ah, aveti un copil extraordinar, desi nu vorbea la virsta respectiva, faptul ca a vorbit cu ea, dar cu mama nu, trebuia investigat... Cumva, mama a cautat sustinere, banuia ceva, dovada ca atunci cind a crescut, a fost sigura ca el i-a facut rau fetitei, mie mi-a rupt inima in doua atunci cind baiatul a invitat-o pe fata la joaca si mama a spus 'nuuu', trebuie sa fie groaznic pentru o mama sa faca asta... deci ea a simtit intotdeauna ca ceva nu e in regula.
Eu nu o acuz pe mama, poate doar ca nu a mers mai departe si nu a cerut mai mult ajutor sa-l creasca... dimpotriva, mi se pare ca maternitatea toata, cu atit mai mult cu cit era vorba de un copil cu probleme, cu nevoi speciale, a fost lasata de toti exclusiv pe umerii ei. Si in final, cum am spus, ramin ei doi singuri sa suporte consecintele, singurii vinovati... si eu cred ca au fost mai mult, asta au inteles si ei la sfirsit, ca se au doar unul pe altul, vor vedea ei ce vor face. Insa era deja prea tirziu, dar mai bine decit niciodata... mai bine decit sa fii singur.
Insa, lipsa de iubire ucide. Ca te duce la acte de genul acesta, ca te ucide incet, in tine... ca tu ucizi pe altii in ei, lipsa de iubire inca de cind esti in burtica mamei si pina la sfirsitul vietii, ucide. Ca altii aleg sa-si puna streangul de git singuri (
), ca altii aleg sa nu puna in practica ceea ce simt... lispa de iubire duce la rau: la neacceptare si respingere, la frustrare, la suferinta.
Si dorinta asta de a avea copii cu orice pret. Eu cred ca si asta se vrea adus la lumina. Ati vazut ca mama nu a vrut copilul, nu pe el in sine, dar nu era momentul. Ea calatorea, scria carti, era cineva... i-a spus barbatului, care voia copii, voia familie. Insa a fost pasiv in tot, el iubea imaginea de familie, imaginea de copii, ea voia in oras, a dus-o in afara pentru ca el asa el iubea imaginea familiei cu copii. Ghinionul a facut sa nasca si un copil cu nevoi speciale, mama a fost cea care trebuia sa stea cu el acasa, sa-i satisfaca nevoile... desi nu era persoana cea mai potrivita sau nu era potrivita deloc. Da, sint femei care nu pot face asta si trebuie sa ceara ajutor si trebuie ascultate. Mama din film a cerut timid ajutor, si-a pus problema, nu a primit ajutorul cerut, dimpotriva, s-a inchis mai mult in neputinta ei, pentru ca toti ii spuneau ca e in regula, ea e cea in neregula eventual. Imi suna in minte "e doar un copil". Nu, nu e doar un copil, eu un copil cu nevoi speciale... si eu mama, nu ma simt in stare sa i le satisfac, incerc, dar nu merge... nu e vina mea si chiar daca ar fi, important este sa facem ceva.
Nu, eu nu o iau ca pe un scenariu, chiar daca este... se intimpla in viata reala mai mult decit sintem pregatiti sa recunoastem. Si cred ca semnalul de alarma tras de autori este ca se va intimpla din ce in ce mai des, sub diverse forme, daca nu deschidem inima, ochii, mintea... si incercam sa prevenim atunci cind se mai poate.
Cornelia
Mais ce travail est souvent désagréable, donc impopulaire. (Carl Gustav Jung)
Chuny spune:
Am vazut prima jumatate a filmului si imaginea care mi-a ramas in minte si care pt mine reprezinta realitatea relatiei intre mama si fiu: ei doi, asezati pe parchet, la distanta intre ei, intr-o casa imensa si goala. :-(
simplyana_m spune:
Ba eu nu cred deloc ca ar fi fost un copil cu nevoi speciale. Era un copil unic, asa cum sunt toti copiii. Insa mama nu i-a raspuns la nevoi din prima clipa. Nu a stiut cum, sau nu a avut resurse, dar nu a raspuns nevoilor copilului, ci si-a adunat toate resursele sa reziste, sa se apere de el. A facut toate eforturile sa se comporte ca o mama buna, nu sa fie o mama buna, nu l-a primit nicio clipa (pana la sfarsitul filmului) pe copil in sufletul ei, asa cum era el, neconditionat. A fost o mama neautentica. Era o femeie care se incrancena sa reziste intr-un rol de mama, ce nu o reprezenta. Lucru care l-a incrancenat pe copil sa o provoace, sa o demaste. Erau in conflict tot timpul, o inclestare muta, ce a acaparat universul amandurora, restul devenind decor. Copilul a apelat la toate mijloacele sa-i smulga mamei masca, iar mama facea toate eforturile sa si-o pastreze. Provocarea lui lua proportii tot mai mari, sfidand-o pana dincolo de ratiune, insa si ea il sfida pe el, in aceeasi masura, incapatanandu-se in lipsa de reactie, intr-o asa-zisa acceptare, consumandu-se cu totul in controlul sentimentelor conflictuale. Pentru baiat, tatal, sora si colegii au fost victime colaterale, in incercarea lui disperata de a strivi armura neclintita a mamei, cu orice pret, pentru ca o simtea acolo, reala si vie, dar n-o putea atinge. Viata lor era o scena de teatru, unde copilul pierde simtul realitatii (dupa carnagiul din liceu face reverente), tanjind dupa o clipa de adevar, de orice fel ar fi fost el. Atunci cand se prabuseste totul in jur, iar luminile se sting, raman doar ei doi, goi, acceptandu-se asa cum sunt, unul pe altul si pe ei insisi, si se regasesc, coplesiti si pustiiti.
