Neglijarea sinelui

aniris spune:

Nu stiu daca te va ajuta cu ceva, dar este un sanatoriu la Predeal pentru nevroze, e gratuit cu trimitere de la medic, se face programare, de obicei au locuri.Sunt persoane care au avut aceeasi problema si au rezolvat-o dupa o internare de cateva luni.Sanatoriul are regim hotelier si conditiile sunt bune.
Incearca sa traiesti viata ta nu a altuia, chiar daca e parintele tau, e un sfat pe care l-am primit de la un pshiatru cand am fost intr-o situatie asemanatoare tie.

cleo78 spune:

cred ca depresiile, si proasta parere de sine incepe din problemele ssi neimplinirile sufletului.

DIn ce spui tu, iti recomand un psiholog.

Inainte de asta, incearca sa iti raspunzi tie, unor intrebari:
-esti fericita?
-ce te-ar face fericita?
-esti multumita de job?
-ai prieteni? ei ce spun despre situatia asta?
-ai hobby-uri? ce visezi sa faci?
-cand te-ai spovedit ultima data? cand ai tinut post?(nu ma refer la cel alimentar, ci la cel spiritual - cu rugaciune, meditatii, analiza)

Incearca sa te descoperi. Pe tine, cea care esti cu adevarat. Si mai ales, incearca sa te iubesti pe tine, asa cum esti.

De cand s-a produs declicul? cum erai acum 5 ani? Dar acum 15 ani? ce s-a rupt, ce s-a dus din visele/sperantele tale?

Inteleg ca ai copii - sotul tau ce zice? ce sfaturi ti-a dat- ma gandesc ca el, cel de alaturi, e cel mai inmasura sa iti ofere un sfat obiectiv, si un umar cald.

Katya spune:

Draga Dana, daca plingi non stop cum zici, deja depresia e aproape instalata si la tine, probabil ca te-ai speriat ca nu mai poti face fata situatiei. Inteleg ca marea ta pb e iubirea pt mama ta si coplesitoarea mila pt ea. Din ce-am vazut si auzit eu, alcoolismul combinat cu depresia nu se trateaza prea usor si persoana codependenta duce o lupta inumana uneori, asa ca daca ai cumva sentimente de neputinta, sint firesti, la fel de culpabilitate posibil sa ai, dar sa stii ca nu e vina ta. Daca locuiesti cu mama ta, parerea mea e ca cel mai bine e sa te muti. Nu te teme c-o abandonezi, las-o si tu in grija Domnului, zi-I asa: "Doamne, eu nu mai pot avea grija de ea, ai Tu". Si tu pleaca. Separa-te, stai si odihneste-te. Si ai grija de ea de la distanta,deci nu inseamna c-o lasi balta, ci faci ce poti sa faci. Daca ea nu coopereaza la ameliorarea ei, singura nu vei putea face mare lucru pt ea, dimpotriva, te distrugi si tu. Si atunci cine are grija de tine? Decit 2 neputinciosi, mai bine doar unul.

Iti tin pumnii, stiu ca e ff greu prin ce treci, astept sa mai scrii, mult curaj!

ralcat spune:

Mama e depresiva. Si de cand ma stiu, mama spune ca-si doreste sa moara si ca o sa "se duca, unde o vedea cu ochii", numai sa scape. De ce anume sa scape, cand eram mica nu pricepeam, cand am mai crescut am dat vina pe tata fara sa stiu sau sa inteleg ca problemele in casnicie au de obicei doua surse nu doar una. Acum ... nu sunt mai luminata de ce anume vrea sa scape, dar macar am evoluat eu.
Nu pot sa-ti spun de cate ori aveam cosmaruri si ma trezeam noaptea s-o caut pe mama ca poate "s-a dus" sau s-a sinucis ca era nefericita cu tata, sau fara tata, cu mine, sau fara mine ... oricum ar fi fost ea era nefericita. Cand m-am maritat, mi-a zis ca ea se omoara ca eu oricum vreau sa plec de acasa cu sotul meu asa ca ... mai bine ne elibereaza apartamentul. Buna solutie, nu? Si uite asa stam de 18 ani cu mama.
Dar spre norocul meu, structura sufleteasca am luat-o de la tata, eu daca mi s-a pus pata zic ce am de zis, tai in carne vie daca asa simt eu ca ma descarc si am terminat. Nu plec nici pe campii si nici nu ma va auzi copilul meu ca din cauza lui ma sacrific eu sa nu stiu ce ...
Si da, acum mama sta cu noi in casa. Am grija sa nu-i lipseasca medicamentele, sucurile si dulciurile de care e dependenta total, ma straduiesc in fiecare zi sa o expun culturii romane (pentru ea e mai dificil in tara straina in care nu vorbeste nici una din limbile folosite). Fac tot ce pot pentru a-i oferi o viata relativ confortabila, dar refuz sa ma mai incarc cu nefericirile ei.
Nici nu am cum cara tot bagajul acesta de frustrari si nici nu mi se pare corect sa o fac eu. Ea e mama, ii datorez enorm, dar responsabilitatea mea principala e pruncul meu. Si pentru ca el sa ajunga un om mai echilibrat decat mine, trebuie sa-mi tin eu neuronii stransi.
Ti-am spus din povestea mea, ca sa stii ca vorbesc din experienta si nu doar din carti.
Incearca sa te detasezi sufleteste, nu-i accepta santajul sentimental, o data ce intri in toboganul asta te rupi greu, si-ti rupe si tie sufletul. Depresivii sunt egoisti si te sug de energie, uita ca de fapt mama este sprijinul copilului si ajung la relatia inversa. Nu-ti va fi usor si cred ca ai nevoie de sprijinul unui terapeut aici.
Stai mai mult pe afara, fa plimbari lungi, un sport, te ajuta si sa-ti lucrezi exteriorul, dar iti si elibereaza hormoni tare buni in organism.
Du-te la teatru, chiar si singura. Du-te la biblioteca daca nu poti citi acasa, fa-ti mici placeri care-ti ofera mari bucurii.
Dar tu trebuie sa te mobilizezi, lupta asta e a ta. Lupta asta e ca o eliberare de mama ta, ceea ce nu inseamna ca o iubesti mai putin, ci doar ca inveti sa zbori. Noi putem sa te ajutam, sa fim pe langa tine in zbor, dar tu trebuie sa intinzi aripile. Fa-o, ai curaj.


Eu

blackgirl0 spune:

Danna2002, daca te intereseaza si vrei o vb pusa acolo, da-mi de stire.