http://www.lucamic.blogspot.com/
ela_04 spune:
Ana Stroe cine nu a gandit macar o data ca ar vrea sa fie in Franta cred ca minte.
Chiar daca o gandim niciodata o mama nu are dreptul sa-i spuna copilului asta. Nu a cerut el sa se nasca. E o cruzime fara sens.
E nu l-am vazut ca un copil special. De ce e special?! Ca mama nu e in stare sa aibe o relatie cu propriul copil... e o mama cu nevoi speciale...
Era un copil normal privat de afectiune profund, care fiind respins a invatat la randul sau sa respinga si mai tarziu cand frustrarile si ura a atins punctul maxim ucide....
miereamara spune:
Cartea descrie mult mai bine trairile mamei si perspectiva ei asupra relatiei cu propriul copil decat filmul. Va recomand sa cititi cartea intai.
www.youtube.com/watch?v=qJXut4el9pQ" target="_blank">Nadia
nikol24 spune:
cred ca multi dintre noi asociem cuvantului FEMEIE automat cuvantul MAMA.Parere mea din ce am citit aici9nu am vazut inca filmul) este ca nu toate femeile sunt facute sa fie mame.Din experienta mea spun ca dragostea de mama se cultiva,creste in tine cu fiecare cuvant al copilui tau,cu fiecare gest,cu fiecare privire,asa cum spunea cinvea aici copilul nu are nici o vina ca s a nascut.Ne nastem cu nevoia de a iubi si de a fi iubiti,iar prima persoana din lume pe care o iubim cu adevarat este MAMA.La inceputul vietii,inca din primele clipe MAMA este centrul universului
Daca nu esti capabila (din ''n'' motive) sa iti iubesti copilul mai bine nu il face.Poate ca judec prea aspru,sunt la randul meu mama,si asa este parerea mea.
nelia spune:
Miereaamara, de aceea vreau sa citesc cartea, cind am vazut filmul, nici nu stiam ca exista cartea, mie mi l-a trimis prietena mea cea mai buna si mi-a spus uitat-te! Si m-am uitat.
Asa ca, l-am vazut chiar inainte de a vedea trailer-ul sau sa citesc despre el, apoi am aflat despre carte... si vreau sa o citesc exact pentru ce spui tu, emotiile si sentimentele mamei, viziunea autoarei cartii, chiar daca ea a fost de acord cu ecranizarea si o gaseste excelenta.
Da, stiu ca mama poate fi culpabilizata, ea insasi o face... dar, totusi, eu sint de acord si cu Marina, mi-e greu sa cred ca cel care ajunge chiar sa ucida, poate fi total scos din zona problemelor de sanatate mentala. Deci eu cred ca relatia mamei cu fiul nu era autentica si ce am scris mai sus, dar cred in acelasi timp, si asta am spus, ca pe undeva exista si o problema patologica, care, explorata, ar fi putut ajuta copilul, mama si evita drama lor si a victimelor.
Cornelia
Mais ce travail est souvent désagréable, donc impopulaire. (Carl Gustav Jung)
nelia spune:
Asta nu contrazice ce spui tu, Sympliana, pentru o parte din lucrurile prezentate, cred ca tine. De fapt, asa am vazut filmul... si totusi, cind te gindesti la crima, la cinismul cu care a fost facuta, cind te gindesti la victime, la fetita, la ceilalti copii... nu stiu, poate prefer sa cred ca a fost si o problema de sanatate mentala, ca sa ma faca sa mai iubesc totusi oamenii. Caci daca acceptam ca nu este, atunci e ca si cum justificam crima... nu stiu daca intelegi ce vreau sa spun.
Cornelia
Mais ce travail est souvent désagréable, donc impopulaire. (Carl Gustav Jung)